Câteva indicii şi referinţe istorice şi spiritual – duhovniceşti despre Icoana Maicii Domnului “Portăriţa” de la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos - valoarea, importanţa şi celebritatea ei…

Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de către teologi, şi s-au scris volume întregi. Înaintaşii şi Sfinţii Părinţi au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc şi dogmatic în acelaşi timp, şi ne-au învăţat să ne închinăm la icoane ca la înşişi sfinţii care sunt închipuiţi pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare.

Mulţi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice şi istorice decât ca obiecte putătoare de har şi sfinţenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria şi arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează şi se transmite prin aceste sfinte obiecte!...

Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întreţinem un continuu dialog cu Creatorul cerului şi al pământului şi cu toţi sfinţii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în faţa ei, că te şi înalţi, imediat, cu mintea la Iisus Hristos.

Desigur, ne putem ruga şi fără să avem în faţă icoane, dar creştinul obişnuit îşi adună mintea cel mai uşor şi intră în atmosfera rugăciunii, stând în faţa unei icoane făcătoare de minuni, şi, de fapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni!... Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezenţă divină continuă, căldură şi încredere duhovnicească, pe care le-ar simţi mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane!...

Cu alte cuvinte sfintele icoane scurtează calea între cer şi pământ, întreţin un permanent dialog între Dumnezeu şi om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui şi îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!...

Referindu-ne, în cele ce urmează, în mod concret, la una dintre ele, foarte importantă, vestită şi celebră, vom reţine faptul că Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, numită Portăriţa – Παναγία Πορταϊτισσα – fiindcă despre ea este vorba, se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii athonite, greceşti Iviron, cum se întră în curte, pe partea dreaptă.

Potrivit tradiţiei athonite, această icoană a venit pe mare, din Bizanţ.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Mergând la țărm, Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” din Mănăstirea athonită Iviron este prăznuită pe 12 februarie, 31 martie, 26 septembrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea athonită Iviron în Georgia), 13 octombrie (Sosirea Icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea grecească Iviron la Moscova, în anul 1648), și marți în Săptămâna Luminată (prăznuirea arătării icoanei Maicii Domnului într-un stâlp de foc la Muntele Athos, și recuperarea acesteia de către Sfântul Gavriil).

Această icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu se află în paraclisul de la poarta Mănăstirii Iviron, de aceea icoana este numită „Portărița” (Gr. Παναγία Πορταϊτισσα).

Conform tradiției, această icoană a fost pictată de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca.

Icoana Maicii Domnului „Portărița” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”). Sfânta Fecioară Maria este zugrăvită ținându-L pe Iisus Hristos pe brațul stâng și arătând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”).

Pruncul Iisus Hristos ține în mâna stângă un sul de hârtie ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.

Icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Mănăstirea grecească, athonită Iviron este ferecată, cu excepția fețelor, cu o îmbrăcăminte de aur și argint, cu pietre prețioase, monezi de aur și o mulțime de alte podoabe dăruite de împărați, regi, egumeni, duci, ofițeri și simpli credincioși. Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Fecioarei Maria. Le-au oferit Maicii Domnului aceia care au primit ceea ce au cerut de la Dânsa.

Din sinaxarul icoanei aflăm că a fost păstrată cu mare cinstire în casa unei văduve evlavioase din Niceea, ce avea un singur fiu. În timpul împăratului Teofil, iconoclaștii controlau casele creștinilor pentru a distruge icoanele. Unul dintre soldați a descoperit Icoana Maicii Domnului, și a lovit-o cu o suliță. Îndată a curs sânge din locul în care icoana a fost lovită.

Văduva, văzând minunea, și temându-se de distrugerea icoanei, a dat soldaților imperiali bani, implorându-i să nu se atingă de icoană până a doua zi, dimineața. Când soldații au plecat, femeia și fiul ei (care mai târziu a devenit călugăr athonit) au luat icoana și au mers la țărm așezând-o pe apă. În chip minunat, icoana Maicii Domnului s-a îndreptat, plutind deasupra apei. Sfânta icoană stând în poziție verticală deasupra apei, a plutit până la Sfântul Munte Athos.

Timp de câteva zile, călugării athoniți au văzut un stâlp de foc pe mare, ce ajungea până la cer. Această vedenie a continuat timp de câteva nopți. Apropiindu-se cu barca, monahii au constatat că stâlpul de foc izvora din icoana Maicii Domnului, iar când doreau să se apropie, icoana se depărta. Văzând acestea, călugării s-au întors la mănăstire, rugându-se Maicii Domnului ca să dăruiască acea icoană mănăstirii lor.

