La resolución de problemas es la fase que supone la conclusión de un proceso más amplio que tiene como pasos previos la identificación del problema y su modelado. Por problema se entiende un asunto del que se espera una solución que dista de ser obvia a partir del planteamiento inicial. El matemático G. H. Wheatley lo definió de forma ingeniosa: «La resolución de problemas es lo que haces cuando no sabes qué hacer».[1]​

La resolución de problemas reside principalmente en dos áreas: la resolución de problemas matemáticos y la resolución de problemas personales —en los que se presenta algún tipo de obstáculo a su resolución—,[2]​mientras que los fundamentos son estudiados en psicología del pensamiento, ciencia cognitiva y teoría de la decisión.

Rezolvarea problemelor este faza care încheie un proces mai amplu ce include identificarea și modelarea problemei ca etape preliminare. O problemă este definită ca o problemă pentru care se așteaptă o soluție departe de a fi evidentă de la abordarea inițială. Matematicianul G. H. Wheatley a definit-o ingenios: „Rezolvarea problemelor este ceea ce faci atunci când nu știi ce să faci.”[1]

Rezolvarea problemelor rezidă în principal în două domenii: rezolvarea problemelor matematice și rezolvarea problemelor personale - unde apare un fel de obstacol în calea rezolvării -[2], în timp ce fundamentele sunt studiate în psihologia gândirii, știința cognitivă și teoria deciziei.

Solutionarea problemelor este faza care încheie un proces mai amplu ce include identificarea și modelarea problemei ca etape preliminare. Prin problemă se intelege o chestiune pentru care se așteaptă o soluție încă departe de a fi evidentă la inițial abordare. Matematicianul G. H. Wheatley a definit-o ingenios: „Rezolvarea problemelor este ceea ce faci atunci când nu știi ce să faci.”[1]

Rezolvarea problemelor rezidă în principal în două domenii: rezolvarea problemelor matematice și rezolvarea problemelor personale - unde apare un fel de obstacol în calea rezolvării -[2], în timp ce fundamentele sunt studiate în psihologia gândirii, știința cognitivă și teoria deciziei.

Índice

1 Utilidad

1.1 Psicología clínica

1.2 Ciencias cognitivas

1.3 Ciencias de la computación y Algoritmia

1.4 Ingeniería

2 Ciencias cognitivas: dos escuelas

2.1 Europa

2.2 Estados Unidos

3 Véase también

4 Referencias

Cuprins

1 Utilitate

1.1 Psihologie clinică

1.2 Științe cognitive

1.3 Informatică și algoritmică

1.4 Inginerie

2 Științe cognitive: Două școli

2.1 Europa

2.2 Statele Unite

3 Vezi și

4 Referințe

Cuprins

1 Utilitate

1.1 Psihologie clinică

1.2 Științe cognitive

1.3 Informatică și algoritmică

1.4 Inginerie

2 Științe cognitive: Două școli

2.1 Europa

2.2 Statele Unite

3 Vezi și

4 Referințe

Utilidad

El término «resolución de problemas» se utiliza en muchas disciplinas, a veces con diferentes puntos de vista, a menudo con diferentes terminologías. Por ejemplo, se trata de un proceso mental en psicología, un proceso computarizado en informática, y un proceso de trabajo en negocios.[4]​

Según su definición, los problemas se pueden clasificar en dos tipos:[5]​

• Problemas mal o poco definidos: son aquellos que no tienen objetivos claros o caminos evidentes de solución.[5]​

• Problemas bien definidos: tienen objetivos específicos y caminos de solución claramente definidos.[5]​En psicología, la resolución de problemas se refiere a un estado voluntario de llegar a una «meta» definitiva en una condición presente que, o bien todavía no se ha alcanzado directamente, o la misma está muy lejos, o requiere de lógica más compleja para poder encontrar una descripción de las condiciones faltantes o pasos necesarios para alcanzar la meta.[6]​Dentro de esta disciplina la resolución de problemas es la parte final de un proceso más amplio que también incluye: identificación y determinación del problema.

Asimismo, según el número de soluciones existentes se pueden clasificar en:[7]​

• Problemas convergentes: tienen una única solución.

