Istoric

Răzeșii erau deținători de întinderi de pământ în comun în cadrul unei familii întinse care își organizau lucrările împărțind pământul în fiecare an între membrii ei, în devălmășie.[2] Fiecare răzeș era proprietarul ereditar al pământului său.[3] După Neagu Djuvara, era o instituție tipic românească, deosebită de zadruga sârbească sau de alte forme de organizare întâlnite la popoarele slave. În documente vechi de răzeșie apărea că primul strămoș dovedit al acestei comunități avea statut de boier.[2] Aceștia își aveau privilegiile garantate de voievozi.[3] În timp însă, răzeșii au decăzut la rangul de țărani liberi, posesori de pământ,[2] nefiind obligați să muncească pe pământurile boierilor. Ca urmare, nu trebuia să presteze corvezi nimănui.[3] 

Histórico

Los "răzesi" eran propietarios de tierras en común dentro de una familia extensa que organizaba su trabajo dividiendo la tierra cada año entre sus miembros, en condominio. Cada "răzeș" era propietario hereditario de su tierra. Según Neagu Djuvara, se trataba de una institución típica rumana, distinta de la zadruga serbia u otras formas de organización que se encuentran en los pueblos eslavos. En antiguos documentos reales parecía que el primer antepasado probado de esta comunidad tenía el estatus de boyardo. Tenían sus privilegios garantizados por voivodas. Sin embargo, con el tiempo, los arras cayeron al rango de campesinos libres, terratenientes, que no estaban obligados a trabajar en las tierras de los boyardos. Como resultado, no tenía que hacer corveas para nadie. 

I.

Pe măsură ce a crescut tributul țării către turcii otomani asupra țărănimii, soarta lor s-a înrăutățit și mai mult; în secolele XVI și XVII mulți dintre ei au fost siliți să-și vândă moșiile boierilor, ajungând astfel în aceeași stare cu  țăranii șerbi.[2]

Răzeșii erau urmașii cnezilor și juzilor, fiind moșteniri ale trecutului, iar aceștia trăiau în virtutea tradiției fără să aibă un aport semnificativ la situația economică a țării.[4]

După modelul cavalerilor cruciați, răzeșii erau acea parte a populației care participa la războaie fără a fi susținuți sau instruiți pe cheltuiala publică sau a domnitorului. Ca o răsplată pentru solidaritatea lor în luptă, domnitorul le acorda drepturi de proprietate asupra unor terenuri sau slujbe în stat. Ei nu formau o clasă propriu-zisă, precum țăranii, nobilii, mazilii sau duhovnicii.

În timpul evului mediu, printre răzeși se aflau și oameni de origine maghiară (ceangăi).[5]

Răzeșii trăiau sub forma proprietății parțiare, și nu individuale, situație întâlnită și la ruși.[6]

Domnii donau uneori sate către mănăstiri, astfel se impuneau sătenilor din aceste sate să dea dările tradiționale mănăstirii căreia erau donați. Dar pe lângă această dăruire, domnii scuteau de cele mai multe ori pe sătenii din satele mănăstirilor chiar de datoriile către Visteria Domnului, adică de toate dările tradiționale vechi. Răzeșii vecini vedeau astfel că iobagii duc o viață mai sigură și mai bună. După ce jireabiile (loturile) lor se micșorau și sarcinile domnești erau tot mai mari, răzeșii se închinau mănăstirilor, intrând astfel între iobagi și bucurându-se de aceiași situație cu a lor.[7]

