Filosofia Dreptului

/

Filosofia del derecho

Page start up on 22.11.2021_23.36 (UTC+1 / Paterna, España)

1.

Filosofia dreptului se ocupă cu problemele puse de natura dreptului și de conceptele care structurează practica juridică. Printre subiectele sale se află definiția dreptului sau, în cazul în care definiția strictă se dovedește nesatisfăcătoare, descrieri sau modele ale dreptului care luminează cazurile dificile și marginale, precum dreptul internațional, dreptul natural și legile imorale sau nedrepte. Printre conceptele ce necesită lămuriri se numără cele ale drepturilor sau datoriilor legaleprecum și locul unor concepte cum ar fi cele de intenție și responsabilitate, natura raționamentului juridic și a judecății juridice.

Dreptul considerat strict în termeni empirici poate părea un sistem coercitiv: ceea ce este frapant cu îndatorirea legală de a face X este că eșecul de a te conforma acesteia, va aduce cu sine diferite sancțiuni. Văzut astfel, dreptul este considerat drept o succesiune de predicții despre ce vor face judecătorii și ce evenimente vor decurge în urma executării unor genuri diferite de acțiuni.

În lucrările realiștilor din filosofia dreptului, un termen precum corect (right) devine unul cu ajutorul căruia ne descriem unii altora previziunile pe care le facem asupra diverșilor oficiali. Un realism de acest gen întâmpinâ dificultatea că nu oferă o explicație mulțumitoare a proceselor de raționare ale chiar acelor oficiali, întrucât ei se consideră pe ei înșiși ca fiind călăuziți de o structură a drepturilor și îndatoririlor (în mod asemănător, dacă a spune că o minge este în afara terenului reprezintă o predicție despre ce va face arbitrul de tenis, totuși arbitrul nu poate la rândul său menționa ca întemeiere a deciziei luate faptul că mingea este în afara terenului).

În termeni normativi, dreptul este un sistem de reguli care justifică pretențiile de conformare la ele, iar ideea îndatoririi legale este legată de obligativitatea regulilor, indiferent dacă este probabil sau nu că va urma o suferință în urma eșecului de a te confirma. Acțiunea legală, precum este rostirea în circumstanțe corecte a unor cuvinte precum "jur" sau "subsemnatul, declar prin acestea..." creează un gen diferit de relații normative între persoane, cum ar fi căsătoria sau înțelegerea contractuală, iar existența unor astfel de relații nu reprezintă același lucru, din punct de vedere normativ, ca posibilitatea diferitelor consecințe ce decurg în urma diverselor acțiuni. În același mod, o regulă gramaticală nu este o simplă predicție a faptului că vor fi înțelese sau nu formele diferite ale cuvintelor.

Tradiția care i-a urmat pe Bentham și John Austin, cunoscută sub numele de pozitivism juridic, admite o separare netă între legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Bentham și-a criticat predecesorii, mai ales pe Blackstone, jurist din secolul al XVIII-lea, pentru "spiritul chietismului servil al presupoziției că legea reală reprezintă o structură de drepturi și îndatoriri dată de la Dumnezeu. Bentham a considerat că prin separarea legii așa cum este de legea așa cum ar trebui să fie este un deschizător de drumuri pentru critica "utilitaristă atât a conținutului, cât și a structurii șubrede caracteristice dreptului englez. Se admite că în pozitivismul juridic pot fi incluse și alte elemente: teza asociată cu Austin, conform căreia legile sunt ordine ale puterii suverane; teza că studiul conceptelor juridice trebuie distins de investigațiile istorice asupra originii legilor, de cercetarea sociologică a efectelor acestora sau de critica morală a modului lor de funcționare; teza conform căreia legea este un sistem înghețat, închis (în jurisprudența germană, Begriffshimmel, adică un "concept-celest), cu o structură logică determinată, din care pot fi deduse verdicte independent de chestiuni pragmatice, sociale sau morale mai ample; chiar și punctul de vedere conform căruia judecățile morale sunt, prin natura lor, noncognitive, și din această cauză nu fac parte din esența practicii juridice. Opoziția față de o imagine ce cuprinde câteva sau chiar toate aceste elemente va evidenția, în mod obișnuit, legătura inseparabilă dintre un sistem juridic și circumstanțele mai largi, sociale și morale, în care el este alcătuit. De exemplu, raționamentul judiciar nu este și probabil nici nu ar fi trebui să fie o aplicație formală independentă, a unor legi determinate, ci este sau ar trebui să fie un exercițiu de argumentare practică complet deschis faptelor morale, politice și sociale. Rămâne în vigoare problema dacă aceste puncte de vedere subminează distincția pozitivistă dintre legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Printre chestiunile ce nu aparțin în mod direct filosofiei dreptului, ci filosofiei politice se află domeniul de aplicație al dreptului, natura și justificarea "pedepsei și justificarea puterii legislative și coercitive a statului. Printre aceste preocupări mai largi se numără și aprecierea din critica marxistă conform căreia legile sunt un instrument de oprimare, reflectând cu necesitate ideile și prin urmare interesele partizane ale clasei politice conducătoare. (5.065 bytes),

