Rusia și eu, eu și Rusia / Rusia y yo, yo y Rusia

Locul unde ne naștem, nu ni-l alegem, iar faptul că m-am născut în vecinătate cu (fosta) Uniune Sovietică, nu a fost alegerea mea.

Tocmai scriam un comentariu la un articol prin Facebook, pe unde se discutase ceva despre ruși, și inevitabil și despre actualele tensiuni ruso-ucrainene, tensiuni ce creează... inevitabile tensiuni în întreaga lume.

Cand m-am născut eu (la sfârșit de 1959), trecuseră vreo 14-15 ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial.

Prea multe, lumea adultă a acelor vremi, nu prea povestea copiilor, dar  printre povești îmi aduc aminte, spre un exemplu, că tatăl meu povestea că la poarta casei sale părintești, în acei ani... 1940 - 1945, pe când el avea între 5 și 10 ani, o rusoaică i-a pus pistolul în piept unui militar neamț, și l-a împușcat pe loc.

În general, lumea, vorbea mai frumos despre comportamentul militarilor germani decât despre cei ruși, dar... una peste alta, nemții se duseseră iar noi... rămăsesem cu rușii.

Una peste alta, aveam aversiune (și am) pentru cotropitori, indiferent nația lor.

La școală, ca limbă străină, în clasele 5 - 8, am făcut franceza.

Dacă memoria nu mă înșeală, îmi aduc aminte... tot din istorisirile tatălui meu, că el ca elev, făcuse limba rusă.

Terminând primele opt clase și mergând pe mai departe la școlile de la oraș, în clasa a 9-a începusem cu limba engleză, dar după vreo săptămână-două, fiind una dintre profesoare, nevasta unuia dintre directorii adjuncți ai școlii, aproape să rămână fără catedră (fiind profesoară de rusă) s-au făcut un fel de sondaje, pe clase, iar la clasa mea, au existat mai mulți doritori de rusă, decât de engleză sau franceză, și astfel ... am făcut doi ani de limba rusă (după patru de franceză).

Generației fratelui care mă urma (ca vârstă), fiind trei ani diferența dintre noi,  li se băgase engleză, și vreun an (cât am fost eu a 8-a și el a 5-a), l-am mai ajutat la lecții, cu așa ocazie făcând și eu niște primi pași în limba engleză.

Din școală nu se putea spune că ieși cu o limbă știută (sau, cel puțin, eu n-am ieșit), făceai doar niște primi pași, iar mai apoi... îi uitai și pe aceștia.

Pe la sfârșitul lui 1978 am ieșit pe pâinea mea și astfel, la 18 ani și 3 zile, am intrat în pâine, ca strungar.

În vara lui 1979 am fost încorporat în armată, iar în armată am dobândit și profesia de șofer.

La sfârșitul lui 1980 m-am liberat din armată, am mai lucrat vreo șase luni ca strungar (până am găsit ceva de muncă, ca șofer, și de atunci înainte, ca șofer am lucrat).

Vreau să zic că eu eram un avid cititor, dar... nu prea mai găseam ce citi. De la locul de muncă unde îmi găsisem post ca șofer, eram trimis în diverse "detașări", prin țară, iar prin asta... legătura mea cu biblioteca... nu mai era legătură.

În librării nu prea găseai carte, rămâneau mai la îndemână chioșcurile de ziare dar, aici (în ziare) puțină informație cu care să-ți stingi setea de informare, puteai găsi.

La un moment dat, am descoperit pe la chioșcurile de ziare o revistă... cu aer mai occidental (cel puțin prin prisma hârtiei din care era făcută,   a culorilor folosite etc. Era revista "Uniunea Sovietică".

............................................. va urma  .

El lugar donde nacemos, no lo elegimos, y el hecho de que nací en las cercanías de la (ex) Unión Soviética, no fue mi elección.

Estaba escribiendo un comentario sobre un artículo en Facebook, donde se había discutido algo sobre los rusos e inevitablemente sobre las tensiones actuales entre Rusia y Ucrania, tensiones que crean ... tensiones inevitables en todo el mundo.

Cuando nací (a fines de 1959), habían pasado entre 14 y 15 años desde el fin de la Segunda Guerra Mundial.

Demasiados, el mundo adulto de aquellos tiempos, no tanto la historia de los niños, sino entre las historias que recuerdo, por ejemplo, que mi padre contaba eso en la puerta de su casa paterna, en esos años ... 1940 - 1945 , cuando tenía entre 5 y 10 años, una mujer rusa puso una pistola en el pecho de un soldado alemán y le disparó en el acto.

En general, el mundo hablaba mejor del comportamiento de los militares alemanes que de los rusos, pero ... en general, los alemanes se habían ido y nosotros ... nos habíamos quedado con los rusos.

En general, tenía aversión (y la tengo) a los invasores, independientemente de su nación.

En la escuela, como lengua extranjera, en los grados 5-8, hice francés.

Si mi memoria no me falla, lo recuerdo ... también de las historias de mi padre de que él, cuando era estudiante, hablaba ruso.

Terminando las primeras ocho clases y yendo a las escuelas de la ciudad, en el noveno grado comencé con el inglés, pero después de una semana o dos, siendo una de las maestras, la esposa de uno de los subdirectores de la escuela, casi se agota. Departamento (siendo profesor de ruso) había una especie de encuestas, por clases, y en mi clase había más gente que quería ruso, que inglés o francés, así que ... hice dos años de ruso (después de cuatro franceses).

A la generación del hermano que me siguió (en términos de edad), siendo tres años la diferencia entre nosotros, el inglés les había sido presentado, y alrededor de un año (cuando yo tenía 8 y él 5), lo ayudé en sus lecciones, en esa ocasión también di algunos primeros pasos en inglés.

No podías decir que saliste de la escuela con un idioma conocido (o, al menos, yo no me fui), solo estabas dando tus primeros pasos, y luego ... te olvidaste de ellos también.

A finales de 1978 salí con mi pan y así, a los 18 años y 3 días, me dediqué al pan, como a un torno.

En el verano de 1979 me incorporé al ejército, y en el ejército también adquirí la profesión de conductor.

A finales de 1980 me liberé del ejército, trabajé otros seis meses como tornero (hasta que encontré un trabajo, como conductor, y desde entonces trabajé como conductor).

Quiero decir, era un ávido lector, pero ... no pude encontrar mucho para leer. Desde el trabajo donde había encontrado trabajo como conductor, me enviaron a varios "destacamentos" en todo el país, y a través de eso ... mi conexión con la biblioteca ... ya no estaba conectada.

En las librerías no se podían encontrar muchos libros, los quioscos de periódicos eran más útiles, pero aquí (en los periódicos) se podía encontrar poca información para saciar la sed de información.

En un momento, descubrí una revista en los quioscos ... con un aire más occidental, al menos en cuanto al papel del que estaba hecha, los colores que usaba, etc. Era la revista "Unión Soviética". . . . . . ¡seguirá! . . .