Adormirea Maicii Domnului se prăznuieşte pe 15 august, după un post de două săptămâni. Sărbătoarea aceasta este una dintre cele mai îndrăgite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia tradiţională, scena Adormirii este descrisă astfel:

Câte o clădire în dreapta şi în stânga icoanei. In mijlocul planului frontal se află Maica Domnului întinsă pe un pat, adormită, cu mâinile încrucişate pe piept. La capul Maicii Domnului se află Sfântul Apostol Petru, aplecat, ţinând în mână o cădelniţă şi tămâind. În partea opusă stă Sfântul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mâna dreaptă întinsă către ea într-un gest care exprimă adâncă evlavie. Jalea se citeşte pe faţa amândurora.

Lângă fiecare dintre cei doi mai sunt alţi cinci apostoli, cu expresii pline de tristeţe. In spatele patului, la mijloc, se află Hristos într-o mandorlă a slavei. Este încadrat de îngeri şi, puţin mai departe, de sfinţi ierarhi în veşminte liturgice. In capătul din stânga se află femei plângând. Hristos ţine cu amândouă mâinile sufletul mamei Sale sub forma unui prunc înfăşat. El şi Maica Domnului - atât trupul, cât şi sufletul ei - sunt reprezentaţi cu aureole; la fel şi îngerii. Apostolii şi ierarhii sunt reprezentați fără aureole, pentru a se scoate în evidenţă chipurile Mântuitorului şi Maicii Domnului. Din acelaşi motiv, îngerii - feţele, aureolele şi veşmintele lor – sunt pictaţi în culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorită crucilor mari de pe veşmintele lor, ţin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt înscrise. După Dionisie din Furna, ei sunt Sfinţii Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei. Kontoglou îl adaugă şi pe Sfântul Iacov.

Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc înfăşat, trebuie spus că este zugrăvit astfel pentru a simboliza faptul că, atunci când a murit, duhul ei s-a născut la o nouă viaţă, la viaţa cerească.

În unele icoane vechi, Sfinţii Apostoli apar purtând patul pe care se află întins trupul Maicii Domnului, evident într-o procesiune de îngropare. Îi întâlnim astfel, de exemplu, în fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare în planul apropiat un om care are amândouă mâinile tăiate de un înger cu sabia. După Leonid Uspensky, acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a îndrăznit să se atingă de patul Maicii Domnului. El adaugă că acest detaliu este ,,apocrif”. Kontoglou oferă o explicaţie oarecum diferită. El spune că omul era un evreu neevlavios pe nume Jehonias, care a fost pedepsit de înger pentru că a vrut să răstoarne trupul sfânt. Acest element nu numai că este lipsit de importanţă, dar şi distrage. Abate atenţia de la Maica Domnului, de la Hristos şi de la ceilalţi sfinţi. Nu se întâlneşte în icoanele perioadei bizantine; şi nici Kontoglou nu a folosit acest element.

Inscripţia icoanei este: (,,Adormirea Maicii Domnului,,).

Icoana Adormirii nu se bazează pe relatări scripturistice, pentru că acestea nu există, ci pe Sfânta Tradiţie. Este în acord cu imnografia Bisericii, în special cu svetilna care se cântă în ziua de 15 august şi în cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune:

,,Apostoli de la margini, adunându-vă aici, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu; şi Tu, Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu.”

Deşi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare în Noul Testament, termenul utilizat in icoană pentru a-i denumi adormirea, koimesis, într-adevăr, apare. De asemenea, verbul format de la acest cuvânt se întâlneşte de mai multe ori cu referire la evenimentul morţii şi a stării de moarte în cazul drepţilor. Substantivul koimesis este folosit în Evanghelia după Ioan când se vorbeşte despre moartea lui Lazăr. Aici citim că, după moartea lui Lazăr, Iisus le-a spus ucenicilor:

,,<<Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc>>. Deci I-au zis ucenicii: <<Doamne, dacă a adormit, se va face bine>>. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn de odihnă. Atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: <<Lazăr a murit>>,, (In. 11, 11-14).

Forma verbală a lui koimesis se foloseşte în Faptelc Apostolilor când se vorbeşte despre moartea lui Ştefan, primul mucenic. În capitolul al şaptelea din Faptele Apostolilor ni se spune că, pe când mulţimea arunca în el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu şi a spus:

,,Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a adormit (ekoimethe),, (Fapte 7, 59-60).

Cu privire la folosirea termenului koimesis în Noul Testament pentru a denumi ,,odihna" şi ,,moartea”, koimesis este corect preluat în inscripţia grecească a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cântarea spune că s-au adunat Sfinţii Apostoli pentru înmormântarea trupului sfânt al Maicii Domnului, este menţionat în Evanghelia după Matei (26,36) şi în cea după Marcu (14, 32) şi mai există o aluzie la el în Evanghelia după Ioan (18, l-2). Ioan se referă la grădina Ghetsimani şi spune că ,,Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Săi”.

Adunarea apostolilor în jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leagă de un moment precedent, de adunarea lor, împreună cu ea, după înălţarea lui Hristos. In primul capitol din Faptele Apostolilor citim următoarele:

,,Atunci ei (apostolii) s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim [...]. Şi când au intrat, s-au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru şi Ioan şi Iacov şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacov al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacov. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui." (Fapte 1, 12-14).

Acest pasaj arată că între Sfinţii Apostoli şi Maica Domnului a existat o legătură strânsă: se întâlneau cu ea din timp în timp, se rugau împreună şi îi purtau o adâncă evlavie. Această legătură strânsă a început la Răstignirea Domnului, când Prea Sfânta Fecioară şi ucenicul Ioan stăteau lângă Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai întâi ei, apoi ucenicului Său. Hristos ,,a zis mamei Sale: <<Femeie, iată fiul tău!>> Apoi a zis ucenicului: "Iată mama ta!" Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (In. 19,27-28).

În reprezentarea murală, mozaicul sau pictura care înfăţişează Adormirea este executată pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteşte privitorilor, în timp ce pleacă din biserică, de adormirea Maicii Domnului şi de propria moarte şi de viaţa ce va să vină.

Icoana se întâlneşte astfel în bisericile principale ale mănăstirilor şi schiturilor din Muntele Athos şi în numeroase biserici de pretutindeni, bizantine şi postbizantine.