Icoana Maicii Domnului "Muntele netăiat” aparține tipului iconografic Hodighitria sau Călăuzitoarea, potrivit căruia Pururea Fecioara Maria îl ține pe brațul stâng pe Mântuitor și arată spre El, ca o călăuză spre Dumnezeu și spre mântuire. Specific acestei icoane este faptul că în mâna dreaptă, Maica Domnului are reprezentat un munte pe care se află o biserică. In alte variante ale icoanei, pe lângă munte mai apare reprezentată și o scară, Maica Domnului însăși fiind numită in imnografia Bisericii "munte netăiat”, "scară cerească”, "biserică” și "munte umbrit”.

Numele icoanei are ca temei pasajul scripturistic din Daniel 2:44-45: "Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veșnic care nu va fi nimicit niciodată și care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma și va nimici toate aceste regate și singur El va rămâne în veci. După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, și a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul și aurul, Marele Dumnezeu a dat de știre regelui ceea ce va fi în viitor; visul este adevărat și tâlcuirea lui neîndoielnică".

In cântările bisericești se face adeseori referire la vedenia Prorocului Daniel: "Bucură-te de Dumnezeu Născătoare, pe care Sfântul profet Daniel mai înainte te-a văzut munte netăiat, din care S-a tăiat Piatra cea din capul unghiului... (Mineiul pe Ianuarie, ziua 27, Utrenie, Cântarea a VIII-a a Canonului Născătoarei de Dumnezeu)

Icoana Maicii Domnului "Muntele netăiat” a aparținut timp de secole mănăstirii de monahi din Tver, până când a fost dăruită de stareț lui Cosma Volcianinov, unul din ctitorii mănăstirii. Icoana a fost transmisă de familia ctitorului din generație în generație. Un strănepot al lui Cosma, care moștenise icoana, considerând-o învechită a desconsiderat-o și a aruncat-o într-un pod.

De altfel, tânărul bărbat era cunoscut pentru rele moravuri, insultându-și în mod repetat soția, între altele. Atât de tare s-a amărât biata femeie, încât într-o zi, în ajunul Bunei Vestiri, s-a pornit spre o baie părăsită, cu gând de sinucidere. Nu vedea, nu auzea, decât că nu mai voia o viață fără respect față de Dumnezeu și de persoana umană.

Pe drum, a oprit-o un călugar necunoscut. Acesta a dojenit-o și părea să o cunoască de mult. "Chiar dacă ești nefericită, nu ai cerut mila Maicii Domnului, la Icoana ei, Muntele umbrit. Intoarce-te la casa ta, roagă-te și vei duce un trai tihnit”, a sfătuit-o acesta. Mirată de neașteptata întâlnire, de sfat și de faptul că monahul știa problemele ei, tânăra s-a întors din cale, cu gândul schimbat. Acasă a spus tuturor și de intenția sinucigașă, și de călugăr.

Familia s-a întrebat cine să fie călugărul. Chiar au mers pe drum, să-l cunoască și ei, să-i pună întrebări, să-i mulțumească. Dar, evident, nu l-au întâlnit și nici nu au putut afla vreo urmă. Numai femeia cea necăjită îl întâlnise.

A căutat Icoana. Readusă în casă, curățată și așezată la loc de cinste, ea a reprezentat de atunci pentru familia Volcianinov o dovadă a milostivirii Maicii Domnului. Spre seară, chiar în acea zi, au chemat pe preotul de parohie și i-au povestit cele întâmplate. Acela a venit prompt, a făcut rugăciune cu priveghere de toată noaptea la Icoană, stabilind îndată ca obicei anual să vină la data de 24 martie în casa Volcianinov, la priveghere. Atitudinea soțului acelei femei s-a schimbat din acea zi.

Ultimul membru al familiei Volcianinov, Ecaterina, devenită prin căsătorie Koniaev, a luat Icoana cu sine, ca zestre. Rugăciunile cu priveghere au continuat în casa Koniaev, pe 24 martie și 7 noiembrie (nu se cunoaște motivul exact al adăugării datei de 7 noiembrie pentru priveghere).

In 1863, soțul Ecaterinei, George Koniaev, a făcut demersurile necesare pentru a prezenta propunerea ridicării unei capele în cinstea Icoanei Maicii Domnului "Muntele umbrit”, alături de un alt lăcaș de cult, în cinstea Icoanei Smolensk a Maicii Domnului, a Sfântului Tihon și a Sfântului Macarie de Kaliazinsk. "Cred că este foarte potrivit acest loc, a zis el, pentru că el se numea înainte Munte, fiind cel mai înalt loc din oraș. Aici era și locul de refugiu al tuturor, în vremuri de inundație. Deci să se refugieze toți la mila Maicii Domnului, revărsată și prin această icoană.”

La 15 iulie 1866 Icoana a fost transferată în capela nou construită, târnosită a doua zi de episcopul Antonie. Așa a fost dorința familiei, ca Icoana să se întoarcă după ani de zile, în biserică. Data de 24 martie a fost stabilită oficial ca dată de pomenire a Icoanei "Muntele netăiat”, fiind trecută in sinaxarele ruse.

Icoana Maicii Domnului "Muntele netăiat” nu trebuie confundată cu "Piatra Muntelui netăiată de mână", icoana de pe iconostasul Catedralei Schimbării la Față din Solovki.

Radu Alexandru