Învierea lui Lazăr se prăznuieşte în sâmbăta dinaintea Duminicii Floriilor - praznicul Intrării lui Hristos în Ierusalim. Evenimentul apare descris în felul următor:

Un munte stâncos, de o parte şi de alta a compoziţiei. În stânga, aproape de mijloc, se află Hristos. În spatele Lui sunt cei doisprezece ucenici, apropiaţi unii de alţii. Hristos ţine mâna dreaptă întinsă, binecuvântând cu autoritate. În stânga ţine un filacter, simbolul Evangheliei. Privirea Sa, puternică, exprimă o anumită întristare. În faţa Lui stau îngenunchiate cele două surori ale lui Lazăr, Maria şi Marta, plângând şi sărutându-I picioarele.

În partea dreaptă a compoziţiei apare înfăţişat Lazăr, în picioare, înăuntrul unui mormânt săpat vertical în stâncă. Este înfăşurat în giulgiuri albe de pânză. Faţa, palidă, are o expresie de suferinţă. Este tânăr, are barba neagră. Lângă mormânt, un om ţine lespedea care pecetluise mormântul, aşezând-o deoparte. Uneori sunt doi care fac lucrul acesta. Un altul, care se află lângă Lazăr, desface fâşiile de pânză de pe trupul acestuia. Iar altul stă lângă mormânt ţinându-şi haina ridicată în dreptul nasului – o invenţie a pictorului iconar prin care exprimă faptul că trupul mort răspândea un miros greu, de putreziciune.

În spate, între cei doi munţi, se vede o parte dintr-o cetate, cetatea Betaniei, unde trăiau Lazăr şi surorile lui; şi o mulţime de evrei ies afară din cetate, privind cu uimire.

Dintre toate figurile care apar în scenă, numai Hristos şi Lazăr sunt înfăţişaţi cu aureole: Hristos întotdeauna, Lazăr adesea. Folosirea aureolei în portretizarea lui Lazăr este în acord cu cinstirea lui între Sfinţii Bisericii Ortodoxe. În Triod - o carte liturgică folosită la strană în slujbele bisericeşti din perioada Triodului, care cuprinde Postul Mare şi cele trei săptămâni care îl preced – Lazăr este numit ,,sfântul şi dreptul Lazăr".

Icoana poartă inscripţia ("Învierea lui Lazăr").

În Evanghelia după Ioan, capitolul 11, evenimentul este astfel descris:

,,Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. [...] Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: "Să mergem iarăşi în Iudeea". [...] Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă:" Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el". [...] Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. [...] Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: "Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele n-ar fi murit". Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: "Unde l-aţi pus?" Zis-au lui: "Doamne, vino şi vezi". Şi a lăcrimat Iisus.[ ...] Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: "Ridicaţi piatra". Marta, sora celui răposat, I-a zis: "Doamne, deja miroase, că este a patra zi". Iisus i-a zis: "Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?" Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: "Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis". Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: "Lazăre, vino afară!" Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: "Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă". Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El" (In.11, 1-2, 6-7,14-15, 17,32-35, 38-45).

Icoana Învierii lui Lazăr urmăreşte îndeaproape această istorisire, în timp ce troparul care se cântă în Sâmbăta lui Lazăr rezumă sensurile principale ale evenimentului în următoarele cuvinte:

“Învierea cea de obşte mai nainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr L-ai înviat, Hristoase, Dumnezeule; pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii strigăm: <<Osana Celui dintru înălţime! Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului!>>”

Trebuie remarcat că, deşi Lazăr ocupă, evident, un loc foarte important în icoană, figura principală este Hristos. Întrucât semnificaţia fundamentală a scenei este aceea că, înviindu-l pe Lazăr, Hristos Însuşi ne-a oferit certitudinea Învierii celei de obşte, care se va înfăptui prin atotputernicia lui Dumnezeu. Cel care se cinsteşte prin această icoană este Iisus, nu Lazăr. Această semnificaţie este evidenţiată în troparul citat.

Învierea lui Lazăr a fost unul dintre subiectele populare ale artei creştine timpurii. În bisericile împodobite în întregime cu picture morale sau cu mozaicuri, este întotdeauna inclusă printre ele, în general în naos.