A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.

Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mâna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mână se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mâna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor.

Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcându-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mină şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturându-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

Tot în această zi (7 ianuarie), s-a așezat și aducerea preacinstitei și sfintei sale mâini în cetatea împărătească a Constantinopolului.

A doua zi după dumnezeiasca Arătare, am luat dintru început, de la Sfinţii Părinţi, să prăznuim Soborul sfinţitului Prooroc înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Şi s-a aşezat şi acest praznic pe lângă celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tăcere nici una din faptele lui minunate.

În această zi se mai prăznuieşte şi aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în următorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune că a fost îngropat trupul înaintemergătorului, şi luând de acolo mâna dreaptă a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au săvârşit multe minuni. Una dintre aceste minuni este şi aceasta: Un balaur îşi avea cuibul în preajma cetăţii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii păgâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu şi-l cinsteau cu jertfe, în toţi anii; iar Jertfa adusă lui, era un om. Balaurul târându-se afară din cuibul său, şi arătându-se înspăimântător la vedere, căsca gura mare, lua jertfă şi o sfâşia cu dinţii.

Şi trecând timpul, a venit şi rândul unuia dintre creştini să dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatăl fetei, alese ca jertfă, se ruga lui Dumnezeu şi sfântului Ioan Botezătorul, ca să i se izbăvească fiica de moartea cea amară. Şi i s-a luminat cugetul să facă următorul lucru: a cerut să se închine la sfânta mână a sfântului Ioan; şi în timp ce săruta mâna, el a rupt cu dinţii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; şi dobândind ceea ce dorea, a ieşit din biserică. Iar când a sosit ziua de jertfă şi era adunat tot poporul, a mers şi tatăl fetei ducând pe fiica sa. Şi apropiindu-se de balaur, care căsca gura şi aştepta jertfă, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergătorului. Iar odată cu aceasta, balaurul a murit. Şi tatăl s-a întors acasă, cu fiica să vie, povestind minunata ei izbăvire. Iar mulţimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Ioan, zidind o biserică mare închinata Sfântului.

Se mai spune că la praznicul Înălţării cinstitei Cruci, era înălţată de arhiereu şi aceasta cinstită mână a Botezătorului. Şi când se înălța, uneori se desfăceau degetele, iar alteori se strângeau, şi desfacerea degetelor însemna belşug de roade, iar strângerea, lipsă şi nerodire. Pentru aceasta mulţi împăraţi, dar mai ales împăraţii Constantin şi Romano, Porfirogeneţii, care au împărăţit în anii 912-959, doreau să dobândească cinstită mână, pentru că nu cumva să ajungă acest odor în mâinile păgânilor.

Deci în vremea lor s-a făcut mutarea cinstitei mâini a Înaintemergătorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei şi a fost adusă la Constantinopol, chiar în seara dumnezeieştii Arătări, la Vecernie, când este obiceiul să se săvârşească de către creştini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împărat, sărutând cu dor această sfântă mână, a aşezat-o în palatul împărătesc.

Sinaxar 23 Septembrie

În aceasta lună, în ziua a douăzeci și treia, pomenirea zămislirii Sfântului slăvitului Înaintemergătorului și Botezătorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiască zămislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil către proorocul și sfințitul Zaharia, zicându-i: "Ascultată a fost rugăciunea ta". Așa că din aceasta s-a cunoscut mai înainte dumnezeiasca și fecioreasca naștere a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, adică pentru minunea, și a bătrâneților și a sterpiciunii Elisabetei. Când Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvânt al Tatălui, se pregătea să se pogoare din înaltul Cerului pentru a fi zămislit în chip feciorelnic în sânul Prea-curatei Sfinte Maica Domnului, voi să întărească și să vestească această Minune între Minuni printr-una care să îi semene fără a fi precum el. De asemenea, pentru ca întru toate Sfântul Ioan Botezătorul să fie înainte-mergătorul lui Hristos, cu șase luni înainte ca Arh. Gavriil să se arate Maicii Domnului, acesta din urmă se arată Marelui Prooroc Zaharia, în momentul în care intra în templul Domnului ca să tămâieze și să se roage pentru popor. Văzându-l, Zaharia fu cuprins de spaimă, dar Ingerul îl liniști spunându-i : "Nu-ți fie teamă, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, și femeia ta Elisabeta îți va dărui un fiu pe care îl vei numi Ioan. Vei avea multă bucurie și veselie, și mulți se vor bucura de nașterea lui. Căci el va fi mare în fața Domnului, și se va umple de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale" (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era bătrân, și la fel si femeia lui. De aceea el se îndoi pentru o clipă de adevărul cuvintelor Ingerului cum că acolo unde Dumnezeu voiește, rânduiala firii se biruiește. De aceea Gavriil îl înștiință că - pentru necredința lui, dar și ca să învețe să se folosească de graiul său numai pentru a-l preamări pe Domnul -, el va rămâne în muțenie până ce se va naște pruncul.

