CEL CE ÎNŞALĂ
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un țăran si i-a spus:– Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?– Sigur, boierule – a răspuns omul bucuros – ce trebuie să fac ?– Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Insă omul ce și-a spus ? „E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa ca n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:– Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.In sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.„După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se va purta Dumnezeu cu noi.”
„OCHII CARE NU SE VĂD SE UITĂ”
"Ochii care nu se văd se uită.” Ştiţi această vorbă populară folosită mai ales ca scuză pentru ruptura relaţiei dintre un bărbat şi-o femeie care se văd rar. Zicala este confirmată, ce-i drept, de realitate, însă nu absenţa contactului vizual duce la uitare, ci lipsa a ceva esenţial care face ca o relaţie să dureze. Se cheamă iubire. O altă vorbă înţeleaptă spune că „iubeşti cu adevărat de-abia atunci când nu mai ai nevoie să atingi ceea ce iubeşti”. De mult, un misionar călătorea în America împreună cu un tânăr indian care-i era călăuză. Europeanul a observat că la apusul soarelui, indianul începea să cânte o melodie lină şi dansa pe ritmul acelui cântec. Azi aşa, mâine aşa, în fiecare seară acelaşi cântec, acelaşi dans. Într-o zi, curios, misionarul îşi întrebă călăuza: „Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l faci în fiecare seară?” “Nimic deosebit, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare, puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Aşa, chiar dacă suntem departe, cântăm și dansăm împreună.”
MATERIALISMUL
Un scriitor canadian a publicat un roman sub titlul „Iubirea învinge”. În ciuda unor campanii de promovare ale editurii, cartea s-a vândut foarte prost. Scriitorului i-a venit o idee pentru a atrage cumpărătorii. A publicat într-un ziar de mare tiraj următorul anunţ: „Multimilionar, în vârstă de 30 de ani, înalt, sportiv, doreşte să se căsătorească cu o tânără care să semene cu eroina romanului „Iubirea învinge.” Succesul nu s-a lăsat aşteptat. Într-o săptămână s-au epuizat toate cărţile. Această întâmplare se găsește într-o carte tot a unui scriitor canadian: Pierre Lefevre. Nu ştiu dacă întâmplarea e adevărată, dar spune multe despre ceea ce ne motivează în viaţă. Banul, câştigul material, a ajuns să fie motorul aproape exclusiv care ne pune în mişcare. Devenim tot mai materialişti. Paradoxul e că această atitudine nu ne îmbogăţeşte, ci ne consumă. Şi asta pentru că materia măsurabilă în bani nu poate hrăni şi sufletul.
IUBIREA ȘI TIMPUL
Se spune că a fost odată demult, o insulă. Si pe această îndepărtată insulă trăiau toate sentimentele și valorile umane: Buna Dispoziție, Tristețea, Înțelepciunea… și – ca toți ceilalți – Iubirea. Într-o bună zi, sentimentele au fost anunțate că insula era pe cale să se scufunde și își pregătiră navele și plecară. Doar Iubirea rămase până în ultimul moment. Când insula fu pe punctul de a se scufunda, Iubirea decise să ceară ajutor. Bogăția a trecut pe lângă Iubire cu o barcă luxoasă. Iubirea îi zise: “Bogăție, mă poți lua cu tine?” “Nu te pot lua, căci e mult aur și argint în barca mea și nu am loc pentru tine.” Iubirea se hotărî atunci să ceară ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe-acolo într-o superbă navă. “Orgoliu, te rog, mă poți lua cu tine?” “Nu te pot ajuta, Iubire…” – răspunse Orgoliul – “aici totul e perfect, mi-ai putea strica nava”. Atunci Iubirea imploră Tristețea, care trecea pe lângă ea: “Tristețe, te rog, lasă-mă să vin cu tine!” “Oh Iubire,” – îi răspunse Tristețea – “sunt atât de tristă încât trebuie să rămân singură…” Chiar și Buna Dispoziție trecu pe lângă Iubire, dar era atât de mulțumită, încât nici nu auzi că este strigată. Dintr-o dată se auzi o voce: “Vino Iubire, te iau cu mine “ Vorbea un bătrân. Iubirea se simți atât de recunoscătoare și plină de bucurie, încât uită să îl întrebe pe bătrân cine este. De cum sosiră pe țărm, bătrânul plecă. Iubirea își dădu seama cât de mult îi datora bătrânului și a întrebat Cunoașterea: “Cunoaștere, îmi poți spune cine m-a ajutat?” “A fost Timpul” – a răspuns Cunoașterea. “Timpul?” – se întrebă Iubirea – “De ce tocmai Timpul m-a ajutat?” Cunoașterea, plină de înțelepciune, răspunse: “Pentru că numai Timpul e în stare să înțeleagă cât de importantă e Dragostea în viață!”
