Dilema prizonierului

Problema clasica din "teoria jocurilor".

Doi prizonieri acuzati impreuna de crima sunt tinuti separat, fiecare dintre ei avand posibilitatea sa marturiseasca sau nu.

Daca nici unul din ei nu marturiseste, judecatorul va formula o acuzatie mai putin grava si fiecare dintre ei va executa doi ani.

Daca fiecare marturiseste, amandoi sunt gasiti vinovati, si fiecare va executa sase ani. Caca A marturiseste si B nu o face,

A este eliberat si B executa o pedeapsa marita de zece ani.

Daca B marturiseste si A nu o face, atunci B este eliberat si A va executa o pedeapsa marita de zece ani.

Matricea este aratata in figura:

Adevarul surprinzator este acela ca orice ar face celalalt prizonier, oricare

dintre ei procedeaza mai bine daca marturiseste (daca A marturiseste, B

procedeaza mai bine in ceea ce il priveste daca marturiseste, si daca A nu marturiseste, B de asemenea procedeaza mai bine in ceea ce il priveste

daca marturiseste; si invers pentru A daca B marturiseste sau nu.

Marturisirea domina asupra faptului de a nu spune nimic. Cu toate acestea,

daca atat A cat si B urmeaza acelasi rationament, consecinta este cea mai

rea dintre toate (12 ani de inchisoare in total pentru amandoi), dupa cum luati

tot impreuna, ar fi facut mult mai bine daca nu se lasau amagiti (4 ani de

inchisoare in total).

Multe situatii politice (anume, daca sa votezi atunci cand acest lucru implica

un cost, daca sa te abtii la negocierea salariului, daca sa fii un bun cetatean

si sa inchizi robinetul cand este o criza de apa) pot fi modelate ca dileme ale prizonierului

Structura arata ca nu intotdeauna se intampla ca binele social sa fie promovat eficient daca persoana face numai ce corespunde

interesului sau: asa cum o "mana invizibila" face ca interesele personale ce se manifesta liber sa duca la imbunatatirea pozitiei

fiecaruia, tot la fel poate sa actioneze o talpa invizibila care sa micsoreze pozitia fiecaruia (--> Smith, Adam).

O dilema recurenta a prizonierului este o secventa de asemenea situatii, de o lungime finita sau infinita. Intr-un studiu interesanta

(The Evolution of Cooperation, 1984), Robert Axelrod a aratat ca in asemenea situatii o politica eficienta este cea denumita "dinte

pentru dinte"; incepi prin a nu coopera (nu marturisesti) pana in clipa in care esti confruntat cu un scenariu in care adversarul

"tradeaza", si atunci tu tradezi o data (marturisesti) ca razbunare, insa daca adversarul isi schimba strategia, revii la pozitia

anterioara, care presupune sa nu marturisesti pana cand se iveste din nou o pozitie similara. In afara de faptul ca "dinte pentru dinte"

este o strategie eficienta, ea presupune de asemenea o anumita justificare morala intuitiva. Oricum, strategia este deschisa raportului

dintre recompensele si penalizarile care sunt in joc, neputandu-se totusi afirma ca este cea mai buna strategie pentru orice imprejurare.