Ignorantia juris non excusat

 Page start up on 04.12.2019_23.04 (UTC+1 / Paterna, España)

Fuente documental / Sursa documentară:  Ignorantia juris non excusat - Wikipedia.> 3.873 bytes (versión en rumano / versiune în română = non-existent).

Column 1.

El texto integral del articulo: Ignorantia juris non excusat - Wikipedia

Ignorantia juris non excusat o ignorantia legis neminem excusat (del latín, ‘la ignorancia no exime del cumplimiento de la ley’) es un principio de Derecho que indica que el desconocimiento o ignorancia de la ley no sirve de excusa, porque rige la necesaria presunción o ficción legal de que, habiendo sido promulgada, han de saberla todos (promulgación y publicación). 

Los países de derecho europeo con una tradición del derecho romano también pueden usar una expresión de Aristóteles traducida al latín: nemo censetur ignorare legem ("nadie se cree que es ignorante de la ley") o ignorantia iuris nocet ("sin saberla, la ley es perjudicial").

En cuanto a la ignorancia del derecho subjetivo y propio admitieron los romanos ciertos casos en que producía determinados efectos. Los autores suelen distinguir la ignorancia del error de derecho diciendo que la primera es falta total de conocimiento del derecho y el segundo un conocimiento falso e incompleto; pero la distinción carece de trascendencia en la práctica.

En general, no eran alegables cuando pudieran haberse evitado consultando a un jurisconsulto; pero sí cuando esto no había sido posible, como en el caso de verdadera ignorancia o en el de que por una u otra causa hubiera sido imposible la consulta. En estos casos se distinguía: el error o la ignorancia no eran alegables cuando solo hacían perder una ventaja o lucro; mas cuando produjeran un daño o sea la pérdida de bienes adquiridos, el que lo sufría, si bien no podía repetir lo que hubiese pagado (damnum rei amisae) tampoco estaba obligado a dar lo que por error o ignorancia del derecho hubiese prometido (damnun rei amittendae). Todavía era más generoso el Derecho romano tratándose: (1711 bytes)

1. de menores, de soldados o de campesinos, a los que jamás perjudicaba la ignorancia, aun cuando hubiese podido ser evitada y ya hubiese producido pérdidas, ya originado beneficios

2. de mujeres, a las que no podía oponerse la ignorancia culpable, sino solamente cuando se tratase de dar lo prometido o cuando lo pagado a ellas lo hubiese sido en virtud de una obligación radicalmente nula.

En todo caso el que invocaba la ignorancia o el error debía probarlos, salvo que fuesen menores, soldados o campesinos, en favor de los cuales se presumía.

Derecho eclesiástico

El Derecho eclesiástico admitió y admite la ignorancia del derecho. El principio general es que la ignorancia de las leyes no se presume pero puede admitirse en casos particulares, con tal que sea inculpable y probada (como ya admitía el Decreto de Graciano, parte 1ª, dist. 82, c.2) pero ni aun esto se admite tratándose de leyes irritantes o inhabilitantes, salvo que ellas mismas dispongan expresamente otra cosa. Es de advertir que si bien la promulgación es necesaria para que obliguen las leyes eclesiásticas, basta que éstas se publiquen en Roma en las Acta Apostolicae Sedis y que transcurra el plazo de tres meses o el especial que la misma ley establezca; no siendo nunca necesaria la divulgación, como ya lo declaró terminantemente Inocencio III en una decretal de 1198 dirigida al deán y Cabildo de Siena (cap I, ti. 5º, ti. 1º de las Decretales). En cuanto a los actos, la ignorancia no se presume respecto al hecho propio ni respecto al hecho ajeno que sea notorio, pero sí respecto al ajeno que no sea notorio, mientras no se pruebe lo contrario.






Véase también


Total 3.472 bytes

Column 2.

Borrador / Ciorna (automatic translation)


Ignorantia juris non excusat sau ignorantia legis neminem excusat (din latină, „ignoranța nu scutește de la aplicarea legii”) este un principiu al legii care indică faptul că ignoranța sau ignoranța legii nu servesc drept scuză, deoarece guvernează prezumția necesară sau ficțiune juridică pe care, după ce a fost promulgată, toată lumea trebuie să știe (promulgare și publicare). 

Țările de drept european, cu o tradiție a dreptului roman, pot folosi și o expresie a lui Aristotel tradusă în latină: nemo censetur ignorare legem („nimeni nu se crede că este ignorant de lege”) sau ignorantia iuris nocet („fără să o știe, legea este dăunător ").