ALEGERILE TALE
Se spune că erau trei prieteni care îşi doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înţelepciune pe care îşi doreau să-l cunoască. La un moment dat au ajuns la o răscruce, şi fiecare a continuat să-şi aleagă drumul după cum îl îndemna sufletul. Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede. A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust şi accidentat, străbătut de vânturi puternice. Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele şerpuind în pante line. După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare s-a aşezat să-şi aştepte prietenii. După 7 săptămâni, ameţit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse şi al doilea. Se aşeză în tăcere lângă cel dintâi, aşteptând. După 7 luni sosi şi cel de-l treilea, cu faţa strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de linişte şi mulţumire interioară. Ceilalţi doi erau furioşi pentru că drumul lor a fost greu şi au avut mult de aşteptat, în timp ce drumul celui de-al teilea a fost o adevărată plăcere. Aşa că l-au întrebat pe bătrânul înţelept care a ales cel mai bine. – Ce ai învăţat tu? îl întrebă pe primul. – Că viaţa este grea şi plină de pericole şi greutăţi; că este plină de suferinţă şi adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni; că, pentru fiecare pas înainte, trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleieşte de puteri. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? – Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe al doilea. – Că în viaţă multe lucruri mă pot abate din cale; că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reuşesc până la urmă. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? – Da! ai ales bine… Şi tu, ce ai învăţat? îl întrebă pe ultimul. – Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am RĂBDARE; că dacă privesc cu înţelegere, viaţa nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte; că iubirea care mă înconjoară din toate părţile îmi poate lumina sufletul dacă îi dau voie să pătrundă acolo. Aşadar… am ales eu calea cea mai bună către tine? – Da! ai ales bine… Uimiţi de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Şi au înţeles, în sfârşit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viaţa fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei. Măcar pe undeva prin vreun colţ de suflet… să mai găsim puţină răbdare, un strop de înţelegere… şi poate iubire!
FEREASTRA SUFLETULUI
O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţă din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon. CE CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON… ! Cred că are nevoie de un nou săpun…poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile! Soţul ei privi şi rămase tăcut. Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină?? Soţul ei îi răspunse: „Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre! ” Viaţa este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi…
EXISTĂ DUMNEZEU?
Profesorul unei importante universități și-a provocat studenții să răspundă la următoarea întrebare: „-Dumnezeu este creatorul a tot ceea ce există?”… Un student a răspuns ferm: „-Da!” Profesorul a pus o altă întrebare: „- Dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că tot el l-a creat și pe diavol. Și de vreme ce acesta există (așa cum putem observa in propriile noastre acțiuni), înseamnă că Dumnezeu e cel rău? ” Studentul nu a putut răspunde la această supoziție, lăsând profesorul să concluzioneze că el a „demonstrat” că „credința în Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea puțin credibilă. Un alt student a ridicat mâna și a cerut să pună o altă întrebare. Studentul s-a ridicat în picioare și a întrebat: „- D-le Profesor, starea de frig există?” „- Bineînțeles!”, i-a răspuns profesorul. „- Ce fel de intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul…. Cu siguranță că există, nu ți-a fost frig, n-ai tremurat niciodată? Studentul răspunse: „- De fapt, starea de rece nu există. In concordanță cu legile fizicii, ceea ce noi considerăm rece reprezintă de fapt absența căldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atâta vreme cât transmite energie (căldură). Zero absolut reprezinta absența totală a căldurii, dar starea de rece nu există. Ce am făcut noi a fost doar să cream un termen care să descrie ce simțim când nu primim căldură în organism.” Studentul continuă: „- Intunericul există”? „- Bineînțeles!” răspunse profesorul. De această dată studentul zise: „- Vă înșelați din nou, domnule Profesor. Nici întunericul nu există. Ceea ce există de fapt este doar absența luminii. Lumina poate fi studiată, întunericul nu. Nici nu poate fi fracționat întunericul, lumina da. O simplă raza de lumină alungă întunericul de pe suprafața pe care ajunge ea. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se întamplă când nu avem lumină.” In sfârșit studentul îl întrebă pe profesor: „Domnule Profesor, există răul absolut?” Profesorul îi răspunde „- Bineînțeles că există, după cum am menționat la începutul discuției, vedem violuri, crime, violență peste tot în lume, toate acestea sunt întruchiparea răului.” Studentul răspunse „- Domnule profesor, răul absolut nu există. La fel cum am demonstrat în celelalte două cazuri, răul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absenței lui Dumnezeu din inima omului.” După toate acestea, profesorul și-a dat jos pălăria și nu a mai spus nimic.