Text conform cu originalul, copiat prin dactilografiere, după cartea "Dicționar de Filozofie - Simon Blakburn (Oxford)" .
Texto según el original, mecanografiado, después del libro "Dictionary of Philosophy - Simon Blakburn (Oxford)"

2a.

Text according to the original

Filosofia dreptului se ocupă cu problemele puse de natura dreptului și de conceptele care structurează practica juridică. Printre subiectele sale se află definiția dreptului sau, în cazul în care definiția strictă se dovedește nesatisfăcătoare, descrieri sau modele ale dreptului care luminează cazurile dificile și marginale, precum dreptul internațional, dreptul natural și legile imorale sau nedrepte. Printre conceptele ce necesită lămuriri se numără cele ale drepturilor sau datoriilor legale precum și locul unor concepte cum ar fi cele de intenție și responsabilitate, natura raționamentului juridic și a judecății juridice.

Dreptul considerat strict în termeni empirici poate părea un sistem coercitiv: ceea ce este frapant cu îndatorirea legală de a face X este că eșecul de a te conforma acesteia, va aduce cu sine diferite sancțiuni. Văzut astfel, dreptul este considerat drept o succesiune de predicții despre ce vor face judecătorii și ce evenimente vor decurge în urma executării unor genuri diferite de acțiuni.

În lucrările realiștilor din filosofia dreptului, un termen precum corect (right) devine unul cu ajutorul căruia ne descriem unii altora previziunile pe care le facem asupra diverșilor oficiali. Un realism de acest gen întâmpinâ dificultatea că nu oferă o explicație mulțumitoare a proceselor de raționare ale chiar acelor oficiali, întrucât ei se consideră pe ei înșiși ca fiind călăuziți de o structură a drepturilor și îndatoririlor (în mod asemănător, dacă a spune că o minge este în afara terenului reprezintă o predicție despre ce va face arbitrul de tenis, totuși arbitrul nu poate la rândul său menționa ca întemeiere a deciziei luate faptul că mingea este în afara terenului).

În termeni normativi, dreptul este un sistem de reguli care justifică pretențiile de conformare la ele, iar ideea îndatoririi legale este legată de obligativitatea regulilor, indiferent dacă este probabil sau nu că va urma o suferință în urma eșecului de a te confirma. Acțiunea legală, precum este rostirea în circumstanțe corecte a unor cuvinte precum "jur" sau "subsemnatul, declar prin acestea..." creează un gen diferit de relații normative între persoane, cum ar fi căsătoria sau înțelegerea contractuală, iar existența unor astfel de relații nu reprezintă același lucru, din punct de vedere normativ, ca posibilitatea diferitelor consecințe ce decurg în urma diverselor acțiuni. În același mod, o regulă gramaticală nu este o simplă predicție a faptului că vor fi înțelese sau nu formele diferite ale cuvintelor.