• Problemas divergentes: tienen varias soluciones, igualmente válidas.

Artículo principal: Pensamiento divergente

Considerada como la más compleja de todas las funciones intelectuales,[8]​ la resolución de problemas ha sido definida como un proceso cognitivo de alto nivel que requiere de la modulación y control de habilidades más rutinarias o fundamentales.[9]​

Mientras que la resolución de problemas está presente desde el inicio de la evolución humana, especialmente en la historia de las matemáticas,[2]​la naturaleza de los procesos de resolución de problemas humanos y sus métodos se han estudiado por la psicología en los últimos cien años. Los métodos de estudio de la resolución de problemas incluyen: introspección, conductismo, simulación, simulación por computadora y experimentación. Los psicólogos sociales han distinguido recientemente entre la resolución de problemas independientes e interdependientes.[10]​

Utilitate

Termenul „rezolvare de probleme” este utilizat în multe discipline, uneori cu perspective diferite, adesea cu terminologii diferite. De exemplu, este un proces mental în psihologie, un proces computerizat în informatică și un proces de lucru în afaceri.[4]

Conform definiției lor, problemele pot fi clasificate în două tipuri:[5]

• Probleme nedefinite: Acestea sunt cele care nu au obiective clare sau căi de soluționare evidente.[5]

• Probleme bine definite: Acestea au obiective specifice și căi de soluționare clar definite.[5] În psihologie, rezolvarea problemelor se referă la o stare voluntară de atingere a unui „obiectiv” definitiv într-o condiție prezentă care fie nu a fost încă atinsă direct, fie este foarte îndepărtată, fie necesită o logică mai complexă pentru a găsi o descriere a condițiilor sau pașilor lipsă necesari pentru atingerea obiectivului.[6] În cadrul acestei discipline, rezolvarea problemelor este partea finală a unui proces mai amplu care include și identificarea și determinarea problemei.

De asemenea, în funcție de numărul de soluții existente, acestea pot fi clasificate ca:[7]

• Probleme convergente: Acestea au o singură soluție.

• Probleme divergente: au soluții multiple, la fel de valide.

Articol principal: Gândirea divergentă

Considerată cea mai complexă dintre toate funcțiile intelectuale,[8] rezolvarea problemelor a fost definită ca un proces cognitiv de nivel înalt care necesită modularea și controlul unor abilități mai rutiniere sau fundamentale.[9]

Deși rezolvarea problemelor a fost prezentă încă de la începutul evoluției umane, în special în istoria matematicii,[2] natura proceselor umane de rezolvare a problemelor și metodele acestora au fost studiate de psihologie în ultima sută de ani. Metodele de studiere a rezolvării problemelor includ introspecția, behaviorismul, simularea, simularea pe calculator și experimentarea. Psihologii sociali au făcut recent distincția între rezolvarea independentă și interdependentă a problemelor.[10]

Utilitate

Termenul „rezolvare de probleme” este utilizat în multe discipline, uneori cu perspective diferite, adesea cu terminologii diferite. De exemplu, este un proces mental în psihologie, un proces computerizat în informatică și un proces de lucru în afaceri.[4]

Conform definiției lor, problemele pot fi clasificate în două tipuri:[5]

• Probleme nedefinite: Acestea sunt cele care nu au obiective clare sau căi de soluționare evidente.[5]

• Probleme bine definite: Acestea au obiective specifice și căi de soluționare clar definite.[5] În psihologie, rezolvarea problemelor se referă la o stare voluntară de atingere a unui „obiectiv” definitiv într-o condiție prezentă care fie nu a fost încă atinsă direct, fie este foarte îndepărtată, fie necesită o logică mai complexă pentru a găsi o descriere a condițiilor sau pașilor lipsă necesari pentru atingerea obiectivului.[6] În cadrul acestei discipline, rezolvarea problemelor este partea finală a unui proces mai amplu care include și identificarea și determinarea problemei.

De asemenea, în funcție de numărul de soluții existente, acestea pot fi clasificate ca:[7]

• Probleme convergente: Acestea au o singură soluție.

• Probleme divergente: au soluții multiple, la fel de valide.

