Clasa a VIII-aCompetenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare Identificarea în exemple, în exerciţii sau în probleme a numerelor reale şi a formulelor de calcul prescurtat - Exerciţii de recunoaştere dintr-o mulţime dată a numerelor întregi, raţionale, raţionale scrise în diferite forme - Exemple de determinare a naturii unui număr zecimal (raţional sau iraţional) fiind dată o regulă de succesiune a zecimalelor (ex. 0,1010010001…..)
- Scrierea unor numere iraţionale în forme echivalente utilizând introducerea şi scoaterea unor factori de sub radical
- Exerciţii de estimare a rezultatului unor operaţii cu numere reale înainte de efectuarea calculelor Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. / Matematică, clasele a V-a – a VIII-a
Recunoaşterea unor corespondenţe care sunt funcţii
- Exerciţii de completare a unor şiruri, de identificare a regulii de formare a unui şir de
numere, alcătuirea unui şir pornind de la o regulă dată, găsirea unor reguli de alcătuire a şirurilor - Analizarea şi construirea unor exemple de dependenţă funcţională din viaţa cotidiană sau din alte discipline de studiu (de exemplu din fizică) - Analizarea şi construcţia unor exemple de funcţii definite prin: diagrame, tabele, formule Recunoaşterea şi descrierea unor proprietăţi ale unor figuri geometrice plane în configuraţii date în spaţiu sau pe desfăşurări ale acestora - Exerciţii de recunoaştere a unor drepte concurente/paralele/necoplanare în corpurile geometrice studiate (paralelipiped dreptunghic, cub, tetraedru) sau în cotidian
- Exerciţii de recunoaştere a poziţiilor relative ale unei drepte faţă de un plan în corpurile geometrice studiate şi în cotidian: dreaptă inclusă în plan, dreapta paralelă cu un plan, dreapta care „înţeapă” planul
- Exerciţii de recunoaştere a poziţiilor relative a două plane în corpurile geometrice
studiate şi în cotidian: plane secante, plane paralele, plane care coincid
- Exerciţii de recunoaştere a proiecţiilor pe un plan a punctelor, dreptelor şi segmentelor în corpurile geometrice studiate şi în cotidian
- Exerciţii de recunoaştere în configuraţii spaţiale şi în corpurile geometrice studiate a
unghiului dintre o dreaptă şi un plan
- Evidenţierea unor asemănări şi a unor deosebiri între unghiul a două drepte în plan şi
unghiul a două drepte în spaţiu
- Exerciţii de recunoaştere a unghiului plan corespunzător unghiului diedru în diverse configuraţii spaţiale, inclusiv în corpurile studiate - Exerciţii de recunoaştere a două unghiuri cu laturile respectiv paralele în diverse configuraţii spaţiale, inclusiv în corpurile studiate Identificarea unor elemente ale figurilor geometrice plane în configuraţii geometrice spaţiale date
- Exerciţii de identificare a corpurilor geometrice studiate dintr-un set de corpuri geometrice date
- Activităţi de recunoaştere a corpurilor geometrice studiate în cotidian (în sala de clasă,
mediul înconjurător etc.)
- Exerciţii de identificare a distanţei de la un punct la un plan în corpurile geometrice studiate (paralelipiped dreptunghic, cub, tetraedru)
- Exerciţii de identificare a unghiului plan corespunzător unghiului diedru în diverse configuraţii spaţiale, inclusiv în corpurile studiate
- Exerciţii de identificare, diferenţiere şi de numire a corpurilor geometrice (cub, paralelipiped dreptunghic, prisma dreaptă cu baza: triunghi echilateral, pătrat, hexagon regulat)
- Exerciţii de identificare a elementelor corpurilor geometrice în configuraţii spaţiale şi pe desfăşurări (diagonale, vârfuri, muchii, feţe)
- Exerciţii de recunoaştere a figurilor geometrice obţinute în urma secţionării unei piramide sau a unei prisme cu un plan paralel cu baza
CG 2. Prelucrarea datelor de tip cantitativ, calitativ, structural, contextual cuprinse în enunţuri
matematice
