Principiul Pareto

In termeni de preferinte, acesta este principiul potrivit caruia;

1) daca fiecare individ dintr-o societate este indiferent in fata a doua alternative, atunci si societatea trebuie sa fie indiferenta, si;

2) daca cel putin un individ prefera pe x lui y, si oricine altcineva considera ca x este cel putin la fel de bun ca y, atunci societatea

il prefera pe x lui y.

Atunci cand conditia 2 este satisfacuta x este "alegerea-Pareto-preferabila" lui y sau o "imbunatatire-Pareto" in raport cu y.

O alegere este descrisa ca fiind "Pareto-optimala" daca nu exista nici o alternativa care sa fie "Pareto-preferabila", adica nu exista

nici o alternativa pe care fiecare sa o considere ca fiind cel putin la fel de buna.

Principiul poate fi de asemenea formulat in termeni de bunastare decat in termeni de preferinte.

Masura in care principiul Pareto ofera o "functie a bunastarii sociale depinde in mod clar de unanimitatea membrilor unei societati.

Marele avantaj al optimalitatii-Pareto este faptul ca nu sunt necesare nici un fel de comparatii interpersonale de utilitate in aplicarea

principiului; acesta duce, astfel, la evitarea problemelor legate de intensitatea preferintelor.

Slabiciunea intemeierii unei politici pe acest principiu este tendinta acestuia de a favoriza status quo-ul, in masura in care numai un

singur dezacord este suficient pentru a preveni o schimbare in directia unei "imbunatatiri-Pareto"