Icoana Maicii Domnului cea numită "Pyrovolitheisa", adică "cea Impușcată", este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Născătoarei de Dumnezeu păstrate în Mănăstirea Vatoped, din Sfântul Munte Athos. Aceasta este o icoană pictată în frescă și așezată deasupra ușii celei mari de intrare în incinta mănăstirii.
Sfântul Munte Athos este un loc ocrotit de Maica Domnului. Mulți l-au numit "Grădina Maicii Domnului". In acest loc sfânt, viața zilnică se întrepătrunde în mod obișnuit cu minunile. Fiecare călugar athonit a văzut sau a trăit minuni ale Născătoarei de Dumnezeu. Pentru minunile săvârșite, icoanele Maicii Domnului, păstrate în bisericile mănăstirilor, sunt ferecate în aur și împodobite cu pietre și bijuterii scumpe.
Sapte icoane făcătoare de minuni
Mănăstirea Vatoped, a doua în ierarhia mănăstirilor din Sfântul Munte Athos, după Mănăstirea Marea Lavră, a fost construită, așa cum ne spune tradiția, de însuși Sfântul Impărat Constantin cel Mare (324-337). Fiind distrusă de împăratul Iulian Apostatul, ea a fost rectitorită de împăratul Teodosie I cel Mare (379-395), în semn de mulțumire către Maica Domnului, pentru salvarea minunată a fiului său, Arcadie.
Potrivit unei vechi legende, corabia pe care se afla tânărul Arcadie a naufragiat, iar Maica Domnului l-a salvat în chip minunat, ducându-l în locul pe care a fost zidită mai apoi mănăstirea. Oamenii împăratului l-au găsit dormind sub o tufă de mărăcini. Această legendă a dat și numele mănăstirii, prin unirea cuvintelor grecești "vato" (tufă) și "paedion" (copil), care înseamnă "copilul din tufiș".
Istoria mănăstirii se împletește cu istoria icoanelor minunate, prin care Maica Domnului a dat semne ale dragostei sale, ferind mănăstirea de atacurile piraților, înmulțind untdelemnul în cămările acesteia și vindecând de boli sau pedepsind îndrăzneala unor viețuitori din mănăstire, a Impărătesei Placidia sau a turcilor.
Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului care se păstreaza la Mănăstirea Vatoped, șapte la număr, sunt: "Vimatarissa", adică "Altarița"; "Paramythia", adică "Mângâietoarea"; "Pantanassa", adică "Vindecătoarea de cancer"; "Elaiovrytissa", adică "Izvorâtoarea de untdelemn"; "Antiphonitria", adică "Impotrivă glăsuitoarea"; "Esphagmeni", adică "Cea Injunghiată"; "Pyrovolitheisa", adică "Cea Impușcată", aceasta din urma aflându-se deasupra porții de intrare în mănăstire.
Icoana Maica Domnului "Pyrovolitheisa" - Mănăstirea Vatoped
Icoana Maicii Domnului cea numită "Pyrovolitheisa", adică "cea Impușcată", este o icoana pictată în frescă și așezată deasupra ușii celei mari de intrare în incinta mănăstirii. Numele și-l trage icoana de la o minune săvârșită la începutul secolului al XIX-lea.
In anul 1822, când Sfântul Munte era ocupat de o garnizoană a armatei turcilor, un soldat turc, anume Hussein, a îndrăznit să tragă cu pistolul spre icoana Maicii Domnului, aflată deasupra intrării în mănăstire. Glonțul necredinciosului a străpuns mâna cea dreaptă a Maicii Domnului. La scurt timp după aceasta, soldatul cel păgân, nepot al comandantului, a înnebunit și s-a spânzurat de un măslin din apropierea mănăstirii.
Aflând aceasta, unchiul său s-a mâniat nebunește pe călugării din mănăstire, socotindu-i responsabili de incident. Un prieten al celui mort, însă, a spus unchiului toate cele întâmplate, spre a nu se răzbuna pe cei din mănăstire, care era nevinovați. In cele din urmă, comandantul a cunoscut și el lucrarea mâniei divine, drept pentru care a refuzat chiar și ca nepotul său să fie înmormântat după cuviință.
Teodor Dănălache