Yurien Suilberto Espinosa Biart
Page start up on 24.10.2020_06.47 (UTC+2 / Lipanesti, Rumania)
Fuente documental / Sursa documentară: Eliecer Avila Cicilia | Facebook.
Lema del admin: Ama la libertad, solo el que ama la libertad de todos.
Motto admin: Iubește libertatea, doar acela care iubește libertatea tuturor.
- Eliecer gracias por compartir mi escrito lo hice hace más de 2 semanas y nunca me imaginé que llegara tan lejos como ha llegado un orgullo para mi lo compartas aquí en tu página bendiciones.
/
Yurien Suilberto Espinosa Biart:
- Eliecer, îți mulțumesc pentru că ai distribuit textul meu, l-am făcut acum mai bine de 2 săptămâni și nu mi-am imaginat niciodată că va ajuge atât de departe, o mândrie pentru mine ca tu il distribui aici pe pagina ta. Fii binecuvântat!
Texto del articulo " ".
CUBANO QUE ESTÁ EN LA ISLA. TENGAN PRESENTE QUE NOSOTROS LOS CUBANOS QUE ESTAMOS EN OTROS PAÍSES NO CRITICAMOS NI OLVIDAMOS NUESTRAS RAÍCES. SOLAMENTE TUVIMOS LA OPORTUNIDAD DE CONOCER OTRO SISTEMA MUCHO MEJOR QUE EL QUE NOS QUISIERON ADOCTRINAR DESDE NIÑOS, SE NOS DIO LA OPORTUNIDAD DE CONOCER EN CARNE PROPIA QUE PROSPERAR CON EL TRABAJO NO ES MALO.
APRENDIMOS QUE CON UN SALARIO SI SE PUEDE VIVIR HONRADAMENTE SIN NECESIDAD DE ROBARLE A NADIE NI CAER EN ILEGALIDADES, QUE A MUCHOS EN CUBA LE HAN COSTADO AÑOS DE CÁRCEL, APRENDIMOS QUE DENUNCIAR LO MAL HECHO NO ES DELITO ES LIBERTAD, QUE TENER UN CARRO, UNA CASA DECENTE Y PODER SALIR A UN RESTAURANTE O IR DE VACACIONES A CANCÚN NO ES UN LUJO ES FRUTO DEL SACRIFICIO Y TRABAJO.
NOSOTROS NO LOS JUZGAMOS A USTEDES, NOSOTROS LES QUEREMOS TRASMITIR LA REALIDAD, BIEN PODEMOS QUEDARNOS CALLADOS IR A DISFRUTAR A CUBA LO QUE USTEDES VIVIENDO ALLÁ NO PUEDEN. PERO QUEREMOS QUE TODO ESO LO GOCEMOS TODOS LOS CUBANOS, NUESTROS CAYOS, PLAYAS, HOTELES, ETC ETC. QUEREMOS QUE EL TURISTA SEA ESO, UN SIMPLE ADMIRADOR DE NUESTRAS RIQUEZAS Y NO QUIEN LAS DISFRUTA EN NUESTRAS NARICES, MIENTRAS NOSOTROS DE SANGRE CUBANA ESTAMOS EN UNA COLA...
CUBANO DE LA ISLA, EL ENEMIGO NO SOMOS NOSOTROS, EL ENEMIGO ES QUIEN IMPIDE QUE NOSOTROS SEAMOS PRÓSPEROS SIN SALIR DE NUESTRA TIERRA.
CUBAN CARE ESTE PE INSULA. ȚINEȚI SUNT TIN DE CĂ CUBANII CARE SUNTEM ÎN ALTE ȚĂRI NU CRITICĂ ȘI NU UITĂ RĂDĂCINILE NOASTRE. NUMAI AM AVUT OCASIA DE A CUNOAȘTE UN ALT SISTEM MULT MAI BUN DECÂT CELE PE CARE VREU SĂ NE ADOPTĂ DE LA COPII, NOI S-A DAT OCASAȚIA DE A ȘTII ÎN CARNE PROPRIE CĂ A CONVENȚIA CU MUNCĂ NU ESTE RĂU.
