Statul laic / Estado laico

Laicidad: Mutuo respeto entre Iglesia y Estado fundamentado en la autonomía de cada parte.<p>

Laicismo: Hostilidad o indeferencia contra la religión.<p>

La laicidad del Estado se fundamenta en la distinción entre los planos de lo secular y de lo religioso. Entre el Estado y la Iglesia debe existir, según el Concilio Vaticano II, un mutuo respeto a la autonomía de cada parte.<p>

¡La laicidad no es el laicismo!<p>

La laicidad del estado no debe equivaler a hostilidad o indiferencia [''sic''] contra la religión o contra la Iglesia. Mas bien dicha laicidad debería ser compatible con la cooperación con todas las confesiones religiosas dentro de los principios de libertad religiosa y neutralidad del Estado. <p>

La base de la cooperación está en que ejercer la religión es un derecho constitucional y beneficioso para la sociedad.

Secularism: Respect reciproc între Biserică și Stat bazat pe autonomia fiecărei părți.<p>

Secularism: ostilitate sau indiferență față de religie.<p>

Laicitatea statului se bazează pe distincția dintre planul laic și cel religios. Potrivit Conciliului Vatican II, între stat și Biserică trebuie să existe respect reciproc pentru autonomia fiecărei părți.<p>

Secularismul nu este secularism!<p>

Secularismul statului nu trebuie să echivaleze cu ostilitate sau indiferență [''sic''] împotriva religiei sau împotriva Bisericii. Mai degrabă, secularismul menționat ar trebui să fie compatibil cu cooperarea cu toate confesiunile religioase în cadrul principiilor libertății religioase și neutralității statului. <p>

Baza cooperării este că exercitarea religiei este un drept constituțional și benefic pentru societate.

Laicitate: Respect reciproc între Biserică și Stat bazat pe autonomia fiecărei părți.<p>

Laicism: ostilitate sau indiferență față de religie.<p>

Laicitatea Statului se bazează pe distincția dintre planul laic și cel religios. Potrivit Conciliului Vatican II, între Stat și Biserică trebuie să existe respect reciproc pentru autonomia fiecărei părți.<p>

Laicitatea nu este laicism!<p>

Laicitatea Statului nu trebuie să echivaleze cu conceptul ostilitate sau cu conceptul indiferență [''sic''] împotriva religiei sau împotriva Bisericii. Mai degrabă, laicitatea menționată ar trebui să fie compatibilă cu cooperarea cu toate confesiunile religioase în cadrul principiilor libertății religioase și neutralității Statului. <p>

Baza cooperării este aceea că exercitarea religiei este un drept constituțional și benefic pentru societate.

Ya sabían los sofistas griegos, que introducir diferencias terminológicas engañosas pueden darle ventaja a uno en el debate. Viene esto a cuento de la nueva táctica de los defensores de las prebendas religiosas de diferenciar entre laicidad y laicismo. Según ellos, la primera es justa y necesaria, pues implica un "justo" respeto a la libertad religiosa, mientras el segundo es pernicioso y ha de ser sañudamente combatido. Para subrayar la diferencia, la palabra "laicidad" vendrá siempre acompañada de adjetivos como "sana", "justa", "positiva", mientras que la palabra "laicismo" vendrá siempre adjetivada con "excluyente", "radical", "fundamentalista", o similares.

A pesar de las apariencias, y de las declaraciones de estos confesionalistas, no existe un "laicismo" malo, y una "laicidad" buena: el objetivo es confundir a la opinión pública para mantener un status quo que les privilegia. Así, gracias a esta falsa diferencia los defensores de la "laicidad" argumentan que el Estado español es ya un Estado laico, y que por lo tanto no es necesario hacer reforma alguna. A quienes somos defensores de la libertad de conciencia y la religiosa (llámesenos "laicistas", "laicidistas" o como se desee) nos parece raro un Estado laico que recauda dinero para una (o varias) confesión religiosa, que subvenciona con cargo a los presupuestos lo que los ciudadanos no aportan para el mantenimiento de su culto y clero, que paga sus colegios, que abre las escuelas públicas a la enseñanza de su religión, que además paga el sueldo de sus formadores religiosos que eligen sus dirigentes, que exime de impuestos a sus actividades, que repara y mantiene sus templos, que da carácter civil a sus fiestas, que concelebra con sus jerarcas misas, romerías y procesiones, etc. ¡Qué Estado laico tan raro!

