3 nov 2015 17:00
Un stadiu în evoluția conștiinței morale si politice, descris de Hegel in Fenomenologia spiritului (1807), care a influențat ulterior multe teorii despre libertate si istorie.
Ivindu-se din"starea naturală" există un moment al conștiinței în care, date fiind două părți implicate, una dintre ele o înrobește pe cealaltă.
Sclavul, implicat în producție și activitate, este conștient de scopuri în viata lui, în timp ce stăpânul se retrage într-o stare de tihna și consum fără nici un sens.
Nici unul nu-i poate oferi celuilalt recunoașterea și confirmarea necesare atunci când o persoana vrea sa aibă valoare în proprii săi ochi.
Un răspuns inițial dat acestui impas consta într-o retragere înspre stoicism si apoi înspre "conștiința nefericita" a religiei.
Cu toate acestea, cel putin sclavul ajunge la o conștiință de sine prin activitatea lui proprie.
Libertatea interioară dobândită astfel ii permite o răsturnare a stăpânului, și ciclul "dialectic" se repetă până este atins un "moment" kantian, superior, când din proces ia naștere respectul reciproc al fiecăruia ca scop in sine.
(Text citat din "Dicționarul de filozofie Oxford")