Dresaj (câini) / Adiestramiento canino

Page start up on11.02.2020_18.54 (UTC+1 / España)

Texto del articulo "Adiestramiento canino - Wikipedia".

Text provenit din articolul "Adiestramiento canino".

Borrador (texto obtenido por traducción automática).

Ciornă (text rezultat prin traducere automatica).

Traducción, adaptación, interpretación... admin.

Traducere, adaptare, interpretare... admin.

El adiestramiento canino​ cognitivo-emocional es un conjunto de desarrollos teóricos y protocolos de trabajo del adiestrador canino español Carlos Alfonso López García. El método busca el aprendizaje y ejecución de destrezas en el perro de acuerdo con las siguientes premisas:

Los perros aprenden y generan conductas mediante una amplia gama de procesos. Centrar las técnicas de trabajo en un subconjunto de éstos es limitar las capacidades del perro y los resultados del adiestramiento.

Diferenciar y manejar según el momento los procesos de aprendizaje de nuevas conductas, la gestión de la emoción y de la motivación, así como los procesos de mantenimiento de conductas ya conocidas, con modelado de pautas epigenéticas y procesos de aprendizaje experto.

El perro es capaz de generar conducta mediante motores individuales (también llamados egoístas), que le aportan un beneficio directo como puedan ser los procesos de condicionamiento o los de solución de problemas, pero también pueden motorizar conductas por motivaciones sociales como puedan ser el afecto o la adopción de estrategias de equipo, que además del individual consiguen un beneficio para el grupo social y mejoran la integración armónica del individuo dentro de dicho grupo social, lo que debe ser aprovechado por un trabajo que busque aunar educación y adiestramiento.

Índice

1 Historia

2 Desarrollos teóricos

3 Las cuatro dimensiones[5]​

4 Introducción, etapas, fases y objetivos del adiestramiento cognitivo

4.1 Primera etapa: Aprendizaje

4.2 Segunda etapa: Integración social

4.3 Tercera etapa: Aprendizaje experto

5 Referencias

6 Bibliografía

(277 bytes)

Historia

Desde los años sesenta la mayoría de los sistemas de adiestramiento se planificaban tomando en cuenta los procesos de condicionamiento o planteamientos de etología clásica, analizando las pautas sociales del lobo y trasladándolas directamente al perro.

Aunque estos planteamientos teóricos permiten adiestramientos eficaces en la mayoría de los casos, al aumentar progresivamente el nivel de exigencia de los adiestramientos más especializados empieza a ser insuficiente el desarrollo de técnicas basadas en estas premisas y se va haciendo patente la necesidad de un cambio de paradigma que incorpore los nuevos conceptos sobre conducta y aprendizaje que la etología, la psicología y la neurología han descubierto.

El precursor del adiestramiento cognitivo-emocional es el psicólogo y especialista en adiestramiento de perros-guía inglés Bruce Johnston, autor de los libros The skilful mind of the guide dog (Lennard, 1990) y Harnessing thought (Lennard, 1995), en los que plantea las mejoras que se pueden obtener en el perro-guía a través de un adiestramiento que, en lugar de basarse en condicionamiento, consiga que el perro genere esquemas de trabajo, consiguiendo así un aprendizaje comprensivo mucho más eficaz y fiable.​

En la mitad de los años noventa el adiestrador español Carlos Alfonso López formó un equipo multidisciplinario para encontrar aplicaciones prácticas de las actualizaciones teóricas de la psicología cognitiva y de los enfoques evolutivo, ecológico y cognitivo de la etología más avanzada de su momento. Tras diez años de estudio y trabajo de campo publicó Adiestramiento canino cognitivo-emocional (Díaz de Santos, 2005), donde se recogen las conclusiones y protocolos de adiestramiento desarrollado por su equipo.

En 2014, la empresa EDUCAN, de la que Carlos Alfonso López es director técnico, firmó un acuerdo de colaboración con Dognition, una empresa perteneciente a la Universidad de Duke (EE. UU.), dedicada a la investigación en cognición animal, para el desarrollo de tecnología del comportamiento usando como base las últimas investigaciones científicas.

En 2014 Carlos Alfonso López publicó un nuevo libro Tu perro piensa y te quiere, entrenar perros no es cómo te lo habían contado y pasa a ser el primer libro de habla hispana sobre entrenamiento de perros que supera una revisión a mayores por una revista científica (Ciencia Cognitiva), gracias a las más de 3000 referencias bibliográficas. Es por esto que en la actualidad los protocolos de trabajo cognitivo-emocional se consideran los más actualizados dado su carácter integrador como método de entrenamiento.