Obștiile de răzeși erau rămășițe ale familiei comuniste, unde cea din urmă era o continuare sau o imitare a comunității familiale slave, a zadrugei. Gospodăria acestei familii era de tip comunist, atât prin comunitatea stăpânirii pământului și a altor instrumente de producție, cât și prin comunitatea muncii. Șeful familiei hotăra diviziunea muncii. Familia producea tot ce era necesar membrilor ei: hrană, îmbrăcăminte, locuință, etc. Deoarece totul era comun și se împărțea membrilor familiei după trebuință și după dispoziția șefului familiei, nu putea interveni nici un schimb de produse în interiorul familiei. Pentru că familia producea cele necesare membrilor,[8] nu exista nici o legătură economică între membrii diferitelor familii patriarhale, astfel nu existau schimburi, utilizarea banilor sau credite.[9] În obștiile răzeșești exista multe urme de gospodărie comună. Astfel, pășunile și pădurile erau o proprietate comună și erau folosite în comun, după norme dictate de organele conducătoare ale comunității.[9]

În Basarabia, o vreme răzeșii s-au bucurat de o oarecare atenție din partea Imperiului Rus, care dădea chiar impresia că tinde să le confirme privilegiile. De exemplu, în 1846, în sarcina Sfatului provincial au fost adăugate examinarea și soluționarea chestiunilor despre dreptul la stare socială privilegiată a locuitorilor Basarabiei: mazili, boiernași, ruptași, rupta de visterie, rupta de camară. Dar, în timp, autocrația rusească s-a instalat tot mai temeinic în Basarabia, iar drepturile răzeșilor au început să fie încălcate.[3]

Proprietățile răzeșilor deveneau tot mai mult subiecte ale discordiei dintre ei sau cu boierii care emiteau pretenții nelegitime asupra lor. Ele au stat la originea multor procese. Mulți răzeși au fost astfel deposedați de terenurile lor. Însă în multe cazuri aceștia se prezentau la tribunal cu documente de proprietate vechi.[3]

Note

1. ^ Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 22

2. ^ a b c d e Neagu Djuvara; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, București, 2010, ISBN 978-973-50-2899-2

3. ^ a b c d e Mircea Rusnac; Organizarea Basarabiei - Răzeșii și mazilii Arhivat în 26 aprilie 2017, la Wayback Machine., istoria.md

4. ^ Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 21

5. ^ László, Diószegi; Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia, Budapest, 2002, pag. 53

6. ^ Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 23

7. ^ Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 24

8. ^ Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 35

9. ^ a b Evoluția economică a țărilor românești, Angelescu, 1916, pag. 36

Bibliografie

• Ion N. Angelescu; Evoluția economică a țărilor românești, Vol. I, Economia Familială și Agrară. Economia Orășenească, București, 1916

Bibliografie suplimentară

• Sadoveanu, Mihail. (1961) Romane și povestiri istorice (volumul I), București: Editura pentru literatură.

II.

A medida que aumentó el tributo del país a los turcos otomanos sobre el campesinado, su suerte empeoró; en los siglos XVI y XVII muchos de ellos se vieron obligados a vender sus propiedades a los boyardos, quedando así en las mismas condiciones que los campesinos serbios.

Los Răzesi eran descendientes de los Knezis y Juzis, siendo legados del pasado, y vivían en virtud de la tradición sin tener una contribución significativa a la situación económica del país.

Siguiendo el modelo de los caballeros de las Cruzadas, los caballeros eran aquella parte de la población que participaba en las guerras sin recibir apoyo ni entrenamiento a expensas del público o del gobernante. Como recompensa por su solidaridad en la lucha, el gobernante les concedió derechos de propiedad sobre algunas tierras o empleos en el estado. No formaban una clase propiamente dicha, como los campesinos, los nobles, los nobles o el clero.

Durante la Edad Media, entre los Rázesi también había gente de origen húngaro (Ceangăi).

Los Răzesi vivían en forma de propiedad parcial, y no individualmente, situación que también se daba entre los rusos.