Tradiția care i-a urmat pe Bentham și John Austin, cunoscută sub numele de pozitivism juridic, admite o separare netă între legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Bentham și-a criticat predecesorii, mai ales pe Blackstone, jurist din secolul al XVIII-lea, pentru "spiritul chietismului servil al presupoziției că legea reală reprezintă o structură de drepturi și îndatoriri dată de la Dumnezeu. Bentham a considerat că prin separarea legii așa cum este de legea așa cum ar trebui să fie este un deschizător de drumuri pentru critica "utilitaristă atât a conținutului, cât și a structurii șubrede caracteristice dreptului englez. Se admite că în pozitivismul juridic pot fi incluse și alte elemente: teza asociată cu Austin, conform căreia legile sunt ordine ale puterii suverane; teza că studiul conceptelor juridice trebuie distins de investigațiile istorice asupra originii legilor, de cercetarea sociologică a efectelor acestora sau de critica morală a modului lor de funcționare; teza conform căreia legea este un sistem înghețat, închis (în jurisprudența germană, Begriffshimmel, adică un "concept-celest), cu o structură logică determinată, din care pot fi deduse verdicte independent de chestiuni pragmatice, sociale sau morale mai ample; chiar și punctul de vedere conform căruia judecățile morale sunt, prin natura lor, noncognitive, și din această cauză nu fac parte din esența practicii juridice. Opoziția față de o imagine ce cuprinde câteva sau chiar toate aceste elemente va evidenția, în mod obișnuit, legătura inseparabilă dintre un sistem juridic și circumstanțele mai largi, sociale și morale, în care el este alcătuit. De exemplu, raționamentul judiciar nu este și probabil nici nu ar fi trebui să fie o aplicație formală independentă, a unor legi determinate, ci este sau ar trebui să fie un exercițiu de argumentare practică complet deschis faptelor morale, politice și sociale. Rămâne în vigoare problema dacă aceste puncte de vedere subminează distincția pozitivistă dintre legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Printre chestiunile ce nu aparțin în mod direct filosofiei dreptului, ci filosofiei politice se află domeniul de aplicație al dreptului, natura și justificarea "pedepsei și justificarea puterii legislative și coercitive a statului. Printre aceste preocupări mai largi se numără și aprecierea din critica marxistă conform căreia legile sunt un instrument de oprimare, reflectând cu necesitate ideile și prin urmare interesele partizane ale clasei politice conducătoare. (5.065 bytes)

2b.

Text corrected by admin

Filosofia Dreptului se ocupă cu problemele puse de natura Dreptului și de conceptele care structurează practica juridică. Printre subiectele sale se află definiția Dreptului sau, în cazul în care definiția strictă se dovedește nesatisfăcătoare, descrieri sau modele ale dreptului care luminează cazurile dificile și marginale, precum Dreptul internațional, Dreptul natural și legile imorale sau nedrepte. Printre conceptele ce necesită lămuriri se numără cele ale drepturilor sau datoriilor juridice precum și locul unor concepte cum ar fi cele de intenție și responsabilitate, natura raționamentului juridic și a judecății juridice.

Dreptul considerat strict în termeni empirici poate părea un sistem coercitiv: ceea ce este frapant cu "îndatorirea juridică de a face X" este că eșecul de a te conforma acesteia, va aduce cu sine diferite sancțiuni. Văzut astfel, Dreptul este considerat drept o succesiune de predicții despre ce vor face judecătorii și ce evenimente vor decurge în urma executării unor genuri diferite de acțiuni.

În lucrările realiștilor din "Filosofia Dreptului", un termen precum "corect (right)" devine unul cu ajutorul căruia ne descriem unii altora previziunile pe care le facem asupra diverșilor oficiali. Un realism de acest gen întâmpinâ dificultatea că nu oferă o explicație mulțumitoare a proceselor de raționare ale chiar acelor oficiali, întrucât ei se consideră pe ei înșiși ca fiind călăuziți de o "structură a drepturilor și îndatoririlor" (în mod asemănător, dacă a spune că o minge este în afara terenului reprezintă o predicție despre ce va face arbitrul de tenis, totuși arbitrul nu poate la rândul său menționa ca întemeiere a deciziei luate faptul că mingea este în afara terenului).

În termeni normativi, Dreptul este un sistem de reguli care justifică pretențiile de conformare la ele, iar ideea îndatoririi juridice este legată de obligativitatea regulilor, indiferent dacă este probabil sau nu că va urma o suferință în urma eșecului de a te confirma. Acțiunea juridică, precum este rostirea în circumstanțe corecte a unor cuvinte precum "jur" sau "subsemnatul, declar prin acestea..." creează un gen diferit de relații normative între persoane, cum ar fi "căsătoria" sau "înțelegerea contractuală", iar existența unor astfel de relații nu reprezintă același lucru, din punct de vedere normativ, ca posibilitatea diferitelor consecințe ce decurg în urma diverselor acțiuni. În același mod, o regulă gramaticală nu este o simplă predicție a faptului că vor fi înțelese sau nu formele diferite ale cuvintelor.

