Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, păstrată astăzi în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București, este o icoană făcătoare de minuni mult iubită de credincioși. Până la aducerea aici a icoanei, aceasta fusese așezată în Biserica Sfânta Vineri - Hereasca, din București, dărâmată în vremea regimului comunist. Se spune că, înaintea dărâmării Bisericii Sfânta Vineri, icoana Sfintei Parascheva a plâns.
Icoana Sfintei Cuvioase Parascheva din Biserica Sfântul Gheorghe Nou
Biserica Sfântul Gheorghe Nou este una dintre marile biserici din București, fiind construită de Sfântul Constantin Brâncoveanu. Biserica Sfântul Gheorghe Nou este una dintre cele mai de seamă ctitorii ale Sfântului Martir și Voievod Constantin Brâncoveanu (1688-1714), fiind totodată singura biserică din capitală, ctitorită de către sfânt, care a rămas până în zilele noastre. In curtea acestei biserici se află kilometrul 0 al României.
Mormântul Brâncovenilor, mâna Sfântului Nicolae, icoana făcătoare de minuni a Sfintei Cuvioase Parascheva sunt nestematele duhovnicești pe care credincioșii le prețuiesc în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, din București. Moaștele voievodului au fost aduse în țară de soția sa, Doamna Maria, în anul 1720, și îngropate pe ascuns în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din capitală.
In apropierea mormântului voievodal se află cunoscuta icoană, făcătoare de minuni, a Sfintei Cuvioase Parascheva. Icoana sfintei a fost adusă spre închinare, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou, în anul 1988, după demolarea samavolnică a Bisericii Sfânta Vineri, aflată la mică distanță de aceasta.
Teodor Dănălache