Los señores a veces donaban aldeas a monasterios, por lo que los aldeanos de estas aldeas debían entregar los obsequios tradicionales al monasterio al que fueron donados. Pero además de este regalo, los señores a menudo eximían a los aldeanos de los pueblos de los monasterios incluso de las deudas con el Tesoro del Señor, es decir, de todos los antiguos regalos tradicionales. Los habitantes de los alrededores vieron así que los siervos llevaban una vida mejor y más segura. Después de que sus jireabis (lotes) se redujeron y los deberes principescos se hicieron más grandes, los razesi adoraron a los monasterios, entrando así entre los siervos y disfrutando de la misma situación que los suyos.

Las comunidades razesi eran restos de la familia comunista, donde esta última era una continuación o imitación de la comunidad familiar eslava, la zadruga. El hogar de esta familia era de tipo comunista, tanto a través de la comunidad de propiedad de la tierra y otros medios de producción, como a través de la comunidad de trabajo. El cabeza de familia decidía la división del trabajo. La familia producía todo lo necesario para sus miembros: comida, vestido, vivienda, etc. Como todo era común y se distribuía entre los miembros de la familia según las necesidades y según la disposición del cabeza de familia, no podía realizarse ningún intercambio de productos dentro de la familia. Debido a que la familia producía lo que sus miembros necesitaban, no había conexión económica entre los miembros de las diversas familias patriarcales, por lo que no había intercambio, uso de dinero o crédito. Había muchos vestigios de un hogar común en las comunidades de Răzeși. Así, los pastos y bosques eran propiedad común y se utilizaban en común, según las normas dictadas por los órganos de gobierno de la comunidad.

En Besarabia, los Razesi disfrutaron durante un tiempo de cierta atención por parte del Imperio ruso, que incluso dio la impresión de que tendía a confirmar sus privilegios. Por ejemplo, en 1846, la tarea del Consejo Provincial incluía el examen y la resolución de cuestiones sobre el derecho a un estatus social privilegiado de los habitantes de Besarabia: mazilis, boyardos, arruinados, rotos por el tesoro, rotos por la cámara. Pero, con el tiempo, la autocracia rusa se estableció cada vez más firmemente en Besarabia y los derechos de los razesianos comenzaron a ser violados.

Las propiedades de los razes se convirtieron cada vez más en objeto de discordia entre ellos o con los boyardos que hacían reclamos ilegítimos sobre ellos. Estuvieron en el origen de muchos pleitos. De este modo, muchos campesinos fueron desposeídos de sus tierras. Pero en muchos casos comparecieron ante el tribunal con documentos de propiedad antiguos.

participe = Sin.:  parcial, participante, cómplice, particionero. 

participante = adj. Que participa. U. t. c. s. > Sin.: 

1. integrante, componente, socio, solidario, concurrente, concursante, jugador, competidor, contendiente, rival. 

2. partícipe, parcial, cómplice, particionero.

socio

1. socio capitalista > . m. y f. Persona que aporta capital a una empresa o compañía, poniéndolo a ganancias o pérdidas.

2. socio industrial > . m. y f. Persona que no aporta capital a la compañía o empresa, sino servicios o pericia personales, para tener alguna participación en las ganancias.

socio

1. asociado.

2. miembro, accionista, participante, afiliado, comanditario, copartícipe, mutualista.

3. colega, compañero, camarada, compinche.

părtaş = Sin.: parţial, participant, complice, partition.

participant = adj. Care participă. U.t. c. s. > Sin.: 

1. membru, component, partener, susținător, concurent, concurent, jucător, concurent, concurent, rival. 

2. participant, parțial, complice, partidist.

actionar

1. partener de capital > m. și f. Persoană care contribuie cu capital la o afacere sau companie, punând-o în profit sau pierdere.

2. partener industrial > m. și f. O persoană care nu contribuie cu capital la companie sau întreprindere, ci mai degrabă servicii personale sau expertiză, pentru a avea o oarecare parte din profit.

partener / acționar

1. asociat.

2. membru, acționar, participant, afiliat, comanditar, coparticipant, mutualist.

3. coleg, partener, tovarăș, prieten.