En resumen, laicismo y laicidad son la misma cosa pues ambos significan lo mismo: no a la injerencia del Estado en la religión (ni en contra ni a favor), ni de la religión en el Estado.

Sofiștii greci știau deja că introducerea unor diferențe terminologice înșelătoare poate oferi un avantaj în dezbatere. Aceasta vine din noua tactică a apărătorilor avantajelor religioase de a face diferența între secularism și secularism. Potrivit acestora, primul este corect și necesar, întrucât implică un respect „drept” pentru libertatea religioasă, în timp ce al doilea este dăunător și trebuie să fie aspru combatut. Pentru a sublinia diferența, cuvântul „secularism” va fi întotdeauna însoțit de adjective precum „sănătos”, „corect”, „pozitiv”, în timp ce cuvântul „secularism” va fi întotdeauna adjectiv cu „exclusiv”, „radical”, „ fundamentalist” sau altele asemenea.

În ciuda aparențelor, și a declarațiilor acestor confesionaliști, nu există „laicism” rău, și un „laicism” bun: obiectivul este de a deruta opinia publică pentru a menține un status quo care să-i privilegieze. Astfel, datorită acestei false diferențe, apărătorii „laicismului” susțin că statul spaniol este deja un stat laic și, prin urmare, nu este necesar să se facă nicio reformă. Cei dintre noi care suntem apărători ai libertății de conștiință și religie (numiți-ne „laici”, „laici” sau orice altceva) ni se pare ciudat un Stat laic care strânge bani pentru una (sau mai multe) culte religioase, care subvenționează de la buget ceea ce cetățenii. nu contribuie la menținerea cultului și a clerului lor, care plătește școlile lor, care deschide școlile publice pentru predarea religiei lor, care plătește și salariul educatorilor lor religioși care sunt aleși de conducătorii lor, ceea ce îi scutește de taxe; asupra activităților lor, care le repara și întreține templele, care conferă un caracter civil festivităților lor, care concelebrează liturghii, pelerinaje și procesiuni cu ierarhii lor etc. Ce stat secular ciudat!

Pe scurt, secularismul și secularismul sunt același lucru pentru că ambele înseamnă același lucru: nicio amestecare a statului în religie (nici împotriva, nici în favoarea), nici religie în stat.

Deja știau sofiștii greci că introducerea unor diferențe terminologice înșelătoare le poate oferi un avantaj în cadrul dezbaterii. Le vine aceasta ca o noua tactică  apărătorilor avantajelor religioase de a face diferență între laicitate și laicism. Potrivit acestora, primul este corect și necesar, întrucât implică un „drept” respect pentru libertatea religioasă, în timp ce cel de-al doilea este dăunător și trebuie să fie aspru combătut. Pentru a sublinia diferența, cuvântul „laicitate” va fi întotdeauna însoțit de adjective precum „sănătos”, „corect”, „pozitiv”, în timp ce cuvântul „laicism” va fi întotdeauna adjectivat cu termeni precum „exclusivist”, „radical”, „ fundamentalist” sau altele asemenea.

În ciuda aparențelor, și a declarațiilor acestor confesionaliști, nu există un „laicism” rău, și o „laicitate” bună: obiectivul este de a deruta opinia publică pentru a menține un status quo care să-i privilegieze. Astfel, spre un exemplu, datorită acestei false diferențe, apărătorii „laicismului” susțin că statul spaniol este deja un stat laic și, prin urmare, nu este necesar să se facă nicio reformă. Cei dintre noi care suntem apărători ai libertății de conștiință și libertății religioase (numiți-ne „laiciști”, „laicitiști” sau oricum altfel) ni se pare ciudat un Stat laic care strânge bani pentru una (sau mai multe) culte religioase, care subvenționează de la buget ceea ce cetățenii nu contribuie la menținerea respectivului cult și/sau cler, care plătește școlile lor, care deschide școlile publice catre predarea respectivelor religii, care plătește și salariul educatorilor lor religioși care își aleg conducătorii lor, care îi scutește de taxe; asupra activităților lor, care le repara și le întreține templele, care conferă un caracter civil festivităților lor, care con-celebrează cu ierarhii lor liturghii, pelerinaje și procesiuni etc. Ce ciudat stat laic!