În ceea ce privește ignoranța legii subiective și adecvate, romanii au recunoscut anumite cazuri în care a produs anumite efecte. Autorii disting deseori ignoranța de eroarea de drept spunând că prima este o totală necunoaștere a legii, iar a doua este o cunoaștere falsă și incompletă; dar distincția este irelevantă în practică.


În general, acestea nu erau plauzibile atunci când puteau fi evitate consultând o jurisconsultare; dar când acest lucru nu a fost posibil, ca în cazul ignoranței adevărate sau în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, consultația ar fi fost imposibilă. În aceste cazuri s-a distins: eroarea sau ignoranța nu erau rezonabile atunci când au pierdut doar un avantaj sau un profit; dar când au produs o pagubă sau pierderea bunurilor dobândite, cel care a suferit-o, deși nu a putut repeta ceea ce a plătit (damnum rei amisae), nu a fost obligat să dea ceea ce promisese din greșeală sau din ignoranța dreptului (damnun rei amittendae). Dreptul roman a fost și mai generos în ceea ce privește: 

1. a minorilor, soldaților sau țăranilor, care nu au fost niciodată răniți de ignoranță, chiar dacă s-ar fi putut evita și ar fi produs deja pierderi, rezultând deja beneficii

2. a femeilor, care nu se puteau opune necunoașterii vinovate, ci doar atunci când era să dea ceea ce li s-a promis sau când ceea ce li s-a plătit ar fi fost supus unei obligații radical nule.

În orice caz, cel care a invocat ignoranța sau eroarea ar trebui să le dovedească, cu excepția cazului în care erau minori, soldați sau țărani, în favoarea cărora s-a presupus.

Drept eclesiastic

Legea eclesiastică admite și admite necunoașterea legii. Principiul general este că ignoranța legilor nu este presupusă, dar poate fi admisă în cazuri particulare, cu condiția să fie vinovată și dovedită (așa cum a recunoscut Decretul Graciano, partea 1, dist. 82, c.2), dar nici măcar Acest lucru este admis în cazul unor legi iritante sau dezactivante, cu excepția cazului în care acestea prevăd în mod expres altfel. Trebuie menționat că, deși promulgarea este necesară pentru a obliga legile bisericești, este suficient ca acestea să fie publicate la Roma în Legea Apostolicae Sedis și că s-a scurs perioada de trei luni sau perioada specială stabilită de lege; divulgarea nefiind niciodată necesară, întrucât Innocențiu al III-lea a declarat-o deja strict într-un decret din 1198, adresat Decanului și Cabildoului din Siena (Capitolul I, tu. 5, tu. 1 din Decretali). În ceea ce privește faptele, ignoranța nu este presupusă în ceea ce privește faptul în sine sau în ceea ce privește faptul că altcineva este notoriu, ci cu privire la cel al altuia care nu se observă, până când nu se dovedește contrariul.






Vezi și



Column 3.

Traducción / Traducere... admin.


Ignorantia juris non excusat sau ignorantia legis neminem excusat (din latină, „ignoranța nu justifica nimănui neîndeplinirea legii”) este un principiu de Drept care indică faptul că lipsa de cunoaștere sau ignoranta in materie de legi nu servește nimănui drept scuză, deoarece este prevalentă o  necesara  prezumție (sau ficțiune) juridică, care zice că o lege odată promulgată (promulgare și publicare), trebuie știută de toată lumea. 

Țările ce aparțin de disciplina Drept european, care au o tradiție a Dreptului roman, pot folosi și o expresie a lui Aristotel tradusă în latină: nemo censetur ignorare legem („despre nimeni nu se crede ca este ignorant in ce privește legea”) sau ignorantia iuris nocet („fără a o cunoaște, legea este dăunătoare / paguboasa ").

În ceea ce privește ignorarea Dreptului subiectiv și propriu, romanii admiteau anumite cazuri în care a produs anumite efecte. 

Autorii disting deseori ignoranța de eroarea de drept spunând că prima este o totală lipsă de cunoaștere a legii, iar a doua este o cunoaștere falsă și incompletă; dar distincția este irelevantă în practică.