FRUMOASĂ SAU URÂTĂ?
Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temniţă şi i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: „Ce vrea de fapt femeia?” Tânărul şi-a chemat şi a întrebat mama, sora, verişoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect. În fine, a chemat şi o vrăjitoare bătrână şi urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiţia ca după ce va fi eliberat o va lua de soţie. Neavând altă soluţie tânărul a acceptat. Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost: „Femeia, de fapt, doreşte să fie stăpâna propriei vieţi!” Împăratul l-a eliberat imediat. A urmat nunta şi noaptea nunţii. Însă nu mică i-a fost mirarea când în pat a găsit o fată tânără şi deosebit de frumoasă care i-a spus: „- Pentru că te-ai ţinut de cuvânt, jumătate de zi voi fi bătrână şi urâtă, iar cealaltă jumătate voi fi ca acum. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără şi în care să fiu bătrână.” Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toţi de el văzându-l cu o bătrână şi urâtă, iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau să se plimbe pe ziuă cu cea mai frumoasă fată printre oameni iar noaptea…. În cele din urmă tânărul i-a spus să aleagă ea cum crede că e mai bine. Imediat a venit şi răspunsul: „- Voi fi tot timpul tânără şi frumoasă, pentru că am găsit bărbatul, care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viaţă.” Morala: Nu contează dacă o femeie este urâtă sau frumoasă. Fiecare poate să facă aidoma vrăjitoarei din poveste.
MAI STAU 5 MINUTE
Intr-o zi frumoasă de vară, într-un parc, o femeie s-a așezat pe bancă lângă un domn. „- Acela e fiul meu „, spuse ea, arătând cu degetul un băiat în tricou roșu care se juca în parc. „- E un băiat drăguț”, îi răspunse bărbatul. „- Aceea e fetița mea, cea cu bicicleta” Apoi, uitându-se la ceas, își întrebă fata: „- Cristina, ce zici, mergem acasă?” Cristina îi răspunse rugător „- Mai stăm cinci minute tata? te rog?” Bărbatul dădu afirmativ din cap iar Cristina pedală mai departe bucuroasă. Minutele au trecut și bărbatul întrebă din nou „- Mergem acum?” Fetița îi răspunse iarăși „-Mai cinci minute tati, te rog!” Bărbatul îi răspunse zâmbind : „- Bine” Femeia de lângă el nu se putu abține să exclame „- Dar ești cu adevărat un tată foarte îngăduitor!” Bărbatul, se uită la dânsa, zâmbi și îi spuse: „- Fratele ei mai mare, Dinu, a fost călcat de un șofer beat anul trecut, când ea se plimba cu bicicleta, tot aici, în parc. Niciodată nu am petrecut prea mult timp cu Dinu iar acum aș da orice pentru a fi cu el cinci minute, dar nu se mai poate. Am jurat să nu mai fac aceeași greșeală și cu Cristina. Ea se gândește că mai are cinci minute în plus să se plimbe cu bicicleta. Dar adevărul este că eu mai am cinci minute în plus să o privesc cum se joacă” Toata viața noastră e plină de priorități. Care sunt prioritățile tale? Incearcă să dăruiești măcar cinci minute în fiecare zi cuiva drag.
