2.2. Iconografia și arhitectura


Alte forme de artă sacră importante în Biserica Ortodoxă sunt arhitectura, imnografia şi muzica bizantină. Iconografia se înţelege şi se apreciază cel mai bine atunci când este privită în relaţiile ei cu aceste forme de artă în interiorul unei biserici cu turlă în stil bizantin, cu un tip de iconostas tradiţional bizantin şi cu mai multe tetrapoade pentru icoane.

"Forma locaşului de cult, după Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (+1430), reprezintă cele ce sunt pe pământ, cele din ceruri şi cele mai presus de ceruri. Pronaosul reprezintă cele de pe pământ; naosul, cerul; sfântul altar, cele mai presus de ceruri". Orientată spre răsărit, biserica este compartimentată transversal, de la apus spre răsărit, în pronaos (exterior şi interior), naos şi altar.

Amplificând, Leonid Uspensky (1902-l988), eminent iconograf rus, spune că pronaosul reprezintă pământul, partea nerăscumpărată a lumii, şi este locul consacrat catehumenilor; naosul reprezintă lumea creată îndreptată, sfinţită, îndumnezeită şi este consacrată laicilor credincioşi; iar altarul, consacrat clerului, reprezintă Cerul. Simbolizând aceste niveluri, podeaua naosului este mai înaltă decât cea a pronaosului, iar podeaua altarului, mai înaltă decât cea a naosului.

Un perete despărţitor, numit iconostas sau tâmplă, pe care se află un număr variat de icoane, separă naosul de sfântul altar.

Tetrapoadele - suporturi pe care se aşază icoanele pentru închinare - se află în naos.

Biserica este în aşa fel construită, încât suprafeţele interioare ale pereţilor oferă un spaţiu foarte potrivit pentru împodobirea iconografică. Mai mult, biserica se zideşte din materiale şi primeşte forme prin care dobândeşte calităţi acustice care înlesnesc auzirea cântărilor.

Trebuie remarcat faptul că forma predominantă în Grecia, din secolul al Xl-lea, a fost tipul de ,,cruce înscrisă". Planul temeliei acestei biserici este dreptunghiular, dar în elevaţie formează o cruce. Bolta naosului e susţinută de patru arce care descriu în spaţiu braţele unei cruci, şi care se intersectează la nivelul bolţii. Unul dintre arce se află pe latura de răsărit a naosului, unul pe latura de apus, iar celelalte două pe laturile de miazăzi şi miazănoapte. Pe aceste patru timpane şi pe pereţii care le susţin sunt înfăţişate evenimente din viaţa Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a unor sfinţi.

Clasificarea icoanelor

Icoanele se clasifică, după subiectul reprezentat, în icoane dogmatice, icoane praznicale şi icoane liturgice. În zugrăvirea unei biserici, fiecare dintre aceste trei tipuri ocupă o anumită parte a edificiului şi constituie astfel ceea ce specialiştii bizantini numesc Ciclul dogmatic, Ciclul liturgic şi Ciclul praznical.

SUPORTURILE DE ICOANE

Icoanele sunt făcute nu doar pentru a fi privite, ci şi pentru a fi venerate. Venerarea constă în a aprinde o lumânare şi a o aşeza într-un sfeşnic aflat lângă icoană, plecându-ne şi închinându-ne în faţa ei, spunând în gând o rugăciune scurtă adresată sfântului sau sfinţilor înfăţişaţi în ea şi sărutând-o. Această practică este în acord cu hotărârile Sinodului al Vll-lea Ecumenic, care s-a întrunit în anul 787 in oraşul Niceea şi care a apărat zugrăvirea şi venerarea sfintelor icoane.

Icoanelor de pe tetrapoade li se aduce tămâie. Aceasta se face de către preot, în timpul slujbelor, prin cădire. Acestor icoane li se aduc ,,lumini" sub forma lumânărilor aprinse de credincioşi, aşezate în sfeşnicele de lângă icoane, şi sub forma candelelor, agăţate în faţa lor. Candelele se agaţă şi în faţa icoanelor împărăteşti de pe iconostas. Acestea sunt icoane consacrate închinării, pentru că sunt accesibile credincioşilor.

Tetrapodul principal este aşezat tradiţional lângă un sfeşnic din partea de nord a naosului, mai aproape de latura vestică decât de cea estică. In vechile biserici, acesta reprezintă o operă de artă de mare rafinament, sculptat în lemn, încrustat cu sidef şi terminat cu un baldachin. Pe el se aşează icoana care înfăţişează sfântul, sfinţii sau evenimentul căruia îi este închinată biserica şi, uneori, şi icoana sfântului sau a evenimentului sărbătorit. Suportul pe care este aşezată icoana este înclinat la un unghi de patruzeci şi cinci de grade.

Pe lângă acest tetrapod, există un număr variat de suporturi de diverse tipuri, pe care icoanele sunt plasate vertical. Pe astfel de suporturi au fost aşezate icoane încă din secolul al X-lea.