Tradiția care i-a urmat pe Bentham și John Austin, cunoscută sub numele de "pozitivism juridic", admite o separare netă între legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Bentham și-a criticat predecesorii, mai ales pe Blackstone, jurist din secolul al XVIII-lea, pentru "spiritul chietismului servil" al presupoziției că legea reală reprezintă o structură de drepturi și îndatoriri dată de la Dumnezeu. Bentham a considerat că prin separarea "legii așa cum este" de "legea așa cum ar trebui să fie" este un deschizător de drumuri pentru critica "utilitaristă" atât a conținutului, cât și a structurii șubrede caracteristice dreptului englez. Se admite că în "pozitivismul juridic" pot fi incluse și alte elemente: teza asociată cu Austin, conform căreia legile sunt ordine ale puterii suverane; teza că studiul conceptelor juridice trebuie distins de investigațiile istorice asupra originii legilor, de cercetarea sociologică a efectelor acestora sau de critica morală a modului lor de funcționare; teza conform căreia legea este un sistem înghețat, închis (în jurisprudența germană, Begriffshimmel, adică un "concept-celest"), cu o structură logică determinată, din care pot fi deduse verdicte independent de chestiuni pragmatice, sociale sau morale mai ample; chiar și punctul de vedere conform căruia judecățile morale sunt, prin natura lor, noncognitive, și din această cauză nu fac parte din esența practicii juridice. Opoziția față de o imagine ce cuprinde câteva sau chiar toate aceste elemente va evidenția, în mod obișnuit, legătura inseparabilă dintre un sistem juridic și circumstanțele mai largi, sociale și morale, în care el este alcătuit. De exemplu, raționamentul judiciar nu este și probabil nici nu ar fi trebui să fie o aplicație formală independentă, a unor legi determinate, ci este sau ar trebui să fie un exercițiu de argumentare practică complet deschis faptelor morale, politice și sociale. Rămâne în vigoare problema dacă aceste puncte de vedere subminează distincția pozitivistă dintre "legea așa cum este" și "legea așa cum ar trebui să fie". Printre chestiunile ce nu aparțin în mod direct Filosofiei Dreptului, ci filosofiei politice se află domeniul de aplicație al dreptului, natura și justificarea "pedepsei și justificarea puterii legislative și coercitive a statului. Printre aceste preocupări mai largi se numără și aprecierea din critica marxistă conform căreia legile sunt un instrument de oprimare, reflectând cu necesitate ideile și prin urmare interesele partizane ale clasei politice conducătoare. (5.065 bytes)

Filosofia Dreptului se ocupă cu problemele puse de natura Dreptului și de conceptele care structurează practica juridică. Printre subiectele sale se află definiția Dreptului sau, în cazul în care definiția strictă se dovedește nesatisfăcătoare, descrieri sau modele ale dreptului care luminează cazurile dificile și marginale, precum Dreptul internațional, Dreptul natural și legile imorale sau nedrepte. Printre conceptele ce necesită lămuriri se numără cele ale drepturilor sau datoriilor juridice precum și locul unor concepte cum ar fi cele de intenție și responsabilitate, natura raționamentului juridic și a judecății juridice.

Dreptul considerat strict în termeni empirici poate părea un sistem coercitiv: ceea ce este frapant cu "îndatorirea juridică de a face X" este că eșecul de a te conforma acesteia, va aduce cu sine diferite sancțiuni. Văzut astfel, Dreptul este considerat drept o succesiune de predicții despre ce vor face judecătorii și ce evenimente vor decurge în urma executării unor genuri diferite de acțiuni.

În lucrările realiștilor din "Filosofia Dreptului", un termen precum "corect (right)" devine unul cu ajutorul căruia ne descriem unii altora previziunile pe care le facem asupra diverșilor oficiali. Un realism de acest gen întâmpinâ dificultatea că nu oferă o explicație mulțumitoare a proceselor de raționare ale chiar acelor oficiali, întrucât ei se consideră pe ei înșiși ca fiind călăuziți de o "structură a drepturilor și îndatoririlor" (în mod asemănător, dacă a spune că o minge este în afara terenului reprezintă o predicție despre ce va face arbitrul de tenis, totuși arbitrul nu poate la rândul său menționa ca întemeiere a deciziei luate faptul că mingea este în afara terenului).