Pur şi simplu „A fi”
O femeie aflată în comă era pe punctul de a muri. Dintr-o dată, ea s-a simțit ridicată la cer și s-a trezit în fața Scaunului Judecății de Apoi. ” – Cine ești? a întrebat-o o Voce ” ” – Sunt soția primarului, a răspuns ea. ” ” – Nu te-am întrebat a cui soție ești, ci cine ești tu. ” ” – Sunt mama a patru copii. ” ” – Nu te-am întrebat a cui mamă ești, ci cine ești tu. ” ” – Sunt învățătoare. ” ” – Nu te-am întrebat ce profesie ai, ci cine ești tu. ” ” – Sunt creștină. ” ” – Nu te-am întrebat care e religia ta, ci cine ești tu. ” ” – Sunt cea care a fost la biserică în fiecare zi și a dat de pomană celor sărmani. ” ” – Nu te-am întrebat ce ai făcut tu, ci cine ești tu.” Când s-a trezit din comă, femeia s-a decis să afle cine este. Și astfel, întreaga ei viață s-a schimbat. Morala: In viaţa noastră trebuie „să fim” noi. Nu să fim meseria noastră (şi să nu ne schimbăm numele în doctor X, inginer X, profesor X ), să nu fim „soţia” sau „soţul” primarului, domnului doctor, directorului …Când plecăm din lumea asta o facem goi, fără „haine”. Pleacă doar „cel ce este”.
CRUCEA
Ora de religie. Profesorul vorbea despre cruce şi despre moartea lui Iisus pe ea. Un elev se arătă nedumerit: „De ce oamenii după atâta timp ţin atât de mult la un instrument de tortură? Ei îşi aşează pe pereţi în case crucea, o poartă la gât. N-ar fi mai potrivit un semn al Învierii, nu unul al morţii?” Profesorul le povesti atunci copiilor o întâmplare. Bunicul şi nepotul au ieşit în parc într-o iarnă. Lacul era îngheţat. Băieţelul nu rezistă să se dea pe gheaţa lucioasă. Gheaţa nu era însă atât de groasă şi se sparse. Copilul căzu printre sloiuri. Bunicul nu avu altă soluţie să-şi salveze nepotul decât întinzându-i bastonul cu care îl trase din apă pe băieţel. Îl înveli în propria haină şi-l duse repede acasă. Copilul îşi reveni repede după o baie caldă. Bătrânul însă nu rezistă sperieturii. Făcu un atac de cord şi muri. Familia, după obicei, dădu de pomană din obiectele bătrânului. Veni şi rândul bastonului în care omul îşi sprijinise bătrâneţile. Nepotul se opuse ca acel obiect să fie dat de pomană. Le spuse părinţilor: „Cu acest baston bunicul mi-a salvat viaţa mea, în timp ce pe a sa a pierdut-o. Atât cât voi trăi, vreau să am cu mine bastonul ca semn al iubirii sale faţă de mine!” După această poveste, copiii înţeleseră de ce oamenii ţin atât de mult la acele bucăţi de lemn, numite cruce.
EXISTĂ ZILE ÎN CARE…
Există zile în care nu te simți bine, te simți morocănos, singur, și extenuat. Zile în care te simți mic și nesemnificativ, sau frustrat și îngrijorat, când nimic parcă nu este la îndemână. Să te apuci de ceva pare imposibil. Parcă îți vine să izbucnești în lacrimi în orice moment. În cele din urmă, îți dai seama că treci prin viață fără nici un scop. Nu știi cât timp mai poți rezista. Te vei trezi într-o dimineață și vei observa că ți-au apărut niște riduri noi, te-ai îngrășat puțin, sau ți-a ieșit un coș mare pe nas. Poate vei fi concediat, părăsit, sau te vei face de râs în public, sau ți se va da o poreclă cu subînțeles. La serviciu, șeful tău se ia de tine, și toată lumea din birou te înnebunește. S-ar putea să te doară capul, sau spatele, sau dinții, sau să ai buzele uscate. Oricare ar fi motivul, ești convins că acolo sus, cineva nu te mai iubește… Te vei întreba: Ce să fac, ce să fac? Păi, dacă ești ca majoritatea oamenilor, te vei ascunde în spatele unei speranțe nesigure că totul se va rezolva de la sine. Apoi îți vei petrece restul vieții uitându-te peste umăr și așteptându-te ca totul să meargă rău din nou… Dar asta este o nebunie pentru că ești tânăr doar o singură dată în viață, și nu ești niciodată bătrân de 2 ori… Cine știe ce lucruri fantastice se ascund chiar după colț?! Pentru că, până la urmă, lumea este plină de surprize extraordinare, lucruri pe care nici nu ți le poți imagina acum. Există miresme delicioase, și gustări strașnice. Cine știe? Poate vei deveni foarte bogat, sau poate un superstar. Sună bine, nu-i așa? Există jocuri, sporturi, și karaoke, și dansuri. Dar cel mai important: există dragoste, șoapte, și îmbrățișări. Deci cum poți găsi acea stare de mulțumire și liniște? În primul rând nu te mai da la o parte din fața problemelor. Înfruntă-le! Încearcă să meditezi dacă poți, sau du-te la o plimbare. Încearcă să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Fii mândru de cine ești, dar nu-ți pierde niciodată abilitatea de a râde de tine însuți. Trăiește fiecare zi din viață ca și când ar fi ultima. Nu-ți fie frică să muști mai mult decât poți să mesteci. Asumă-ți riscuri. Nu te da înapoi de la nimic! Pentru că, până la urmă, nu asta înseamnă să trăiești? Iți doresc să fii ambițios și disciplinat în tot ceea ce faci!!!