Maica Domnului s-a arătat în vis unui călugăr evlavios al Mănăstirii Iviron, Cuviosul Gavriil (12 iulie) zicându-i să meargă pe apă după icoana Sa. Mergând la țărm, Cuviosul Monah Gavriil a pășit pe valurile mării ca pe uscat, învrednicindu-se să ia cu mâinile sale această icoană grea și de mari dimensiuni, și a așezat-o în biserica mănăstirii.

În ziua următoare, nu au mai găsit icoana Maicii Domnului în biserică, dar căutând-o, au văzut-o pe zidul mănăstirii, deasupra porții. Atunci au luat icoana și au dus-o în biserică, dar iarăși au găsit-o pe zidul de la poartă.

Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, până când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i-a arătat Sfântului Gavriil voința Ei, zicând că nu dorește ca icoana să fie păzită de către monahi, ci mai degrabă Ea vrea să-i protejeze pe ei, nu doar în viața de acum, ci și în cea viitoare.

După aceasta, icoana a fost așezată în paraclisul de la poarta mănăstirii, ajungând să fie numită icoana Maicii Domnului „Portărița”.

Acest lucru apare și în Acatistul Maicii Domnului: Bucură-te, Portăriță bună, care deschizi credincioșilor ușile raiului!

Conform tradiției, Maica Domnului a promis Cuviosului Gavriil harul și mila lui Dumnezeu față de călugări atâta vreme cât icoana va rămâne în mănăstire. Se crede, de asemenea, că dispariția Icoanei Maicii Domnului „Portărița” din Sfântul Munte Athos ar fi un semn al sfârșitului lumii.

În altă ordine de idei, Icoana Maicii Domnului “Portăriţa” este mare, de 1,30 x 1,90 metri. Icoana este ferecată, cu excepţia feţelor, cu o îmbrăcăminte de aur şi argint, cu pietre preţioase, monezi de aur şi o mulţime de alte podoabe dăruite de împăraţi, regi, egumeni, duci, ofiţeri şi simpli credincioşi.

Aceste odoare sunt dovezi ale minunilor Preacuratei. Le-au oferit cei care au primit ceea ce au cerut de la ea. S-a prorocit, de către părinţi, că la sfârşitul lumii, această icoană va pleca pe mare, aşa cum a venit.

Una dintre bucuriile pe care le-a făcut această icoană celor rugători este următoarea: un tânăr pelerin, neprimind pâine de la bucătar, a primit de la Maica Domnului un galben, spre a-l da bucătarului. Bucătarul, dându-şi seama de unde era galbenul respectiv, s-a căit. Legat de pâinea din mănăstire, aici s-a mai petrecut încă şi o altă minune: când mănăstirea nu a dat masă la hram, de frica foametei, fiindcă nu aveau destule provizii, atunci milioane de furnici au început să care grâul din hambare. În amintirea acestei minuni, pocăindu-se înaintea lui Dumnezeu, monahii şi-au luat canonul dragostei de a pune zilnic, la poarta mănăstirii, o ladă de lemn, cu pâine, la îndemâna tuturor pelerinilor ce îi calcă pragul.

Uleiul de la candela acestei sfinte icoane este leac pentru otravă. Pe vremea venirii arabilor în Sfântul Munte Athos, un soldat arab a lovit cu cuţitul în chipul acestei icoane, şi îndată a început a curge sânge. Arabul văzând minunea, s-a înfricoşat şi căzând la pământ s-a pocăit, s-a botezat în legea creştinească şi s-a îmbrăcat în haină monahicească, rămânând acolo până la moarte.

Rugăciune la icoana Maicii Domnului Portăriţa

Apărătoare Doamnă, Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare, cântările cele de laudă aducem ţie noi robii tăi, ca cei ce cu venirea cinstitei icoanei tale ne-am igonisit armă tare, zid nebiruit şi strajă nebiruită. Acoperă-ne şi ne apară pe noi toţi de vrăjsmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de toată vătămarea sufletească şi trupească, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Portăriţă bună care deschizi credincioşilor uşile Raiului!

Aşadar, se cuvine ca noi să avem mare credinţă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi cu ajutorul acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă şi să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în aşa ceva!...

Dr. Stelian Gomboş