Răstignirea lui Hristos, care se prăznuieşte în vinerea dinaintea duminicii Învierii, se reprezintă astfel:

Un zid de cetate, simbolizând Ierusalimul, se întinde de la stânga la dreapta icoanei. În faţa zidului se află o cruce – uneori sunt trei cruci. Pe crucea din mijloc se află Hristos, cu mâinile şi picioarele bătute în cuie. Câte un tâlhar este legat pe fiecare dintre celelalte două cruci aflate de o parte şi de alta a Lui.

Iisus este gol, cu excepţia unei pânze care îi înfăşoară şoldurile. Ochii îi sunt închişi. Este mort. Capul, înconjurat de un nimb cu cruce, stă înclinat spre dreapta. Chipul Lui exprimă suferinţă şi durere - durere plină de blândeţe şi de iertare. Braţele întinse, cu palmele deschise, sunt bătute în cuie pe cruce. Din coasta dreaptă, străpunsă, curge sânge şi apă. Picioarele sunt strânse unul lângă altul, genunchii uşor îndoiţi. Tălpile picioarelor se sprijină pe o scândură mică orizontală, ca pe un scăunel, pe care sunt bătute în cuie, fiecare separate – nu împreună, cu un singur piron, ca în picturile apusene moderne.

Reprezentarea labelor picioarelor lui Hristos, bătute în cuie separat, se bazează pe o tradiţie veche, din primele secole ale creştinismului. Aşa le întâlnim şi în Evangheliarul Rabulla, un manuscris ilustrat remarcabil, care a fost realizat în Siria răsăriteană în anul 586 şi se află acum în Biblioteca Laurenţiană din Florenţa. Şi tot aşa sunt reprezentate pe una dintre laturile unei cutii de fildeş mai vechi, din sec. al V-lea, care se află la British Museum. Această variantă sculptată a Răstignirii, după Walter Lowrie, ,,pare să fie cea mai veche reprezentare a Răstignirii care s-a păstrat". Este de remarcat faptul că şi aici, ca şi în icoanele bizantine, Hristos este gol şi înfăşurat cu o pânză.

Deasupra capului lui Hristos, pe o scândură mică orizontală, se află inscripţia:(“Împăratul Slavei"). Inscripţia grecească apare adesea sub formă prescurtată, cu toate vocalele omise, în afară de cea a articolului iniţial.

Crucea lui Iisus este fixată într-o stâncă, ce are în partea de jos o mică grotă, în care apare pictat schematic - nu naturalist - un craniu.

Dacă sunt prezenţi şi cei doi tâlhari, cel care s-a pocăit se află în dreapta Domnului. El priveşte către Hristos cu o expresie blândă, de implorare. In jurul capului are o aureolă, arătând că, prin pocăinţă sinceră, a fost sfinţit, mântuit. După cum relatează Sfânta Evanghelie, Hristos i-a spus: ,,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine in rai" (Lc. 23,43). Tâlharul nepocăit se află în stânga lui Iisus. Faţa lui este mânioasă, meschină; părul, în dezordine. In unele icoane, tâlharii sunt înfăţişaţi nu numai legaţi de crucile lor, ci şi cu membrele bătute în cuie, ca Hristos.

În partea dreaptă a lui Iisus stă în picioare Maica Domnului. În unele icoane, celelalte femei (sora ei, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena) sunt înfăţişate în spatele ei. Plâng, dar cu reţinere, în special Maica Domnului. Ea Îl priveşte pe Iisus, cu mâna dreaptă întinsă către El, într-un gest de implorare, în stânga având o năframă.

În partea cealaltă a Domnului se află ucenicul Său, Ioan. Acesta este reprezentat tânăr, fără barbă, cu părul cârlionţat. Faţa lui are o expresie de întristare. Işi ţine mâna dreaptă pe obraz, iar stânga, lăsată în jos. Ioan este singurul Apostol reprezentat la Răstignire, pentru că numai el L-a urmat pe Hristos pe Golgota. El este cel căruia Mântuitorul i-a încredinţat-o pe Maica Sa, pe când era pe Cruce. Şi ea, şi Ioan sunt zugrăviţi cu aureole.