(2.618 bytes)

Desarrollos teóricos

Actualmente se sabe que los procesos de condicionamiento, siendo muy importantes, no son los únicos mecanismos de aprendizaje del perro. La etología cognitiva ha demostrado la existencia de múltiples formas de aprendizaje cognitivo (y con ello comprensivo) del perro, como la expectativa, la resolución de problemas, la toma de decisiones o el aprendizaje de conceptos. Por todo lo expuesto el adiestramiento cognitivo-emocional postula que el aprendizaje conseguido en un proceso de adiestramiento ha de ser comprensivo, conseguido a través del aprovechamiento de los procesos antedichos. El aprendizaje conseguido exclusivamente mediante procesos de condicionamiento se considera insuficiente y limitado.

La conducta voluntaria está fuertemente influida por las emociones presentes en cada momento, pudiendo llegar la emoción a dirigir la conducta del perro en momentos de máxima intensidad. Al ser involuntaria la presencia de emociones un adiestramiento que no enseña al perro a gestionar su conducta emocional será ineficaz cuando el nivel de las emociones sea muy alto. El adiestramiento cognitivo-emocional implica preparar al perro para manejarse correctamente a niveles emocionales altos.4​

El perro es un animal social que posee por ello una serie de características específicas destinadas a la realización de conductas coordinadas dentro de dicho contexto social. El perro debe llevar a cabo las conductas ya aprendidas por motivaciones sociales como el afecto, la facilitación social o la consecución de metas sociales, y no por motivaciones puramente individuales como la consecución de refuerzos de comida ni la evitación o escape de refuerzos negativos, como collares de presión o impulsos. Esto permitirá y potenciará el trabajo en equipo del perro y su guía.

En los adiestramientos de máxima especialización, como puedan ser aquellos destinados a labores de ayuda, así como los orientados a la competición deportiva, se conseguirá la excelencia a través de los procesos asociados al aprendizaje experto: desarrollo de criterio y capacidad de autoevaluación, así como de refuerzo intrínseco del perro. La excelencia y afinado de los adiestramientos de máxima especialización no deben ser conseguidos principalmente por procesos de condicionamiento dependiente de refuerzos externos.

(2322 bytes)

Las cuatro dimensiones

Según el enfoque cognitivo-emocional se tienen en cuenta muchos factores, que se podrían resumir en 4 preguntas o dimensiones.

Dimensión Física: ¿Qué conducta hace el perro?

Dimensión Emocional: ¿Qué siente el perro?

Dimensión Cognitiva: ¿Qué piensa o cual es el objetivo mental del perro?

Dimensión Social: ¿Cual es la relación del perro con su entorno social?

Las cuatro dimensiones interaccionan constantemente y de ahí surge una comprensión mucho más amplia de la psicología del perro

Un ejemplo: un perro que ladra constantemente puede estar haciéndolo, entre otras razones, porque:

Ha aprendido a hacerlo por asociación a una situación o señal

Ladra con un objetivo en mente, que se cumplirá si ladra

Se siente emocionalmente inestable y expresa su nerviosismo con el ladrido

Amenaza o avisa a alguien que lo está intimidando

Todo lo anterior a la vez

(885 bytes)

Introducción, etapas, fases y objetivos del adiestramiento cognitivo

En el ámbito del perro existen muchas necesidades diferentes de las de otras especialidades de adiestramiento. La gran dificultad del adiestramiento canino se encuentra en la puesta en práctica de dichos aprendizajes. Por ello, principalmente, se debe conocer antes cómo funciona el pensamiento del perro y cómo trabajar con él.

Al comenzar el adiestramiento, se debe facilitar una gran seguridad al perro. Por otro lado, el perro debe saber que su enseñanza es obligatoria pero positiva para su desarrollo. La corrección de las conductas es la parte principal de la instrucción. No sólo se debe desaparecer la conducta, sino la causa que la ha generado.

La consecución del aprendizaje de acciones, educación del perro y construcción de la relación afectiva sana entre este y su guía puede llevarse a cabo de diferentes maneras, como lo prueba el hecho de que existan perros perfectamente educados a través de distintos métodos y técnicas.