În general, acestea nu erau plauzibile atunci când puteau fi evitate consultând o jurisconsultare; dar când acest lucru nu a fost posibil, ca în cazul ignoranței adevărate sau în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, consultația ar fi fost imposibilă. În aceste cazuri s-a distins: eroarea sau ignoranța nu erau rezonabile atunci când pierdeau doar un avantaj sau un profit; dar când au produs o pagubă care este pierderea bunurilor dobândite, cel care a suferit-o, deși nu a putut repeta ceea ce a plătit (damnum rei amisae), nu a fost obligat să dea ceea ce îi promisese din greșeală sau din ignoranța dreptului (damnun rei amittendae). Dreptul roman a fost și mai generos în ceea ce privește:

 1. a minorilor, soldaților sau țăranilor, care nu au fost niciodată răniți de ignoranță, chiar dacă s-ar fi putut evita și ar fi produs deja pierderi, rezultând deja beneficii

2. a femeilor, care nu se puteau opune necunoașterii vinovate, ci doar atunci când era să dea ceea ce li s-a promis sau când ceea ce li s-a plătit ar fi fost supus unei obligații radical nule.

În orice caz, cel care a invocat ignoranța sau eroarea ar trebui să le dovedească, cu excepția cazului în care erau minori, soldați sau țărani, în favoarea cărora s-a presupus.

Drept eclesiastic

Legea eclesiastică admite și admite necunoașterea legii. Principiul general este că ignoranța legilor nu este presupusă, dar poate fi admisă în cazuri particulare, cu condiția să fie vinovată și dovedită (așa cum a recunoscut Decretul Graciano, partea 1, dist. 82, c.2), dar nici măcar Acest lucru este admis în cazul unor legi iritante sau dezactivante, cu excepția cazului în care acestea prevăd în mod expres altfel. Trebuie menționat că, deși promulgarea este necesară pentru a obliga legile bisericești, este suficient ca acestea să fie publicate la Roma în Legea Apostolicae Sedis și că s-a scurs perioada de trei luni sau perioada specială stabilită de lege; divulgarea nefiind niciodată necesară, întrucât Innocențiu al III-lea a declarat-o deja strict într-un decret din 1198, adresat Decanului și Cabildoului din Siena (Capitolul I, tu. 5, tu. 1 din Decretali). În ceea ce privește faptele, ignoranța nu este presupusă în ceea ce privește faptul în sine sau în ceea ce privește faptul că altcineva este notoriu, ci cu privire la cel al altuia care nu se observă, până când nu se dovedește contrariul.


Vezi și

Véase también / Vezi si:

 -  Ignoranta / Ignorancia.

10, 11, 12.10.2022

Maculator pentru traducere in Wikipedia / Borrador para la traducción en Wikipedia

Column A.

Original text.


Ignorantia juris non excusat o ignorantia legis neminem excusat (del latín, ‘la ignorancia no exime del cumplimiento de la ley’) es un principio de Derecho que indica que el desconocimiento o ignorancia de la ley no sirve de excusa, porque rige la necesaria presunción o ficción legal de que, habiendo sido promulgada, han de saberla todos. (promulgación y publicación). Los países de derecho europeo con una tradición del derecho romano también pueden usar una expresión de Aristóteles traducida al latín: nemo censetur ignorare legem ("nadie se cree que es ignorante de la ley") o ignorantia iuris nocet ("sin saberla, la ley es perjudicial"). 

Column B.

Automatic translation


Ignorantia juris non excuse sau ignorantia legis neminem excuse (din latinescul, ' necunoasterea nu scuteste de respectarea legii ') este un principiu de drept care indica faptul ca ignoranta sau necunoasterea legii nu serveste drept scuza, deoarece necesarul prezumția guvernează sau ficțiunea juridică pe care, după ce a fost adoptată, toată lumea trebuie să o cunoască. ( punerea în vigoare și publicare ). Țările de drept european cu tradiție de drept roman pot folosi și o expresie din Aristotel tradusă în latină: nemo censetur ignorare legem („nimeni nu crede că nu cunoaște legea”) sau ignorantia iuris nocet („fără să știe, legea este dăunătoare). "). 

Column C.

Admin translation.

Ignorantia juris non excusat sau ignorantia legis neminem excusat (din latină, „ignoranța nu scutește de respectarea legii”) este un principiu de Drept care indică faptul că ignoranța sau necunoașterea legii nu servește drept scuză, deoarece guvernează  prezumția sau ficțiunea juridică cum că, după ce a fost promulgată o lege, toată lumea trebuie să o cunoască (promulgarea și publicarea). Țările de Drept european cu tradiție in Dreptul roman pot folosi de asemenea și o expresie a lui Aristotel tradusă în latină: nemo censetur ignorare legem („nimeni nu poate fi crezut că nu cunoaște legea”) sau ignorantia iuris nocet („fără a o cunoaște, legea este prejudicioasa). ").