Sinaxar 24 Iunie

În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.

Acesta este mărturisit de Hristos mai mare decât toţi cei născuţi din femei, şi mai mult de prooroc, care a săltat în pântecele maicii sale, şi a propovăduit oamenilor venirea Mântuitorului nostru, şi a mers mai înainte la iad, ca să binevestească învierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul şi al Elisabetei, cea stearpă, fiind născut din făgăduinţă. Acesta a dezlegat tăcerea tatălui sau, când s-a născut, şi a umplut toată lumea de bucurie. Drept aceea şi îngerii astăzi se bucură cu oamenii, şi toată lumea este plină de bucurie şi de veselie. Şi se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Forachia.

Sinaxar 29 August

În această lună în ziua a douăzeci și noua, pomenirea tăierii cinstitului cap al cinstitului slăvitului Prooroc înainte-mergător și Botezător Ioan.

Sfântul Ioan, Inaintemergătorul și Botezătorul Domnului a primit de la însuși Domnul Hristos mărturia că el era cel mai mare dintre toți oamenii născuți din femeie și cel dintâi între Profeți. Pe când încă se afla în pântecele mamei sale, el a tresărit de bucurie în preajma lui Mesia pe care îl purta în ea Prea Sfânta Maică a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednică" (cf Evrei 11:38), se retrase în pustiu, acoperit cu o haină din păr de cămilă și încins cu o curea de piele, aceasta semnificând stăpânirea tuturor pornirilor trupești. Regăsind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hrănea cu cosași și cu miere sălbatică, și își ținea în contemplare mintea netulburată de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu în pustie, se duse în regiunea Iordanului, pentru a predica pocăința către mulțimile care veneau la el, atrase de viața sa îngerească. El îi boteza în apele Iordanului în semn de curățire de păcatele lor, și pentru a-i pregăti să îl primească pe Mântuitorul el îi îndruma să facă mai curând roade vrednice de pocăință, decât să se laude că sunt fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga în pustiu. Pregătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru. Toată valea sa se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte, și cele colțuroase, căi netede. Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit". (Is. 40:3-5).

Pentru că poporul se întreba dacă nu era el Mântuitorul așteptat de atâtea generații, Ioan le spuse: "Eu vă botez cu apă, dar vine altul mai mare decât mine, El vă va boteza cu foc și cu Duh Sfânt". Curățenia sa și dragostea sa pentru feciorie erau într-atât de mari încât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al cărui Inaintemergător fusese pus, ci chiar să Îl boteze in Iordan și să fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Sfântul Ioan medita fără încetare la Cuvântul lui Dumnezeu și le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative în fața respectării Legii dumnezeiești, a cărei desăvârșită întruchipare era viața sa. De aceea nu se temea să adreseze reproșuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rușine și dezmățat care, contrar Legii, se căsătorise cu Irodiada, soția fratelui său Filip pe când acesta din urmă era încă în viață și avusese cu ea o fată, Salomeea. Făcându-se mijlocitorul conștiinței înveterate a pescarului, Profetul îi vorbea în numele lui Dumnezeu : "Nu îți este îngăduit să ai ca soție pe femeia fratelui tău". De aceea Irodiana nutrea în ea o ranchiună puternică împotriva lui Ioan și voia să îl omoare; era însă împiedicată de Irod care îl proteja, ca bărbat drept și sfânt, dar mai ales pentru că se temea de poporul care îl cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urmă Irodiada cea perfidă își atinse scopul și făcu astfel încât Profetul să fie dus la închisoare în fortăreața din Macheronte. Când fu aniversarea zilei de naștere a regelui, în apropierea Paștilor, acesta invită pe notabilii regatului său la un mare ospăț, în timpul căruia toți se dedară îmbuibării și beției. Salomeea dansă cu voluptate în fața mesenilor acestui banchet al slavei deșarte, și ea plăcu privirii desfrânate a tatălui său care îi jură să îi dea ca recompensă orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumătate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânăra ceru să îi fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezătorul. Regele se simți încurcat, dar din cauza jurământului său, și pentru a nu-și pierde onoarea în fața invitaților, se decise să îl omoare pe Cel Drept. Sentința fu pe loc executată, un soldat îi tăie capul Sfântului Ioan în inchisoare și îl aduse imediat, încă sângerând, pe un platou, în sala de ospăț care adresă în tăcere reproșul său față de slăbiciunea criminală a regelui. Salomeea prezentă mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Mănâncă, o, mamă, trupul celui care a trăit ca unul fără trup, și bea sângele lui. Această limbă care nu înceta să ne facă reproșuri va tăcea de-acum pentru totdeauna".