El adiestramiento cognitivo-emocional propone un protocolo de trabajo dividiendo el proceso según el trabajo a realizar en cada momento del aprendizaje. Esto permite conocer bien los objetivos y realizar una evaluación de la consistencia del adiestramiento y la comprensión del perro en cada momento.

Primera etapa: Aprendizaje

En esta etapa el perro debe aprender las acciones que se le solicitarán, aunque este sea el principal objetivo de esta fase, se logra de manera simultánea con la educación y la relación afectiva.

Esta etapa está dividida en dos fases:

Fase de aprendizaje mecánico:

Motor principal de conducta: Condicionamiento operante.

Motores secundarios de conducta: Aprendizaje asociativo, condicionamiento operante, condicionamiento clásico, afecto.

Objetivos de adiestramiento:

Asociación del estado emocional al adiestramiento

Asociación mecánica del comando con la acción a realizar

Aprender la primera norma general sobre cómo conseguir sus objetivos que implica dejarse guiar a una conducta

Aprender el comando de confirmación

Aprender el comando de liberación

Aprendizaje de la segunda norma general de adiestramiento que es estabilizar la conducta aprendida.

Buena forma de la acción enseñada.

Objetivos educacionales:

Aprender a atender las indicaciones del guía de confirmación y liberación. Conexión del adiestramiento con el guía a través de estos comandos.

Aprender a consultar al guía para terminar un trabajo.

Autocontrol al tener que sujetarse y estabilizar la conducta hasta la liberación.

Aprender a posponer la metas instintivas al momento socialmente correcto (indicación del guía).

Entreno de la empatía con el tono de los comandos

Entreno del trabajo en equipo con metas sociales al jugar con el perro al liberar.

Aprender a generar conducta y consultar al guía para conseguir objetivos, en positivo y en negativo.

Fase de aprendizaje comprensivo:

Motor principal de conducta: Resolución de problemas.

Motores secundarios de conducta: Afecto, condicionamiento clásico.

Objetivos de adiestramiento:

Comprensión del ejercicio a través de plantearlo como un problema.

Implicación del perro en ser proactivo durante el adiestramiento.

Aprendizaje y entreno del comando “Opción incorrecta”.

Entreno de la capacidad de solucionar problemas y con ello de gestionar correctamente el estrés.

Implicación del perro en el adiestramiento.

Objetivos educacionales:

Entreno de la percepción de señales graduadas por parte del guía, a través de los diferentes tonos de los comandos de confirmación y opción incorrecta.

Generación de criterio y voluntad de acierto al plantearle que pruebe opciones.

Entreno de la empatía a través de informaciones del guía muy diferentes.

Protocolo de trabajo: Se ofrece al perro algo de su interés y se le pide, a través del comando correspondiente, que ejecute una acción ya aprendida en la fase mecánica de manera que tenga que alejarse de su meta para realizarlo. Si el perro intenta otras conductas u ofrece la conducta deseada de forma inestable o incompleta, se aplica el comando de opción incorrecta de forma amigable, para informarle de que la opción elegida es errada. Cuando el perro realiza la conducta de forma estable y correcta se le confirma con el comando de confirmación, alcanza su meta y se le libera con el comando de liberación.

(4.323 bytes)

/

Segunda etapa: Integración social

Motor de conducta principal: Afecto.

Motores de conducta secundarios: Condicionamiento clásico.

Objetivos adiestramiento:

Buscar el estado emocional correcto para la integración social de las acciones ya entrenadas, muy importante pues el cambio de etapa puede afectar al estado emocional construido previamente.

Mantener una ejecución correcta de la acción ya aprendida.

Mantener la estabilidad de la acción.

Objetivos educacionales:

Integrar el aprendizaje en la relación social, convertirlo en un objetivo de equipo.

Construir en el perro la visión del adiestramiento como un trabajo y no como el contexto donde satisfacer metas egoístas.

Entreno de la asunción de la responsabilidad del perro en las acciones solicitadas en un contexto social.

Potenciación del componente social en la ejecución de conductas ya aprendidas.

Protocolo de trabajo: Se eliminan los refuerzos externos y se solicita al perro que ejecute el comando ya aprendido: las primeras veces el perro realizará la acción por la expectativa de refuerzo, cuando lo haga recibirá una única recompensa afectiva (una caricia, un poco de juego pero sin juguetes). A partir de un momento dado el perro extinguirá la expectativa de refuerzo, al hacerlo pueden suceder dos cosas: el perro deja de ejecutar la acción aprendida, el perro sigue ejecutando la acción aprendida pero con un estado emocional confuso.

