Siluire

Forțarea mâinii... cuiva.

Despre acest subiect încă nu am făcut căutări pe internet, sau prin alte surse de informare, în general.

Dar este o... cum să-i zic eu, o chestie pentru care am simțit repulsie de când mă știu. Pur și simplu nu am suportat niciodată ca cineva să facă ceva, cu mâna mea, indiferent dacă acel ceva ar fi fost spre beneficiul sau împotriva beneficiului meu.

Cel mai vechi exemplu care îmi vine în minte, are o vechime de peste 54-55 de ani.

Eram în primul trimestru al clasei a-ntâia, și începusem să avem ca "teme de scris, pentru acasă", celebrele "bețișoare și bastonașe".

Prezența tatălui meu (Dumnezeu să-l ierte), nu mi-a fost niciodată o prezență agreabilă. Eram constituiți din aluaturi incompatibile, iar asta s-a simțit de la primii mei pași în viață.

Lucra în schimburi, i-am fost și îi voi fi mereu recunoscător pentru pâinea ce mi-o punea pe masă, pentru hainele pe care le îmbrăcam sau pentru acoperișul de deasupra capului pe care l-am avut asigurat până pe la paisprezece ani, dar metodele lui de pedagogie erau total incompatibile cu mine, cu firea mea.

Eram prima lui speranță, o speranță care a simțit de la o zi la alta mai multă dezamăgire, și pe măsură ce mi s-au adăugat la număr frați, și-a mutat cantitatea de 100/% speranțe pe mine, de la mine spre ceilalți, divizându-și-le.

Nu i-am negat și nu îi neg... buna intenție, dar în viața asta nu contează doar să vrei ceva, ci depinde ce poltică (de viață) aplici spre atingerea obiectivului propus.

În acea după amiază când stăteam ghemuit asupra mesei, încercând să-mi scriu tema pentru a doua zi, taică-meu, văzând cât murdăream pagina și ce strâmbături desenam pe pagină, s-a aplecat peste umărul meu, mi-a prins pumnul mâinii mele drepte în pumnul mâinii lui drepte, și a scris... ca pentru mine pentru la școală, câteva semne (nici nu-mi mai aduc aminte dacă multe sau puține), atâta cât l-o fi mulțumit pe el ca sa i se pară că nu mă voi duce a doua zi, atât de prost la școală, cât m-aș fi dus fără ajutorul lui.

Eu însă, nici nu știu descrie în cuvinte acea stare pe care am trăit-o când mi s-a forțat mâna să nu fiu eu, bun/rău așa cum eram.

Anii au trecut, și deși de-a lungul vieții am simțit tot soiul de constrângeri, la vreo 42 de ani distanță (2008 - 1966 = 42), am simțit din nou o forță în fața căreia eram prea mic pentru a i mă putea opune cu ceva, luându-mi mâna în mâna lui, și scriindu-mi toate "temele pentru a doua zi", în așa fel încât respectiva forță să se simtă satisfăcută, vreme de mai bine de patru ani.

Atunci, la vremea când mi se întâmplau aceste siluiri, lumea din jurul meu nu percepea ceea ce i se intampla ca pe o siluire ci, ca pe ceva la fel de naturaln ca și "violul" administrat de cocoșul vreunei ogrăzi, vreuneia dintre galinaceele din subordine.

Din ce+am vazut eu in jurul meu, am văzut că pe o covârșitoare majoritate a românilor o doare mai rău "siluirea fizică" decât "siluirea morală", românii păzindu-și "curățenia sexuală" ca pe cel mai valoros lucru de pe lume, dar neglijând aproape total, "curățenia morală"

Forzar la mano ... de alguien.

Todavía no hemos buscado el tema en Internet, ni a través de otras fuentes de información en general.

Pero es un ... cómo lo llamo, algo que me ha disgustado desde que me conozco. Simplemente, nunca podría soportar que alguien hiciera algo con mi mano, ya fuera a favor o en contra de mi beneficio.

El ejemplo más antiguo que me viene a la mente tiene entre 54 y 55 años.

Estaba en el primer trimestre de primer grado, y había comenzado a tener los famosos "palillos y palillos" como mi "tarea".

La presencia de mi padre (que Dios lo perdone) nunca fue una presencia agradable para mí. Estábamos hechos de masas incompatibles, y eso se sintió desde mis primeros pasos en la vida.

Trabajaba por turnos, yo estaba y estaré siempre agradecido por el pan que puso en mi mesa, por la ropa que vestía o por el techo que me había asegurado hasta los catorce años, pero sus métodos de pedagogía eran totalmente incompatible conmigo, con mi naturaleza.

Yo era su primera esperanza, una esperanza que se sentía cada vez más decepcionada de la noche a la mañana, y a medida que me sumaba el número de hermanos, trasladó la cantidad de esperanza al 100% en mí, de mí a los demás, dividiéndolos.

No las negué y no las niego ... buena intención, pero en esta vida no importa solo querer algo, sino que depende de qué política (de vida) apliques para lograr la meta propuesta.

Esa tarde, cuando estaba en cuclillas sobre la mesa, tratando de escribir mi tarea para el día siguiente, mi padre, al ver lo sucio que estaba en la página y los giros que estaba dibujando en la página, se inclinó sobre mi hombro, agarró el puño de mi mano derecha en el puño de su mano derecha, y escribió ... en cuanto a mí para la escuela, algunas señales (ni siquiera recuerdo si muchas o pocas), tanto como le agradeció por hacerme pensar que No iré a la escuela al día siguiente, tan mal como lo hubiera hecho sin su ayuda.

Pero ni siquiera puedo describir con palabras ese estado que experimenté cuando mi mano se vio obligada a no ser yo, buena / mala como era.

Pasaron los años, y aunque a lo largo de mi vida sentí todo tipo de coacciones, unos 42 años después (2008 - 1966 = 42), volví a sentir una fuerza frente a la cual era demasiado pequeño para poder oponerme a ellos con algo, tomando mi mano en la suya, y escribiendo todos mis "deberes para el día siguiente", para que esa fuerza se sintiera satisfecha, por más de cuatro años.

Entonces, en el momento en que me estaban ocurriendo estas violaciones, el mundo que me rodeaba no percibía lo que le estaba pasando como una violación, sino como algo tan natural como la "violación" administrada por el gallo de algún patio, uno de los gallineros en suborden.

Por lo que vi a mi alrededor, vi que en una abrumadora mayoría de rumanos, la "violación física" duele más que la "violación moral", los rumanos protegen su "limpieza sexual" como lo más valioso del mundo, pero descuidan casi por completo "pureza moral".