Am învățat că, cu un salariu, dacă poți trăi cinstit fără nevoia de a fura de la oricine sau de a cădea în ilegalitate, mulți din CUBA AU COSTAT ANI ÎN ÎNCHISORIE, AM ÎNVĂȚAT CĂ SĂ RAPORTĂM SĂ FĂCUTUL FĂCUT NU ESTE O CRIMĂ, CE ESTE DE OBȚINUT GRATUIT O CASĂ DECENTĂ ȘI PUTEREA SĂ MERGĂ LA UN RESTAURANT SAU SĂ FIE VACANȚĂ LA CANCUN NU ESTE UN LUX, ESTE FRUCTUL SACRIFICĂRII ȘI MUNCII.
NU VĂ JUDECĂM, VREM SĂ VĂ TRANSMITEM REALITATEA, BINE PUTEM FI LINIȘTI, MERGEȚI-VĂ ȘI BUCURAȚI-VĂ DE CUBA CE NU PUTEȚI TRĂI. DAR VREM SĂ FĂCĂ TUTURĂ ACESTE CUBANI, CHEIELE NOASTRE, PLAGI, HOTELURI, ETC ETC. VREM TURISTUL să fie ACEL, UN ADMIRATOR SIMPLU AL BUNĂȚII NOASTRE ȘI NU CARE SE DISPĂRTĂ ÎN NALELE NOASTRE, CÂND SUNTEM SINGURI CUBANI ÎN COZĂ ...
CUBANUL INSULA, INAMICUL NU SUNTEM NOI, INAMICUL ESTE CARE NE IMPEDE SĂ FĂM PROSPERE FĂRĂ A LĂSA PĂMÂNTUL NOSTRU.
CUBANEZULE CARE TE AFLI PE INSULĂ. ȚINE CONT CĂ NOI, CUBANEZII CARE SUNTEM ÎN ALTE ȚĂRI, NU CRITICĂM ȘI NU UITĂM RĂDĂCINILE NOASTRE. DOAR ATÂT CĂ NOI AM AVUT OCAZIA DE A CUNOAȘTE CÂTE UN ALT SISTEM MULT MAI BUN DECÂT CEL CARE A VRUT SĂ NE ÎNDOCRINEZE DE COPII. NOI AM AVUT OCAZIA DE A CUNOAȘTE ÎN CARNE PROPRIE CĂ A PROSPERA CU PROPRIA-ȚI MUNCĂ NU ESTE RĂU.
AM ÎNVĂȚAT CĂ, CU UN SALARIU, DA, SE POATE TRĂI DECENT, FĂRĂ NEVOIA DE A FURA PE CINEVA, NICI DE ACEEA DE A CĂDEA ÎN SĂVÂȘIREA DE ILEGALITĂȚI. CARE PE MULȚI DIN CUBA I-AU COSTAT ANI GREI DE ÎNCHISOARE, AM ÎNVĂȚAT CĂ A DENUNȚA CELE RĂU FĂCUTE NU ESTE UN DELICT, CI ESTE O LIBERTATE, CĂ A AVEA O MAȘINĂ, O CASĂ DECENTĂ, PUTEREA DE A MERGE LA UN RESTAURANT SAU DE A PLECA IN VACANȚĂ LA CANCUN, NU ESTE UN LUX, CI ESTE FRUCTUL PROPRIULUI SACRIFIU ȘI AL PROPRIEI MUNCI.
NOI NU VĂ JUDECĂM, VREM DOAR SĂ VĂ TRANSMITEM REALITATEA, DUPĂ CUM PUTEAM RAMÂNE TĂCUȚI, VENIND ȘI BUCURÂNDU-NE ÎN CUBA DE LUCRURI DE CARE VOI, CE TRĂIȚI ACOLO NU VĂ PUTEȚI BUCURA. DAR VREM CA DE TOATE ACESTEA SĂ NE BUCURĂM ÎMPREUNĂ TOȚI CUBANEZII, DE ALE NOASTRE INSULIȚE, PLAJE, HOTELURI, ETC ETC. VREM CA TURISTUL... CHIAR ASTA SĂ FIE, ACEL SIMPLU ADMIRATOR AL FRUMUSEȚILOR NOASTRE ȘI NU ACELA CARE BENEFICIAZĂ DE ELE SUB NASUL NOSTRU, ÎN TIMP CE NOI, CUBANEZII OBIȘNUIȚI, FACEM COADĂ LA CINE STIE CE...