Si el perro deja de ejecutar la acción el guía mostrará enfado y le dará una corrección social adecuada a su carácter y edad, esta corrección no debe ser sorprendente. Cuando el perro finalmente ejecuta suele encontrarse en el otro caso: un estado emocional confuso.

El principal riesgo durante esta fase es la fijación de dicho estado de confusión en el perro, empeorando sus resultados y pudiendo llegar a mostrar desorientación o incluso ansiedad. Para evitar que suceda se debe ofrecer al perro una actividad social activa y positiva tras la sesión, como puede ser jugar a lanzar y traer. Es importante que dicha actividad no aparezca de forma rápida tras la ejecución de un comando, debe aparecer tras liberar al perro al final de la sesión (una sesión puede consistir en una sola acción), el objetivo es realizar una actividad conjunta divertida como premio social por haber obedecido y cumplido su obligación que nos permita mantener un estado emocional activo y positivo en el perro.

(2400 bytes)

Tercera etapa: Aprendizaje experto

Motor principal de conducta: Aprendizaje experto.

Motores secundarios: Solución de problemas, condicionamiento operante, afecto.

Objetivos de adiestramiento:

Activar y aprovechar las capacidades de auto-evaluación y refuerzo intrínseco del perro en el contexto del adestramiento.

Conseguir la máxima implicación del perro en la mejora de las destrezas entrenadas.

Asunción del perro de un máximo de responsabilidad en el trabajo.

Conseguir que el fin del perro al trabajar sea disfrutar haciendo bien su trabajo

Afinar al máximo el criterio del perro para que se convierta en un colaborador eficaz del guía en la solución de situaciones ambiguas.

Objetivos educacionales:

Mantener abiertos la canales de comunicación social entre el perro y el guía durante la ejecución experta.

Construir un equipo con responsabilidades definidas que funciona en sinergia.

Conseguir que el perro desee que el equipo actúe de forma coordinada.

Protocolo de trabajo: Un entrenamiento experto requiere un perro que lleve largo tiempo ejecutando correctamente el adiestramiento deseado y que entrene con regularidad en la fase de integración social. Aunque es estimado, se puede considerar que la mayoría de los perros están preparados para pasar a esta fase tras dos años de trabajo eficaz.

No debe intentarse pasar a esta fase a perros demasiado pronto ni a aquellos que llevan largo tiempo sin entrenar: intentarlo solo conseguirá empeorar el nivel de adiestramiento del animal. La construcción de un experto requiere que el adiestramiento sea realizado en estados emocionales que generan actividad en el perro.

Habrá dos tipos de sesiones de entreno base para construir y hacer avanzar a un perro experto:

1) Sesiones de ajuste y mejora de conductas concretas

Estas sesiones tienen como objetivo el ajuste de precisión y velocidad de cada conducta producto del aprendizaje que el perro ya conoce, comprende y obedece. También busca facilitar la activación emocional deseada en las sesiones de entreno de secuencias complejas y entrenar la auto-evaluación.

2) Sesiones de entreno de secuencias complejas con un objetivo único

El objeto de estas sesiones es que el perro vea la realización de varios trabajos como necesaria para alcanzar un fin deseado. Implicándose con ello en realizar correctamente cada etapa de la secuencia para poder continuar hacia el fin deseado, entrenando así la auto-corrección.

El perro debe ver en la actividad a realizar una meta de interés o la puerta de acceso a una actividad social deseada (p. ej: juego con el guía). Para mantener el trabajo de equipo será necesario que un porcentaje alto de esta meta global sea social o bien que el perro necesite indicaciones (no instrucciones precisas) del guía para la consecución del objetivo.

Durante los entrenos de secuencias se debe ser tolerante con las incorrecciones que el perro cometa en conductas concretas debido a fallos en las fases iniciales del adiestramiento.

El perro debe evaluar y afirmar cada conducta que genere dentro de una sesión para poder continuar hasta el final de dicha sesión, sin esto se puede caer en construir un sencillo encadenamiento de conductas.

