Originea iconostasului poate fi identificată în perioada Vechiului Testament, întrucât citim în cartea Ieşirea că se folosea o ,,perdea" sau un ,,văl" numit in Septuaginta katapeteasma, pentru a separa Sfânta de Sfânta Sfintelor. Perdeaua avea pe ea chipuri de heruvimi şi era agăţată de patru stâlpi de lemn acoperiţi cu aur. Existenţa ei se întemeiază pe porunca dată de Dumnezeu lui Moise: ,,Să faci o perdea de in răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă. Şi s-o atârni cu verigi de aur pe patru stâlpi din lemn de salcâm, îmbrăcaţi cu aur [...] şi perdeaua vă va despărţi astfel Sfânta de Sfânta Sfintelor" (Ieş. 26, 31-33).

Soteriou spunea despre iconostas:

,,Icoanele au fost aşezate pe Iconostas sau pe Tâmplă în special după perioada iconoclastă [adică după anul 843]. Iconostasul era format din două părţi, partea inferioară şi cea superioară.

Partea inferioară are, între cele trei uşi ale sale, icoane mari ale celor mai importante persoane sfinte ale religiei creştine: Hristos, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Înainte-mergătorul, de asemenea, icoana sfântului căruia îi este închinată biserica [ ...].

În partea superioară sunt aşezate, în ordine cronologică şi în funcţie de calendarul sărbătorilor Bisericii, icoane mici ale ciclului praznicelor legate de Persoana Mântuitorului, a Maicii Domnului şi ale celor mai importante sărbători ale sfinţilor".¹

Iconostasul este prevăzut la mijloc cu o uşă largă, numită Poarta Frumoasă - termen preluat din Noul Testament (Fapte, 3,2,10) - şi două uşi mai mici, una în partea de nord (stânga) a iconostasului şi una în partea de sud (dreapta).

În registrul inferior, cele mai importante icoane, numite ,,împărăteşti" sunt aşezate imediat lângă Poarta Frumoasă: spre sud, icoana lui Hristos, spre nord, cea a Maicii Domnului cu pruncul. În mod tradiţional şi firesc, ei sunt reprezentaţi bust şi nu în întregime, pentru a avea o mai mare expresivitate duhovnicească, întrucât chipul, cea mai expresivă parte a trupului, poate fi descris într-o reprezentare de acest fel la dimensiuni mult mai mari şi astfel poate fi redat cu mai multă claritate.

Lângă icoana lui Hristos este aşezată icoana Sfântului Ioan Botezătorul, bust; iar lângă icoana Maicii Domnului, sfântul, sfinţii sau evenimentul prăznuit în chip deosebit de biserică (Sf. Ierarh Nicolae).

Cea mai mare importanţă se acordă icoanelor împărăteşti, prin poziţia centrală pe care o ocupă. Printr-o astfel de poziţionare se aplică, evident, principiul perspectivei psihologice. Acelaşi principiu se utilizează şi în cazul icoanei Maicii Domnului, care Îl ţine pe pruncul Hristos în stânga, apropiindu-L astfel de centru, de Poarta Frumoasă.

În jumătatea inferioară, Poarta Frumoasă are două uşi numite "uşile Sfântului Altar". Ele se închid în anumite momente ale Sfintei Liturghii şi ale altor slujbe. Şi acestea slujesc drept suport pentru arta iconografică. De obicei pe ele se pictează Buna Vestire: Arhanghelul Gavriil, pe batanta de nord şi Maica Domnului pe cea de sud. Uneori se mai adaugă figurile regilor-proroci David şi Solomon, ale Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel sau ale celor patru Evanghelişti: Matei, Ioan, Marcu şi Luca sau figurile a patru sfinţi ierarhi. Buna Vestire ocupă, în acest caz, jumătatea superioară a uşilor împărăteşti, cu cei doi regi-proroci la câte un capăt, în vreme ce celelalte figure ocupă jumătatea lor inferioară.

Pe celelalte uşi ale iconostasului sunt înfăţişaţi Arhanghelii Mihail (pe uşa de nord) şi Gavriil (pe uşa de sud).

Registrul superior al icoanelor mici cuprinde icoane ale celor douăsprezece praznice împărăteşti.

Icoanele praznicelor împărăteşti aşezate în ordinea cronologică a evenimentelor pe care le reprezintă sunt următoarele: Buna Vestire, Naşterea lui Hristos, Întâmpinarea Domnului, Botezul, Schimbarea la Faţă, Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Răstignirea, Învierea, Înălţarea, Cincizecimea, Adormirea Maicii Domnului. Seria începe dinspre partea de nord a iconostasului cu icoana Bunei Vestiri şi se continuă spre sud, încheindu-se cu icoana Adormirii Maicii Domnului. Toate au aceleaşi dimensiuni. Icoanele Răstignirii şi Învierii sunt aşezate exact deasupra Porţii Frumoase.

Aşa apar ele în bisericile mari din mănăstirile Sfântului Munte Athos, după o tradiţie care îşi are începutul în vremuri bizantine, când s-au ridicat aceste mănăstiri.

Învierea este reprezentată mai ales în icoana denumită "Învierea" sau ,,Pogorârea la iad". Această icoană se aşează imediat după icoana Răstignirii. Mai este reprezentată şi prin următoarele patru icoane aşezate lângă ea: Incredinţarea lui Toma, Mironosiţele la Mormânt, Arătarea lui Hristos Mironosiţelor la Mormânt şi Sfinţii Petru şi Ioan la Mormânt. Ele sunt dispuse în aceeaşi ordine, după icoana Pogorârii la iad.

În ultimii ani s-a creat obiceiul de a pune deasupra Porţii Frumoase, în locul icoanelor Răstignirii şi Invierii (Pogorârii la iad), Cina cea de Taină. Aceasta nu face parte dintre icoanele celor douăsprezece praznice împărăteşti, aparţinătoare Ciclului praznicar. Cina cea de Taină face parte din Ciclul liturgic.

În locul icoanelor praznicale, se folosesc uneori pentru registrul următor icoanele celor doisprezece Sfinţi Apostoli. Acestea, împreună cu o Mică Deisis deasupra uşilor împărăteşti, în care Hristos este reprezentat stând pe tron şi încadrat, în dreapta Sa, de Maica Domnului, cu un gest de rugăciune, şi de Sfântul Ioan Botezătorul în stânga Sa, într-o atitudine similară, formează o Deisis extinsă.

Aceasta se realizează aşezând şase icoane ale Sfinţior Apostoli în partea de nord a iconostasului şi pe celelalte şase în partea de sud, Sfinţii Apostoli de pe ambele laturi fiind întorşi în direcţia lui Hristos, aflat deasupra Porţii Frumoase. Cei mai apropiaţi de Hristos din aceste două şiruri, reprezentaţi de o parte şi de alta a Sa, sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - Petru în partea de nord şi Pavel în partea de sud. Ceilalţi apostoli sunt aranjaţi după vârstă, cei mai bătrâni mai aproape de centru, iar cei tineri mai departe.

Icoanele praznicelor împărăteşti şi icoanele celor doisprezece apostoli formează Ciclul praznical. In ziua praznicului împărătesc sau a unuia dintre Sfinţii Apostoli, icoana respectivă se aşază pe tetrapodul principal al bisericii. Acest tetrapod, aşa cum am explicat mai înainte, se află în latura nordică a naosului.

Icoanele împărăteşti de pe partea inferioară a iconostasului - icoanele lui Hristos şi Maicii Domnului - alcătuiesc Ciclul dogmatic. Ele constituie afirmarea categorică şi aducerea-aminte a faptului extrem de semnificativ al Întrupării.