Articol principal: Gândirea divergentă

Considerată cea mai complexă dintre toate funcțiile intelectuale,[8] rezolvarea problemelor a fost definită ca un proces cognitiv de nivel înalt care necesită modularea și controlul unor abilități mai rutiniere sau fundamentale.[9]

Deși rezolvarea problemelor a fost prezentă încă de la începutul evoluției umane, în special în istoria matematicii,[2] natura proceselor umane de rezolvare a problemelor și metodele acestora au fost studiate de psihologie în ultima sută de ani. Metodele de studiere a rezolvării problemelor includ introspecția, behaviorismul, simularea, simularea pe calculator și experimentarea. Psihologii sociali au făcut recent distincția între rezolvarea independentă și interdependentă a problemelor.[10]

Psicología clínica

Las tareas de laboratorio por sí solas pueden ser útiles para explicar los pasos lógicos y el razonamiento que subyacen en la resolución de problemas, sin embargo, por lo general omiten la complejidad y la valencia emocional de los problemas del «mundo real». En psicología clínica, los investigadores se han centrado en el papel de las emociones en la resolución de problemas,[11]​se ha demostrado que el control emocional pobre puede alterar el foco en la tarea de destino e impedir la resolución de problemas.[12]​Dentro de esta conceptualización, la resolución de problemas humanos se compone de dos procesos relacionados:

• Orientación de problema, enfoque motivacional / actitud / afectiva ante las situaciones problemáticas.

• Habilidades para solucionar problemas.

Trabajando con personas que sufren de lesiones en el lóbulo frontal, los neuropsicólogos han descubierto que las deficiencias en el control emocional y el razonamiento se pueden remediar, mejorando la capacidad de las personas lesionadas para resolver los problemas cotidianos con éxito.[12]

Psihologie clinică

Sarcinile de laborator pot fi utile în explicarea pașilor logici și a raționamentului care stau la baza rezolvării problemelor; cu toate acestea, ele omit de obicei complexitatea și valența emoțională a problemelor „din lumea reală”. În psihologia clinică, cercetătorii s-au concentrat asupra rolului emoțiilor în rezolvarea problemelor.[11] S-a demonstrat că un control emoțional slab poate perturba concentrarea asupra sarcinii țintă și poate împiedica rezolvarea problemelor.[12] În cadrul acestei conceptualizări, rezolvarea problemelor umane este alcătuită din două procese corelate:

• Orientarea către problemă, abordarea motivațională/atitudinală/afectivă a situațiilor problematice.

• Abilități de rezolvare a problemelor.

Lucrând cu persoane cu leziuni ale lobului frontal, neuropsihologii au descoperit că deficiențele de control emoțional și raționament pot fi remediate, îmbunătățind capacitatea persoanelor afectate de a rezolva cu succes problemele de zi cu zi.[12]

Psihologie clinică

Sarcinile de laborator pot fi utile în explicarea pașilor logici și a raționamentului care stau la baza rezolvării problemelor; cu toate acestea, ele omit de obicei complexitatea și valența emoțională a problemelor „din lumea reală”. În psihologia clinică, cercetătorii s-au concentrat asupra rolului emoțiilor în rezolvarea problemelor.[11] S-a demonstrat că un control emoțional slab poate perturba concentrarea asupra sarcinii țintă și poate împiedica rezolvarea problemelor.[12] În cadrul acestei conceptualizări, rezolvarea problemelor umane este alcătuită din două procese corelate:

• Orientarea către problemă, abordarea motivațională/atitudinală/afectivă a situațiilor problematice.

• Abilități de rezolvare a problemelor.

Lucrând cu persoane cu leziuni ale lobului frontal, neuropsihologii au descoperit că deficiențele de control emoțional și raționament pot fi remediate, îmbunătățind capacitatea persoanelor afectate de a rezolva cu succes problemele de zi cu zi.[12]

Ciencias cognitivas

El trabajo experimental temprano de psicología Gestalt en Alemania sitúa el inicio del estudio de la resolución de problemas —por ejemplo, Karl Duncker en 1935 con su libro Zur Psychologie des produktiven Denkens (La psicología del pensamiento productivo).[13]​Este trabajo experimental continuó hasta la década de 1960, y principios de 1970, con investigaciones llevadas a cabo con un número relativamente sencillo (pero novedoso para los participantes) de tareas de laboratorio para la resolución de problemas.[14]​[15]​