CUBANEZULE DE PE INSULĂ, INAMICUL TĂU NU SUNTEM NOI, INAMICUL TĂU ESTE ACELA CARE NE IMPIEDICĂ PE TOȚI CUBANEZII SĂ FIM PROSPERI FĂRĂ CA PENTRU ASTA SĂ NE PĂRĂSIM CASA, PAMÂNTUL, ȚARA.
Segundo cuento
Segundo cuento / O a doua poveste.
O a doua poveste.
Columna 1.
Columna 2.
Columna 3.
Texto compartido por Yurien Suilberto Espinosa Biart, en el 3 de abril 2019
Text distribuit de Yurien Suilberto Espinosa Biart la 3 aprilie 2019
Somos muchos los que por diferentes motivos un día decidimos dejar nuestra casa, familia, amigos y amor para irnos a otra tierra a empezar de nuevo.
Sin ventajas, sin enchufes, sin apoyo, sólo con la maleta llena de trapos inadecuados para el invierno, ilusiones, un título enrolladito (que muchos revalidamos con mucho esfuerzo y otros siguen enrolladitos)
Un bolsillo escaso del dinero reunido durante el proceso de indecisión, y por si acaso, con las groserías bien aprendidas en todos los idiomas posibles, para por lo menos saber cuándo nos estaban insultando.
Muchos hemos querido alguna vez tirar la toalla más de una vez y mandar a donde se merecía al ignorante de turno, agarrar el primer avión cuando no teníamos cerca a nadie que nos hiciera un caldo de pollo para pasar la gripe.
Muchos gastamos todo lo que nos sobraba del sueldo en tarjetas, recargas, y cuanto medio nos permitiera seguir en contacto con los que se quedaron en casa o con los otros que estaban desparramados por el mundo.
Muchos hemos tenido que auto-cantarnos el feliz cumpleaños, cenar solos en Navidad, trabajar en Año Nuevo para que el trago fuera menos amargo.
Muchos nos estamos perdiendo los momentos importantes en la vida de nuestros seres queridos, no sólo la cotidianidad, sino esos momentos memorables.
Somos los eternos ausentes en las bodas, nacimientos, graduaciones, incluso de los funerales .
Nuestro amor, dolor, llanto, melancolía, es como el valor en el servicio militar, se presupone.
Nos hemos convertido en facebook-instagram -whatsapp- dependientes.
Hemos hecho nuevos amigos, formado una familia o hemos sido adoptados por la de otros.
Nos hemos acostumbrado al frío o al calor, a que por estos lugares nadie hace cola para usar el transporte público, a caminar sin aferrar la cartera como si se tratara de la vida, a usar los hospitales públicos, a no dejar la luz encendida, a abrir las ventanas antes que encender el aire acondicionado, a dejar las frutas tropicales para los momentos especiales.
Hemos aprendido a cruzar la calle por donde se debe, conducir como se debe, bajar y subir por donde se debe, a sentarnos en el autobús o ir apretados pero nunca colgando en la puerta, al silencio, a los parques con los columpios puestos, a la basura en los basureros, a la radio, al acento de Los Simpson, a cargar muchas moneditas en el bolsillo y reírnos solos pensando que rompimos el cochinito.
Hemos aprendido a explicarle al carnicero cuál es el corte de carne que queremos para hacernos una comida.
Se nos ha hecho un nudo en la garganta cuando vemos que aquí votan lo que allá tanta falta hace. Hemos sido hormiguitas ahorradoras para organizarnos unas vacaciones en nuestra casa.
Nosotros no somos millonarios porque ganemos en dólares, euros o libras, no somos extranjeros porque tengamos doble nacionalidad.