Clasa a VIII-a
Competenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare Utilizarea în exerciţii a
definiţiei intervalelor de
numere reale şi reprezentarea
acestora pe axa numerelor
- Exerciţii de comparare şi de ordonare a numerelor reale - Exerciţii de poziţionare a unor numere din\ ]\ între doi întregi consecutivi - Exerciţii de reprezentare pe axa numerelor a intervalelor de numere reale - Exerciţii de reprezentare a unor intervale de numere reale folosind proprietăţile modulului - Exerciţii care să pună în evidenţă avantajele folosirii unor proprietăţi ale operaţiilor cu numere reale - Rotunjirea unui număr real până la cea mai apropiată zece, sută ... sau zecime, sutime,… - Exerciţii de descompunere a unor sume în produs utilizând diferite metode - Exerciţii de estimare a rezultatului unor operaţii cu numere reale înainte de efectuarea calculelor şi verificarea prin calcul - Exerciţii de stabilire a apartenenţei unui număr real la o mulţime de numere reale - Exerciţii de identificare a rezultatului plauzibil dintr-o listă de răspunsuri posibile
Utilizarea valorilor unor
funcţii în rezolvarea unor
ecuaţii şi a unor inecuaţii
- Reprezentarea pe axa numerelor a mulţimii soluţiilor unei inecuaţii de forma ax+b>0,
(≥,<, ≤) unde a şi b sunt numere reale
- Rezolvarea ecuaţiei de forma ax+b=0, unde a şi b sunt numere reale Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. /
Matematică, clasele a V-a – a VIII-a 36
- Exerciţii de lectură a graficului unei funcţii pentru determinarea domeniului de definiţie,
a domeniului de valori sau de verificare a apartenenţei unui punct la grafic; observarea
corelaţiei dintre natura domeniului de definiţie şi reprezentarea grafică a funcţiei
Folosirea instrumentelor
geometrice adecvate pentru
reprezentarea, prin desen, în
plan, a corpurilor geometrice
- Exerciţii care pun în evidenţă poziţiile relative a două plane
- Modelarea prin intermediul truselor geometrice şi a materialului didactic confecţionat a
teoremei celor trei perpendiculare
- Exerciţii de desenare, notare, citire a dreptelor şi a planelor
- Folosirea instrumentelor geometrice pentru a desena diferite corpuri geometrice
- Exerciţii de desenare şi de notare a poziţiilor relative a două plane
- Exerciţii de reprezentare prin desen a proiecţiilor de puncte, drepte, segmente de dreaptă
pe plan
- Reprezentarea geometrică a unghiului dintre dreaptă şi plan în diverse situaţii: dreaptă
inclusă în plan, paralelă cu planul, secantă la plan (perpendiculară/neperpendiculară pe
plan)
- Reprezentarea geometrică a unghiului dintre două plane
- Exerciţii care pun în evidenţă distanţa dintre două plane paralele
Calcularea ariilor şi volumelor
corpurilor geometrice studiate
- Rezolvarea unor probleme în care intervin operaţii cu măsuri (pentru lungime, arie, volum)
utilizând multiplii şi submultiplii unităţilor principale din sistemul internaţional de măsuri;
utilizarea transformărilor
- Exerciţii de alegere a celei mai potrivite unităţi de măsură pentru un anumit context dat;
exerciţii de estimare a unor măsuri
- Calcularea ariilor şi volumelor, folosind decupări, descompuneri, pavaje, reţele, sau formule
- Calcularea ariilor laterale şi ariilor totale ale unor poliedre (paralelipiped dreptunghic, cub,
prismă triunghiulară regulată, prismă patrulateră regulată, piramidă triunghiulară
regulată, piramidă patrulateră regulată), pe desfăşurări date
- Exerciţii de determinare a ariei laterale, a ariei totale şi a volumului corpurilor
geometrice studiate prin aplicarea directă a formulelor de calcul
- Exerciţii de identificare, de determinare şi de calcul a lungimii proiecţiei unui segment
pe un plan în corpurile geometrice studiate
- Calcularea unor distanţe şi măsuri de unghiuri pe feţele sau în interiorul corpurilor