POVESTEA LUMÂNĂRII
Motto: Cine vrea să împrăştie lumină trebuie să reziste arderii.M-ați aprins și vă uitaţi gânditori la lumina mea. Simţiţi bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând, am devenit mai mică.De fapt eu am doar două posibilităţi:Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă dăruiesc chiar pe mine însumi. Asta e mult mai frumos decât să rămân rece şi fără rost.Şi voi, oamenii, sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumină şi căldură, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să daţi ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea şi dorurile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici. Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină.Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă. Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mai puternice. Şi la voi oamenii e tot aşa, “împreună luminaţi mai mult”.
URGENT !!!
Urgent… este, deja, un ritm de viață… O modalitate de a-ți trăi viața.Urgent… e un cuvânt cu care trăim zi de zi pe parcursul vieții noastre agitate și căruia i-am pierdut deja tot sensul de “grabă” și “prioritate”.Urgent… e modul cel mai rău de a trăi pe pământ, pentru că în ziua în care plecăm lăsăm neterminate lucrurile care într-adevăr erau urgente.Urgent… Este să faci o pauză în viața ta agitată și, pentru un moment, să te vezi și să te întrebi: ce importanță are tot ceea ce fac?Urgent… e să te oprești și să vezi… cât de mare ești!Urgent… e ca atunci când te plimbi pe stradă să-ți ridici privirea, să-ți întorci capul și să privești în jurul tău; observă cerul, copacii, păsările… oamenii!.Urgent… Este să fim mai umani… mai frați!Urgent… Este să știm să prețuim timpul pe care ni-l cere un copil.Urgent… Este ca într-o dimineață să te trezești devreme și să privești răsăritul, să-i simți căldura și să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru un cadou atât de mare.Urgent… Este să te simți viu cu trup și suflet!… Să-ți vezi brațele, picioarele, corpul, inteligența și să vibrezi cu adevărat cu viața!Urgent… Este să faci pauză un moment în timp ce muncești, să ieși afară, să respiri profund și să simți cum aerul îți umple plămânii și… Să realizezi că ești viu!.Urgent… Este să le spui oamenilor din jurul tău că îi iubești, cât îi iubești astăzi, și să nu aștepți ziua de mâine ca să faci asta.Urgent… Este să nu lași ca viața să-ți treacă într-o clipă și ca, atunci când privești în urmă, să nu fii deja un bătrân care nu mai poate da timpul înapoi…
MESAJ DE LA DUMNEZEU
Te rog să fii atent pentru că sunt schimbări pe care TU trebuie să le faci în viața TA.Acestea sunt schimbări pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea să-mi țin promisiunea de a-ți asigura pacea, bucuria și fericirea în viață.Imi cer scuze pentru orice neînțelegere, dar tot ceea ce-ți spun nu-ți cere prea mult timp.Știu, ți-am dat deja cele 10 porunci. Păstrează-le. Dar urmează și aceste sfaturi.Nu te mai îngrijora!Viața te-a învățat să-ți faci griji. Ai uitat că Eu sunt aici pentru a-ți lua greutățile și a le purta în locul tău? Sau îți face plăcere să te necăjești pentru fiecare lucru mic care-ți iese în cale?Fă o listă!Ceva trebuie făcut, sau de ceva trebuie avut grijă? Fă o listă. Nu, nu lista TA. Pune-te pe lista MEA. Lasă-mă pe mine să am grijă de problemele tale.Nu pot să te ajut, până nu te întorci la MINE. Și, cu toate că lista MEA este lungă, Eu sunt totuși… Dumnezeu. Pot avea grijă de tot ceea ce pui în mâinile MELE. De fapt, ca să spunem adevărul, Eu pot avea grijă de mai multe lucruri pentru tine decât ai putea vreodată să-ți imaginezi.Odată ce mi-ai