Pe scurt, laicismul și laicitatea sunt același lucru pentru că ambele înseamnă același lucru: nu amestecului Statului în religie (nici împotriva, nici în favoare), nu amestecului religiei în Stat.

Curiosamente, la secularización, que es un rasgo distintivo de la [[modernidad]], tiene su origen eclesiástico, de [[derecho canónico]] (...) fue utilizado en Múnich en mayo de 1646 durante los debates sobre la [[paz de Westfalia]] por el embajador francés [[Enrique II de Orléans, duque de Longueville|Longueville]] para señalar el paso de propiedades religiosas a manos seculares. Este mismo sentido se mantiene aún en la voz secularización de la enciclopedia. La extensión semántica del término se produce con un lento proceso de afirmación de una competencia secular-laica y estatal sobre sectores de la realidad, de la cultura, del arte y de la ciencia hasta entonces controlados por la Iglesia a través de la teología, especialmente a partir de la ruptura de la unidad religiosa en el siglo XVI. Los juristas regios franceses, los llamados "políticos", lanzaban un eslogan para alejar a los teólogos de los problemas temporales: "Silete, theologi in munere alieno" ("Callad, teólogos en poder ajeno"). La [[tolerancia social|tolerancia]] como respuesta a las [[guerras de religión]] suponía el derecho a adorar a Dios de acuerdo con la conciencia y también el primer origen histórico de los [[derechos humanos]]. Fue un impulso grande a la secularización, que no dañaba a las creencias, sino a la presencia excluyente y autoritaria de la Iglesia. Estamos ante una progresiva mundanización de la cultura y de los saberes y de las relaciones sociales que se desarrollarán y culminarán en el Siglo de las Luces, donde la autonomía del hombre supera la necesidad de mediación de la fe.

Interesant este că secularizarea, care este o trăsătură distinctivă a [[modernității]], își are originea ecleziastică, din [[dreptul canonic]] (...) a fost folosită la München în mai 1646 în timpul dezbaterilor privind [[Pacea din Westfalia] ] de către ambasadorul francez [[Henric al II-lea de Orléans, Duce de Longueville|Longueville]] pentru a semnala trecerea proprietății religioase în mâini seculare. Același sens se menține încă în vocea secularizării enciclopediei. Extinderea semantică a termenului se produce odată cu un proces lent de afirmare a unei competențe laico-seculare și statale asupra sectoarelor de realitate, cultură, artă și știință controlate până atunci de Biserică prin teologie, mai ales după ruperea unității religioase în secolul al XVI-lea. secol. Juriştii regali francezi, aşa-numiţii „politicieni”, au lansat un slogan pentru a-i ţine pe teologi departe de problemele temporale: „Silete, theologi in munere alieno” („Taci, teologi în puterea altora”). [[Toleranța socială|toleranța]] ca răspuns la [[războaiele religioase]] a implicat dreptul de a se închina lui Dumnezeu conform conștiinței și, de asemenea, prima origine istorică a [[drepturilor omului]]. A fost un mare impuls al secularizării, care nu a dăunat credințelor, ci mai degrabă prezenței exclusiviste și autoritare a Bisericii. Ne confruntăm cu o mundanizare progresivă a culturii și cunoștințelor și a relațiilor sociale care se va dezvolta și va culmina în Epoca Iluminismului, unde autonomia omului depășește nevoia de mediere a credinței.

