La camionera

Este columna alberga una copia de el articulo " Eu votez cu şoferiţa de TIR! by Laurențiu Ciocăzanu, sirviendo aqui para la traducción y para ofrecer a el lector que es capaz, la posibilidad de comparar el texto original con el texto de mi traducción, interpretación y adaptación, y en el caso que alguien esta observando alguna error, me puede avisar.

Cazul şoferiţei de TIR din Spania, care a ajutat la crearea unui grup de voluntari pentru a ajuta oamenii ce nu pot să vină la vot, e relevant. Foarte! El vorbeşte de la sine despre diferenţa dintre două Românii.

Nu dintre Diaspora şi România de acasă! Nu, nici vorbă! De altfel, asta e o mare manipulare folosită de toţi duşmanii democraţiei româneşti, de a împărţi România în două felii opuse: cea din ţară şi cea de afară. De ce? Pentru că atunci când poţi dezbina, stăpâneşti ca belferul.

Nu există două Românii în conflict. E una şi aceeaşi, modificată doar de vremuri şi adaptată schimbărilor prin care trecem cu toţii în lumea asta tot mai haotică şi cam fără busolă.

Când acum 16 ani Adriana Mureşan a lăsat în urmă Clujul pentru a poposi în Monzon, nu departe de plaiurile lui Don Quijote, n-a făcut-o din dorinţa de a investiga opera lui Cervantes. Nici pentru a savura aroma de lemn de butoi depusă fin în corpul vinurilor „Crianza”, ale galonatei regiuni Rioja. Şi nici pentru a-şi găsi calea de pelerină pe „El Camino”, drumul ce taie Pirineii pentru a se „vărsa” în catedrala fabulosului Santiago de Compostela.

Dar ca o bună creştină ce învăţase bine pilda cu „Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă”, Adriana şi-a luat inima-n dinţi şi a înţeles că ţara ei nu e încă pregătită pentru a-i împlini visul: acela de a fi şoferiţă de TIR.

Azi, după atâtea chinuri şi lupte pentru supravieţuirea departe de Feleac, a reuşit. Spania nu e departe de România pe drumul de la dictatură la democraţie (1975 – ei, 1989 – noi), dar a făcut progrese enorme, din dorinţa de a prinde din urmă marile naţiuni ale continentului – ea însăşi, o mare putere cândva, stăpână peste lume.

Aici, Adriana a tras din greu de volan, iar acum e bine. Dar ca mulţi dintre cei plecaţi în lumea largă, România i-a rămas în suflet. O simte ca pe-o datorie de conştiinţă. N-ar fi vrut s-o părăsească, dar a fost nevoită. Iar acum vrea să-i dea ceva înapoi.

Cum? Răspunzând jignirilor mizerabile ale unui viceprimar din Hunedoara, nu cu ură, ci cu acţiune menită să-l facă să plângă pe respectivul, nu pe cei ca ea.

Aşa că a spus pe roate un grup de Facebook pentru ajutorarea celor ce-ar vrea să ajungă la depărtata urnă de vot, dar nu pot. Din cauză că, aşa cum mărturiseşte ea însăşi cu o sinceritate de premiantă, „nu e ușor aici, nu trăim bine, de multe ori nu avem bani să ne întoarcem acasă, e o percepție greșită despre cum trăiesc românii din Diaspora”.

Are dreptate. Mulţi români ca ea au îndurat clipe cumplite în pribegie. Şi tot mulţi s-au ferit să se „spovedească” fie şi familiilor, darămite lumii largi. Le-a fost teamă să nu fie priviţi ca „looseri”, ca „spălătorese”, cum îi jignea deunăzi un fost jurnalist pe cei plecaţi la muncă afară.

Însă Adriana Mureşan a ales să spună adevărul despre viaţa în diaspora. Sunt peste 6 milioane de români, iar marea majoritate o pot confirma pe brava noastră şoferiţă cu suflet mare de român. Nu e deloc uşor să pleci de-acasă. Dar tot ea spune ce descoperă, după o vreme, cei ajunşi pe continent.

