Suiți-vă, fraților, suiți-vă!

[revista Renașterea, nr. 3, 2001, p. 10]

„Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 8)

După Duminica Izgonirii lui Adam din rai, ne întâlnim din nou cu Adam (în Sfinți) în Duminica a patra din Postul Mare, când Biserica noastră îl prăznuieste pe Sfântul Ioan, cel ce a scris Scara, „ca pe un nou Adam” (cf. diac. Ioan I. lca jr.) în care chipul lui Dumnezeu, șters din întâiul Adam, s-a repictat ca o icoană vie cu culorile virtuților și cu penelul Sfântului Duh (cf. Sf. Diadoh al Foticeei).

Ajuns prin rugăciune, asceză și contemplație ca o „stea adevarată și nerătăcită, luminând marginile lumii” (Condac), Sfântul Ioan ne arată scara virtuților pe care omul se poate urca la cer. Alcătuită din 30 de trepte (capitole), scrierea sa este sinteza cea mai desăvârșită a literaturii ascetice, iar lectura ei este cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare (cf. Părintele Makarios Simonopetritul).

Vechii iconari din Răsăritul ortodox au fost atât de pătrunși de învățătura Scării, încât au ilustrat-o inspirat în numeroase icoane, fresce și gravuri. La noi o întâlnim mai ales în Moldova, cuprinsă în programul iconografic al câtorva biserici mănăstirești (Dobrovăț, Râșca, Sucevița, Sf. Ilie-Suceava, Cetățuia-Iași), dar o vedem și în Țara Românească, la Hurezi.

Comparând frescele din toate aceste locuri, nu putem să nu observăm că zugravii Suceviței au realizat cea mai amplă interpretare a Scării virtuților din întreaga iconografie românească. Plasată în centrul fațadei de nord și chiar pe axul intrării principale în incinta mănăstirii, ea atrage imediat privirile celor ajunși aici. Rostul acestei „strategii” iconografice este evident, el vizând importanța întâlnirii cu Sfântul Ioan și cu Scara sa.

Continuând comparația cu bisericile pe care deja le-am menționat, vom constata că numai la Sucevița, între ultimele trepte ale scarii, apare o distanță nefiresc de mare care o face aproape imposibil de urcat. Și întrucât acest detaliu are un scop foarte precis, în chiar acest interval (dintre treptele cu pricina) iconarii l-au zugrăvit pe unul dintre asceți căzut și atârnat de scară cu capul în jos.

Luând aminte la cele de mai sus este firesc să ne întrebăm: e cu putință ca cineva care a parcurs 29 dintre treptele Scării (și deci tot atâtea virtuți) să piardă cetățenia raiului pentru că nu a reușit să urce doar o singură treaptă? Care e această treaptă decisivă și ce vor să ne învețe iconarii?

Din Scara Sfântului Ioan știm că treapta cea mai de sus (a 30-a) este a dumnezeieștii iubiri. Deci aceasta îi mai lipsea nefericitului ascet. El nu a mai putut „păși” pe ea pentru a intra în Impărăția Cerurilor deoarece, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Toată asceza care nu are iubire este străină de Dumnezeu!”.

Prin urmare, chiar dacă aș urca toate cele 29 de trepte, sau, cu alte cuvinte spus, chiar „de aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă răsunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de-aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de-aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (1 Corinteni 13, 8).

Aceasta este învățătura de taină pe care ne-au descoperit-o genialii iconari ai Suceviței, care, împreună cu Sfântul Ioan Scărarul, ne îndeamnă pe toți: „Suiți-vă, fraților, suiți-vă, punând suișuri în inimile voastre și luând aminte la proorocul care zice: «Veniți să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului nostru, care ne face picioarele noastre ca ale cerbului și ne pune întru lucruri înalte ca să biruim întru calea lui» (cf. Isaia 2, 3). Alergați, rogu-vă, cu cel ce zice: «Să ne sârguim până ce vom ajunge toți la împreunarea credinței și a cunoștinței lui Dumnezeu, la starea de bărbat desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos» (Efeseni 4, 13), care a fost botezat în cel de al treizecilea an al vieții sale văzute și care a urcat pe cea de-a treizecea treaptă a scării celei duhovnicești, căci Dumnezeu este iubirea” (Sf. Ioan Scărarul).