Duminica Sfântului Ioan Scărarul

Pr. Lucian Farcașiu

Duminica Sfântului Ioan Scărarul, pe de‑o parte, încheie săptămâna a patra a Postului Păresimilor, închinată cinstirii Sfintei Cruci a Mântuitorului Iisus Hristos, iar pe de altă parte, deschide un nou ciclu în perioada Postului Mare, şi anume cel al nevoinţelor duhovniceşti, pentru a ajunge, cu bucurie, la sfânta și slăvita Înviere.

Este cunoscut faptul că Sfântul Ioan Scărarul este un purtător al Crucii, în sensul lepădării de lume şi al răstignirii voii sale, prin slujirea lui Hristos. Auzim în duminica închinată sfântului următoarele cuvinte: „Părinte Ioane Cuvioase, întraripându‑ţi gândul prin credinţă spre Dumnezeu, ai urât nestatornicia tulburării celei lumeşti şi, crucea ta luând‑o, ai urmat Celui ce vede toate, rob făcând minţii trupul cel neînfrânat, cu deprinderile sihăstriei, prin puterea dumnezeiescului Duh” (Triodul, Duminica a 4‑a a Postului Mare, Vecernia, la Doamne, strigat‑am, Stihira 13, p. 374). Sfântul Ioan este, aşadar, următor al Crucii Mântuitorului, fapt pentru care socotim că pomenirea sa nu este întâmplătoare în duminica imediat următoare Duminicii Sfintei Cruci.

Sfântul Ioan Scărarul, „legiuitorul ascezei” şi „făptuitorul” acestora în chip desăvârşit

Cea mai importantă lucrare duhovnicească a Sfântului Ioan, intitulată „Scara”, este citită pe întreaga perioadă a acestui post, servind drept călăuză a discernământului care trebuie să însoţească asumarea virtuţilor. Duminica închinată Sfântului Ioan Scărarul este, de fapt, cinstirea modelului viu al „ştiinţei duhovniceşti”, prezentat în lucrarea sa. Cartea Triodului exprimă această legătură între vieţuirea duhovnicească a sfântului şi opera sa scrisă: „Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te‑ai suit cu adevărat şi luminând, prin dreapta‑credinţă, la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus ai ajuns, biruind toate pândirile demonilor şi păzeşti pe oameni de vătămarea lor, o Ioane, scara virtuţilor...” (Triodul, Duminica a 4‑a a Postului Mare, Utrenia, Sedealna, la Slavă..., p. 376).

Înălţimea duhovnicească a sfântului este un dar primit de la Hristos ca urmare a vieţuirii sale ascetice: „Părinte Ioane, mărite... ai urât nestatornicia tulburării celei lumeşti... şi, ascultând glasul Evangheliei Domnului, ai părăsit lumea, bogăţia, întru nimic socotindu‑le... curăţindu‑ţi sufletul cu izvoarele lacrimilor și cu stările de toată noaptea înduplecând pe Dumnezeu, pentru aceasta ai ajuns la fericirea contemplaţiei de Dumnezeu: pururea ai purtat cu adevărat în gura ta înălţările lui Dumnezeu, cugetând cu multă străduinţă la cuvintele cele de Dumnezeu insuflate... şi cu harul cel ce izvorăşte de acolo te‑ai îmbogăţit, făcându‑te fericit...”. Sfântul Ioan este lăudat în textul slujbelor Duminicii închinate lui ca fiind „raiul virtuţilor”, „legiuitorul ascezei” şi „făptuitorul” acestora în chip desăvârşit.

Sfântul Ioan şi‑a luat crucea pentru a urma Evangheliei lui Hristos, retrăgându‑se din lume, pentru a‑şi stăpâni plăcerile trupului şi a se înălţa către Dumnezeu prin rugăciune. Textele slujbelor duminicii din Triod arată, de asemenea, faptul că, luptându‑se după rânduiala călugărească, Sfântul Ioan şi‑a mistuit plăcerile şi patimile, dobândind curăţia şi odihna fără de sfârşit a nepătimirii. Prin puterea Duhului Sfânt s‑a făcut stăpân peste trupul său, biruindu‑i pe demoni cu lacrimile sale, ajungând pe aripile rugăciunii până la lumina duhovnicească a vederii lui Dumnezeu, prin contemplaţie. Cinstindu‑l pe Sfântul Ioan, noi ne îndreptăm mintea către monahul desăvârşit, spre a cărui măsură duhovnicească ar trebui să tindă fiecare creştin în această vreme a postului.

Urmând acestei pilde mari a vie­ţii Sfântului Ioan Scărarul, să ne lăsăm călăuziţi pentru vremea vii­toare a postului de cuvintele Sfân­tului Ioan Gură de Aur: „Vă rog pe toţi şi vă îndemn ca fiecare să cerceteze în conştiinţa sa cele câş­tigate prin post; dacă folosul e îm­belşugat, sporiţi‑vă încă sârgu­in­ţ­a; dacă, dimpotrivă, nimic nu s‑a adunat, timpul care rămâne să fie folosit întru acest negoţ. Cât va dura acest praznic (Postul Mare, n.n.), să ne dăm mare osteneală, să nu intrăm cu mâinile goale, ca, îndurând osteneala postului, să nu pierdem răsplata...” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la pocă­inţă, 6, 1, apud Makarios Simonopetritul, Triodul explicat..., p. 344).