Interesant este că secularizarea, care este o trăsătură distinctivă a [[modernității]], este la origine ecleziastică, de [[drept canonic]] (...) fiind folosită la München în mai 1646 în timpul dezbaterilor privind [[Pacea din Westfalia] ] de către ambasadorul francez [[Henric al II-lea de Orléans, Duce de Longueville|Longueville]] pentru a semnala trecerea proprietății religioase în mâini seculare.  Același sens se menține încă în vocea secularizării enciclopediei. Extinderea semantică a termenului se produce odată cu un proces lent de afirmare a unei competențe secularo-laice și statale asupra sectoarelor realității, culturii, artei și științei controlate până atunci de Biserică prin teologie, mai ales după ruperea unității religioase în secolul al XVI-lea. Juriştii regali francezi, aşa-numiţii „politici”, au lansat un slogan pentru a-i ţine pe teologi departe de problemele temporale: „Silete, theologi in munere alieno” („Tăceți, teologi pe puteri improprii”). [[Toleranța socială|toleranța]] ca răspuns la [[războaiele religioase]] presupunea dreptul de al adora pe Dumnezeu conform conștiinței și, de asemenea, ca origine istorică a [[Drepturilor Omului]]. A fost un impuls mare al secularizării, care nu a dăunat credințelor religioase, ci mai degrabă prezenței exclusiviste și autoritare a Bisericii. Ne confruntăm cu o progresivă mundanizare a culturii și a cunoștințelor și a relațiilor sociale care se va dezvolta și care va culmina în Epoca Iluminismului, unde autonomia omului depășește necesitatea  intermedierii din partea credinței religioase.

Cabe destacar que es en la República Mexicana, precisamente durante la llamada "Guerra de Reforma" que los liberales mexicanos consolidaron la separación jurídica entre la Iglesia Católica y el Estado a través de varias disposiciones, resaltando entre ellas, la Constitución de 1857, en la que se decreta la laicidad en la educación pública; junta a esta disposición suprema hay que resaltar la importancia de la Ley de Desamortización de los Bienes de la Iglesia del 12 de julio de 1859, como culminación del referido proceso. A partir de ese momento, la separación Iglesia-Estado rige los principios constitucionales del país.

De remarcat că tocmai în Republica Mexicană, tocmai în timpul așa-numitului „Război de reformă” liberalii mexicani au consolidat separarea legală dintre Biserica Catolică și Stat prin diferite prevederi, evidențiind printre acestea Constituția din 1857, în care se decretează acel laicism în învățământul public; Împreună cu această prevedere supremă, este necesar să evidențiem importanța Legii confiscării bunurilor bisericești din 12 iulie 1859, ca punct culminant al procesului menționat anterior. Din acel moment, separarea Biserică-Stat guvernează principiile constituționale ale țării.

De remarcat că a fost în Republica Mexicană, tocmai în timpul așa-numitului „Război de reformă”, atunci cand liberalii mexicani au consolidat separarea juridică dintre Biserica Catolică și Statul Mexican prin diferite prevederi, evidențiind printre acestea Constituția din 1857, în care se decretează laicismul în învățământul public; Împreună cu această prevedere supremă, este necesar să evidențiem importanța Legii Dezamortizării Bunurilor Bisericești din 12 iulie 1859, ca punct culminant al procesului anterior menționat. Din acel moment, separarea Biserică-Stat guvernează principiile constituționale ale Mexicului.

Dice Giacomo Marramao en la pág. 19 de su "Cielo y Tierra. Genealogía de la secularización" que esta opinión sobre el origen de la palabra es errónea. Dice textualmente: "En realidad esta convicción ―cuya exclusiva base filológica estaba constituida por una indicación ofrecida por Johann Gottfried von Meiern en su edición del 1734 del Acta pacis westphalicae publica―4 era, como se ha demostrado recientemente,5 errónea. La referencia a la saecularisatio aparece ya a partir de los últimos decenios del siglo XVI en los debates entre canonistas franceses (y sobre todo en juristas como Jean Papon y Pierre Grégoire), pero con otro significado: el del transitus de regularis a canonicus, es decir,el paso de un religioso «regular» al estado «secular»;6 o más en general, como está documentado por otros estudios, «reducción a la vida laica de quien ha recibido órdenes religiosas  o  vive  según  la  regla conventual».7"

Las notas a que referencia son estas:

"5.Véase Strätz 1984, págs. 789 y sigs.

6.Papon 1559, pág. 7; Grégoire 1592, pág. 10; id., 1661, pág. 250.