En cuanto a la ignorancia del derecho subjetivo y propio admitieron los romanos ciertos casos en que producía determinados efectos. Los autores suelen distinguir la ignorancia del error de derecho diciendo que la primera es falta total de conocimiento del derecho y el segundo un conocimiento falso e incompleto; pero la distinción carece de trascendencia en la práctica. 

În ceea ce privește necunoașterea dreptului subiectiv și propriu-zis, romanii au admis anumite cazuri în care aceasta producea anumite efecte. Autorii fac de obicei distincția între ignoranță și eroare juridică spunând că prima este o lipsă totală de cunoaștere a legii, iar cea de-a doua este o cunoaștere falsă și incompletă; dar distincția este lipsită de sens în practică. 

În ceea ce privește necunoașterea dreptului subiectiv și propriu, romanii au admis anumite cazuri în care aceasta producea anumite efecte. Autorii fac de obicei distincția între ignoranță și eroare de Drept spunând că prima reprezintă o lipsă totală de cunoaștere a legii, iar cea de-a doua reprezintă o cunoaștere falsă și incompletă; dar distincția este lipsită de sens în practică. 

En general, no eran alegables cuando pudieran haberse evitado consultando a un jurisconsulto; pero sí cuando esto no había sido posible, como en el caso de verdadera ignorancia o en el de que por una u otra causa hubiera sido imposible la consulta. En estos casos se distinguía: el error o la ignorancia no eran alegables cuando solo hacían perder una ventaja o lucro; más cuando produjeran un daño o sea la pérdida de bienes adquiridos, el que lo sufría, si bien no podía repetir lo que hubiese pagado (damnum rei amisae) tampoco estaba obligado a dar lo que por error o ignorancia del derecho hubiese prometido (damnun rei amittendae). Todavía era más generoso el Derecho romano tratándose: 

În general, acestea nu erau acuzabile atunci când ar fi putut fi evitate prin consultarea unui jurisconsult ; dar da când acest lucru nu fusese posibil, ca în cazul adevăratei ignoranțe sau în care dintr-un motiv sau altul consultarea fusese imposibilă. În aceste cazuri, s-a făcut o distincție: eroarea sau ignoranța nu erau acuzabile atunci când determinau doar pierderea unui avantaj sau profit ; dar când au cauzat prejudicii, adică pierderea bunurilor dobândite, cel care a suferit-o, deși nu putea repeta ceea ce plătise ( damnum rei amisae ), nu era obligat să dea ceea ce promisese din greșeală sau din neștiință. legea ( dammun rei amitendae ). Dreptul roman a fost și mai generos când a fost vorba de: 

În general, acestea nu erau acuzabile atunci când ar fi putut fi evitate prin consultarea unui jurisconsult ; dar da atunci când acest lucru nu fusese posibil, ca în cazul adevăratei ignoranțe sau ca in cazul în care dintr-un motiv sau altul consultarea fusese imposibilă. În aceste cazuri, s-a făcut o distincție: eroarea sau ignoranța nu erau acuzabile atunci când determinau doar pierderea unui avantaj sau profit ; dar când au cauzat prejudicii, adică pierderea bunurilor dobândite, cel care a suferit-o, deși nu putea repeta ceea ce plătise ( damnum rei amisae ), nu era obligat să dea ceea ce promisese din greșeală sau din neștiință. legea ( dammun rei amitendae ). Dreptul roman a fost și mai generos când a fost vorba: 



En todo caso el que invocaba la ignorancia o el error debía probarlos, salvo que fuesen menores, soldados o campesinos, en favor de los cuales se presumía. 


În orice caz, cine invoca ignoranța sau eroarea trebuia să le dovedească, cu excepția cazului în care erau minori, soldați sau țărani, în favoarea cărora se prezuma.


În orice caz, cel care invoca ori ignoranța ori eroarea de Drept trebuia să le dovedească, cu excepția cazului în care erau minori, soldați sau țărani, în favoarea cărora aceasta se prezuma.