Somos un montón de gente que se ha jugado… y puso lo que tenía que poner, tanto como en nuestro propio país, pero con las oportunidades que allí no nos jugaban a favor. Nosotros somos testigos del cambio, porque para poder ver la totalidad de las cosas, hay que tomar distancia.
Somos unos nostálgicos permanentes que añoramos el lugar donde nacimos y crecimos, pero el que era cuando nos fuimos… no el de ahora y que ya no reconocemos.
Nosotros somos esos con amigos en todo el mundo, somos de esos que entendieron que las fronteras solo vienen en los mapas dibujadas, que siempre tenemos visita en casa, que enviamos cosas y pedimos encargos, esos mismos que sufrimos paranoias nocturnas preguntándonos si nuestros seres queridos están en casa sanos y salvos y que aunque estemos pasando un mal momento siempre le decimos a nuestras madres que “estamos bien”.
Somos de esos que cuando el teléfono suena de madrugada ya contestamos casi llorando, algo nos perdimos.
Nosotros somos los que hacemos reír a nuestros nuevos amigos, los que les decimos que tienen que conocer el país más lindo del mundo…
A todos los que como yo dejamos nuestra tierra les digo:
¡¡¡Somos auténticos guerreros, nunca se dobleguen ni tiren la toalla!!!
¡¡¡A POR LA VIDA!!!!
Cópialo y pégalo que yo también lo hice ❤️
Suntem mulți dintre noi care, din diferite motive, într-o zi decid să ne părăsim casa, familia, prietenii și adorăm să plecăm într-un alt ținut pentru a începe din nou.
Fără avantaje, fără dopuri, fără suport, doar cu o valiză plină de cârpe nepotrivite pentru iarnă, iluzii, un titlu înfășurat (pe care mulți dintre noi îl revalidăm cu mare efort și alții continuă să ruleze)
Un mic buzunar din banii adunați în timpul procesului de indecizie, și pentru orice eventualitate, cu blesteme bine învățate în toate limbile posibile, pentru a ști măcar când ne jigneau.
Mulți dintre noi ne-am dorit vreodată să aruncăm prosopul de mai multe ori și să-l trimitem pe ignorantul de serviciu unde merita să ia primul avion când nu aveam pe nimeni în jur să ne facă un bulion de pui pentru a trece gripa.
Mulți dintre noi am cheltuit tot ce ne-a mai rămas din salariu pe carduri, reîncărcări și orice mijloc ne-a permis să continuăm contactul cu cei care au rămas acasă sau cu alții care erau împrăștiați prin lume.
Mulți dintre noi au fost nevoiți să cântăm singuri la mulți ani, să cinăm singuri de Crăciun, să lucram la Anul Nou, astfel încât băutura să fie mai puțin amară.
Mulți dintre noi lipsesc momentele importante din viața celor dragi, nu doar viața de zi cu zi, ci acele momente memorabile.
Suntem eternii absenți la nunți, nașteri, absolviri, chiar la înmormântări.
Dragostea noastră, durerea, lacrimile, melancolia, este ca curajul în serviciul militar, se presupune.
Am devenit dependenți de facebook-instagram -whatsapp-.
Ne-am făcut prieteni noi, am întemeiat o familie sau am fost adoptați de alții.
Ne-am obișnuit cu frigul sau căldura, cu faptul că în aceste locuri nimeni nu face cozi să folosească transportul public, să meargă fără să strângă portofelul parcă ar fi viața, să folosească spitalele publice, să nu lase lumina aprinsă, pentru a deschide ferestrele înainte de a porni aerul condiționat, pentru a lăsa fructe tropicale pentru momente speciale.
Am învățat să traversăm strada unde ar trebui să fie, să conducem cum ar trebui, să urcăm și să coborâm unde ar trebui să fim, să ne așezăm în autobuz sau să mergem strâns, dar niciodată agățându-ne la ușă, în tăcere, la parcuri cu leagănele, la gunoiul din coșurile de gunoi, la radio, la accentul din The Simpsons, să purtăm multe monede în buzunar și să râdem de noi înșine crezând că am spart porcul.