(3.185 bytes)

Antrenamentul cognitiv-emoțional canin este un set de evoluții teoretice și protocoale de lucru ale antrenorului canin spaniol Carlos Alfonso López García. Metoda urmărește învățarea și executarea deprinderilor la câine conform următoarelor premise:

Câinii învață și generează comportamente printr-o gamă largă de procese. Să concentrezi tehnicile de lucru pe un subset de acestea înseamnă a limita abilitățile câinelui și rezultatele antrenamentului.

Diferențiază și gestionează în funcție de momentul proceselor de învățare a comportamentelor noi, de gestionare a emoțiilor și a motivației, precum și de procesele de întreținere a comportamentelor deja cunoscute, cu modelarea tiparelor epigenetice și a proceselor de învățare a experților.

Câinele este capabil să genereze comportament prin motoare individuale (numite și egoiste), care oferă un beneficiu direct, cum ar fi procesele de condiționare sau rezolvarea problemelor, dar poate și comportamentul motor prin motivații sociale, cum ar fi afecțiunea sau adoptarea strategiilor de echipă, care, pe lângă individ, obțin un beneficiu pentru grupul social și îmbunătățesc integrarea armonioasă a individului în cadrul grupului social menționat, care ar trebui să fie profitat de un loc de muncă care încearcă să combine educația și pregătirea.

index

1 Istorie

2 Evoluții teoretice

3 Cele patru dimensiuni [5]

4 Introducere, etape, faze și obiective ale antrenamentului cognitiv

4.1 Prima etapă: Învățare

4.2 A doua etapă: integrare socială

4.3 A treia etapă: învățarea experților

5 Referințe

6 Bibliografie

istorie

Începând cu anii 1960, cele mai multe sisteme de antrenament au fost planificate ținând cont de procesele de condiționare sau abordările etologiei clasice, analizând tiparele sociale ale lupului și transferandu-le direct câinelui.

Deși aceste abordări teoretice permit o pregătire eficientă în majoritatea cazurilor, deoarece nivelul cererii pentru o pregătire mai specializată crește progresiv, dezvoltarea tehnicilor bazate pe aceste premise începe să fie insuficientă și necesitatea unei schimbări de paradigmă devine evidentă. care încorporează noile concepte despre comportament și învățare pe care le-au descoperit etologia, psihologia și neurologia.

Precursorul antrenamentului cognitiv-emoțional este psihologul și specialistul în ghidul câinilor englezi, Bruce Johnston, autorul cărților The mind abil of the dog dog (Lennard, 1990) și Harnessing gând (Lennard, 1995), în care Crește îmbunătățirile care pot fi obținute la câinele ghid prin antrenament care, în loc să se bazeze pe condiționare, permite câinelui să genereze scheme de lucru, realizând astfel o învățare cuprinzătoare mult mai eficientă și mai fiabilă.

La mijlocul anilor 1990, antrenorul spaniol Carlos Alfonso López a format o echipă multidisciplinară pentru a găsi aplicații practice ale actualizărilor teoretice ale psihologiei cognitive și a abordărilor evolutive, ecologice și cognitive ale celei mai avansate etologii din timpul său. După zece ani de studiu și de lucru pe teren, a publicat Canine Cognitive-Emotional Training (Díaz de Santos, 2005), unde sunt culese concluziile și protocoalele de formare elaborate de echipa sa.

În 2014, compania EDUCAN, din care Carlos Alfonso López este director tehnic, a semnat un acord de colaborare cu Dognition, o companie aparținând Universității Duke (SUA), dedicată cercetării în cunoașterea animalelor, pentru dezvoltarea tehnologiei comportamentale folosind cele mai recente cercetări științifice ca bază.

În 2014, Carlos Alfonso López a publicat o nouă carte Câinele tău te gândește și te iubește, câinii de dresaj nu este așa cum ți-au spus și se întâmplă să fie prima carte care vorbește în limba spaniolă despre antrenamentul câinilor care depășește o recenzie mai veche de către o revistă științifică (Știința cognitivă), datorită a peste 3000 de referințe bibliografice. Acesta este motivul pentru care în prezent protocoalele de lucru cognitiv-emoționale sunt considerate cele mai actualizate, având în vedere natura lor integratoare ca metodă de instruire.

