Promisiune

A-ti da cuvantul ca vei face ceva creeaza un temei pentru actiune in viitor.

Dar atunci cand vine vremea, prin respectarea promisiunii se creeaza impresia ca cel care actioneaza acum o face deoarece s-a petrecut ceva in trecut, si nu pentru ca trebuie realizat un scop in viitor.

Prin urmare, promisiunea stimuleaza teoria filosofica in doua moduri.

Mai intai este vorba de problema obligatiei de a respecta o promisiune: cum poate aceasta sa existe, data fiind natura sa orientata catre trecut, si care sunt urgentele si limitele sale?

In al doilea rand, originea actului de a promite comporta o anumita particularitate: e de la sine inteles ca, intr-o societate lipsita de o asemenea institutie, aceasta s-ar putea sa nu apara niciodata.

Aceasta deoarece una dintre componentele esentiale ale promisiunii este aceea ca, la o data ulterioara, vor trebui date la o parte propriile interese pentru a respecta promisiunea, iar un individ care face acest lucru este relativ dezavantajat in comparatie cu unul care nu o face.

Problema este prezentata limpede de Hobbes .

Ea este dramatizata in situatia "dilemei prizonierului" caz in care faptul de a promite celuilalt prizonier ca nu va fi tradat poate parea o simpla sarada, pentru ca vorbele nu pot schimba pedepsele si recompensele. Solutia sociala este aceea ca prin institutionalizarea actului de a promite, strategiile de cooperare pot dezvolta binele comun intr-o masura mai mare, in pofida potentialului lor conflict cu interesul individual. . . . ----> contract social, conventie