La elección innovadora de tareas sencillas se basó en una solución óptima claramente definida por períodos cortos de tiempo para su resolución, lo que hizo posible para los investigadores rastrear los pasos de los participantes en el proceso de resolución de problemas. La asunción subyacente de los investigadores era que las tareas simples, como las Torres de Hanói, se corresponden a las principales propiedades «reales» en los problemas y por lo tanto la característica del proceso cognitivo en los intentos de los participantes para resolver problemas simples sería la misma que para los problemas del «mundo real». Se utilizaron problemas simples por razones de conveniencia con la expectativa de que serían posibles las generalizaciones dentro de problemas más complejos. Tal vez el trabajo más conocido en esta línea de exploración es la investigación de Allen Newell y Herbert A. Simon.[16]​Otros expertos han demostrado que el principio de la descomposición de datos mejora la habilidad para resolver problemas y permite hacer un mejor juicio.[17]

Științe cognitive

Primele lucrări experimentale în psihologia Gestalt din Germania marchează începutul studiului rezolvării problemelor - de exemplu, cartea lui Karl Duncker din 1935 *Zur Psychologie des produktiven Denkens* (Psihologia gândirii productive).[13] Această muncă experimentală a continuat în anii 1960 și începutul anilor 1970, cu cercetări efectuate folosind o serie de sarcini de laborator de rezolvare a problemelor relativ simple (dar noi pentru participanți).[14][15] 4.767

Alegerea inovatoare a sarcinilor simple s-a bazat pe o soluție optimă clar definită și pe intervale de timp scurte, ceea ce a permis cercetătorilor să urmărească pașii participanților în procesul de rezolvare a problemelor. Presupunerea de bază a cercetătorilor a fost că sarcinile simple, cum ar fi Turnul Hanoi, corespund principalelor proprietăți „din lumea reală” ale problemelor și, prin urmare, procesul cognitiv caracteristic încercărilor participanților de a rezolva probleme simple ar fi același ca în cazul problemelor „din lumea reală”. Problemele simple au fost utilizate din comoditate, cu așteptarea că generalizările în cadrul unor probleme mai complexe ar fi posibile. Probabil cea mai cunoscută lucrare în această linie de explorare este cercetarea lui Allen Newell și Herbert A. Simon.[16] Alți experți au arătat că principiul descompunerii datelor îmbunătățește abilitățile de rezolvare a problemelor și permite o judecată mai bună.[17]

Științe cognitive

Primele lucrări experimentale în psihologia Gestalt din Germania marchează începutul studiului rezolvării problemelor - de exemplu, cartea lui Karl Duncker din 1935 *Zur Psychologie des produktiven Denkens* (Psihologia gândirii productive).[13] Această muncă experimentală a continuat în anii 1960 și începutul anilor 1970, cu cercetări efectuate folosind o serie de sarcini de laborator de rezolvare a problemelor relativ simple (dar noi pentru participanți).[14][15] 4.767

Alegerea inovatoare a sarcinilor simple s-a bazat pe o soluție optimă clar definită și pe intervale de timp scurte, ceea ce a permis cercetătorilor să urmărească pașii participanților în procesul de rezolvare a problemelor. Presupunerea de bază a cercetătorilor a fost că sarcinile simple, cum ar fi Turnul Hanoi, corespund principalelor proprietăți „din lumea reală” ale problemelor și, prin urmare, procesul cognitiv caracteristic încercărilor participanților de a rezolva probleme simple ar fi același ca în cazul problemelor „din lumea reală”. Problemele simple au fost utilizate din comoditate, cu așteptarea că generalizările în cadrul unor probleme mai complexe ar fi posibile. Probabil cea mai cunoscută lucrare în această linie de explorare este cercetarea lui Allen Newell și Herbert A. Simon.[16] Alți experți au arătat că principiul descompunerii datelor îmbunătățește abilitățile de rezolvare a problemelor și permite o judecată mai bună.[17]

​Ciencias de la computación y Algoritmia

En ciencias computacionales y en la parte de inteligencia artificial que se ocupa de algoritmos («algorítmica»), la resolución de problemas abarca una serie de técnicas conocidas como algoritmos, heurística, análisis de causa raíz (ACR), entre otros. En estas disciplinas, la resolución de problemas es parte de un proceso más amplio que abarca la determinación de problemas, deduplicación de datos, análisis, diagnóstico, y reparación.

