Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Nămăiești este una dintre cele mai renumite icoane cu Maica Domnului din țară, fiind totodată legată și de întemeierea Mănăstirii în care ea sălăsluiește. Mănăstirea Nămăiești este o mănăstire ortodoxă din județul Argeș, aflată la mică distanță de Câmpulung, înspre nord-vest.

Date exacte în legătură cu întemeierea mănăstirii și a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Biserica Mănăstirii este săpată în piatră, în stânca muntelui. Documentele istorice în legătură cu satul Nămăiești și cu Mănăstirea Nămăiești atestează anii 1503-1547, în hrisoavele domnitorilor Radu cel Mare și Mircea Ciobanul.

Despre icoana Maicii Domnului de la Nămăiești, păstrată în biserica din peșteră, se spune că ar fi chiar una dintre cele 12 astfel de icoane pictate de Sfântul Apostol Luca, ea fiind adusă aici de Sfântul Apostol Andrei. Alții însă, spun că este numai o copie după una dintre cele 12 icoane.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăiești

Potrivit legendelor locului, trei ciobani au ajuns cu oile pe stânca în care se află astăzi Mănăstirea. Innoptând în aceste locuri, toți trei au avut același vis: în dangăt de clopot, fiecăruia dintre ei i s-a arătat un înger care i-a spus că în acea stâncă se află o icoană zugrăvită după chipul adevărat al Maicii Domnului.

A doua zi, de dimineață, trezindu-se, ei și-au spus unul altuia visul avut, s-au înfricoșat și au hotărât să se mute pe un versant alăturat. Visul s-a repetat în noaptea următoare, iar în a treia noapte li s-a arătat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stâncă anume și le-a arătat intrarea în grotă, spunându-le să facă un locaș de închinare acolo unde vor găsi icoana.

Hramurile alese de ei au fost Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii. Se crede că tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numărul viețuitorilor din mănăstirea ce se va întemeia aici să fie întotdeauna 33, după anii trăiți de Mântuitorul nostru pe pământ.

Este posibil ca icoana din peștera de la Nămăiești să fie una dintre cele mai vechi din toată creștinătatea. Se crede că este una dintre cele 12 icoane pictate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, la dorința Maicii Domnului, care le-a dat mai apoi celor 12 Apostoli, ce urmau să plece la propovăduirea Evangheliei.

Pe aceste locuri, icoana a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit în Dobrogea și a plecat apoi spre Dacia Superioară, făcând popas lângă un templu păgânesc, închinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse că în grotă trăiește un slujitor al zeului, pe care-l va încreștina, nu găsește pe nimeni în grotă și s-ar fi adresat celor cu care călătorea: "Nemo est." (Nu este nimeni), de unde și numele de Nămăiești. Apostolul Andrei a coborât în grotă și a lăsat icoana în partea de nord, aproximativ pe același loc în care se află acum în biserica Mănăstirii.

Altă tradiție mărturisește despre un singur cioban care, păscându-și oile prin aceste locuri și ajungând la stânca în care a fost mai apoi săpată biserica, a făcut un popas la poalele muntelui, la marginea pădurii, pe această piatră mare, rămânând cu oile aici peste noapte.

Ciobanului i s-a arătat în vis Maica Domnului care i-a spus: "Scoală-te, sapă sub tine și vei găsi o icoană într-o bisericuță de piatră. Aici vei face tu biserică în cinstea și slava Intrării în Biserică a Sfintei Fecioare Maria, izvor de viață și de tămăduire." Trezindu-se din acest vis ciobanul începu să sape cu râvnă și după trei zile și trei nopți dădu de o bisericuță de piatră, în formă de peșteră, cu icoane și odoare bisericești.

Legenda spune că icoana visată de cioban este chiar aceea care se află în biserica noastră, în partea stângă și despre care se spune că este făcătoare de minuni. Această icoană o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus în brațe.

Pictura a fost deteriorata de vreme. În anul 1798, icoana a fost ferecată în argint de către Enache Postelnicul, iar în anul 1913 soția unui general din armata română a pus să i se facă o ramă de argint. Astăzi, icoana este renumită pentru ajutorul dat femeilor care se roagă înaintea ei cu nădejdea de a putea avea copii, cât și pentru vindecări ale unor afecțiuni grave și alte necazuri. De atunci, Maica Domnului a săvârșit multe minuni cu cei ce veneau să se închine la icoana ei.

In vremea primului Război Mondial, între anii 1916-1918, biserica, stăreția și o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor căzute în zonă. Sergentul Ion Mustață a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, împreună cu puține cărți și odoare bisericești. El a mărturisit mai târziu că s-a trudit o noapte întreagă sa stingă focul, iar spre dimineață, flăcările s-au stins dintr-o dată, când au ajuns lângă icoană.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăiești - restaurarea

Icoana ajunsese într-o așa stare avansată de distrugere, încât oamenii care încercau să vadă chipul Maicii Domnului, aveau parte doar de un lemn aproape putrezit, din care nu se mai distingea aproape nimic. Doar forma celor două capete, cel al Maicii și cel al Pruncului, se păstra după forma ferecăturii.

Date fiind condițiile extreme de mediu în care a stat atâtea secole, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, icoana trebuia ori grabnic restaurată, ori pusă pe foc. "Este lămurit că nu mă închin materiei, deoarece atunci când se distruge forma crucii, ori din ce lemn ar fi făcută, arunc lemnul în foc; tot astfel și icoanele" (Sfântul Ioan Damaschin, Tratatul II Apologetic).

"Și nu cumva, după cum odinioară păgânii au adorat dumnezeii lor, tot astfel să adorăm și noi icoanele. Doamne ferește! Insă noi ne închinăm doar ca să arătam evlavia și dragostea noastră. De aceea se întâmplă adesea ca, ștergându-se caracterul sau chipul, lemnul să rămână gol. Iar acesta trebuie să ia forma crucii. Căci atâta timp cât două lemne sunt încrucișate și se păstrează figura Crucii, mă închin la Cruce, dar când lemnele sunt despărțite și s-a pierdut chipul, eu nu mă mai închin la două lemne separate!" (Sfântul Atanasie cel Mare).

Restaurarea a avut loc după o metodă athonită, folosită încă din secolul al XVI-lea, la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped. Călugării athoniți au pictat o pânză, în aceleași condiții cromatice, în aceeași tușă stilistică a originalului. Mai apoi, pânza a fost aplicată pe dinăuntrul ferecăturii, nu lipită, ci numai suprapusă, lăsând practic lemnul întreg, la fel și urmele din pictura veche.

Restaurarea icoanei a fost încredințată tânărului Alexandru Nicolau, care a lucrat vreme de câteva luni la aceasta, în prezența maicii starețe și cu o atentă supraveghere a fiecărei etape de lucru.

Vasile Frank Timiș, un roman creștin stabilit în Anglia, trecând pe la sfânta icoană, a aflat despre dorința maicilor de a îmbrăca icoana în aur, dar a văzut și lipsa de bani a Mănăstirii. El s-a oferit a finanța lucrarea, astfel încât de la Monetaria Statului el a adus puțin peste un kilogram și jumătate de aur aur, spre a o acoperi.

Sursa: CrestinOrtodox.ro