Pe 30 ianuarie facem pomenirea zilei în care a fost descoperită Icoana Maicii Domnului din Tinos.

La doar patru ore distanță cu feribotul de Atena către sud-est, în Arhipeleagul Cicladelor, micuța insulă Tinos pare să fie secretul grecilor cel mai bine păstrat de lume. Cu doar 197 km pătrați și 9.700 locuitori, insula numără peste 600 de biserici, capele și mănăstiri – altfel spus, cam 50 locuitori și 3 capele la fiecare kilometru pătrat, multe dintre acestea fiind în proprietate particulară.

Populate cu mii de ani înainte de Hristos, celebre pentru artele frumoase, meșteșugurile și comertul dezvoltat aici, Insulele Ciclade reprezintă pentru mulți însăși esența Greciei, deși din cele 54 de insule doar 24 sunt acum locuite.

Insula Tinos este a treia ca dimensiune, absolut adorabilă ca peisaj: coline domoale înverzite, terasate cu piatră, peste care sunt risipite în toate direcțiile căsuțe albe, columbare vechi de sute de ani artistic decorate în piatră, vreo câteva zeci de mori de vânt, ruine de fortificații venețiene, toate de-a lungul unor drumuri de piatră care șerpuiesc total necontrolat în teren.

Insă nu toate acestea fac din liniștitul și arhaicul Tinos, cea mai vizitată – în mod paradoxal – insulă grecească, ci icoana Maicii Domnului Panaghia Evanghelistria, pentru adăpostirea căreia în anul 1830 a fost construită actuala Biserică a Buneivestiri, insula devenind în prezent primul loc de pelerinaj al Greciei și poate cel mai notabil și încă activ centru de pelerinaj din estul bazinului mediteranean. Numai că 90% dintre pelerini sunt greci, în afara țării “fenomenul” Tinos rămânând aproape necunoscut.

In mănăstirea Moni Kehrovouniou situată la 15 km nord de portul Tinos, mănăstire din secolul 12 aflată și acum sub jurisdicția Patriarhiei din Constantinopol, începând din anul 1822 Maica Pelaghia a avut un vis căruia nu i-a dat crezare până când acesta nu s-a repetat de trei ori. In vis i s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cerându-i să meargă în oraș și să solicite autorităților să înceapă să caute o icoană a sa, aflată în pământ de foarte multă vreme, într-un câmp necultivat exact descris; în plus, Măicuța Domnului cerea să fie ridicată în acel loc o biserică închinată ei. Ințelegând că este purtătoarea unui mesaj divin, Maica Pelaghia a mers la arhiepiscopul insulei. Episcopul și-a amintit că și un bătrân i-a povestit o viziune asemănătoare, așa încât, crezând, a pus să se tragă clopotele pentru a aduna locuitorii insulei, cărora le-a povestit în cuvinte pline de căldură dorința Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Credincioșii locuitori ai insulei au început căutările imediat, în septembrie 1822, iar primele descoperiri au fost ruinele unui templu și ale unui teatru antic, plăci de marmură purtând diverse inscripții, obiecte de cult religios… După cum s-a dovedit ulterior, templul antic fusese transformat de către primii creștini din insulă într-o biserică închinată Fecioarei Maria și Sfântului Ioan Botezătorul, iar această biserică a fost distrusă în secolul al X-lea într-un incendiu provocat de pirații sarazini/mahomedani. Incet-încet entuziasmul s-a micșorat iar săpăturile au fost treptat abandonate; în același timp însă o boală molipsitoare a afectat grav populația insulei, numărul crescând de morți determinând locuitorii să ceară protecția Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Arhipeiscopul a cerut din nou tuturor locuitorilor să reia căutarea icoanei, de data aceasta lucrările desfășurându-se sistematic; prin rotație toate satele de pe insulă au trimis oameni pe șantier, ceea ce a făcut ca ritmul să devină foarte accelerat. După o luna, au decis ca în paralel cu căutarea icoanei să înceapă construirea sfintei biserici, piatra de temelie fiind pusă pe data de 1 ianuarie 1823, pentru ca pe 30 ianuarie, chiar de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi (au lucrat și atunci, conform promisiunii), să fie descoperită icoana exact pe locul pe care construiau biserica, locul indicat de maica Pelaghia. Cărând pământul de la fundație, un lucrător a găsit o bucată de lemn pe care era pictat Sfântul Arhanghel Gavriil oferind un crin și imediat au descoperit și cea de-a doua parte a icoanei, reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria, în genunchi, acceptând mesajul divin al Intrupării Domnului.

Icoana de lemn a Buneivestiri din Insula Tinos, care inițial s-a aflat spre închinare în biserica distrusă de foc în secolul al X-lea, a scăpat în mod miraculos din incendiu și a fost îngropată în pământ, stând în umezeală timp de 850 de ani, până în anul 1823, și este o minune faptul că ea a fost găsită aproape întreagă, cu pictura neafectată esențial. Preasfânta Născătoare de Dumenzeu este înfățișată într-o cameră, îngenunchiată, cu capul plecat, în timp ce se ruga, în cartea deschisă de pe măsuță fiind înscrise cuvintele pronunțate de ea după anunțul îngerului: “Iată roaba Domnului, fie mie acum după cuvântul tău!”. In ceea ce privește stilul picturii, icoana nu aparține epocii bizantine ci urcă spre primii ani ai creștinismului, fiind acceptată unanim concluzia că Icoana Maicii Domnului din Tinos este opera Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, fiind una dintre cele trei icoane pictate de acesta în timpul vieții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; uitându-se la ele, Maica Domnului a spus: “ Harul Celui Născut de mine și harul meu să fie cu sfintele icoane”. Astfel se explică atât minunata descoperire a icoanei, eradicarea epidemiei care omora câte o sută de locuitori ai insulei pe zi – în perioada în care se abandonase căutarea – cât și numărul imens de minuni atestate de închinători, care au transformat acest loc în cel mai puternic loc de pelerinaj al ortodoxiei grecești, dar nu numai, căci și catolicii și persoane de diferite credințe și naționalități găsesc aici alinare; de exemplu bazinul de marmură în care se sfințește apa la Bobotează, la intrarea în biserică, este donația unui demnitar mahomendan vindecat de o boală incurabilă. Izvorul aflat pe același teren, găsit secat, a început din nou să izvorască în ziua în care s-a sfințit locul pentru biserică, atunci când arhiepiscopul a trimis un copil să aducă apă pentru slujbă; credincioșii îl consideră izvor sfânt, cu apă tămăduitoare.