7.Por ejemplo, Bergantini 1745. Pero véase también la definición de «secularización» en Devoto-Oli 1990, pág. 1747: «Transferir un religioso del clero regular al clero secular; refl. pasar de un estado a otro pidiendo la anulación de los votos religiosos (a los que están sujetos los pertenecientes al clero regular)»."</ref>

Giacomo Marramao spune la p. 19 din „Cerul și pământul. Genealogia secularizării” că această părere despre originea cuvântului este eronată. Se spune textual: „În realitate, această convingere – a cărei bază filologică exclusivă a fost constituită de o indicație oferită de Johann Gottfried von Meiern în ediția sa din 1734 a Acta pacis westphalicae publica –4 a fost, după cum sa demonstrat recent,5 greșită. saecularisatio apare deja din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea în dezbaterile dintre canoniştii francezi (şi mai ales dintre jurişti precum Jean Papon şi Pierre Grégoire), dar cu un alt sens: cel al transitus de la regularis la canonicus, adică trecerea. de la un stat religios „obișnuit” la cel „secular”6; sau mai general, așa cum au documentat alte studii, „reducerea la viața seculară a celor care au primit ordine religioase sau trăiesc după regula convențională”.7”

Notele la care fac referire sunt acestea:

„5. Vezi Strätz 1984, p. 789 și urm.

6.Papon 1559, p. 7; Gregoire 1592, p. 10; id., 1661, p. 250.

7. De exemplu, Bergantini 1745. Vezi însă și definiția „secularizării” în Devoto-Oli 1990, p. 1747: «Transfer un religios din clerul obișnuit în clerul secular; refl. trecerea dintr-un stat în altul solicitând anularea jurămintelor religioase (la care sunt supuși cei care aparțin clerului regulat).”</ref>

Zice Giacomo Marramao la p. 19 in publicația sa „Cerul și pământul.  Genealogia secularizării” că această părere despre originea acestui cuvântul este eronată.  Zice de modul textual: „În realitate, această convingere – a cărei bază filologică exclusivă a fost constituită de o indicație oferită de Johann Gottfried von Meiern în ediția sa din 1734 a Acta pacis westphalicae publica –4 a fost, după cum sa demonstrat recent,5 greșită. Referința la conceptul saecularisatio apare deja din ultimele decenii ale secolului al XVI-lea în dezbaterile dintre canoniştii francezi (şi mai ales dintre juriști precum Jean Papon şi Pierre Grégoire), dar cu un alt sens: cel al transitus de la regularis la canonicus, adică trecerea. de la un stat religios „obișnuit” la un stat „secular”6; sau la un mod mai general, așa cum au documentat alte studii, „reducerea la viața laică a celor care au primit ordine religioase sau trăiesc după regula conventuală”.7”

Notele la care face referire sunt acestea:

„5. Vezi Strätz 1984, p. 789 și urm.

6.Papon 1559, p. 7; Gregoire 1592, p. 10; id., 1661, p. 250.

7. De exemplu, Bergantini 1745. Vezi însă și definiția „secularizării” în Devoto-Oli 1990, p. 1747: «A transfera un religios din clerul regular (obișnuit) în clerul secular; refl. trecerea dintr-un stadiu în altul solicitând anularea jurămintelor religioase (la care sunt supuși cei care aparțin clerului regular).”</ref>