Ingeniería

La resolución de problemas se utiliza en ingeniería, cuando los productos o procesos fallan, y se requiere de tomar una acción correctiva para prevenir más fallos. También se puede aplicar a un producto o proceso antes de que ocurra un fallo en el evento, es decir, cuando un problema potencial puede ser predicho y analizado, y se aplica una mitigación por lo que el problema nunca se produce en realidad. Técnicas tales como análisis modal de fallos y efectos se pueden utilizar para reducir proactivamente la probabilidad de que ocurran problemas.

La ingeniería forense es una técnica importante del análisis de fallos que consiste en trazar los defectos del producto y sus fallas. La acción correctiva puede ser usada para evitar futuros errores. La ingeniería inversa busca descubrir la lógica original de resolución de problemas, utilizado el desarrollo de un producto mediante su empleo.

Ciencias cognitivas: dos escuelas

Dentro de las ciencias cognitivas, las investigaciones de los procesos de resolución de problemas difieren entre las áreas de conocimiento y en los niveles de experiencia[18]​y, por consiguiente, los resultados obtenidos en el laboratorio no necesariamente se pueden extender fuera del laboratorio, esto ha conducido a que, desde la década de 1990, se haga énfasis en la resolución de problemas en el mundo real. Sin embargo, este énfasis se ha expresado de forma diferente en América del Norte y Europa. La investigación en América del Norte se ha centrado en el estudio de problemas en ámbitos de conocimiento diferentes —problemas de la física natural—, mientras que gran parte de la investigación europea se ha centrado en la innovación de la resolución de problemas complejos, y se ha realizado a través de escenarios computarizados.[19]

Informatică și algoritmică

În informatică și în ramura inteligenței artificiale care se ocupă de algoritmi („algoritmica”), rezolvarea problemelor cuprinde o gamă de tehnici cunoscute sub numele de algoritmi, euristici, analiza cauzelor rădăcină (RCA), printre altele. În aceste discipline, rezolvarea problemelor face parte dintr-un proces mai amplu care cuprinde determinarea problemelor, deduplicarea datelor, analiza, diagnosticarea și repararea.

Inginerie

Rezolvarea problemelor este utilizată în inginerie atunci când produsele sau procesele eșuează și sunt necesare acțiuni corective pentru a preveni alte defecțiuni. De asemenea, poate fi aplicată unui produs sau proces înainte de apariția unui eveniment de defecțiune, adică atunci când o problemă potențială poate fi prezisă și analizată, iar atenuarea este aplicată astfel încât problema să nu apară niciodată. Tehnici precum analiza modurilor de defecțiune și a efectelor pot fi utilizate pentru a reduce proactiv probabilitatea apariției problemelor.

Ingineria criminalistică este o tehnică importantă de analiză a defecțiunilor care implică urmărirea defectelor și defecțiunilor produsului. Acțiunile corective pot fi utilizate pentru a preveni erorile viitoare. Ingineria inversă urmărește să descopere logica originală de rezolvare a problemelor utilizată în dezvoltarea unui produs prin utilizarea acesteia.

Știința cognitivă: Două școli

În cadrul științei cognitive, investigațiile proceselor de rezolvare a problemelor diferă în funcție de domeniile de cunoaștere și nivelurile de expertiză[18] și, în consecință, rezultatele obținute în laborator nu pot fi neapărat extinse dincolo de laborator. Acest lucru a dus la o accentuare pusă pe rezolvarea problemelor din lumea reală încă din anii 1990. Cu toate acestea, această accentuare a fost exprimată diferit în America de Nord și Europa. Cercetarea din America de Nord s-a concentrat pe studiul problemelor din diferite domenii ale cunoașterii - probleme din fizica naturală - în timp ce o mare parte a cercetării europene s-a concentrat pe rezolvarea inovatoare a problemelor complexe, realizată prin scenarii bazate pe computer.[19]

Informatică și algoritmică

În informatică și în ramura inteligenței artificiale care se ocupă de algoritmi („algoritmica”), rezolvarea problemelor cuprinde o gamă de tehnici cunoscute sub numele de algoritmi, euristici, analiza cauzelor rădăcină (RCA), printre altele. În aceste discipline, rezolvarea problemelor face parte dintr-un proces mai amplu care cuprinde determinarea problemelor, deduplicarea datelor, analiza, diagnosticarea și repararea.