Am învățat să explicăm măcelarului care este bucata de carne pe care vrem să o facem singuri o masă.
Avem un nod în gât când vedem că aici votează ceea ce este atât de necesar acolo.
Am salvat furnicile mici pentru a organiza o vacanță în casa noastră.
Nu suntem milionari pentru că câștigăm în dolari, euro sau lire sterline, nu suntem străini pentru că avem dublă naționalitate.
Suntem o mulțime de oameni care am jucat ... și am pus ceea ce a trebuit să pună, la fel de mult ca și în țara noastră, dar cu oportunitățile care nu erau în favoarea noastră. Suntem martori la schimbare, pentru că, pentru a vedea totalitatea lucrurilor, trebuie să ne distanțăm.
Suntem permanent nostalgici, care tânjim după locul în care ne-am născut și am crescut, dar cel care a fost când am plecat ... nu cel pe care nu-l mai recunoaștem.
Suntem cei cu prieteni din întreaga lume, suntem dintre cei care au înțeles că frontierele vin doar pe hărțile desenate, că avem mereu vizitatori acasă, că trimitem lucruri și cerem comenzi, aceiași care suferă de paranoia nocturnă întrebându-se dacă cei dragi sunt acasă sănătoși și sănătoși și că, deși ne simțim prost, le spunem mereu mamelor noastre că „suntem bine”.
Suntem unul dintre cei care, când sună telefonul în zori, răspundem deja aproape plângând, ceva ce ne-a scăpat.
Noi suntem cei care ne fac să râdă noii noștri prieteni, cei care le spun că trebuie să cunoască cea mai frumoasă țară din lume ...
Tuturor celor care, ca și mine, părăsim pământul nostru le spun:
Suntem adevărați războinici, nu cedați niciodată și nu aruncați prosopul !!!
PE VIATA !!!!
Copiați-l și lipiți-l și eu pe care l-am făcut
Suntem mulți cei care, din cele mai diferite motive, am decis într-o zi să ne lăsăm în părăsire casa, familia, prietenii, iubita și să plecăm într-o altă lume pentru a ne reîncepe viața de la un nou zero.
Fără avantaje, fără pile, fără sprijin, doar cu o valiză plină de îmbrăcăminte total nepotrivită vremii ce o vei întâlni, plin de iluzii, cu vreo diplomă sau cu vreun certificat de calificare făcut sul (pe care mulți dintre noi l-am revalidat cu mari eforturi), și cu altele care continuă să stea înfășurate.
Cu buzunarul ca și gol, în care stau puținii bani adunați pe timpul procesului de indecizie, și, pentru orice eventualitate, cu înjurături bine învățate în toate limbile posibile, pentru a întelege măcar când ni se aduceau jigniri.
Mulți dintre noi ne-am dorit, nu odată, să aruncăm prosopul, și să-l trimitem la origini pe ignorantul de serviciu, sau să luam primul avion atunci când nu mai aveam pe nimeni în jur care să ne facă măcar o supă de pui pentru a ne trece gripa.
Mulți dintre noi am cheltuit tot ce ne rămanea din ce brumă de bani câștigam, pe carduri de telefoane fixe, pe reîncărcări de telefoane mobile și pe orice alt mijloc care ne-ar fi permis să continuăm contactul cu cei care au rămas acasă sau cu alții care erau împrăștiați prin lume. Mulți dintre noi am fost nevoiți să ne cântăm singuri "La mulți ani", să sărbătorim singuri Crăciunul, să lucrăm de Anul Nou, astfel încât otrava să ne fie mai puțin amară.
Mulți dintre noi am pierdut momente importante din viața celor dragi, nu doar cele din viața de zi cu zi, ci chiar acele cele mai memorabile momente.
Suntem eternii absenți de pe la nunți, de pe la nașteri, de pe la incheieri de cursuri școlare, și inclusiv de la înmormântări.
Dragostea noastră, durerea, plânsul, melancolia, putem spune că este precum acea tarie necesară omului pentru a-și efectua obligatoriul serviciu militar.
