Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Durău este o icoană făcătoare de minuni, asemănătoare multor altora, aflate în zona Neamțului, dar și în alte locuri de rugăciune de prin țară. Inaintea ei, credincioșii vin cu mare credință și dragoste, având nădejde puternică în ajutorul și puterea Maicii Domnului.

"Unele icoane sunt vindecătoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate și protectoare ale mănăstirilor și familiilor credincioase. Fără îndoială, toate icoanele sunt făcătoare de minuni și ajutătoare credincioșilor. Dar unele poartă o harismă specială, pe care o simte numai cel ce se roagă mult și cu lacrimi în fața sfintelor icoane" (Arhimandritul Ioanichie Bălan).

Mănăstirea Durău este situată în stațiunea balneo-climaterică Durău, în estul munților Ceahlău, la o distanță de 5 kilometri față de cascada Duruitoarea, de la care, după tradiție, și-ar fi luat numele. Prin așezarea ei atât de izolată și prin poziția naturală pe care o ocupă în Moldova, Mănăstirea Durău a fost multă vreme cea mai râvnită așezare isihastă de sub Ceahlău. Biserica actuală s-a ridicat în locul unui vechi schit de maici, existent aici încă de la începutul veacului al XVII-lea.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Durău

Icoana Maicii Domnului de la Durău, icoana cea mare, așezată în partea stângă a naosului, este o icoană argintată ce datează încă din secolul al XVIII-lea. Tot din acea perioadă s-au păstrat, în memoria locului și în tradiția mănăstirii, și primele minuni săvârșite înaintea ei.

Părintele Silvestru Ailincăi, trecut la cele veșnice în anul 1919, da mărturie despre minunile Maicii Domnului prin însăși viața lui. Silvestru a viețuit la mănăstire vreme de 20 de ani, mai înainte de aceasta el fiind căsătorit. Părintele avea mare evlavie către Maica Domnului. La icoana ei se ruga mereu, zicând: "Maica Domnului, ajută-mi mie, păcătosului. Maica Domnului, dă-mi sfârșitul cel bun! Apoi săruta icoana și se ducea la ascultare cu ochii în lacrimi."

De la o vreme, părintele Silvestru surzise de tot, căci avea peste 90 de ani. La biserică însă nu lipsea și nu întârzia niciodată. Intr-o zi, l-au întrebat părinții:

- Cum te scoli noaptea, la Utrenie, părinte Silvestru, dacă nu auzi clopotul?

- Are Maica Domnului milă de mine, păcătosul. Când mă culc zic: "Maica Domnului, scoală-mă la sfânta rugăciune!" Iar la miezul nopții, când toacă de Utrenie, cineva mă atinge puțin și îndată mă scol.

In toamna anului 1919, pe cand erau cu toții la Utrenie și se cânta "Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii", părintele Silvestru făcea metanii, după obicei, la icoana Maicii Domnului. Apoi, el a rămas în genunchi, cu fruntea la pământ. Părinții credeau că l-a furat somnul. La sfârșitul slujbei, l-au deșteptat, zicând:

- Scoală, părinte Silvestru, că s-a terminat Utrenia! Dar, o, slăvită minune! Părintele Silvestru își dăduse duhul înaintea icoanei Preasfintei Fecioare!

Teodor Dănălache