În termeni normativi, Dreptul este un sistem de reguli care justifică pretențiile de conformare la ele, iar ideea îndatoririi juridice este legată de obligativitatea regulilor, indiferent dacă este probabil sau nu că va urma o suferință în urma eșecului de a te confirma. Acțiunea juridică, precum este rostirea în circumstanțe corecte a unor cuvinte precum "jur" sau "subsemnatul, declar prin acestea..." creează un gen diferit de relații normative între persoane, cum ar fi "căsătoria" sau "înțelegerea contractuală", iar existența unor astfel de relații nu reprezintă același lucru, din punct de vedere normativ, ca posibilitatea diferitelor consecințe ce decurg în urma diverselor acțiuni. În același mod, o regulă gramaticală nu este o simplă predicție a faptului că vor fi înțelese sau nu formele diferite ale cuvintelor.

Tradiția care i-a urmat pe Bentham și John Austin, cunoscută sub numele de pozitivism juridic, admite o separare netă între legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Bentham și-a criticat predecesorii, mai ales pe Blackstone, jurist din secolul al XVIII-lea, pentru "spiritul chietismului servil al presupoziției că legea reală reprezintă o structură de drepturi și îndatoriri dată de la Dumnezeu. Bentham a considerat că prin separarea legii așa cum este de legea așa cum ar trebui să fie este un deschizător de drumuri pentru critica "utilitaristă atât a conținutului, cât și a structurii șubrede caracteristice dreptului englez. Se admite că în pozitivismul juridic pot fi incluse și alte elemente: teza asociată cu Austin, conform căreia legile sunt ordine ale puterii suverane; teza că studiul conceptelor juridice trebuie distins de investigațiile istorice asupra originii legilor, de cercetarea sociologică a efectelor acestora sau de critica morală a modului lor de funcționare; teza conform căreia legea este un sistem înghețat, închis (în jurisprudența germană, Begriffshimmel, adică un "concept-celest), cu o structură logică determinată, din care pot fi deduse verdicte independent de chestiuni pragmatice, sociale sau morale mai ample; chiar și punctul de vedere conform căruia judecățile morale sunt, prin natura lor, noncognitive, și din această cauză nu fac parte din esența practicii juridice. Opoziția față de o imagine ce cuprinde câteva sau chiar toate aceste elemente va evidenția, în mod obișnuit, legătura inseparabilă dintre un sistem juridic și circumstanțele mai largi, sociale și morale, în care el este alcătuit. De exemplu, raționamentul judiciar nu este și probabil nici nu ar fi trebui să fie o aplicație formală independentă, a unor legi determinate, ci este sau ar trebui să fie un exercițiu de argumentare practică complet deschis faptelor morale, politice și sociale. Rămâne în vigoare problema dacă aceste puncte de vedere subminează distincția pozitivistă dintre legea așa cum este și legea așa cum ar trebui să fie. Printre chestiunile ce nu aparțin în mod direct filosofiei dreptului, ci filosofiei politice se află domeniul de aplicație al dreptului, natura și justificarea "pedepsei și justificarea puterii legislative și coercitive a statului. Printre aceste preocupări mai largi se numără și aprecierea din critica marxistă conform căreia legile sunt un instrument de oprimare, reflectând cu necesitate ideile și prin urmare interesele partizane ale clasei politice conducătoare. (5.065 bytes)

La filosofía del derecho se ocupa de los problemas que plantea la naturaleza del derecho y los conceptos que estructuran la práctica jurídica. Entre sus temas se encuentra la definición de derecho o, si la definición estricta resulta insatisfactoria, descripciones o modelos de derecho que arrojen luz sobre casos difíciles y marginales, como el derecho internacional, el derecho natural y las leyes inmorales o injustas. Entre los conceptos que necesitan aclaración se encuentran los de derechos o deberes legales, así como el lugar de conceptos como intención y responsabilidad, la naturaleza del razonamiento legal y el juicio legal.