(distanţa de la un vârf la o muchie sau o diagonală a bazei, distanţa de la un vârf al bazei
la o faţă laterală, distanţa de la centrul bazei la o muchie sau o faţă laterală, unghiul
dintre o muchie şi o faţă laterală sau bază, unghiul dintre două feţe ale piramidei,
unghiul dintre două muchii)
CG 3. Utilizarea algoritmilor şi a conceptelor matematice pentru caracterizarea locală sau globală a
unei situaţii concrete
Clasa a VIII-a
Competenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare
Alegerea formei de
reprezentare a unui număr real
şi utilizarea de algoritmi
pentru optimizarea calculului
cu numere reale
- Calcule (adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri, ridicări la putere cu exponent număr
întreg) cu numere reale, ordinea efectuării operaţiilor
- Exerciţii care să pună în evidenţă avantajele folosirii unor proprietăţi ale operaţiilor cu
numere reale
- Calcule cu radicali (introducerea factorilor sub radical, scoaterea factorilor de sub
radical, înmulţirea, ridicarea la putere, împărţirea)
- Calcularea valorii unei expresii algebrice prin atribuirea de valori numerice literelor
(variabilelor)
- Exerciţii de calculare a pătratului sumei de doi sau de trei termeni
- Exerciţii de calculare a produsului dintre suma şi diferenţa a două numere
- Corelarea modului de efectuare a operaţiilor cu rapoarte de numere reale reprezentate
prin litere cu operaţiile cu fracţii ordinare
- Exerciţii de calcul (adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri, ridicări la putere cu exponent
număr întreg) cu numere reale reprezentate prin litere
- Calcule care urmăresc respectarea semnificaţiei parantezelor şi a ordinii efectuării
operaţiilor cu numere reale reprezentate prin litere
- Exerciţii de calcul a unor expresii algebrice; utilizarea unor convenţii de notaţii (de
exemplu ( ) 2
Ea a a =−+ 3 5)
- Exerciţii de amplificare şi de simplificare a unui raport de numere reale reprezentate
prin litere Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. /
Matematică, clasele a V-a – a VIII-a 37
Reprezentarea în diverse
moduri a unor corespondenţe
şi/ sau a unor funcţii în scopul
caracterizării acestora
- Exerciţii de reprezentare grafică a funcţiei f : , \ \ → f x ax b a b ( ) =+ ∈ , , \ într-un
sistem de axe perpendiculare xOy
- Exerciţii de reprezentare grafică a funcţiilor de forma: f A: , →\
f x ax b a b ( ) =+ ∈ , , \ , unde A= \ sau A este o mulţime finită
- Exerciţii de identificare a coordonatelor unui punct din plan într-un sistem de axe
ortogonale; exerciţii de reprezentare a unui punct într-un sistem de axe perpendiculare,
cunoscându-i coordonatele
Utilizarea proprietăţilor
referitoare la drepte şi unghiuri
în spaţiu pentru analizarea
poziţiilor relative ale acestora
- Exerciţii de determinare şi de calcul a măsurii unghiului dintre o dreaptă şi un plan
- Exerciţii de calcul a unor distanţe în spaţiu
- Exerciţii care pun în evidenţă perpendicularitatea unei drepte pe un plan
- Exerciţii de identificare a distanţei de la un punct la un plan în corpurile geometrice
studiate
- Exerciţii de identificare a proiecţiilor pe un plan a punctelor, dreptelor şi segmentelor în
corpurile geometrice studiate
- Calcularea măsurii unghiului dintre două plane în diverse configuraţii spaţiale, inclusiv
în corpurile geometrice studiate
- Exerciţii de recunoaştere a figurilor geometrice obţinute în urma secţionării unei
piramide sau prisme cu un plan paralel cu baza
Clasificarea corpurilor
geometrice după anumite
criterii date sau alese
- Exerciţii de clasificare şi de comparare a piramidelor după: numărul de muchii, feţe,
vârfuri
- Exerciţii de clasificare şi de comparare a prismelor după: numărul de muchii, feţe,
vârfuri
- Activităţi practice de construire a unor piramide/ prisme din diferite materiale (carton,
beţişoare etc.)
