Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”.

S-a născut în data de 10 aprilie 1912 la Sulița, județul Botoșani, fiind al cincilea copil din cei zece ai unei familii de ţărani harnici şi credincioşi. Părinţii săi, Alexandru şi Ana Ilie, l-au botezat cu numele de Constantin.

După ce a urmat cursurile şcolii primare din satul natal, a ucenicit trei ani pe lângă schimonahul Paisie Olaru, pe atunci pustnic la Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obştea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile, au fost primiţi în obştea Sihăstriei, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. De aceea, Părintele Cleopa avea mare evlavie la Sfântul Ierarh Nicolae, patronul bisericii din satul natal, şi la Sfântul Ierarh Spiridon. A fost tuns în monahism în data 2 august 1937, primind numele Cleopa.

Timp de 12 ani a făcut ascultare ca păstor, la oile Mănăstirii Sihăstria, împreună cu părinţii Galaction Ilie şi Antonie Olaru. Acest timp a reprezentat pentru viitorul mare duhovnic „şcoala de călugărie şi teologie”, după cum însuşi mărturisea cu smerenie. Atunci a avut răgaz pentru a citi zeci de cărţi fundamentale în formarea sa şi a învăţat să iubească şi mai mult creaţia lui Dumnezeu.

Din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi, în iunie 1942, a fost numit egumen interimar. Doi ani mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah; la 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria. În anul 1947, Schitul Sihăstria, numărând peste 60 de vieţuitori, a fost ridicat la rang de mănăstire, iar Protosinghelul Cleopa Ilie este făcut arhimandrit, cu aprobarea Patriarhului Nicodim.

Nu a trecut multă vreme şi s-a retras în munţi, timp de şase luni, din cauza prigoanei regimului comunist. După această perioadă de retragere, a fost numit stareţ al Mănăstirii Slatina, Suceava, pe 30 august 1949, unde a închegat o obşte cu peste 80 de călugări. În locul său este numit stareţ Protosinghelul Ioil Gheorghiu.

Anii de linişte s-au risipit de îndată ce Securitatea a început din nou să-l urmărească și părintele Cleopa s-a refugiat iar în Munţii Stânişoarei, de această dată împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc.

După doi ani, la dorința Patriarhului Justinian Marina, Părintele Cleopa a fost readus la Mănăstirea Slatina; în anul 1956 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, de unde s-a retras apoi, pentru a treia oară, în munţii Neamţului.

A pustnicit cinci ani, după care s-a întors la Sihăstria, în anul 1964, ca duhovnic al obştii, unde a povăţuit şi a predicat neobosit, cu multă dragoste atât călugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani. În data de 6 august 1987 Părintele Cleopa devine nașul de călugărie al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci teologul Daniel-Ilie.

Părintele Cleopa a trecut la cele veşnice în data de 2 decembrie 1998.

În apropiere de locul unde a sihăstrit Părintele Cleopa în anii ‘50, Arhiepiscopia Sucevei construiește Mănăstirea Pogorârea Sfântului Duh – Vadu Negrilesei. Piatra de temelie a așezământului monahal a fost așezată vineri, 2 decembrie 2022, la 24 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa. Au slujit Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților împreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul și un sobor de preoți.

Tezaurul lăsat

În urma Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie au rămas numeroşi ucenici care îi poartă amintirea vie, scrieri duhovniceşti pline de înţelepciune şi modelul unui mare duhovnic în inima căruia a ars focul lăuntric al credinţei. Părintele Cleopa este iubit în toată Ortodoxia. Cărţile despre viaţa şi învăţăturile sale au fost traduse în zece limbi.

Părintele Cleopa a uimit mereu prin simplitate și profunzime. Printre cele mai cunoscute remarci ale cuviosului se numără „Mânca-v-ar Raiul” sau „Răb-dare, răb-dare, răb-dare” repetat insistent ca ingredient esențial pentru mântuire, alături de milostenie și rugăciune. Ilustrativ pentru smerenia părintelui este modul în care se referea la sine: „De ce ați venit la un putregai de moșneag?” și își repeta apoi: „moșul putregai, moșul putregai…”.

Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa.
Părintele Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897 în satul Stroiești, comuna Lunca, județul Botoșani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan și Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul îngeresc al călugăriei.
În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost închinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era un schit cu viață de sine, stareț fiind pe atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povățuitor duhovnicesc l-a avut pe Părintele Calinic Șușu, un mare nevoitor al rugăciunii.
A fost destul de mult încercat de către stareț, dar gândul întoarcerii în lume și celelalte ispite ale începătorului în viața călugărească s-au stins încet-încet, prin deasa spovedanie. La numai un an de la intrarea în mănăstire, fiind foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns în monahism, primind numele de Paisie.
Dorul de viața pustnicească pe care-l avea din tinerețe s-a aprins mai tare în urma vizitei pe care a făcut-o în mănăstirile din Munții Neamțului, între care și Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulți pustnici. Cuprins de acest dor, prin anul 1930 a venit la Sihăstria, cerând să fie primit în obștea mănăstirii sau să se retragă la Schitul Sihla. Neavând însă binecuvântarea egumenului său de la Cozancea, starețul Sihăstriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primește.
În anul 1943 Părintele Paisie a fost hirotonit diacon, iar în 1947 preot și duhovnic de către episcopul Valerie Moglan. Deși proaspăt hirotonit, Părintele Paisie a primit o chilie aproape de biserică și a fost rânduit de la bun început la spovedania călugărilor și a credincioșilor care cercetau mănăstirea.
În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obștea Sihăstriei, în frunte cu starețul lor, Părintele Cleopa, sunt trimiși la Mănăstirea Slatina cu misiunea de a reorganiza și revigora mănăstirea. Ca duhovnic, Părintele Paisie îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obștea și povățuind credincioșii care începuseră să vină în număr mare.
În primăvara anului 1953, Părintele Paisie Olaru se întoarce la Sihăstria. Persecuția împotriva monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănăstirea Sihăstria fără stareț, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fără Părintele Cleopa, care se retrage pentru a treia oara în munți, și fără mulți călugări îmbunătățiți. Slujbele bisericești se desfășurau cu anevoie, din lipsă de slujitori, și toata greutatea apăsa acum pe umerii bătrânului duhovnic Paisie, care spovedea ziua și noaptea călugări și mireni, mângâia, îmbărbăta, dădea speranță tuturor, rugându-se lui Dumnezeu cu credință.
După 1964 situația mănăstirii s-a îmbunătațit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munți, s-a alăturat Părintelui Paisie și liniștea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei.
Între anii 1972-1985 Părintele Paisie a fost rânduit să întărească viața duhovnicească la Schitul Sihla. De mult voia părintele să se liniștească în locurile unde a sihăstrit Cuvioasa Teodora și alte sute și mii de sihaștri. În acest loc de pocăință și de întâlnire cu Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru și-a înmulțit nevoințele. Toți ucenicii săi de atunci vorbesc despre rugăciunea sa neîncetată, la care se adăugau privegherea necontenită, postul și înfrânarea sa dintotdeauna, toate acestea împletite cu dragostea, smerenia și blândețea sa desăvârșită.
A trecut la cele veșnice în noaptea de 18 octombrie 1990.

Arhimandritul Ilie Cleopa a fost ucenic și prieten al părintelui. De la acesta se păstrează o scurtă descriere, care cuprinde întreaga viață închinată lui Dumnezeu și oamenilor: „Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”.

Sursa: https://doxologia.ro/sfintii-cuviosi-cleopa-paisie-de-la-sihastria