Derecho eclesiástico


El Derecho eclesiástico admitió y admite la ignorancia del derecho. El principio general es que la ignorancia de las leyes no se presume pero puede admitirse en casos particulares, con tal que sea inculpable y probada (como ya admitía el Decreto de Graciano, parte 1ª, dist. 82, c.2) pero ni aun esto se admite tratándose de leyes irritantes o inhabilitantes, salvo que ellas mismas dispongan expresamente otra cosa. Es de advertir que si bien la promulgación es necesaria para que obliguen las leyes eclesiásticas, basta que éstas se publiquen en Roma en las Acta Apostolicae Sedis y que transcurra el plazo de tres meses o el especial que la misma ley establezca; no siendo nunca necesaria la divulgación, como ya lo declaró terminantemente Inocencio III en una decretal de 1198 dirigida al deán y Cabildo de Siena (cap I, ti. 5º, ti. 1º de las Decretales). En cuanto a los actos, la ignorancia no se presume respecto al hecho propio ni respecto al hecho ajeno que sea notorio, pero sí respecto al ajeno que no sea notorio, mientras no se pruebe lo contrario.

dreptul bisericesc


Legea bisericească a admis și admite necunoașterea legii. Principiul general este că necunoașterea legilor nu se prezumă, ci poate fi admisă în cazuri particulare, atâta timp cât este inculpabilă și dovedită (cum admitea deja Decretul Grațian, partea 1, dist. 82, c.2), dar nu. chiar și acest lucru este admis în cazul legilor iritante sau invalidante, cu excepția cazului în care ele însele prevăd altfel în mod expres. De remarcat că, deși promulgarea este necesară pentru ca legile ecleziastice să fie obligatorii, este suficient ca acestea să fie publicate la Roma în Acta Apostolicae Sedis și să se scurgă termenul de trei luni sau perioada specială stabilită de lege însăși; Dezvăluirea nu este niciodată necesară, așa cum a declarat categoric Inocențiu al III-lea într-un decret din 1198 adresat decanului și Capitolului Sienei (cap I, ti. 5º, ti. 1º din Decretale). În ceea ce privește actele, ignoranța nu se prezumă cu privire la actul propriu sau cu privire la actul altuia care este notoriu, ci se prezumă față de cel al altuia care nu este notoriu, până la proba contrarie.

Dreptul ecleziastic.


Dreptul bisericesc a admis și admite ignoranta in materie de Drept. Principiul general este că necunoașterea legilor nu se prezumă dar poate fi admisă în cazuri particulare, chiar dacă respectiva persoană este inculpabilă și dovedită (cum deja admitea  Decretul Grațian, partea 1, distihul  82, c.2), dar nu. chiar și acest lucru este admis în cazul legilor iritante sau invalidante, cu excepția cazului în care ele însele prevăd altfel în mod expres. De remarcat că, deși promulgarea este necesară pentru ca legile ecleziastice să fie obligatorii, este suficient ca acestea să fie publicate la Roma în Acta Apostolicae Sedis și să se scurgă termenul de trei luni sau perioada specială stabilită de lege însăși; Dezvăluirea nu este niciodată necesară, așa cum a declarat categoric Inocențiu al III-lea într-un decret din 1198 adresat decanului și Consiliului Sienei (cap I, ti. 5º, ti. 1º din Decretale). În ceea ce privește actele, ignoranța nu se prezumă cu privire la actul propriu sau cu privire la actul altuia care este notoriu, ci se prezumă față de cel al altuia care nu este notoriu, până la proba contrarie.

Vocabular


Cuvinte de-ale admin / Palabras del admin .

Am mai spus-o, o repet de oricâte ori pot dar, repetând într-una acest lucru pierd timp din a produce altceva, că eu nu aparțin tagmei juridice decât ca... consumator, decât ca subiect juridic pe care se aplică (le aplică profesioniștii din domeniu) normele de Drept, dar felul în care asupra mea (și a domeniului meu profesional) au venit interpretările și aplicările legislației incidente pe umerii mei, pe mine (și prin asta, și pe tot ce ține de mine) a trebuit să pun mâna pe carte și să încerc să văd unde anume greșesc eu, o persoană avidă după legalitate, de sunt împins să comit numai a-legalități, și i-legalități. Este ca atunci când în sport, sau în circulația rutieră... dorința ta este să nu calci linia (tușa) continuă, dar alții te împing mai pe ferite sau mai pe ne-ferite, spre a comite și tu ceea ce comite tot restul lumii.

De prin 2008-2009 am rămas uimit de diferența în primul rând cantitativă (nu mai zic calitativă) dintre informația în limba spaniolă la care puteam accede din cabina mereu în mișcare, mereu în deplasare pe geografia spaniolă sau pe geografia union-europeană, și aceeași informație dar în limba română.

