VISIT NEAMŢ – noua aplicaţie pentru o vacanţă pe meleagurile nemţene
Mănăstirea Pângărați a fost ctitorită în anul 1560 de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Biserica veche de la Pângărați are o arhitectură unică în Moldova prin includerea în aceeași clădire a două biserici suprapuse. Acest element unic este trădat de dimensiunile impresionante ale bisericii, aflate in contrast cu interiorul modest ca înălțime. Practic nu poți să nu te întrebi ce este deasupra.
Mănăstirea Bistrița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România. Cel mai de preț odor cu care și-a înzestrat Alexandru cel Bun ctitoria sa, Mănăstirea Bistrița, a fost icoana Sfintei Ana, păstrată cu sfințenie până astăzi și cinstită cu multă evlavie de credincioșii creștini.
Mănăstirea Văratec este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată într-o poiană de la poalele munților, în satul Văratec din comuna Agapia (județul Neamț), la o distanță de 12 km de orașul Târgu Neamțși la 40 km de municipiul Piatra-Neamț. Este cea mai mare mănăstire de maici din România, aici viețuind peste 400 maici.
Ansamblul Mănăstirii Agapia a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, fiind alcătuit din următoarele 7 obiective:[2]
Biserica „Sf. Voievozi” - datând din secolul al XVII-lea
Paraclisul „Nașterea Maicii Domnului” - datând din 1864
Biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslov” - datând din 1821
Chiliile - datând din secolele XIX-XX
Construcțiile din incintă - datând din secolele XIX-XX
Turnul clopotniță - datând din 1823
Bolnița de lemn „Adormirea Maicii Domnului” - datând din 1780
La acestea se adaugă și Casa scriitorului Alexandru Vlahuță (o chilie în care locuia scriitorul când venea în vizită la mănăstire), transformată în 1966 în muzeu memorial.
Ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
Mănăstirea Neamț este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamț, satul Mănăstirea Neamț, județul Neamț. Este cel mai mare și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind declarat monument istoric.
Mănăstirea Secu din Județul Neamț se află la 22 km de orașul Târgu Neamț și la o distanță de 4 km de șoseaua Târgu Neamț – Pipirig. Așezată în vecinătatea Pârâului Secu și la poalele Muntelui Vasan, acest așezământ monahal se înfățișează ochilor noștri sub forma unei cetăți medievale, construite cu ziduri groase, turnuri de apărare și turle ce se înalță asemenea unor sulițe uriașe. Mănăstirea Secu se află în vecinătatea Mănăstirii Neamț, cea mai veche mănăstire din judetul Neamț și a Mănăstirii Sihăstria, cunoscută pelerinilor pentru părintele Ilie Cleopa.
Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramulNașterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig-Vatra Dornei.
Mănăstirea Sihla (sau Schitul Sihla) este o mănăstire ortodoxă din sec. XVIII-XIX, care se află la 1000 m altitudine într-o zonă stâncoasă a Obcinei Sihlei din Munții Stânișoarei, pe drumul forestier care leagă satul Agapia de mănăstirile Sihăstria si Secu. În apropierea Mănăstirei se află peștera în care, în secolul al XVII-lea, a trăit Cuvioasa Teodora, fiica lui Joldea Armașu de la Cetatea Neamțului, cea care va fi cunoscută în lumea ortodoxă drept Sfânta Teodora de la Sihla.
Ansamblul este alcătuit din biserica de lemn „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” și biserica de lemn „Schimbarea la Față”.[1]
Mănăstirea Durău este o mănăstire ortodoxă de călugărițe situată în localitatea Durău din comuna Ceahlău (județul Neamț). Construcția ei datează din secolele XIX - XX.
Mănăstirea Durău a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2015, fiind alcătuită din următoarele 6 obiective: [1]
Biserica „Buna Vestire” - datând din 1835
Casa mitropolitului Veniamin Costachi - datând din anul 1832
Casa monahului Varahil Moraru - datând din sec. al XIX-lea
Stăreția - datând din sec. al XIX-lea
Clopotnița de zid - datând de la începutul sec. al XX-lea
Clopotnița de lemn - datând din perioada 1830 - 1835