Uneori, în spatele lui Ioan apare un sutaş, menţionat în Evanghelii. Este îmbrăcat cu toată armura, stă în picioare, cu capul ridicat şi, cu mâna dreaptă întinsă spre Hristos, priveşte la Hristos cu cutremur. În mod caracteristic, el are aureolă. Aceasta, pentru mărturisirea pe care a făcut-o stând lângă Cruce pe când Iisus îşi dădea duhul, fiind martor al cutremurului de pământ care s-a petrecut în acel moment şi al altor fenomene uimitoare: ,,Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!" (Mt.27,54). Biserica Ortodoxă îl cinsteşte în rândul sfinţilor. Se numeşte ,,Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul" şi este pomenit pe 16 octombrie. Biserica învaţă că, după Învierea lui Hristos, acest sutaş a părăsit cariera de soldat şi s-a dus în ţinutul părintesc, Capadocia, unde L-a propovăduit pe Hristos, primind mucenicia.

Câteodată, lângă colţurile de sus ale compoziţiei sunt pictate soarele şi luna, sub formă stilizată. Fiecare are o faţă de om, din care emană raze de lumină. Soarele e roşu, iar luna cenuşie, spre aducerea-aminte a versetului ,,întuneric s-a făcut peste tot pământul [...], întunecându-se soarele" (Lc.23,44-45).

În partea de sus a icoanei, de obicei deasupra braţului orizontal al Crucii, stă scris: (Răstignirea). Deasupra capului Maicii Domnului, (Maica Domnului, sub formă abreviată); iar deasupra capului lui Ioan

Descrierea tradiţională ortodoxă, bizantină, a Răstignirii urmează îndeaproape relatările evanghelice, evitând adaosurile superficiale. Prin urmare, soldaţii călări pe cai, mulţimile de oameni şi îngerii plângând, întâlniţi în picturile apusene, se exclud, ca unele care distrag atenţia de la ceea ce este esenţial. În Evanghelia după Matei găsim, despre Răstignire, aceste fraze edificatoare:

,,Atunci ostaşii dregătorului, ducând ei pe Iisus în pretoriu, au adunat în jurul Lui toată cohorta [...] iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. [...] Şi venind la locul numit Golgota, care înseamnă: Locul Căpăţânii, [...] Iar după ce L-au răstignit, au împărţit hainele Lui, aruncând sorţi, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de prorocul: <<Împărţit-au hainele Mele între ei, iar pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi>>.[...] Şi deasupra capului au pus vina Lui scrisă: Acesta este Iisus, regele iudeilor. Atunci au fost răstigniţi împreună cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. [...] Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al noulea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: <<Eli, Eli, lama sabahtani?>> adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? [...] Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; [ ] Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: "Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!" Şi erau acolo multe femei, privind de departe, care urmaseră din Galileea pe Iisus, slujindu-I, între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu" (Mt. 27, 27, 31, 33, 35, 37-38, 45-46, 50-51, 54-56).

Evanghelia după Marcu nu adaugă nimic la relatarea de mai sus. Celelalte două Evanghelii, după Luca şi Ioan, oferă o explicaţie privind inscripţia de deasupra lui Hristos. Ele precizează că era scris în ebraică, în greacă şi în latină (Lc.23, 38, In. 19, 19-20). Luca mai redă şi câteva cuvinte rostite de cei doi tâlhari răstigniţi de o parte şi de alta a lui Hristos, spunând: ,,Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniţi, Îl hulea zicând: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi pe noi". Şi celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. Şi zicea lui Iisus: << Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta >>. Şi Iisus i-a zis: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai,"' (Lc. 23, 39-43).