Din 2006, eu și colegii mei de profesie am intrat (vrând/ne-vrând) sub jurisdicția unei legislații suprastatale, legislație care se găsea și se găsește pe pagina oficială a UE, în cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Deci, în teorie ar fi trebuit ca... în oricare dintre cele 24 de limbi ar fi citit cineva textul Legislatiei UE a Tahografului, ar fi trebuit să înțeleagă un același lucru (ca atunci când cineva, indiferent limba, ar întâlni semnul de circulație "obligatoriu la dreapta", "cedează trecerea", "stop la intersecție", sau oricare alt semn) și să acționeze într-un același fel (când există semn de "oprirea interzisă"... să zicem, toți e musai să ne comportăm cam la fel).

Dar, în practică, dacă în Uniunea Europeană sunt vreo 6 milioane de camioane, cel puțin cam atâția subiecți juridici ai Legislației UE a Tahografului sunt, și... după câte am constatat eu, lucrurile sunt înțelese și aplicate aproape tot în 6 milioane de feluri, ambientul în sector încetând de prin 2006 a mai fi "ambient profesional", convertindu-se încă de atunci în "ambient politic", și nu vreun "ambient politic formal", ci unul "a-formal" și "in-formal".

Am înțeles încă din primul sfert de an al anului 2008, că la acest dezastru spre care a pornit, și spre care se îndreaptă domeniul meu profesional, nu se mai poate răspunde decât cu soluție politică.

Uriașa diferență de "cantitate și calitate de informație existentă în limbile statelor membre occidentale ale UE", în comparație cu cele din limba română, conferea utilizatorului de limbă română posibilitatea să îl ia în brațe pe "nu știu", "n-am auzit", "uite, hai să căutăm pe internet și să vedem dacă găsim... ce căutăm. 

Și atunci m-am așezat temeinic la construi pagini web, al căror URL să-l pot folosi pentru a crea linkuri, dar și pentru ca el să poată răspunde căutărilor eventualilor interesați.

În enorm de multe din aceste create pagini, nu indicam decât pagina în limba spaniolă despre care în primul rând, eventualul interesat afla... că există. 

Apoi, fiecare, dacă chiar voia, își bătea capul (ca și mine) ca să înțeleagă din acea limbă sau din alta, conținutul explicativ al acelui concept, plus faptul că acel conținut îl ramifica spre multe alte concepte juridice aflate prin multe alte pagini web.

Sunt multe de spus dar acum nu dispun de timpul necesar, si ma opresc aci, lasând loc să mai dezvolt altă dată.

Deci, mi-am dorit ca din ce în ce mai puțini să fie cei ce puteau lua în brațe, justificat, ignoranța juridică, lipsa de cunoaștere juridică.

Linia legii este străvezie pentru ignorantul în Drept, și devine cu atât mai puțin străvezie cu cât mai mult cunoști legislația cu care... vrei/nu vrei... lucrezi.

Când este atât de străvezie încât nici nu vezi că calci pe ea, ai conștiința curată că te comporți cum trebuie, dar dacă tu vezi linia, și faci abstracție de faptul că o vezi, călcând pe ea te pui în situația criminalului cu premeditare, te pui în situația omului de deliberată rea voință.

Această diferență... crescândă de la o zi la alta, între felul în care eu înțelegeam să aplic legislația aferentă mie și profesiei mele, a făcut ca eu să nu mai văd posibilitatea să merg înainte... fără a călca pe lege, în timp ce colegii mei de profesie, nevăzând nici o linie a legii (sau, ce știu eu, poate unii dintre ei, chiar făcând abstracție că o văd, au mers înainte.

Părerea mea este că o majoritate... hai să îi zicem... oarbă, m-a împiedicat (voluntar/involuntar) să îmi continui drumul împlinirii personale, prin intermediul profesiei mele, liber alese.

Va urma!

Ya lo he dicho antes, lo repito tantas veces como puedo, pero al repetir esto en una pierdo el tiempo de producir otra cosa, que no pertenezco al marco legal sino como... consumidor, excepto como un sujeto jurídico al que se aplican (aplicar los profesionales en la materia) las normas del Derecho, pero la forma en que las interpretaciones y aplicaciones de la legislación que me recaían (y a mi ámbito profesional) recaían sobre mis hombros, sobre mí (y por que, en todo lo relacionado conmigo) tuve que poner mis manos en el libro y tratar de ver dónde me equivoco yo, una persona ávida de legalidad, porque me veo empujado a cometer solo a-legalidades e i-legalidades. Es como cuando en el deporte, o en el tráfico rodado... tu deseo no es cruzar la línea continua (tocar), pero otros te empujan con más o menos seguridad, a hacer lo que todos los demás están haciendo en el mundo.