Evoluții teoretice

În prezent se știe că procesele de condiționare, fiind foarte importante, nu sunt singurele mecanisme de învățare ale câinelui. Etologia cognitivă a demonstrat existența mai multor forme de învățare cognitivă (și, prin urmare, cuprinzătoare) a câinelui, cum ar fi așteptarea, rezolvarea problemelor, luarea deciziilor sau învățarea conceptelor. Pentru toate cele de mai sus, antrenamentul cognitiv-emoțional postulează că învățarea obținută într-un proces de instruire trebuie să fie cuprinzătoare, realizată prin utilizarea proceselor menționate mai sus. Învățarea obținută exclusiv prin procesele de condiționare este considerată insuficientă și limitată.

Comportamentul voluntar este puternic influențat de emoțiile prezente în fiecare moment, iar emoția poate duce la direcționarea comportamentului câinelui în momentele de intensitate maximă. Fiind involuntar prezența emoțiilor, un antrenament care nu învață câinele să-și gestioneze comportamentul emoțional va fi ineficient atunci când nivelul emoțiilor este foarte ridicat. Antrenamentul cognitiv-emoțional presupune pregătirea câinelui pentru a se descurca corect la niveluri emoționale înalte.4

Câinele este un animal social care, prin urmare, are o serie de caracteristici specifice care vizează îndeplinirea comportamentelor coordonate în contextul social menționat. Câinele trebuie să îndeplinească comportamentele învățate deja prin motivații sociale, cum ar fi afecțiunea, facilitarea socială sau realizarea obiectivelor sociale, și nu prin motivații pur individuale, cum ar fi realizarea întăririlor alimentare sau evitarea sau scăparea întăririlor negative, cum ar fi gulere de presiune sau impuls. Acest lucru va permite și îmbunătăți munca în echipă a câinelui și a ghidului său.

În pregătirea specializării maxime, precum cele pentru munca de ajutor, precum și cele care vizează competiția sportivă, excelența va fi obținută prin procesele asociate învățării experților: dezvoltarea criteriilor și capacitatea de autoevaluare, precum și Întărirea intrinsecă a câinelui. Excelența și perfecționarea formării de specializare maximă nu trebuie obținute în principal prin procesele de condiționare dependente de armături externe.

Cele patru dimensiuni

Conform demersului cognitiv-emoțional, sunt luați în considerare mulți factori, care ar putea fi rezumați în 4 întrebări sau dimensiuni.

Dimensiunea fizică: Ce comportament face câinele?

Dimensiunea emoțională: Ce simte câinele?

Dimensiunea cognitivă: Ce crezi sau care este obiectivul mental al câinelui?

Dimensiunea socială: Care este relația câinelui cu mediul său social?

Cele patru dimensiuni interacționează constant și de aici apare o înțelegere mult mai largă a psihologiei câinilor

Un exemplu: un câine care latră în mod constant îl poate face, printre alte motive, pentru că:

Ați învățat să o faceți prin asociere cu o situație sau semnal

Lătră cu un obiectiv în minte, care va fi împlinit dacă latră

Se simte instabil emoțional și își exprimă nervozitatea cu lătratul

Ameninta sau avertizeaza pe cineva care te intimideaza

Toate cele de mai sus deodată.

Introducere, etape, faze și obiective ale antrenamentului cognitiv

În câinele câinelui există multe nevoi diferite de cele ale altor specialități de antrenament. Marea dificultate a antrenamentului câinilor se regăsește în implementarea unei astfel de învățări. Prin urmare, în principal, ar trebui să știți înainte cum funcționează gândirea câinelui și cum să lucreze cu acesta.

La începutul antrenamentului, câinelui ar trebui să ofere o mare siguranță. Pe de altă parte, câinele ar trebui să știe că învățarea sa este obligatorie, dar pozitivă pentru dezvoltarea sa. Corecția comportamentului este partea principală a instrucțiunii. Nu numai că comportamentul ar trebui să dispară, ci și cauza care l-a generat.

Realizarea învățării acțiunilor, educarea câinelui și construcția relației afective sănătoase dintre acesta și ghidul său poate fi realizată în diferite moduri, așa cum este demonstrat de faptul că există câini perfect educați prin diferite metode și tehnici.

Pregătirea cognitiv-emoțională propune un protocol de lucru prin împărțirea procesului în funcție de munca care trebuie efectuată în fiecare moment al învățării. Acest lucru ne permite să cunoaștem bine obiectivele și să realizăm o evaluare a coerenței antrenării și înțelegerii câinelui în orice moment.