Inginerie

Rezolvarea problemelor este utilizată în inginerie atunci când produsele sau procesele eșuează și sunt necesare acțiuni corective pentru a preveni alte defecțiuni. De asemenea, poate fi aplicată unui produs sau proces înainte de apariția unui eveniment de defecțiune, adică atunci când o problemă potențială poate fi prezisă și analizată, iar atenuarea este aplicată astfel încât problema să nu apară niciodată. Tehnici precum analiza modurilor de defecțiune și a efectelor pot fi utilizate pentru a reduce proactiv probabilitatea apariției problemelor.

Ingineria criminalistică este o tehnică importantă de analiză a defecțiunilor care implică urmărirea defectelor și defecțiunilor produsului. Acțiunile corective pot fi utilizate pentru a preveni erorile viitoare. Ingineria inversă urmărește să descopere logica originală de rezolvare a problemelor utilizată în dezvoltarea unui produs prin utilizarea acesteia.

Știința cognitivă: Două școli

În cadrul științei cognitive, investigațiile proceselor de rezolvare a problemelor diferă în funcție de domeniile de cunoaștere și nivelurile de expertiză[18] și, în consecință, rezultatele obținute în laborator nu pot fi neapărat extinse dincolo de laborator. Acest lucru a dus la o accentuare pusă pe rezolvarea problemelor din lumea reală încă din anii 1990. Cu toate acestea, această accentuare a fost exprimată diferit în America de Nord și Europa. Cercetarea din America de Nord s-a concentrat pe studiul problemelor din diferite domenii ale cunoașterii - probleme din fizica naturală - în timp ce o mare parte a cercetării europene s-a concentrat pe rezolvarea inovatoare a problemelor complexe, realizată prin scenarii bazate pe computer.[19]

​Europa

Han surgido dos enfoques principales, uno iniciado por Donald Broadbent[20]​en el Reino Unido y el otro por Dietrich Dörner[21]​en Alemania. Las dos ópticas comparten un énfasis en tareas de laboratorio computarizadas relativamente complejas, construidas para parecerse a los problemas de la vida real. Sin embargo, los planteamientos difieren algo en objetivos y metodología teórica. La tradición iniciada por Broadbent hace hincapié en la distinción entre los procesos de resolución de problemas cognitivos que operan bajo conciencia versus fuera de la conciencia, y por lo general emplea sistemas computarizados matemáticamente bien definidos. La tradición iniciada por Dörner, por otro lado, tiene un interés en la interacción de los procesos cognitivos, motivación, y componentes sociales de la resolución de problemas, utilizando escenarios computarizados muy complejos que contienen hasta 2000 variables altamente interrelacionadas.[22]​Buchner describe las dos escuelas en detalle.[23]​

Estados Unidos

Iniciada por el trabajo de Herbert A. Simon en su libro "learning by doing" en dominios semánticamente ricos (e.g. Anzai & Simon, 1979; Bhaskar & Simon, 1977), los investigadores comenzaron a investigar problemas por separado en dominios diferentes tales como física, escritura o ajedrez y así renunciar a sus intentos de extraer una teoría global de la solución de problemas.[24]​

Europa

Au apărut două abordări principale, una inițiată de Donald Broadbent[20] în Regatul Unit și cealaltă de Dietrich Dörner[21] în Germania. Ambele abordări au în comun accentul pus pe sarcini de laborator relativ complexe bazate pe computer, construite pentru a semăna cu problemele din viața reală. Cu toate acestea, abordările diferă oarecum în ceea ce privește obiectivele și metodologia teoretică. Tradiția inițiată de Broadbent subliniază distincția dintre procesele cognitive de rezolvare a problemelor care operează în cadrul conștientizării versus în afara conștientizării și utilizează de obicei sisteme computerizate bine definite matematic. Tradiția inițiată de Dörner, pe de altă parte, este interesată de interacțiunea proceselor cognitive, a motivației și a componentelor sociale ale rezolvării problemelor, utilizând scenarii informatice extrem de complexe, care conțin până la 2000 de variabile puternic interconectate.[22] Buchner descrie ambele școli în detaliu.[23]