CG 4. Exprimarea caracteristicilor matematice cantitative sau calitative ale unei situaţii concrete şi a
algoritmilor de prelucrare a acestora
Clasa a VIII-a
Competenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare
Folosirea terminologiei
aferente noţiunii de număr real
(semn, modul, opus, invers,
parte întreagă, parte
fracţionară) în contexte variate
- Exerciţii de utilizare a proprietăţilor modulului unui număr real
- Exerciţii de reprezentare a numerelor reale pe axa numerelor recurgând, acolo unde este
cazul, la aproximări sau folosind relaţii metrice în triunghiul dreptunghic
- Scrierea unui număr raţional în forme echivalente prin amplificare sau simplificare,
transformare din fracţii ordinare în fracţii zecimale şi invers, scrierea unui număr pozitiv
ca radical din pătratul său
- Scrierea unor numere iraţionale în forme echivalente utilizând introducerea şi scoaterea
unor factori de sub radical
- Utilizarea aproximării prin lipsă sau prin adaos pentru a compara două numere reale
- Exerciţii de amplificare a unor rapoarte cu numitorul de forma a b ; a b ± , a b,
∗
∈`
pentru raţionalizarea numitorului
Exprimarea prin reprezentări
grafice a unor noţiuni de
geometrie plană
- Reprezentarea grafică a dreptei soluţiilor ecuaţiei ax+by+c=0, unde a, b, c sunt numere
realea ≠ 0 , b ≠ 0
- Exerciţii de determinare a coordonatelor unui punct care aparţine graficului unei funcţii
- Exerciţii de determinare a coordonatelor punctelor de intersecţie ale graficului unei
funcţii de forma f : , \ \ → f x ax b a b ( ) =+ ∈ , , \ cu axele de coordonate
- Exerciţii de determinare a coordonatelor punctului de intersecţiei a două grafice de
funcţii
- Exerciţii de verificare a coliniarităţii a trei sau a mai multor puncte, cunoscând
coordonatele lor
- Analizarea coliniarităţii punctelor ale căror coordonate sunt soluţii ale ecuaţiei
ax+by+c=0, unde a,b,c sunt numere reale
- Exerciţii de determinare a ariei şi a perimetrului triunghiului, măsurilor unghiurilor
figurilor geometrice determinate de grafice ale unor funcţii de forma f : , \ \ →
f x ax b a b ( ) , ,
∗
=+ ∈\ şi axele sistemului de coordonate
Exprimarea prin reprezentări
geometrice a noţiunilor legate
de drepte şi unghiuri în plan şi
- Exerciţii de desenare, notare, citire a dreptelor şi a planelor
- Exerciţii de reprezentare în spaţiu a unor figuri geometrice plane (triunghi isoscel,
echilateral, dreptunghic; dreptunghi; pătrat; hexagon regulat) Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. /
Matematică, clasele a V-a – a VIII-a 38
în spaţiu - Reprezentarea prin desen a unor unghiuri formate de două drepte în spaţiu
- Exerciţii de reprezentare şi de notare a unei drepte perpendiculare pe un plan
- Exerciţii de identificare şi de construire a înălţimii unei piramide
- Exerciţii de identificare şi de construire a înălţimii unei prisme
Exprimarea proprietăţilor
figurilor şi corpurilor
geometrice în limbaj
matematic (axiome, teoremă
directă, teoremă reciprocă,
ipoteză, concluzie,
demonstraţie)
- Folosirea instrumentelor geometrice pentru a desena diferite corpuri geometrice
- Exerciţii de desfăşurare în plan a piramidei/prismei şi caracterizarea figurilor plane care
compun desfăşurarea
- Exerciţii de verificare a validităţii unor afirmaţii legate de perpendicularitatea a două
plane prin exemple şi contraexemple
- Exerciţii de identificare şi de construire a înălţimii unei piramide/prisme
- Exerciţii de identificare, determinare şi de calcul a lungimii proiecţiei unui segment pe
un plan în corpurile geometrice studiate
- Exerciţii de calcul a unor distanţe în spaţiu
- Exerciţii de determinare şi de calculare a măsurii unghiului dintre două plane în diverse
configuraţii spaţiale, inclusiv în corpurile geometrice studiate
- Calcularea unor distanţe şi măsuri de unghiuri pe feţele sau în interiorul corpurilor
(distanţa de la un vârf la o muchie sau o diagonală a bazei, distanţa de la un vârf al bazei
la o faţă laterală, distanţa de la centrul bazei la o muchie sau o faţă laterală, unghiul
dintre o muchie şi o faţă laterală sau bază, unghiul dintre două feţe ale piramidei,
unghiul dintre două muchii)
CG 5. Analiza şi interpretarea caracteristicilor matematice ale unei situaţii problemă
Clasa a VIII-a
Competenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare
Deducerea şi aplicarea
formulelor de calcul prescurtat
pentru optimizarea unor
calcule
- Exerciţii de descompunere a unui număr real în sumă, produs, diferenţă, cât sau puteri
de numere reale
- Exerciţii de descompunere a unor sume în produs utilizând diferite metode
- Corelarea formulelor de calcul prescurtat cu modalităţile de descompunere în factori
Determinarea soluţiilor unor
ecuaţii, inecuaţii sau sisteme
de ecuaţii
- Identificarea ecuaţiilor de forma ax
2
+bx+c=0, unde a,b,c∈\, a≠0, care au soluţii reale
prin calcularea expresiei 2
∆= − b 4ac
- Explicitarea mulţimii soluţiilor unei ecuaţii de forma ax+by+c=0, unde a, b, c sunt
numere reale; interpretarea rezultatului obţinut
- Exerciţii de rezolvare a sistemelor de ecuaţii de forma 11 1
222
0
0
ax by c
ax by c
+ +=
+ +=
; interpretarea
rezultatului obţinut
- Rezolvarea ecuaţiei 2
ax bx c a b c a + += ∈ ≠ 0, , , , 0 \ folosind formula de rezolvare
- Rezolvări de ecuaţii reductibile la ecuaţii de forma 2
ax bx c a b c a + += ∈ ≠ 0, ,, , \ 0
- Rezolvarea inecuaţiilor de forma ax+b>0, (≥,<, ≤) în `, ] sau\, unde a şi b sunt
numere reale şi a unor inecuaţii reductibile la acestea
Alegerea reprezentărilor
geometrice adecvate în
vederea optimizării descrierii
configuraţiilor spaţiale şi în
vederea optimizării calculelor
de lungimi de segmente şi de
măsuri de unghiuri
- Activităţi practice de construire a unor prisme/piramide din diferite materiale (carton,
beţişoare etc.)