La ley considerada estrictamente en términos empíricos puede parecer un sistema coercitivo: lo llamativo del "deber legal de hacer X" es que su incumplimiento conlleva diversas sanciones. Visto así, la Ley se considera como una sucesión de predicciones sobre lo que harán los jueces y qué eventos ocurrirán como resultado de la ejecución de diferentes tipos de acciones.

En las obras de los realistas de la "Filosofía del Derecho", un término como "derecho" se convierte en uno mediante el cual nos describimos los unos a los otros las predicciones que hacemos sobre los distintos funcionarios. Tal realismo encuentra la dificultad de no dar una explicación satisfactoria a los procesos de razonamiento de esos mismos oficiales, ya que se consideran guiados por una "estructura de derechos y deberes" (de manera similar, decir que una pelota está fuera del campo es una predicción de lo que hará el árbitro de tenis; sin embargo, el árbitro, a su vez, no puede mencionar como base para la decisión tomada que la pelota está fuera del campo).

En términos normativos, el Derecho es un sistema de reglas que justifica los reclamos para cumplirlas, y la idea de deber legal se relaciona con la obligación de las reglas, independientemente de si es probable o no que el sufrimiento siga al falta de confirmación. La acción legal, como la pronunciación en circunstancias correctas de palabras como "Lo juro" o "el abajo firmante, por la presente declaro ..." crea un tipo diferente de relación normativa entre personas, como "matrimonio" o "acuerdo contractual". , y la existencia de tales relaciones no es lo mismo, desde un punto de vista normativo, que la posibilidad de diferentes consecuencias derivadas de diversas acciones. De la misma manera, una regla gramatical no es una simple predicción de si se entenderán o no diferentes formas de palabras.

La tradición que siguió a Bentham y John Austin, conocida como positivismo jurídico, admite una clara separación entre la ley como es y la ley como debe ser. Bentham criticó a sus predecesores, especialmente al jurista de Blackstone del siglo XVIII, por "el espíritu de quietismo servil del supuesto de que la ley real es una estructura de derechos y deberes dados por Dios. Bentham consideró que al separar la ley como la ley es tan debería serlo, es un pionero de la crítica utilitaria tanto del contenido como de la tambaleante estructura del derecho inglés. Se admite que en el positivismo jurídico pueden incluirse otros elementos: la tesis asociada a Austin, según la cual las leyes son órdenes del poder soberano; la tesis de que el estudio de los conceptos jurídicos debe distinguirse de las investigaciones históricas sobre el origen de las leyes, de la investigación sociológica sobre sus efectos o de la crítica moral de su funcionamiento; la tesis de que el derecho es un sistema cerrado y congelado (en la jurisprudencia alemana, Begriffshimmel, es decir, un "concepto-celestial"), con una estructura lógica determinada, de la que se pueden deducir veredictos independientemente de cuestiones pragmáticas, sociales o morales más amplias; La opinión de que los juicios morales son, por su naturaleza, no cognitivos y, por lo tanto, no forman parte de la esencia de la práctica jurídica. Por ejemplo, el razonamiento judicial no es y probablemente no debería ser una aplicación formal independiente de ciertas leyes, pero es o debería ser o un ejercicio de argumentación práctica completamente abierto a hechos morales, políticos y sociales. La pregunta sigue siendo si estos puntos de vista socavan la distinción entre la ley como es y la ley como debe ser. Entre las cuestiones que no pertenecen directamente a la filosofía del derecho, sino a la filosofía política, se encuentran el alcance del derecho, la naturaleza y justificación del "castigo y la justificación del poder legislativo y coercitivo del Estado. Las leyes son un instrumento de opresión" , reflejando necesariamente las ideas y, por tanto, los intereses partidistas de la clase política dominante. (5,065 bytes)

La filosofía del derecho se ocupa de los problemas que plantea la naturaleza del derecho y los conceptos que estructuran la práctica jurídica. Entre sus temas se encuentra la definición del derecho o, si la definición estricta resulta insatisfactoria, descripciones o modelos de derecho que arrojen luz sobre casos difíciles y marginales, como el derecho internacional, el derecho natural y las leyes inmorales o injustas. Entre los conceptos que necesitan aclaración se encuentran los de derechos o deberes legales, así como el lugar de conceptos como intención y responsabilidad, la naturaleza del razonamiento legal y el juicio legal.