Como queda expresado en la Introducción "El Laicismo, antecedentes históricos", del libro del profesor de la Universidad de Vigo Alberto Valín sobre el laicismo (Valín, A. Laicismo, educación y represión en la España del siglo XX, A Coruña, Ediciós do Castro, 1993, p.15), "el laicismo o secularismo, es una estructura de pensamiento politológicamente típica de la ideología liberal y que, más tarde, será seguida por otros idearios políticos como el anarquismo y el marxismo, tiene en la Historia de occidente sus precedentes más remotos en la Baja Edad Media, concretamente en aquella crisis política que, enmarcada por la época en que dio sus primeros pasos el Estado moderno, ofrece a la historia del lenguaje universal el significado actual de la voz "laico". Nos referimos a la conocida bula pontificia "Clericis laicos", decretada por aquel atribulado clérigo llamado Benedetto de Gaëtani, de sobrenombre papal Bonifacio VIII (1294-1303). Gaëtani, por medio de la redacción de este documento, va a segregar y oponer por primera vez en la Historia, estas dos palabras: clérigos-laicos. Voces éstas que, hasta ese momento (25 de febrero de 1296), eran entendidas como complementarias. Todo ello, enmarcado en la reñida y hasta dramática guerra de libelos, bulas y espadas, librada entre [[Felipe IV el Hermoso]] (1285-1314) rey de Francia, y el hasta ese momento omnipotente  absolutismo pontificio representado y dirigido por [[Bonifacio VIII]].Este término tomó su significado a partir de la raíz latina original para designar el impulso moderno (surgido durante [[Ilustración|el Siglo de las Luces]]) de los Estados, organizaciones y personas para la independencia de las instituciones respecto al poder eclesiástico, el deseo de limitar la religión al ámbito privado, particular o colectivo, de las personas y permitir mejores condiciones para la convivencia de la diversidad religiosa, poniendo al Estado de árbitro y, como reglas del juego, los [[derechos humanos]]. En los países de mayoría católica este proyecto se encontró con la oposición de la [[Iglesia católica|Iglesia]], lo que dio nacimiento al '''conflicto [[clericalismo]]/[[anticlericalismo]]'''.<ref>{{cita libro |apellido=De la Cueva Merino |nombre=Julio |apellido2=Montero García |nombre2=Feliciano |enlaceautor= |título=Ibid. |url= |fechaacceso= |idioma= |otros= |edición= |año=2007 |editor= |editorial=|ubicación= |isbn= |capítulo= |páginas=17 |cita=Normalmente asumimos que el anticlericalismo se produce como oposición al clericalismo: sin la resistencia eclesiástica al impulso secularizador y modernizador, el anticlericalismo no habría existido. Algo parecido ocurre con el clericalismo y muy principalmente en lo que éste tiene de movimiento. Sin secularización, el clericalismo no habría existido... Clericalismo y anticlericalismo son dos realidades en permanente relación e ininteligibles la una sin la otra}}</ref>

După cum se exprimă în Introducerea „Secularismul, antecedente istorice”, a cărții despre secularism a profesorului de la Universitatea din Vigo Alberto Valín (Valín, A. Secularism, education and repression in XXeth-century Spain, A Coruña, Ediciós do Castro, 1993, p.15), „secularismul sau secularismul, este o structură de gândire tipică politic ideologiei liberale și care, mai târziu, va fi urmată de alte idei politice precum anarhismul și marxismul, are în Istoria Occidentului cele mai îndepărtate precedente în Evul Mediu târziu, mai exact în acea criză politică care, încadrată de vremea în care statul modern a făcut primii pași, oferă sensul actual al cuvântului „laic” istoriei limbajului universal. Ne referim la binecunoscutul bula pontificală „Clericis laicos”, decretată de acel cleric tulburat pe nume Benedetto de Gaëtani, cu porecla papală Bonifaciu VIII (1294-1303). Gaëtani, prin scrierea acestui document, urmează să segregă și să opună pentru prima dată în istorie, aceste două cuvinte: duhovnici-laici. Voci acestea care, până în acel moment (25 februarie 1296), erau înțelese ca complementare. Toate acestea, încadrate în războiul greu luptat și chiar dramatic al calomniilor, bulelor și săbiilor, purtat între [[Felipe IV el Hermoso]] (1285-1314) Regele Franței, și absolutismul papal până atunci atotputernic reprezentat și condus de [ [Bonifaciu VIII]].Acest termen și-a luat sensul de la rădăcina originală latină pentru a desemna impulsul modern (care a apărut în timpul [[Iluminismului|Epoca Iluminismului]]) al statelor, organizațiilor și indivizilor pentru independența instituțiilor în ceea ce privește puterea bisericească, dorința de a limita religia la sfera privată, individuală sau colectivă a oamenilor și de a permite condiții mai bune pentru coexistența diversității religioase, făcând din Stat arbitrul și, ca reguli de joc, [[drepturile omului]]. În țările cu majoritate catolică, acest proiect a întâmpinat opoziția [[Bisericii Catolice|Bisericii]], care a dat naștere conflictului '''[[clericalism]]/[[anti-clericalism]]''.<ref. >{{citat de carte |nume=De la Cueva Merino |nume=Julio |prenume2=Montero García |nume2=Feliciano |link autor= |titlu=Ibid. |url= |data acces= |limba= |altele= |editie= |an=2007 |editor= |editor=|locatie= |isbn= |capitolul= |pagini=17 |citat=De obicei presupunem ca anticlericalismul este produs ca opoziţia clericalismului: fără rezistenţa ecleziastică la impulsul secularizant şi modernizator, anticlericalismul nu ar fi existat. Ceva asemanator se intampla cu clericalismul si mai ales in ceea ce are de miscare. Fără secularizare, clericalismul nu ar fi existat... Clericalismul și anticlericalismul sunt două realități în relație permanentă și de neînțeles una fără cealaltă}}</ref>