dat MIE greutățile tale, nu mai încerca să le iei înapoi. Ai incredere în MINE. Ai încredere că voi avea grija de tot ceea ce-ți trebuie, de problemele tale, de încercările prin care treci.Ai probleme cu copiii? Pune-i pe lista MEA.Ai probleme cu BANII? Pune-i pe lista MEA.Ai probleme emoționale? Pune-le pe lista MEA.De dragul MEU, pune-le pe lista MEA.Vreau să te ajut. Trebuie doar să ceri.Lasă-le în pace!Nu te scula dimineața spunând: „Ei bine, mă simt mult mai puternic acum, cred că pot prelua controlul de aici încolo.”De ce crezi că te simți mai puternic acum? Este simplu. Pentru că mi-ai dat MIE greutățile tale și eu am grijă de ele. De asemenea eu reînnoiesc puterea ta și te acopăr cu pacea mea.Nu știi că dacă îți dau înapoi problemele, tu vei reveni acolo de unde ai plecat?Lasă-le cu MINE și uită de ele. Lasă-mă numai să-mi fac treaba.Vorbește cu mine!Vreau să uiți multe lucruri. Uită ce te scoate din minți. Uită îngrijorarea și necazurile, pentru că știi că am preluat controlul.Dar este un lucru pe care te rog să nu-l uiți niciodată. Te rog să nu uiți să vorbești cu MINE DESEORI! Te iubesc! Vreau să-ți aud vocea. Vreau să MĂ incluzi în lucrurile care se petrec în viața ta. Vreau să te aud vorbind despre prieteni și despre familia ta.Rugăciunea este pur și simplu conversația cu MINE. Vreau să-ți fiu cel mai drag prieten.Ai credință!De aici, de sus, văd o mulțime de lucruri pe care nu le poți vedea ce acolo, de jos. Ai încredere în MINE, căci nu ai dori să vezi cu ochii MEI. Voi continua să am grijă de tine, să te veghez și să-ți acopăr nevoile. Trebuie numai să ai încredere în MINE.Chiar dacă am o sarcină mai mare decât tine, se pare că ai mari probleme numai cu partea simplă care-ți revine. Cât de greu poate fi, doar să ai încredere?Imparte!Ai fost învățat să împarți lucrurile cu alții încă de când aveai 2 ani. Când ai uitat asta? Regula se aplică în continuare.Imparte cu cei care sunt mai puțin norocoși ca tine.Imparte bucuria ta celor care au nevoie de încurajare.Imparte râsul tău cu aceia care nu au auzit nimic de el de mult timp. Imparte lacrimile tale cu aceia care au uitat să plângă.Imparte credința ta cu aceia care nu au deloc.Fii răbdător!Am condus lucrurile asfel încât, numai într-o viață, să ai mai multe experimente diverse. Tu crești de la copil la adult, ai copii, schimbi multe slujbe, înveți multe, călătorești în multe locuri, întâlnești mii de oameni și experimentezi atât de multe. Cum poți fi atât de nerăbdător, când MIE îmi ia un pic mai mult decât ai crezut ca să îndeplinesc ceva din listă?Ai încredere in cronometrarea MEA, pentru că ea este perfectă.Numai pentru că am creat universul în numai șase zile, toți cred că trebuie să mă grăbesc mereu, să fie totul repede, repede.Fii bun!Fii bun cu toți, pentru că EU îi iubesc tot atât de mult ca pe tine. Ei s-ar putea să nu se îmbrace ca tine, sau să vorbească la fel ca tine, sau să trăiască la fel ca tine, dar EU tot vă iubesc pe toți. Te rog să înțelegi asta, pentru binele MEU.V-am creat pe fiecare dintre voi, astfel încât să fiți diferiți. Ar fi mult prea plictisitor dacă ați fi fost identici. Te rog să înțelegi că EU iubesc fiecare din aspectele care vă diferențiază.Iubește-te pe tine însuți! Când EU te iubesc atât de mult, cum e posibil ca tu să nu te iubești? Ai fost creat de MINE numai pentru un singur scop – să fii iubit și să iubești, la rândul tău.Eu sunt Dumnezeul Iubirii. Iubește-mă. Iubește-ți vecinii. Dar iubește-te și pe tine însuți.Inima mea se întristează în durere când te văd că te superi, atunci când lucrurile ies prost.Imi ești foarte drag! Nu uita asta niciodată!
