Familia internațională (Lumea) /

Familia internacional (El mundo)

09.01.2017.


Stiu ca sună sectist dar, evidenta este evidentă, iar cine vrea sa refuze evidenta, o refuză ca si pana acum.

Cunosc viata de "familie nucleara" cu mai multi frati, asa ca nu fac parte dintre cei care nu stiu ca fratii se bat intre ei ca si dusmanii (ba chiar, mai al naibii), aia este o parte a monedei, dar cealalta parte a monedei este ca sangele, apa nu se face. .

Specia umana se gaseste (intr-un fel) in situatia pasagerilor din "Star Trek", aflati la mii de ani-lumina distanta de Terra, formand un fel de echipaj al carei scop este sa mentina nava pe ruta cea mai corecta, cea mai eficienta, astfel ca in vreo zi, vreo generatie viitoare sa ajunga a ateriza in siguranta, pe acest rai care este Pamantul, salvandu-se astfel.

Din pacate insa, specia umana va ramane impartita mereu in doua categorii de oameni (rationali si mai putin rationali) iar asta va duce mereu si mereu la inevitabile conflicte.

Ar fi rezerve, uriase rezerve, ca procentajul a-rationalilor sa scada, auto-transformandu-se in "rationali", dar tare ma tem ca legea echilibrului va mentine totusi o egalitate a balantei in ce priveste ponderea "a-rationalilor in raport cu "rationalii".

E posibil ca asta sa constituie un fel de combustibil fara de care am pica (ca specie) in letargie (precum ursuletul "koala" :)

Aceasta pagina este dedicata unui concept nou (prin denumirea lui) dar vechi de cand e lumea lume, prin existenta lui (la propriu), chiar daca sub alte denumiri (lume, specia umana, oamenii).

Una peste alta, ceea ce numesc eu "familia internationala" este cel mai mare multiplu, la nivelul planetei Terra, al conceptului "Familie", concept constituit din totalitatea fiintelor umane existente la vreun moment dat (azi, la inceput de 2017) vorbim de peste sapte miliarde jumate de "suflete".

In josul acestei pagini gasim o schematica reprezentare a "multiplilor" si "submultiplilor" conceptului "familia nuclear" iar mai in jos doua capturi provenite din versiuni ale conceptului "Homo sapiens", concept despre care, in limba romana, in format enciclopedic digital, nu s-a invrednicit nimeni sa scoata pe piata.

Opinia mea asta a fost, asa ramane, ca oamenii sunt toti fii ai aceluiasi creator, provin toti din aceeasi paternitate/maternitate fiind "frati de sange" (fratie naturală).