Prima etapă: Învățare

În această etapă, câinele trebuie să învețe acțiunile care vor fi solicitate, deși acesta este obiectivul principal al acestei faze, acesta este realizat simultan cu educația și relația emoțională.

Această etapă se împarte în două faze:

Faza de învățare mecanică:

Motorul principal de conduită: Condiționarea condiționării.

Motoare secundare ale comportamentului: învățarea asociativă, condiționarea operantă, condiționarea clasică, afectează.

Obiectivele instruirii:

Asocierea stării emoționale la antrenament

Asocierea mecanică a comenzii cu acțiunea care trebuie executată

Aflați prima regulă generală despre cum să vă atingeți obiectivele care implică să vă ghidați prin comportament

Aflați comanda de confirmare

Aflați comanda de eliberare

Învățarea celei de-a doua norme generale de formare care constă în stabilizarea comportamentului învățat.

O bună formă de acțiune predată.

Obiective educaționale:

Aflați să urmați instrucțiunile din ghidul de confirmare și eliberare. Conectarea instruirii cu ghidul prin aceste comenzi.

Aflați să consultați ghidul pentru a termina o lucrare.

Autocontrolul trebuind să țineți și să stabilizați comportamentul până la eliberare.

Aflați să amânați obiectivele instinctive la momentul corect social (indicația ghidului).

Antrenez empatia cu tonul comenzilor

Mă antrenez în lucrul în echipă cu obiective sociale atunci când mă joc cu câinele la eliberare.

Învață să generezi comportament și consultă ghidul pentru a atinge obiective, pozitive și negative.

Faza de învățare cuprinzătoare:

Motorul principal al comportamentului: rezolvarea problemelor.

Motoare secundare ale comportamentului: Afecțiune, condiționare clasică.

Obiectivele instruirii:

Înțelegerea exercițiului prin prezentarea lui ca o problemă.

Implicarea câinelui în a fi proactiv în timpul antrenamentului.

Învățarea și instruirea comenzii „Opțiune incorectă”.

Antrenez abilitatea de a rezolva problemele și de a gestiona astfel stresul corect.

Implicarea câinelui în antrenament.

Obiective educaționale:

Instruiesc percepția semnalelor gradate de către ghid, prin diferitele tonuri ale comenzilor de confirmare și ale opțiunii incorecte.

Generarea de criterii și bunăvoință atunci când vi se cere să încercați opțiuni.

Instruiesc empatia prin informații de ghid foarte diferite.

Protocolul de lucru: câinelui i se oferă ceva de interes și i se cere, prin comanda corespunzătoare, să execute o acțiune deja învățată în faza mecanică, astfel încât acesta trebuie să se îndepărteze de obiectivul său pentru a-l efectua. Dacă câinele încearcă alte comportamente sau oferă comportamentul dorit într-un mod instabil sau incomplet, comanda de opțiune incorectă este aplicată într-un mod prietenos, pentru a-l informa că opțiunea aleasă este greșită. Când câinele îndeplinește comportamentul într-un mod stabil și corect, acesta este confirmat cu comanda de confirmare, atinge obiectivul său și este eliberat cu comanda de eliberare.

A doua etapă: integrare socială

Principalul motor de comportament: afecțiune.

Motoare secundare de comportament: condiționare clasică.

Obiectivele instruirii:

Găsiți starea emoțională potrivită pentru integrarea socială a acțiunilor deja antrenate, foarte importantă deoarece schimbarea etapei poate afecta starea emoțională construită anterior.

Mențineți o execuție corectă a acțiunii deja învățate.

Mențineți stabilitatea acțiunii.

Obiective educaționale:

Integrați învățarea în relația socială, transformați-o într-un obiectiv al echipei.

Construiți în câine viziunea antrenamentului ca loc de muncă și nu ca context pentru a atinge obiective egoiste.

Antrenez asumarea responsabilității câinelui în acțiunile solicitate într-un context social.

Împuternicirea componentei sociale în executarea comportamentelor deja învățate.

Protocol de lucru: armăturile externe sunt eliminate și câinelui i se cere să execute comanda deja învățată: pentru prima dată când câinele va efectua acțiunea în așteptarea întăririi, atunci când va face acest lucru va primi o singură recompensă afectivă (o mângâiere, puțin joc, dar fără jucării). Dintr-un moment dat, câinele va stinge așteptarea întăririi, în acest fel se pot întâmpla două lucruri: câinele încetează să execute acțiunea învățată, câinele continuă să execute acțiunea învățată, dar cu o stare emoțională confuză.