CE ESTE VIAȚA ?
Intr-o frumoasă zi de vară, pe la ora prânzului, se făcu mare liniște în parc. Păsările se odihneau liniștite în umbra copacilor. O vrăbiuță își scoase capul de sub aripă și întrebă: “Ce este viața?”Toți cei din jur au fost surprinși de această întrebare grea. Un trandafir tocmai înflorea, deschizându-și petalele. El spuse: “Viața este o deschidere!”Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului după ce zburase de la o floare la alta, îi răspunse: “Viața este libertate și fericire!”O păpădie simți vântul atingând-o în joacă și spuse temătoare: “Viața este risipire, da, doar risipire…”Jos, pe pământ, o furnică trăgea după sine un pai de grâu de zece ori mai mare decât ea. Când auzi un asemenea lucru se opri, își trase sufletul și spuse: “Viața nu este decât trudă și muncă!”Poate că ar fi început să se certe dacă nu ar fi venit o ploaie fină care șopti: “Viața este formată din lacrimi, doar din lacrimi!”Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viața este o năzuință spre înalt!”Apoi veni noaptea.După un timp, un om mergea acasă pe aleile goale. Venea de la o petrecere și se gândea… “Viața este o continuă căutare a fericirii și o înlănțuire de decepții!”După lunga noapte veniră în sfârșit și zorii dimineții, care spuseră: “Așa cum noi suntem începutul zilei care vine, la fel viața este începutul veșniciei…”
POVESTE DIN RAI
Un om și câinele său au murit în același timp. Ajungând în cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe lângă un gard de marmură fină, până au dat de o poartă superbă, construită din perle, ce străluceau sub razele soarelui.Ajungând lângă poartă, au văzut un om șezând în pragul ei.– Scuzați-mă, unde ne aflăm?– In Rai, a răspuns portarul.– Putem primi un pahar cu apă?– Desigur, a răspuns portarul, intră și vei primi.– Singur? Prietenul meu nu poate intra?– Regret, nu permitem intrarea animalelor…Omul a decis să renunțe la apă, și-a chemat câinele și-au plecat mai departe. Tot mergând au ajuns la o poartă simplă de lemn, fără gard împrejur. Un portar stătea rezemat de poartă și citea dintr-o carte.– Putem primi puțină apă?– Desigur, cu plăcere, intrați, a răspuns portarul.Cei doi au trecut poarta și au băut apă rece din fântâna apropiată, cât au poftit.– Mulțumim, dar unde ne aflăm?– In Rai, le-a răspuns portarul.– Am mai întâlnit un portar, și el mi-a spus că la poarta lui e intrarea în Rai…– Ah, te referi la strada aurită și poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!– Și nu vă pasă că acolo se folosesc de numele vostru?– Nu, i-a răspuns portarul. Noi suntem bucuroși că ei îi păstrează pe toți aceia care sunt de acord să-și părăsească prietenii și să-i lase afară!
ARUNCAREA RESPONSABILITĂȚII PE ALȚII
Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasroddin: “De ce eşti atât de trist?”Mulla a răspuns: “Soţia mea a insistat să nu mai joc cărţi şi alte jocuri de noroc, să nu mai fumez şi să nu mai beau. Am renunţat la toate aceste lucruri.”Omul a spus: “Soţia ta trebuie să fie foarte fericită acum”.Nasruddin: “Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce să se plângă aşa că este foarte nefericită. Începe să vorbească, dar nu are de ce să se plângă. Acum nu mă mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam că dacă o să renunţ la toate aceste lucruri o voi vedea mai fericită, dar a devenit mai nefericită ca oricând.”Dacă aţi continua să aruncaţi responsabilitatea asupra altora şi toţi ar face ceea ce le spuneţi să facă, mai devreme sau mai tarziu v-aţi sinucide. În cele din urmă, nu aţi mai avea asupra cui să aruncaţi vina.