Desde 2008-2009 me asombra la diferencia fundamentalmente cuantitativa (ya no diré cualitativa) entre la información en español a la que podía acceder desde la cabina siempre en movimiento, siempre moviéndome sobre la geografía española o sobre la UE-europea geografía, y la misma información pero en rumano.

Desde 2006, mis colegas profesionales y yo estuvimos (voluntariamente/sin querer) bajo la jurisdicción de una legislación supranacional, legislación que se encontraba y se encuentra en el sitio web oficial de la UE, en los 24 idiomas oficiales de la UE.

Entonces, en teoría, debería haber sido... en cualquiera de los 24 idiomas, alguien leyó el texto de la legislación de tacógrafos de la UE, debería haber entendido lo mismo (como cuando alguien, independientemente del idioma, se encontró con la señal de tráfico " derecho obligatorio", "ceder el paso", "parar en el cruce", o cualquier otra señal) y actuar de la misma manera (cuando hay una señal de "prohibido parar"... digamos, todos tenemos que portarnos bien lo mismo).

Pero, en la práctica, si hay alrededor de 6 millones de camiones en la Unión Europea, hay al menos esa cantidad de temas legales de la legislación de tacógrafos de la UE, y... según lo que encontré, las cosas se entienden y aplican casi todas en 6 millones de maneras, el ambiente en el sector deja de ser un “ambiente profesional” desde 2006, convirtiéndose desde entonces en un “ambiente político”, y no un “ambiente político formal”, sino un “a-formal” e “in-formal "uno".

Entendí desde el primer trimestre de 2008, que este desastre hacia el cual partí, y hacia el cual se encamina mi campo profesional, sólo puede ser respondido con una salida política.

La gran diferencia en la "cantidad y calidad de la información existente en los idiomas de los estados miembros occidentales de la UE", en comparación con los del idioma rumano, le dio al usuario del idioma rumano la oportunidad de abrazar el "No sé". , "No escuché", "Mira, busquemos en Internet y veamos si podemos encontrar... lo que estamos buscando.

Y luego me senté a construir páginas web, cuya URL podría usar para crear enlaces, pero también para que pudiera responder a las búsquedas de cualquier parte interesada.

En muchísimas de estas páginas creadas, sólo indicamos la página en español que, en primer lugar, el interesado se entera... de que existe.

Entonces todos, si realmente querían, se rascaban la cabeza (como yo) para entender desde ese idioma u otro, el contenido explicativo de ese concepto, más el hecho de que ese contenido ramifica a muchos otros conceptos legales que se encuentran a través de muchas otras páginas web. .

Hay mucho que decir, pero ahora no tengo el tiempo necesario, y me detendré aquí, dejando espacio para desarrollar otro momento.

Entonces, quería que cada vez menos fueran los que justificadamente pudieran abrazar la ignorancia legal, la falta de conocimiento legal.


La línea de la ley es clarividencia para el ignorante de la Ley, y se vuelve menos clarividente cuanto más conoces la legislación con la que... trabajarás/no trabajarás.

Cuando está tan ciego que ni siquiera ves que lo estás pisando, tienes la conciencia tranquila de que te estás portando bien, pero si ves la línea, e ignoras que la ves, al pisarla si te pones en la posición del criminal premeditado, ponte en la situación del hombre de mala voluntad deliberada.

Esta diferencia... cada vez mayor entre la forma en que entendía aplicar la legislación relacionada conmigo y mi profesión, me hizo dejar de ver la posibilidad de seguir adelante... sin infringir la ley, mientras mis compañeros de profesión , sin ver una línea de la ley (o, por lo que sé, tal vez algunos de ellos, incluso fingiendo verla, siguieron adelante.

Mi opinión es que una mayoría... llamémosla... ciega, me ha impedido (voluntaria/involuntariamente) continuar mi camino de realización personal a través de mi profesión libremente elegida.

¡Seguirá!