Ne-am transformat în dependenți de facebook-instagram-whatsapp-.
Ne-am făcut noi prieteni, am întemeiat o familie sau am fost adoptați de familia altora.
Ne-am obișnuit cu frigul sau cu caldura, cu faptul că în aceste locuri nimeni nu face cozi ca să folosească transportul public, cu faptul că se poate merge pe drum fără să fii nevoit strângi portofelul de parcă ar fi propria ta viața, ne-am obișnuit cu accesul la spitalele publice, am scăpat de frica de a nu uita lumina aprinsă, de grija de a prefera deschiderea ferestrelor mai înainte de a prefera pornirea aerului condiționat, am scăpat de grija de a păstra fructele tropicale pentru cine știe ce speciale momente.
Am învățat să traversăm strada pe acolo pe unde este permisă traversarea, am învățat să conducem civilizat mașina, am învățat să urcăm și să coborâm pe acolo pe unde trebuie să urci sau să cobori, am învățat să luăm loc în autobuz sau chiar și să mergem înghesuiți, dar niciodată atârnați de uși, am învățat ce este liniștea, ce sunt parcurile cu leagăne pentru copii, am învățat să punem gunoiul la coșurile de gunoi, ne-am obișnuit cu radioul, cu sunetele The Simpsons -ilor, ne-am învățat să ne umplem buzunarul cu monezi și să râdem de noi înșine zicând că am spart pușculița. Am învățat să-i spunem măcelarului care este bucata de carne pe care o vrem.
Ni s-au pus noduri în gât când am vazut cum aici oamenii votează, in timp ce știam cum e la noi.
Am devenit furnicuțe econome pentru a reuși să strângem banii necesari petrecerii vacanței pe propria noastră vatră.
Noi nu suntem milionari pentru că ne câștigăm salariile în dolari, în euro sau în lire sterline, noi nu suntem străini pentru că am avea vreo dublă naționalitate.
Noi suntem acei nenumărați oameni care am riscat ... și am plusat ceea ce a trebuit să plusăm, la fel cum și la noi în țară am făcut-o, dar cu oportunități care nu ne erau deloc în favoare. Suntem martori ai schimbării, pentru că... pentru a vedea lucrurile într-a lor întregime, trebuie să-ți iei o potrivită distanță.
Suntem în permanență niște nostalgici care tânjim după locul în care ne-am născut și am crescut, dar după locul care era înainte de a pleca ... și nu după cel de acum, pe care nici nu-l mai recunoaștem.
Noi suntem cei cu prieteni în întreaga lume, suntem dintre cei care au înțeles că frontierele sunt doar niște linii desenate pe hărți, dintre cei care avem mereu musafiri în casă, dintre cei ce trimitem pachete cu lucruri și cerem celor ai noștri rămași acasă, lucruri de care ne e dor sau ne sunt necesare nouă, suntem aceia care suferă de paranoia nocturnă întrebându-se dacă cei dragi de acasă sunt bine și sănătoși, suntem dintre aceia cărora, chiar dacă nu ne este bine, raspundem mereu mamelor noastre că „suntem bine”.
Suntem dintre aceia care, când sună în zori telefonul, răspundem aproape deja plângând, întelegând că.... încă ceva ne-a scăpat.
Suntem dintre cei care aduc surâsul pe fețele noilor noștri prieteni, pe care-i invităm să vină să cunoască și ei cea mai frumoasă țară din lume ...
Tuturor celor care, ca și mine, ne-am lăsat în părăsire vatra propriei noastre case, le spun asa:
Suntem adevărați războinici, nu cedați niciodată și nu aruncați niciodată prosopul !!!
!!! ÎN VECI DE VECI !!!!
Copiază-l și lipește-l, că eu așa am făcut și eu.
" Hemos aprendido... a sentarnos en el autobús o ir apretados pero nunca colgando en la puerta..."
"Am învățat... să luăm loc în autobuz sau chiar și să mergem înghesuiți, dar niciodată atârnați de uși..."
