Biografia in Limba Romana

Ion CRISTOFOR. Poet, critic literar şi traducător. S-a născut în comuna Geaca (judeţul Cluj), într-o familie de ţărani. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj, secţia română-franceză (1976). Doctor în filologie (2001)şi masterand al Facultăţii de Administraţie din Cluj (2006).

Opera tipărită: În odăile fulgerului, 1982; Cina pe mare, 1988; Aron Cotruş, exilatul, 1999; Scriitori belgieni, 2000, Scriitori din Ţara Sfântă, 2000, vol. I; Seneffe sau vocaţia dialogului, 2000; Marsyas, 2001 – 2001; Scriitori din Ţara Sfântă, 2002, vol. II; Aron Cotruş între revoltă şi rugăciune, 2003; Nicholas Catanoy sau avatarii unui peregrin, 2003; Scriitori din Ţara Sfântă, 2004, vol. III; Casa cu un singur perete, 2004; Sărbătoare la ospiciu, 2004; Nicholas Catanoy sau avatarii unui peregrin, 2005; Amurgul dimineţii.Convorbiri cu Gabriel M.Gurman, 2005; Francofonie şi dialog, 2006; Românitate şi exil, 2006;Belgia sau regatul poeţilor, eseuri, 2007; O cuşcă pentru poet, 2007; Angore et taedio, 2009; Cine a dat foc Romei, 2010; Geamantanul de sticlă / The glass suitcase, 2011.

Poemele sale au fost traduse în antologii şi reviste din Anglia, Franţa, Suedia, Cehia, Irlanda, Slovacia, Canada, Ungaria, Japonia, Serbia etc.

-> Blog:Blogger

-> Web: Uniunea Scriitorilor din România