Statele Unite

Pionieri datorită lucrării lui Herbert A. Simon în cartea sa „învățarea prin a face” în domenii bogate semantic (de exemplu, Anzai & Simon, 1979; Bhaskar & Simon, 1977), cercetătorii au început să investigheze probleme separate în domenii diferite, cum ar fi fizica, scrisul sau șahul, abandonând astfel încercările lor de a extrage o teorie cuprinzătoare a rezolvării problemelor.[24] 4.723

Europa

Au apărut două abordări principale, una inițiată de Donald Broadbent[20] în Regatul Unit și cealaltă de Dietrich Dörner[21] în Germania. Ambele abordări au în comun accentul pus pe sarcini de laborator relativ complexe bazate pe computer, construite pentru a semăna cu problemele din viața reală. Cu toate acestea, abordările diferă oarecum în ceea ce privește obiectivele și metodologia teoretică. Tradiția inițiată de Broadbent subliniază distincția dintre procesele cognitive de rezolvare a problemelor care operează în cadrul conștientizării versus în afara conștientizării și utilizează de obicei sisteme computerizate bine definite matematic. Tradiția inițiată de Dörner, pe de altă parte, este interesată de interacțiunea proceselor cognitive, a motivației și a componentelor sociale ale rezolvării problemelor, utilizând scenarii informatice extrem de complexe, care conțin până la 2000 de variabile puternic interconectate.[22] Buchner descrie ambele școli în detaliu.[23]

Statele Unite

Pionieri datorită lucrării lui Herbert A. Simon în cartea sa „învățarea prin a face” în domenii bogate semantic (de exemplu, Anzai & Simon, 1979; Bhaskar & Simon, 1977), cercetătorii au început să investigheze probleme separate în domenii diferite, cum ar fi fizica, scrisul sau șahul, abandonând astfel încercările lor de a extrage o teorie cuprinzătoare a rezolvării problemelor.[24] 4.723

Véase también

• Teoría de los problemas

• Heurística: proceso mediante el cual se puede llegar a simplificar la resolución de problemas complejos

• Grupos de trabajo: grupo de profesionales o expertos en la resolución de problemas o la Mejora continua

• Habilidades gerenciales: capacidades y conocimientos que una persona posee para realizar las actividades de administración y liderazgo de una organización.

• Toma de decisiones: proceso mediante el cual se realiza una elección entre las alternativas o formas para resolver diferentes situaciones de la vida

• Cómo resolverlo: libro del matemático húngaro George Pólya

Referencias

Vezi și

• Teoria problemelor

• Euristică: Un proces prin care rezolvarea problemelor complexe poate fi simplificată

• Grupuri de lucru: Un grup de profesioniști sau experți în rezolvarea problemelor sau îmbunătățirea continuă

• Abilități manageriale: Abilități și cunoștințe pe care o persoană le posedă pentru a desfășura activitățile administrative și de conducere ale unei organizații

• Luarea deciziilor: Un proces prin care se face o alegere între alternative sau modalități de a rezolva diferite situații de viață

• Cum să rezolvi problema: O carte a matematicianului maghiar George Pólya

Referințe (622

Vezi și

• Teoria problemelor

• Euristică: Un proces prin care rezolvarea problemelor complexe poate fi simplificată

• Grupuri de lucru: Un grup de profesioniști sau experți în rezolvarea problemelor sau îmbunătățirea continuă

• Abilități manageriale: Abilități și cunoștințe pe care o persoană le posedă pentru a desfășura activitățile administrative și de conducere ale unei organizații

• Luarea deciziilor: Un proces prin care se face o alegere între alternative sau modalități de a rezolva diferite situații de viață

• Cum să rezolvi problema: O carte a matematicianului maghiar George Pólya

Referințe