Ya lo he dicho antes, lo repito tantas veces como puedo, pero al repetir esto en una pierdo el tiempo de producir otra cosa, que no pertenezco al marco legal sino como... consumidor, excepto como un sujeto jurídico al que se aplican (aplicar los profesionales en la materia) las normas del Derecho, pero la forma en que las interpretaciones y aplicaciones de la legislación que me recaían (y a mi ámbito profesional) recaían sobre mis hombros, sobre mí (y por que, en todo lo relacionado conmigo) tuve que poner mis manos en el libro y tratar de ver dónde me equivoco yo, una persona ávida de legalidad, porque me veo empujado a cometer solo a-legalidades e i-legalidades. Es como cuando en el deporte, o en el tráfico rodado... tu deseo no es cruzar la línea continua (tocar), pero otros te empujan con más o menos seguridad, a hacer lo que todos los demás están haciendo en el mundo.

Desde 2008-2009 me asombra la diferencia fundamentalmente cuantitativa (ya no diré cualitativa) entre la información en español a la que podía acceder desde la cabina siempre en movimiento, siempre moviéndome sobre la geografía española o sobre la UE-europea geografía, y la misma información pero en rumano.

Desde 2006, mis colegas profesionales y yo estuvimos (voluntariamente/sin querer) bajo la jurisdicción de una legislación supranacional, legislación que se encontraba y se encuentra en el sitio web oficial de la UE, en los 24 idiomas oficiales de la UE.

Entonces, en teoría, debería haber sido... en cualquiera de los 24 idiomas, alguien leyó el texto de la legislación de tacógrafos de la UE, debería haber entendido lo mismo (como cuando alguien, independientemente del idioma, se encontró con la señal de tráfico " derecho obligatorio", "ceder el paso", "parar en el cruce", o cualquier otra señal) y actuar de la misma manera (cuando hay una señal de "prohibido parar"... digamos, todos tenemos que portarnos bien lo mismo).

Pero, en la práctica, si hay alrededor de 6 millones de camiones en la Unión Europea, hay al menos esa cantidad de temas legales de la legislación de tacógrafos de la UE, y... según lo que encontré, las cosas se entienden y aplican casi todas en 6 millones de maneras, el ambiente en el sector deja de ser un “ambiente profesional” desde 2006, convirtiéndose desde entonces en un “ambiente político”, y no un “ambiente político formal”, sino un “a-formal” e “in-formal "uno".

Entendí desde el primer trimestre de 2008, que este desastre hacia el cual partí, y hacia el cual se encamina mi campo profesional, sólo puede ser respondido con una salida política.

La gran diferencia en la "cantidad y calidad de la información existente en los idiomas de los estados miembros occidentales de la UE", en comparación con los del idioma rumano, le dio al usuario del idioma rumano la oportunidad de abrazar el "No sé". , "No escuché", "Mira, busquemos en Internet y veamos si podemos encontrar... lo que estamos buscando.

Y luego me senté a construir páginas web, cuya URL podría usar para crear enlaces, pero también para que pudiera responder a las búsquedas de cualquier parte interesada.

En muchísimas de estas páginas creadas, sólo indicamos la página en español que, en primer lugar, el interesado se entera... de que existe.

Entonces todos, si realmente querían, se rascaban la cabeza (como yo) para entender desde ese idioma u otro, el contenido explicativo de ese concepto, más el hecho de que ese contenido ramifica a muchos otros conceptos legales que se encuentran a través de muchas otras páginas web. .

Hay mucho que decir, pero ahora no tengo el tiempo necesario, y me detendré aquí, dejando espacio para desarrollar otro momento.

Entonces, quería que cada vez menos fueran los que justificadamente pudieran abrazar la ignorancia legal, la falta de conocimiento legal.

La línea de la ley es clarividencia para el ignorante de la Ley, y se vuelve menos clarividente cuanto más conoces la legislación con la que... trabajarás/no trabajarás.

Cuando está tan ciego que ni siquiera ves que lo estás pisando, tienes la conciencia tranquila de que te estás portando bien, pero si ves la línea, e ignoras que la ves, al pisarla si te pones en la posición del criminal premeditado, ponte en la situación del hombre de mala voluntad deliberada.

Esta diferencia... cada vez mayor entre la forma en que entendía aplicar la legislación relacionada conmigo y mi profesión, me hizo dejar de ver la posibilidad de seguir adelante... sin infringir la ley, mientras mis compañeros de profesión , sin ver una línea de la ley (o, por lo que sé, tal vez algunos de ellos, incluso fingiendo verla, siguieron adelante.

Mi opinión es que una mayoría... llamémosla... ciega, me ha impedido (voluntaria/involuntariamente) continuar mi camino de realización personal a través de mi profesión libremente elegida.

¡Seguirá!