Toată istoria pelerinajelor la Tinos, de la momentul viziunii Sfintei Pelaghia (1822) și până astăzi este plină de miracole indiscutabile, care presupun prezența și acțiunea Domnului, în cazuri în care firea lucrurilor nu poate ajuta sau explica. Nenumăratele ofrande dovedesc din plin această lucrare de tămăduire trupească și sufletească a rugătorilor către Maica Domnului, dar și recunoștința și mulțumirile pe care aceștia nu încetează să le manifeste. De altfel, icoana Buneivestiri din Tinos este acoperită integral cu diamante, safire și perle, bijuterii de aur și argint oferite de împărați, regi și credincioși și doar dacă privești atent se poate observa chipul Maicii Domnului (în dreapta) și chipul Arhanghelului Gavriil (în stânga). O copie a icoanei pictate se află însă expusă la intrare în biserică.

Cu ocazia hramurilor (30 ianuarie – ziua descoperirii icoanei, 25 martie – Bunavestire, 25 iulie – aniversarea viziunii Sf. Pelaghia, 15 august – Adormirea Maicii Domnului) fluxul pelerinilor este neîntrerupt și mulți dintre ei străbat în genunchi cei 800 metri de la țărmul mării până la biserică, implorând ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Multe minuni au loc loc noaptea, în timpul privegherilor. Și în celelalte zile ale anului biserica este deschisă de dimineața – la ora 7.15 se oficiază Sfânta Liturghie – și până la ora 17.30.

Pentru poporul grec, descoperirea icoanei Buneivestiri din Tinos are o relevanță aparte, căci încă din 1821 Grecia începuse să se organizeze pentru ieșirea de sub jugul otoman. Așa încât, descoperirea după doi ani, în 1823, pe o insulă micuță din Ciclade, a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost înțeleasă ca o aprobare divină a intențiilor poporului grec ortodox de a-și cuceri independența față de imperiul musulman. După eliberarea țării, conducătorii revoluției grecești au venit să aprindă o lumânare în fața icoanei și să mulțumească Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pentru sprijin. Biserica Panaghia Evanghelistria din Tinos este primul monument al statului grec modern, construit chiar în timpul războiului de independență, iar ziua națională a Greciei a fost stabilită în mod intenționat de Bunavestire, în 25 martie.

Dimensiunea lucrării Maicii Domnului prin această icoană este dată și de amploarea activităților naționale, religioase, educative, filantropice, sociale pe care le susține biserica din Tinos. Interesant este că fondatorii au definit-o ca institut și nu ca biserică parohială sau mănăstire, denumirea legală fiind “Sfântul Institut Panelenic Evanghelistria din Tinos”. Gestionând cu răspundere, ca administratori ai unei lucrări divine, darurile și fondurile care îi vin neîncetat – multe dintre ele de la grecii stabiliți în străinătate, cărora Maica Domnului le-a rezolvat problemele – institutul are drept scop susținerea de activități diverse, care acoperă toate domeniile nevoii sociale și naționale. Administratorii sunt laici: un comitet de 5 membri, toți cetățeni din Tinos, numiți de prefectul Arhipeleagului Cicaldelor. Demnitatea de comisar al sfintei instituții este onorifică și nu este salarizată. Institutul a susținut material, de la înființare și până în prezent, statul în timpul revoluției ajutând pecuniar armata, construcția Universității din Atena, schimbul de populație cu Turcia – repatrierea grecilor ca refugiați, iar în timpul războiului din 1940 a pus la dispoziția națiunii absolut toate fondurile bănești de care dispunea la acel moment, o sumă considerabilă. Ca centru religios prin excelență, Sfânta Instituție face eforturi să întărească și să protejeze ortodoxia prin subvenționarea clerului, susținerea activității misionare, acordarea de burse studenților străini care doresc să învețe în instituții de învățământ ortodox din Grecia, dotarea bisericilor parohiale cu obiecte de cult și fonduri, susținerea materială în cazul catastrofelor naturale. A construit școli clericale și de artă în Tinos și subvenționează anual întreaga rețea de învățământ din insulă, acordă burse pentru elevi și studenți meritorii care își continuă studiile în străinătate. Activitatea filantropică este foarte dezvoltată și, de asemenea, activitatea socială (cămin de bătrâni, orfelinat, școala filarmonică, susținerea organizațiilor turistice locale etc), a construit drumuri, clădiri de utilitate publică, lucrări de irigații și portuare, electrificare etc. Institutul are sală de conferințe, muzeu al artiștilor din Tinos, arhivă, pinacotecă, bibliotecă, muzeu arheologic.

E uimitor cum o mică insulă, având doar 0,15% din suprafața Greciei și 0,09% din populația ei, a reușit să susțină o națiune în momente de mare cumpănă. In dar primesc de la Maica Domnului, asemenea – creștinește – știu să dăruiască.

Maria Chirculescu

Miriam Turism