După cum se exprimă în Introducerea „Laicismul, antecedente istorice”, a cărții profesorului de la Universitatea din Vigo Alberto Valín despre secularism (Valín, A. Laicism, educație și represiune în Spania secolului XX,  A Coruña, Ediciós do Castro, 1993, p.15), „laicismul sau secularismul, este o structură de gândire politică tipică  ideologiei liberale și care, mai târziu, va fi urmată de alte idealități politice precum anarhismul și marxismul, are în Istoria Occidentului precedentele cele mai îndepărtate în Evul Mediu timpuriu, mai exact în acea criză politică care, încadrată de epoca în care Statul modern a făcut primii pași, oferă sensul actual al cuvântului „laic” istoriei limbajului universal. Ne referim la binecunoscuta bulă pontificală „Clericis laicos”, decretată de acel inconsolabil cleric pe nume Benedetto de Gaëtani, cu supranumele papal Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303).  Gaëtani, prin intermediul scrierii acestui document, urmează a segrega și a opune pentru prima dată în istorie, aceste două cuvinte: duhovnici-laici. Cuvintele acestea care, până în acel moment (25 februarie 1296), erau înțelese ca complementare. Toate acestea, încadrate în greu luptatul și chiar dramatic, război al calomniilor, bulelor și săbiilor, purtat între [[Filip al IV-lea cel Frumos]] (1285-1314) Regele Franței, și acel până atunci omnipotentul absolutism papal reprezentat și condus de [ [Bonifaciu al VIII_lea]].  Acest termen și-a luat sensul de la rădăcina originală latină pentru a desemna impulsul modern (care a apărut în timpul [[Iluminismului|Epoca Iluminismului]]) al Statelor, organizațiilor și persoanelor pentru independența instituțiilor fata de puterea bisericească, dorința de a limita religia la sfera privată, individuală sau colectivă a persoanelor și de a permite condiții mai bune pentru coexistența diversității religioase, făcând din Stat arbitrul și, ca reguli de joc, [[drepturile omului]].  În țările cu majoritate catolică, acest proiect a întâmpinat opoziția [[Bisericii Catolice|Bisericii]], care a dat naștere conflictului '''[[clericalism]]/[[anti-clericalism]]''.<ref. >{{citat de carte |nume=De la Cueva Merino |nume=Julio |prenume2=Montero García |nume2=Feliciano |link autor= |titlu=Ibid. |url= |data acces= |limba= |altele= |editie= |an=2007 |editor= |editor=|locatie= |isbn= |capitolul= |pagini=17 |citat=De obicei presupunem ca anticlericalismul este produs ca opoziție a clericalismului: fără rezistența ecleziastică la impulsul secularizator și modernizator, anticlericalismul nu ar fi existat. Ceva asemănător se întâmpla cu clericalismul si mai ales in ceea ce acesta are ca mișcare. Fără secularizare, clericalismul nu ar fi existat... Clericalismul și anticlericalismul sunt două realități în relație permanentă și de neînțeles una fără cealaltă}}</ref>

Ca să încerc să ofer și eu răspuns la problemă, am căutat mai întâi o chestie care mă râcâia de multă vreme pe creier asupra termenilor "like" și "laic", pentru că nu e primul caz de citire "mot-a-mot" a unui cuvânt dintr-o limbă, în limbi străine.