Ioan include în plus o motivaţie a inscripţiei. El spune că a fost compusă de Pilat şi conţinea cuvintele: “ISUS NAZARINEANUL, ÎMPĂRATUL IUDEILOR” (19,19). Temenul ,,Nazarineanul" nu apare în inscripţia redată de celelalte trei Evanghelii. Un alt detaliu foarte important, menţionat numai de Sfântul Ioan, este acela că Maria, Maica lui Iisus, stătea lângă Cruce, ca şi el:

“Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: << Femeie, iată fiul tău! >> Apoi a zis ucenicului: << Iată mama ta! >> Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine” (In.19,25-27).

Un alt detaliu important, pe care numai Sfântul Ioan îl menţionează, fiind utilizat şi de pictorii iconari este acela că, la scurt timp după ce Hristos a murit pe Cruce, unul dintre soldaţi I-a împuns coasta cu o suliţă.

,,Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele. Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.,, (In. 19, 33-34)

Ioan introduce aceste detalii în Evanghelia sa, ca unul ce a fost martor al Răstignirii şi a observat totul de la faţa locului. Astfel, la sfârşitul istorisirii sale, spune: ,,Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca şi voi să credeţi” (In.19,35).

Incă un detaliu semnificativ al Răstignirii, relevant pentru descrierea acestui eveniment în iconografia tradiţională, apare în Faptele Apostolilor. In capitolul 2, versetul 3l, se spune că ,,trupul lui (Hristos) n-a văzut stricăciunea”. Prin urmare, trupul lui Hristos de pe Cruce nu este descris într-o stare de descompunere, aşa cum îl vedem în unele picturi apusene moderne, cum ar fi Răstignirea lui Matthias Grűnewald. În icoanele bizantine ale Răstignirii, trupul lui Iisus este înfăţişat nestricat.

În icoană apare doar o singură schimbare faţă de relatarea scripturistică a evenimentului: inscripţia ,,Împăratul Slavei” în loc de “Isus Nazarineanul, Împăratul Iudeilor”. Această diferenţă este întru totul justificabilă. Însuşi Iisus Hristos a negat că ar fi “Împăratul Iudeilor”. Când Pilat L-a întrebat pe Iisus: "Eşti Tu regele iudeilor?", El a răspuns: "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este aici" (In. 18, 33, 36). Comentând inscripţia pusă de Pilat pe Cruce, Walter Lowrie remarcă: "A fost o neînţelegere a lui Pilat când a scris pe Cruce inscripţia REGELE IUDEILOR. Nu era corect, deşi era scris în trei limbi. Sfântul Pavel descrie cu realism ceea ce s-a săvârşit când spune: ,,L-au răstignit pe Domnul slavei,,". Autorul a făcut referire la Epistola întâi către Corinteni, unde Sfântul Apostol Pavel spune: ,,Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut -o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei" (2,7-8). Şi Sfântul Apostol Iacov Îl numeşte pe Hristos ,,Domnul slavei" (Iac. 2, 1).

Expresia ,,Domnul slavei" apare şi în imnografia ortodoxă. Astfel, antifonul al zecelea, care se cântă la slujba Sfintelor Patimi în timpul Vecerniei Sfintei şi Marii Joi, spune:

,,Cel ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile pe care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atunci s-a rupt catapeteasma bisericii; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de Carele se cutremură toate. Aceluia să ne închinăm" (Antifon 10, glas 6).

Troparul care se cântă mai târziu la slujbă rezumă semnificaţia Răstignirii:

,,Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău, pe cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie (Sedealna, glas 4)

Răstignirea este de obicei zugrăvită în naos. In biserica Hosios Lukas, ale cărei mozaicuri s-au realizat în jurul anului 1000, Răstignirea se află în pronaos; dar în alte două vestite biserici bizantine, care au fost împodobite cu mozaicuri ceva mai târziu, Nea Moni (c. 1050) şi Daphni (c. 1100), scena răstignirii se află pe peretele naosului. De atunci încoace, naosul a începul să fie recunoscut ca locul potrivit pentru zugrăvirea acestui eveniment foarte important.