Dacă câinele încetează să execute acțiunea, ghidul va arăta furie și îi va oferi o corecție socială adecvată caracterului și vârstei sale, această corecție nu ar trebui să fie surprinzătoare. Când câinele aleargă în sfârșit, se găsește de obicei în celălalt caz: o stare emoțională confuză.

Principalul risc în această fază este fixarea acestei stări de confuzie la câine, înrăutățirea rezultatelor sale și putând manifesta dezorientare sau chiar anxietate. Pentru a preveni acest lucru, câinelui trebuie să i se ofere o activitate socială activă și pozitivă după ședință, cum ar fi aruncarea și aducerea. Este important ca această activitate să nu apară rapid după executarea unei comenzi, trebuie să apară după eliberarea câinelui la sfârșitul sesiunii (o sesiune poate consta dintr-o singură acțiune), obiectivul este de a efectua o activitate comună distractivă ca premiu social pentru că a ascultat și a îndeplinit obligația care ne permite să menținem o stare emoțională activă și pozitivă la câine.

A treia etapă: învățarea experților

Principalul motor al comportamentului: învățarea experților.

Motoare secundare: rezolvare de probleme, condiționare operantă, afecțiune.

Obiectivele instruirii:

Activează și profită de capacitățile de autoevaluare și de întărire intrinseci ale câinelui în contextul antrenamentului.

Obțineți implicarea maximă a câinelui în perfecționarea abilităților antrenate.

Asumarea câinelui cu responsabilitatea maximă la locul de muncă.

Obținerea sfârșitului de lucru pentru câine este să se bucure că își face treaba bine

Rafinați criteriile câinelui la maxim, astfel încât acesta să devină un colaborator eficient al ghidului în rezolvarea situațiilor ambigue.

Obiective educaționale:

Mențineți deschise canalele de comunicare socială între câine și ghid în timpul execuției expertului.

Construiți o echipă cu responsabilități definite, care funcționează în sinergie.

Obțineți câinele pentru a dori ca echipa să acționeze în mod coordonat.

Protocolul de lucru: Un antrenament de expertiză necesită un câine care execută corect antrenamentul dorit de mult timp și care se antrenează regulat în faza de integrare socială. Deși se estimează, se poate considera că majoritatea câinilor sunt pregătiți să treacă la această fază după doi ani de muncă eficientă.

Nu încercați să treceți prea curând această fază câinilor sau celor care nu s-au antrenat de mult timp: încercarea va înrăutăți doar nivelul de antrenament al animalului. Construirea unui expert presupune ca antrenamentul să fie realizat în stări emoționale care generează activitate la câine.

Vor fi două tipuri de sesiuni de antrenament de bază pentru a construi și avansa un câine expert:

1) Ședințe de ajustare și îmbunătățire a comportamentelor concrete

Aceste sesiuni au ca scop ajustarea preciziei și vitezei fiecărui produs comportamental de învățare pe care câinele îl cunoaște, îl înțelege și îl ascultă deja. De asemenea, încearcă să faciliteze activarea emoțională dorită în sesiunile de antrenament ale secvențelor complexe și să antreneze autoevaluarea.

2) Ședințe de formare a secvențelor complexe cu un singur obiectiv

Scopul acestor ședințe este ca câinele să vadă performanțele mai multor joburi necesare pentru a atinge un final dorit. Implicând cu ea în efectuarea corectă a fiecărei etape a secvenței pentru a continua spre sfârșitul dorit, antrenând astfel autocorecția.

Câinele trebuie să vadă în activitate un obiectiv de interes sau poarta către o activitate socială dorită (de exemplu, să se joace cu ghidul). Pentru a menține munca în echipă, va fi necesar ca un procent ridicat din acest obiectiv global să fie social sau ca câinele să aibă nevoie de indicații (nu instrucțiuni precise) din ghid pentru atingerea obiectivului.

În timpul antrenamentelor de secvență, trebuie să fii tolerant la inexactități pe care câinele le comite în comportamente specifice din cauza eșecurilor în etapele inițiale ale antrenamentului.

Câinele trebuie să evalueze și să afirme fiecare comportament pe care îl generează într-o sesiune pentru a putea continua până la sfârșitul sesiunii menționate, fără ca acesta să cadă în construirea unui simplu lanț de comportamente.