Atât românii cât și spaniolii (ex: west - oest). 

Dezbaterea din Facebook pornea de la construirea Catedralei Neamului (nefiind nici prima și nici ultima discuție asupra acestei teme, din cadrul societății românești).

Spuneam la începutul acestui post, că motorul de pornire la prezenta temă mi-a fost o discuție din Facebook, discuție de la care, prin ramificare, am ajuns și la pagina lui Remus Cernea, un personaj politic pe care nu l-am studiat decât din fugă și cu care, deși îmi găsesc compatibilități pe tema laicității, ateismului sau confesionalității la nivel de Stat, ne diferă abordări ce țin de "Drepturi ale omului" și de "culoare politică" (ca un exemplu de referință, eu fiind "udrist", iar el  "anti-udrist").

Pe cele nocive le putem distinge de cele "comestibile" doar așa cum putem distinge între ele ciupercile otrăvitoare de cele comestibile, adică prin cunoașterea și stăpânirea problemei în cauză. 

Învățarea distingerii între "nociv omului" și "ne-nociv omului", a fost preocuparea mea de căpătâi, o preocupare asemănătoare hobbyului, extra-școlară dar în același timp complementară școlii, extra-profesională dar în același timp necesară la nivel social.

Para tratar de dar una respuesta al problema, primero busqué algo que me molestaba desde hace mucho tiempo en los términos "me gusta" y "lay", porque no es el primer caso de lectura "mot-a -mot" de una palabra de un idioma, en idiomas extranjeros.

Tanto rumanos como españoles (ej: oeste - oeste);

La discusión en Facebook partió de la construcción de la Catedral de la Nación (no siendo la primera ni la última discusión sobre este tema, dentro de la sociedad rumana).

Dije al principio de este post que el motor de arranque de este tema fue una discusión en Facebook, de la cual, por bifurcación, llegué también a la página de Remus Cernea, figura política a la que solo estudié a la fuga y con la que, aunque Encuentro compatibilidad en el tema del laicismo, el ateísmo o el confesionalismo a nivel estatal, difieren nuestros enfoques en cuanto a "Derechos humanos" y "color político" (como ejemplo de referencia, siendo yo "udrista", y él "anti-udrista" ).

Podemos distinguir los nocivos de los "comestibles" del mismo modo que podemos distinguir entre los hongos venenosos y los comestibles, es decir, conociendo y dominando el problema en cuestión. 

Aprender a distinguir entre "nocivo para el hombre" y "no nocivo para el hombre" era mi principal preocupación, una inquietud aficionada, extraescolar pero a la vez complementaria de la escuela, extraprofesional pero a la vez socialmente necesaria .

Para tratar de dar una respuesta al problema, primero busqué algo que me molestaba desde hace mucho tiempo en los términos "like" y "laico", porque no es el primer caso de lectura "mot-a -mot" de una palabra de un idioma, en idiomas extranjeras.

Tanto rumanos como españoles (ej: weste - oeste);

El debate en Facebook partia de la construcción de la Catedral de la Nación (no siendo el primero ni el último debate sobre este tema, dentro de la sociedad rumana).

Dije al principio de este post que el motor de arranque de este tema fue una discusión en Facebook, de la cual, por bifurcación, llegué también a la página de Remus Cernea, figura política a la que solo estudié a la fuga y con la que, aunque encuentro compatibilidad en el tema del laicismo, del ateísmo o del confesionalismo a nivel estatal, difieren nuestros enfoques en cuanto a "Derechos humanos" y del "color político" (como un ejemplo de referencia, siendo yo "udrista", y él "anti-udrista").

Podemos distinguir los nocivos de los "comestibles" del mismo modo que podemos distinguir entre los hongos venenosos y los comestibles, es decir, conociendo y dominando el problema en cuestión. 

Aprender a distinguir entre "nocivo para el hombre" y "no nocivo para el hombre" era mi principal preocupación, una inquietud aficionada, extraescolar pero a la vez complementaria a la escuela, extraprofesional pero a la vez socialmente necesaria .