Yo
Adica, am incercat sa fac, ceea imi placea sa fac.
Fiecare dintre noi (oamenii), avem (ca si moneda) doua fețe, numai ca in cazul nostru, fațeta care nu se vede (reversul) o avem in interiorul nostru, si nu pe spate, ca moneda.
Doua fețe pe care am putea sa le denumim: "utilul" si placutul"
Corect e sa impletesti astea doua fire ("utilul", cu "placutul"), ca intr-un singur snur (ca snuruletul de martisor, spre ex) , pentru ca altfel, dezvoltand doar unul, dezechilibrezi lucrurile si "moneda" devine la fel de excentrica ca o roata dezechilibrata si, . . . "bate" :), merge descentrat, lipsita de atat de necesarul si normalul "echilibru in toate".
Nu mi-a placut sa dovedesc nimanui altcuiva (in afara de mine), ce pot, cand pot, cat pot, atunci cand motivatia da a arata asta nu venea din interiorul meu.
Nu spun ca am procedat bine, ci incerc sa spun, efectiv cum s-au intamplat niste lucruri, care in toata viata nu mi-au adus bine, cat mi-au adus ponoase.
Ca elev, am pornit-o binisor, dar in loc sa cresc si la rezultatele (oficiale) deodata cu varsta, tocmai la ele am scazut pe masura ce am inaintat in varsta.
Clasa 1- a si a 2-a premiul 1, clasa a 3-a premiul 2, clasa 4-a premiul 3, clasa a 5-a mentiunea 1, mi se pare ca intr-a 6-a premiul 3, si tot asa, la fiecare treapta urcata fizic, scadeam la rezultatele oficiale, scolare.
Degeaba eram in toate cele, ca o "enciclopedie deschisa", pentru ca, cunostintele mele nu se concretizau in acele "note bune" care sa certifice, la modul normal, la modul social-acceptat, ceea ce stii.
Am ajuns aproape de pensie intrebandu-ma si eu (dar si "ai casei") la ce imi foloseste toata invatatura, daca nu imi foloseste la nimic.
Pastrand cuvenita proportie a lucrurilor, m-am intrebat si eu, asa cum am gasit pe surse ca se intreba Eminescu (ca tot e ziua lui peste trei zile) la vremea lui, stiind de toate si nestiind de fapt, nimic concret, neputand sa isi faca o profesie anume, din suma cunostintelor lui), se intreba ceva de genul acelei glume cu "Bine-bine, stiu, si la ce-mi foloseste ca stiu?"
Cred că cel mai corect spus ar fi, să zic ca mi-a placut sa imi urmez vocatia nativă (si am urmarit asta, asa si atat cum am putut),incercand in acelasi timp si sa pastrez conformitatea cu mediul in care m-am nascut dar si sa imi satisfac setea mea interioară de a cunoaste lucruri, lucruri pe care cei din jurul meu, nu lăsau sa se intrevada ca le-ar căuta.
Povestea e ca, de mic copil, nu mi-a placut sa dau socoteala, nu mi-a placut nici sa fiu recompensat (dus cu bombonica), cumpărat, cum se spune, si nici reciproca (adica nici nu mi-a placut sa incerc eu sa "cumpar" oameni, nu mi-a placut sa incerc sa "cumpar" pe cineva).
Vorba cantecului (ca al celui din video-ul de alaturi):"Cine sunt eu? Cine esti tu? Cine e dansul?"
.........................................................................
Sunt un om care a gresit enorm, fara sa greseasca.
Cine mai poate sti cat anume din ce a fost, a fost "actiune deliberata" si cat anume a fost "simplu destin"? Nimeni.
Desi m-am intrebat de infinite ori in viata, cum probabil s-o fi intrebat vreun alpinist in a lui explorare, pe masura catararii: "Bine-bine, ma cocoț, si ce castig daca ma cocoț?
De-abia de-aici, de la aproape 60 de ani de viata, am ajuns ca pe un fel de coama dealului, o coama de unde privind inapoi (exact ca in foto asta de alaturi, imagine pe care o car dupa mine de prin 2010, stiind ca imi trebuie la ceva, dar descoperind acuma la ce) se vede serpuind potecuta pe care am venit pana aici, mai ramanandu-i si destule "meandre" ascunse privirii, dar avand-o asa sub ochi rememorezi mai usor ce faceai, cum faceai si de ce faceai . . . ce faceai, in cutare sau in cutare punct.
Privind lucrurile retrospectiv, si coroborand intre ele toate cele pe care le-am bagat la cap, inteleg acum ca profesia pentru care eu (fara sa inteleg ce fac, dar spre care m-a tras ata, vocatia nativa) m-am dat cu capul de masa, in toti anii astia ca s-o invat, are un nume: "politician".
Acuma de, politician, ca si fotbalist, poti fi de prima devizie, de a doua, de a cincea sau, de a doispea divizie.
In nici o profesie "gradul" nu iti asigura "functia".
Sunt oameni cu vocatie de profesor, care nu depasesc in practica conditia de invatator, sunt oameni cu vocatie de doctor, care nu se ridica in practica la a fi vreo celebritate, sunt oameni cu vocatie de preot, care nu "cresc" in ierarhiile preotesti la conditie mai inalta de preot-paroh.
Cunosc felul (deformat) in care publicul romanesc priveste conditia de politician, stiu ca ma expun lovirii in lipsa diplomei si in profesia de mica recunoastere sociala, cu care mi-am castigat existenta, aduc aci unul din miile de exemple ce se pot aduce privind "reprosurile" societatii asupra "politicienilor care au tras la saiba" dar este o conditie pe care mi-o asum constient, si explicarea ei in scris aici, tocmai aceasta constienta vine sa o certifice.
.............................................................................................................................................................................................
Malaxand si azi la informatiile din propria-mi capatana, ma gandeam ca trebuie sa gasesc totusi o definitie potrivita "meseriei" asteia de politician, potrivita in sensul de a reprezenta exact ce inseamna, fara a mai lasa loc detractorilor acestei meserii sa ii denatureze rostul si importanta.
Se poate spune, avand aci in pagina exemplul acestui profesionist doctor, ca conceptul "politician" defineste de fapt "doctorul social"
Bineinteles ca, asa cum putini doctori (sunt in tagma doctorilor), precum doctorul Florian, tot la fel si in politica, nu inseamna ca daca definitia conceptului ar fi "doctor social" ar si semnifica ca toti cei ce isi desfac marfa, ca "negustor autorizat"pe taraba politica, sunt si "negustori cinstiti.
(va urma :) )
Am un model de om, un model de om pe care il admir, si mi-ar fi placut sa fi fost si eu in meseria asta pe care am invatat-o extrascolar, o meserie pe care am invatat-o peste si in afara meseriei mele recunoscuta social (cea de sofer profesionist), avand deci cu ce imi castiga, cat de cat, ceea ce se numeste "cinstita paine".Mi-ar fi placut sa fi avut (sa fi fost eu capabil de a mi-l fi construit) echilibrul acesta atat de normal, ce transpare de la acest medic, echilibru pe ti-l confera "diploma" impletita cu "vocatia profesionala".