5.40. Poceaev


Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este cinstită pe 8 septembrie și pe 23 iulie. Această icoană se bucură de o cinstire deosebită în Biserica Rusă. Icoana este prezentă în Lavra Poceaev de aproximativ 400 de ani.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev a fost pictată în stil bizantin pe lemn de tei și datează din secolele X-XII. Icoana are o dimensiune de 30 x 40 centimetri și a ajuns la Poceaev în anul 1559, când Mitropolitul grec Neofit efectua o vizită la Kiev și aici a făcut un popas la contesa Goiski căreia i-a dăruit Icoana în semn de mulțumire pentru găzduire. Prima minune săvârșită în fața acestei icoane s-a petrecut în anul 1597, când un orb din naștere, rugându-se la Icoană și-a căpătat vederea.

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev a avut de suferit în repetate rânduri: din 1623 până în 1641 s-a aflat în afara mănăstirii, între anii 1720-1831 a fost sub stăpânirea uniaților, în 1869 a nimerit într-un incendiu devastator (i-au ars însă numai înfrumusețările uniate, icoana și îmbrăcămintea ei din aur și pietre scumpe rămânând intacte).

După construirea unui nou iconostas, de către Alexandru II (1861), icoana Maicii Domnului a fost pusă la nivelul III al acestuia, deasupra Cinei celei de taină, fiind înfrumusețată cu raze din pietre scumpe ca icoana Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pecerska de la Kiev.

Minunile săvârșite știute și neștiute de Maica Domnului prin această icoană sunt nenumărate: izbăviri de năvălirea altor neamuri și de eresuri, tămăduiri de boli ale sufletului și ale trupului, nașteri de prunci, izbăviri din necazuri și strâmtorări.