Şi aici ar face bine mulţi s-o asculte cu atenţie: nu banii ne ţin aici, se destănuie Adriana reporterilor G4Media, ci altceva: respectul statului faţă de omul simplu, funcţionarea instituţiilor, într-un cuvânt CIVILIZAŢIA.

Pentru românii adevăraţi ca Adriana Mureşan, nu banii sunt esenţa civilizaţiei de tip european, ci relaţia stat-cetăţean. Una în faţa căreia, în Europa, oamenii au a-şi scoate pălăria în general, căci excepţii sunt peste tot.

Asta-i lecţia pe care au învăţat-o mulţi cei ca Adriana. Şi pe care unii de acasă nu au cum s-o ştie, pentru că nu e ceva ce deprinzi teoretic; descoperi din viaţa reală, din greutăţi pe care, acasă, nu le simţi la fel de acut.

Afli ce e cu adevărat civilizaţie atunci când rămâi în aer. Fără muncă sau bani. Şi când, pe deasupra, te îmbolnăveşti. Şi atunci înţelegi că nu ai nevoie de nimic pentru a fi tratat cum se cuvine în spital. Că nu-i nevoie să cerşeşti sau să dai în cap ca să-ţi potoleşti foamea. Şi că odată ce te-ai mai pus pe picioare, există mecanisme care să te scoată la liman, să găşeşti din nou o slujbă, să revii la viaţă.

Asta-i Europa! Şi nu e bine înfiptă la noi acasă, în România, din păcate. Nici n-are cum. Câtă vreme politicul şi societatea vor fi populate masiv cu impostură, hoţie şi minciună, nici instituţiile nu vor funcţiona, nici şpaga nu va dispărea.

De aceea, România are nevoie de o „infuzie” zdravănă de Diaspora! De acea parte a ţării trimisă cumva forţat să înveţe lecţia civilizaţiei pe pielea ei, care acum ne poate folosi mult, dacă o băgăm în seamă.

Prefer de o mie de ori un parlamentar ca Adriana Mureşan decât diverşi filfizoni împopoţonaţi cu diplome luate pe sub masă, care vorbesc în colţul gurii şi plimbă dosul când defilează agale prin faţa ta.

Dacă România trebuie să înveţe o lecţie a progresului, aceea e că trebuie să terminăm odată cu „ai carte, ai parte”. Da, e bine să fii licenţiat, dar nu e obligatoriu mai bine nici pentru tine, nici pentru ţară. Din acest motiv e posibil ca, în Elveţia, poate fi primar un lăcătuş, iar în Europa poate ajunge şef peste Parlamentul continentului un om fără studii superioare. Pentru că, în UE, civilizaţia nu se măsoară în „câtă carte ştii”, ci în „ce ştii să faci”. Dacă ai construit ceva în viaţă, dacă ai condus măcar un chioşc, un grup de oameni, şi n-ai studii, eşti tratat cu acelaşi respect, ai aceleaşi şanse de a reprezenta oameni şi comunităţi ca orice geniu sau distins cărturar.

Oameni ca Adriana trebuie primiţi cu masă pusă acasă, în România. Pentru că, lăsându-i deoparte pe cei care se raportează arogant la românii ce n-au avut cum să înveţe acasă lecţia civilizaţiei (vezi cazul doamnei pro-anti&Iohannis, despre care am scris noi AICI), mulţi dintre cei ca şoferiţa noastră de TIR au o mare bogăţie de oferit ţării-mamă.

Au putere de muncă, de luptă, de schimbare, au succesul în sânge deja, au voinţă şi dorinţa de a întoarce României lăsate în urmă ce ei au dobândit peste graniţe.

După ce Iohannis, PNL, USR şi PMP vor prelua şi puterea locală şi parlamentară în 2020, ar trebui să întindă o mână puternică acestei diaspore. Să facă loc în casa Poporului cât mai multor oameni ca Adriana Mureşan. Să mărească lotul diasporei în Parlament, să schimbe legile, să deschidă uşile românilor din străinătate dornici să ne ajute nu doar cu bani, ci şi cu energia schimbării în bine.

Ei sunt aliaţii românilor rămaşi acasă. Împreună, ei toţi sunt ROMÂNIA tare, la care visăm! (4981 octeți)