Ucenicii Sfântului veniră să îi ia trupul și merseră să îl îngroape în Sevastia apoi se duseră să îl înștiințeze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moaștele Sfântului Inaintemergător fură regăsite în mod miraculos, pentru a răspândi harul asupra credincioșilor care li se închina.

Acest act sângeros pare să fi fost îngăduit de Dumnezeu pentru ca după ce a fost Inaintemergătorul lui Hristos pe pământ, Sfântul Ioan Botezătorul să fie de asemenea în împărăția morților si să meargă să înștiințeze pe morții cei drepți de speranța în Mântuire, venirea apropiată a lui Mesia care trebuia să spargă prin Cruce porțile și închizătorile Iadului.

Prin viața precum și prin moartea sa, Inaintemergătorul rămâne de asemenea pentru toți Creștinii un Profet și un stăpânitor al vieții spirituale. Prin comportamentul său ireproșabil, el îi învăța să lupte până la moarte împotriva păcatului, nu numai pentru respectul dreptății și ascultarea Legii lui Dumnezeu dar și pentru a înainta în virtute și curația inimii. Orice conștiință cizelată prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamănă deci cu Inainte-mergătorul și croiește "căile Domnului" în sufletul care se căiește, pentru a-i da cunoașterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).

Sinaxar 24 Februarie

În această lună, ziua a douăzeci şi patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfântului prooroc Înaintemergător şi Botezător Ioan.

Cinstitul cap şi de îngeri mult preţuit al Înainte-mergătorului s-a aflat, întâia oară după bunăvoirea şi arătarea sfântului Ioan Înaintemergătorul, de doi monahi oarecare, în casa lui Irod, mergând aceştia la Ierusalim, spre a se închina la purtătorul de viaţă mormânt al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la aceşti monahi luându-l un oarecare olar, l-a dus în cetatea emesenilor şi cunoscând olarul cum că prin mijlocirea sfântului cap avea bună norocire, îl cinstea în chip de negrăit. Când a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicându-i să nu-l mişte de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfântul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alţii şi mai pe urmă a ajuns la un oarecare Eustaţiu monah şi preot, care era de aceeaşi credinţă cu eresul arieni-lor. Acesta fiind alungat de către dreptcredincioşii din peştera unde locuia, căci precupeţea tămăduirile care se făceau de sfântul cap şi le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas în peşteră şi a fost ascuns acolo, până în vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea împărăţiei lui Valentin cel tânăr şi a lui Uraniu episco-pul Emesiei. Atunci mulţi având descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, într-o oală de lut, care servea pentru apă şi a fost adus şi pus în biserică de episcopul Uraniu, făcând nenumărate tămăduiri şi minuni.

Sinaxar 25 Mai

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea celei de a treia aflări a cinstitului cap al sfântului, măritului prooroc şi Înaintemergător şi botezător Ioan.

Acest cinstit şi sfânt cap fiind ascuns multă vreme, acum a izbucnit din sânurile pământului, ca aurul din baie, nu închis în vas de lut ca mai înainte, ci la loc sfânt, în vas de argint. Şi fiind vestit acest lucru de un preot şi fiind adus din Comane, a fost primit de strălucita cetate a cetăţilor, împreună cu credinciosul împărat şi credinciosul popor, cu toată bucuria. Şi cu credinţă închinându-se cinstitului şi sfântului cap, acesta a fost pus la loc sfânt.

A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Amintim că Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui său. In ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului ca răsplată.

Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat in Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime.

Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan.

Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Impărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. In anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

In timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.

Sursa: CrestinOrtodox.ro