Icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, Grecia, este o icoană făcătoare de minuni și mult iubită de pelerinii ce pășesc pragul mănăstirii. Schitul Prodromu a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei.

Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domnești semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853, și de Carol I al României, în data de 19 iunie 1871. Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc între anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie. Schitul ține de Mănăstirea Marea Lavră.

"Istoria Mănăstirilor Athonite", carte în zece volume, scrisă de schimonahul Irinarh, menționează: "Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, avându-și locuința deasupra Mănăstirii Lavra, pe dealul ce se numește Palama, iată că într-o noapte, ieșind din chilie și stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numește Vigla, o doamnă șezând pe un tron precum cele împărătești, înconjurată de îngeri și sfinți, care tămâiau împrejur, cântând și închinându-se Impărătesei a toate. Și întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, starețul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voiește ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părți un locaș dumnezeiesc, spre slava Sfinției sale." Pe locul amintit va fi ridicat Schitul Prodromu. Lângă clopotniță există un paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului.

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Schitul Prodromu

Mai înainte de a fi zidit ansamblul monahal Prodromu, pe actualul loc exista numai o micuță chilie și un paraclis închinat Sfântului Ioan Botezătorul. Paraclisul sfântului se mai găsește și astăzi la schit, în afara zidurilor, înspre grădină, el fiind refăcut de mai multe ori de-a lungul timpului. Paraclisul este atestat abia în anul 1754, când el "a fost reînnoit de monahul Iosif Hiotul", după cum aflăm dintr-o inscripție de pe peretele sudic al acestuia.

In paraclisul cel vechi al schitului, închinat Sfântului Ioan Botezătorul, se păstrează icoana acestuia, recunoscută ca făcătoare de minuni. Icoana sfântului este așezată pe catapeteasmă, în partea dreaptă, lângă icoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Icoana Sfântului Ioan este ferecată în argint, lucrare săvârșită în anul 1853, pe cheltuiala domnitorului Grigore Alexandru Ghica al Moldovei. Nu se știe cu exactitate anul în care a fost zugrăvită sfânta icoană, însă este posibil ca aceasta să dateze din anul 1660, când paraclisul sfântului a fost rezidit, sub duhovnicul Filoftei.

Cea mai renumită minune săvârșită de Sfântul Ioan Botezătorul, prin sfânta lui icoană, este cea petrecută în anul 1821, odată cu izbucnirea Revoluției în Grecia. În acest an, neînțelegerile cu turcii au provocat mari supărări în Sfântul Munte Athos. Ajungând turcii și în Chilia Sfântul Ioan Botezătorul, ei nu au găsit aici mai nimic de mare valoare, precum aur sau obiecte scumpe. Părinții de la chilie, fie fugiseră în munți, cu odoarele cele de preț (Sfinte Moaște, Vase), fie merseseră la Marea Lavră.

Turcii cei necredincioși, intrând în paraclis și negăsind nimic de valoare, de mânie, au tras cu arma în icoana Sfântului Ioan Botezătorul. Gloanțele nu au atins însă icoana, ci s-au întors spre ei, speriindu-i groaznic. Cu această ocazie, chipul Sfântului Ioan a rămas foarte încruntat, până în ziua de astăzi, după cum se poate vedea.

Unii spun că turcii au tras înspre Sfântul Altar, spre a nu fi cineva ascuns acolo, alții spun că turcii au tras de spaimă înspre Sfântul Ioan, care s-a încruntat în momentul în care au pășit în paraclis, iar alții spun că au tras din greșeală, speriindu-se de un zgomot. Motivul pentru care aceștia au tras spre icoană nu este important, ci important este faptul că Sfântul Ioan nu a fost pictat astfel, ci abia după acest moment, el s-a încruntat puternic, cum a și rămas, până astăzi.

Teodor Danalache