PREȚUIEȘTE PREZENTUL
Imaginează-ţi că există o bancă care îţi creditează în fiecare dimineaţă contul cu 86.400 lei. E un cont special. În fiecare seară şterge tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în timpul zilei.Ce ai face? Nu ai scoate până la ultimul bănuţ din acel cont?Fiecare dintre noi avem un astfel de cont. Se numeşte TIMP.În fiecare dimineaţă te creditează cu 86.400 de secunde. În fiecare noapte trece la pierdere tot ceea ce nu ai reuşit să foloseşti în mod util. Nu are sold, nu transferă ce nu ai folosit de la o zi la alta. În fiecare zi îţi deschide un nou cont. Dacă nu foloseşti tot depozitul dintr-o zi, e pierderea ta.Nu există recuperare, nu se poate lăsa pe mâine. Trebuie să foloseşti depozitul zilei de azi.Investeşte-l în aşa fel încât să obţii maxim de sănătate, fericire şi succes.Ceasul ticăie. Profită din plin de fiecare zi.Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!
TU ȘTII SĂ RECUNOȘTI AJUTORUL DIVIN ?
Apele au ieşit din matcă şi au început să inunde satul. Oamenii, rând pe rând, s-au urcat în bărcile de salvare. Doar Ioan a refuzat de fiecare dată să o facă. Stătea cocoţat pe acoperişul casei şi o ţinea pe a lui.“Eu rămân aici. Sunt sigur că Dumnezeu mă va salva.”Dar nu a fost să fie aşa. Apele au crescut atât de mult încât l-au înghiţit pe Ioan al nostru.Ajuns sus în ceruri la Dumnezeu, Ioan l-a întrebat pe acesta: “Păi Doamne cum ai putut să îmi întorci spatele mie, cel mai credincios om din satul acela. Cum ai putut să mă laşi să mor?”.La care Dumnezeu i-a răspuns tot cu o întrebare: “Tu cum ai putut să refuzi toate cele 3 bărci pe care ţi le-am trimis în ajutor?”
CU ADEVĂRAT IMPORTANT
Un băștinaș american și prietenul lui treceau, în centrul orașului New York, pe lângã Times Square în Manhattan. Era în timpul prânzului și străzile erau pline de oameni. Mașinile claxonau, frânele taxiurilor scârțâiau pe la colțuri, sirenele zornăiau, sunetele orașului erau asurzitoare.Deodată, băștinasul spune, „Aud un greiere!”Prietenul său spune: „Ce? Ești nebun? Cum poți să auzi un greiere în gălăgia asta!”„Nu, sunt sigur!” a spus el, „Am auzit un greiere!”.„E o nebunie,” i-a răspuns prietenul.Insă el ascultă cu atenție un moment, și apoi se îndreptă, traversând strada, spre un ghiveci de ciment, în care creșteau niște plante. S-a uitat în ele și, pe sub crengile lor, a descoperit un mic greiere.Amicul său a fost pur și simplu uimit. „E incredibil! Cred că ai urechi supraomenești!”„Nu”, a spus băștinașul. „Urechile mele nu sunt cu nimic diferite de ale tale. Depinde ce vrei să asculți.”„Dar nu se poate!” a spus prietenul. „N-aș putea auzi un greier, în așa o gălăgie.”„Da, într-adevăr,” a venit replica. ” Depinde ce este cu adevărat important pentru tine. Hai să-ți arăt!”A băgat mâna în buzunar și a scos câteva monede, pe care, în mod discret, le-a scăpat pe trotuar.Atunci, in ciuda zgomotului șoselei aglomerate, care le surzea urechile, au putut observa pe o rază de 20 de picioare distanță, fiecare cap întorcându-se să vadă dacă banii căzuți nu erau ai lor.„Ai înțeles ce vreau să spun?” a întrebat băștinașul american. „Totul depinde de ce este important pentru tine.”