- Exerciţii de alegere a celei mai potrivite unităţi de măsură pentru un anumit context dat;
exerciţii de estimare a unor măsuri
- Argumentarea demersului de rezolvare a unei probleme de geometrie în spaţiu
Analizarea şi interpretarea
condiţiilor necesare pentru ca
o configuraţie geometrică să
verifice anumite cerinţe
- Exerciţii de desfăşurare în plan a prismei/piramidei şi caracterizarea figurilor plane care
compun desfăşurarea
- Desenarea corpurilor geometrice cu respectarea cerinţelor de reprezentare
- Exerciţii de determinare a unor elemente ale corpurilor geometrice când cunoaştem aria
laterală, aria totală, volumul sau alte elemente
CG 6. Modelarea matematică a unor contexte problematice variate, prin integrarea cunoştinţelor din diferite
domenii
Clasa a VIII-aAnexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi inovării nr. /
Matematică, clasele a V-a – a VIII-a 39
Competenţe specifice Exemple de activităţi de învăţare
Rezolvarea unor situaţii
problemă utilizând rapoarte de
numere reale reprezentate prin
litere; interpretarea rezultatului
- Aplicarea unor formule (calculul mediilor: aritmetică, aritmetică ponderată, geometrică)
în contexte practice
- Exerciţii de determinare a minimului şi/sau maximului unei expresii algebrice în
evaluarea şi interpretarea rezultatelor
- Exerciţii de restrângere a unei expresii algebrice utilizând formulele de calcul prescurtat
Identificarea unor probleme
care se rezolvă cu ajutorul
ecuaţiilor, inecuaţiilor sau a
sistemelor de ecuaţii,
rezolvarea acestora şi
interpretarea rezultatului
obţinut
- Exerciţii de determinare a unei funcţii de forma f : , \ \ → f x ax b a b ( ) =+ ∈ , , \ în
condiţii date
- Formularea şi rezolvarea unor probleme de determinare a unor funcţii de tipul
f A: , →\ f x ax b a b ( ) =+ ∈ , , \ , pornind de la reprezentarea grafică
- Exerciţii de reprezentare grafică a unor funcţii definite pe mulţimi finite, într-un sistem
de axe perpendiculare xOy
Interpretarea reprezentărilor
geometrice şi a unor informaţii
conţinute în acestea în
corelaţie cu determinarea unor
lungimi de segmente şi a unor
măsuri de unghiuri
- Rezolvarea de probleme cu conţinut practic legate de proiecţii de puncte, drepte,
segmente pe plan
- Exerciţii de verificare a validităţii unor afirmaţii legate de distanţe în spaţiu prin
construirea unor exemple şi contraexemple
- Exerciţii de verificare a validităţii unor afirmaţii legate de perpendicularitatea a două
plane prin exemple şi contraexemple
- Formularea unor probleme de calcul a măsurii unghiului dintre o dreaptă şi un plan
Transpunerea unei situaţiiproblemă în limbaj geometric,
rezolvarea problemei obţinute
şi interpretarea rezultatului
- Exerciţii de recunoaştere a poziţiilor relative a două plane în corpurile geometrice
studiate şi în cotidian: plane secante, plane paralele, plane care coincid şi transpunerea
în limbaj geometric
- Rezolvarea de exerciţii cu conţinut practic legate de proiecţii de puncte, drepte,
segmente în corpurile geometrice studiate şi în cotidian
- Desenarea corpurilor geometrice evidenţiind trunchiul obţinut prin secţionarea
piramidei cu un plan paralel cu baza