Iisus Hristos, Lumina vieții noastre

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Tulcan

Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere) (Ioan 9, 1-38)

În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! şi s-a închinat Lui.

Duminica a 6-a după Paşti este dedicată unui om orb din naştere, pe care Mântuitorul Hristos îl vindecă, redându-i vederea trupească şi duhovnicească, unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. Minunea vindecării orbului din naştere survine după o întâlnire extrem de dură avută între Mântuitorul şi iudeii din Ierusalim, în prezenţa poporului care-L urma şi pe care-l învăţa în templu. Iudeii tocmai au adus la Iisus o femeie prinsă în adulter, pe care după legea lui Moise trebuia să o ucidă cu pietre, dar aveau nevoie de confirmarea Învăţătorului. Replica lui Iisus a fost neaşteptată: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei“. Cei prezenţi au plecat rând pe rând, rămânând doar Iisus cu femeia. Mântuitorul o iartă, dar îi dă şi un canon: „Mergi, de-acum să nu mai păcătuieşti“. Şi îndată după această întâmplare, Iisus le spune celor care-L urmau: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“. Această mărturisire directă şi fermă a căzut ca un fulger peste adversarii Lui. Şi a început o dispută între iudei şi Mântuitorul, care avea să se termine prin intenţia acestora de a-L ucide, aruncând cu pietre asupra Lui. Pe acest fond al disputei, Iisus iese din templu ferindu-Se de ei, trecând mai departe. Evanghelistul Ioan ne relatează în capitolul 9 al Evangheliei sale că, după acest incident, Iisus întâlneşte un om orb din naştere, pe care-l vindecă şi pe care-l câştigă ca pe un adevărat apostol şi mărturisitor al Lui. Legătura dintre cele două evenimente, al iertării femeii păcătoase şi al vindecării orbului din naştere, rezidă în cuvintele Mântuitorului: Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

Duminica Luminii lui Iisus Hristos

Toate duminicile după marele și luminosul praznic al Învierii Domnului caută să ne încredin­țeze pe toți mărturisitorii lui Iisus Hristos, în chip deosebit, despre puterea Sa dumnezeiască, care s-a manifestat și se manifestă în diferite moduri și chipuri. Această putere s-a arătat în chip neașteptat, impresionant și co­pleșitor în propria Sa Înviere din morți; Domnul a făcut părtași pe diferiți oameni de Izvorul a­cestei puteri, care a însemnat pentru ei de fiecare dată ceva esențial: încredințarea acestora, începând cu femeile mironosițe și cu Apostolii Domnului, despre propria Sa Înviere. Domnul Cel înviat S-a arătat și altor persoane, dovedindu-le și acestora, în mod direct și personal, că El este Domnul și Stăpânul vieții și al morții. Tot după Învierea Sa din morți, Mântuitorul a dat Apostolilor puteri și îndemnuri speciale, de exemplu, puterea de a învăța și de a boteza. Hristos Domnul a dat Ucenicilor Lui puterea aceasta, pentru ca și ei să poată săvârși lucrări pe care le-a săvârșit El Însuși în timpul vieții Sale pământești: iertarea păcatelor, săvârșirea de minuni. Aceste puteri le-au primit Apostolii de la Domnul Cel înviat, pentru ca și ei să poată ierta păcatele oamenilor (cf. Ioan 20, 21-23), or, primind puterea de Sus, ei au putut săvârși minuni prin puterea lui Iisus Hristos. În acest orizont luminos și plin de putere se află și faptele minunate săvârșite de Cel care are „toată puterea în cer și pe pământ” (cf. Matei 28, 18), iar despre unele dintre ele ne relatează pericopele evanghelice ale acestor duminici de după Învierea Domnului, numite duminici ale Penticostarului.

Prin toate mărturiile Sfintelor Evanghelii ce se aud în sfintele noastre biserici în această perioadă a anului bisericesc, străbate o lumină spirituală deosebită, care luminează viețile oamenilor, le vindecă, le sfințește și le înnoiește: este Lumina lui Iisus Hristos, care devine Lumină a vieții oamenilor, dar, în chip special, despre această Lumină a Binefăcătorului de la scăldătoarea Siloamului ne învață Evanghelia acestei duminici.

Deci, Evanghelia Duminicii a 6-a după Sfintele Paști o putem numi și Duminica Luminii lui Iisus Hristos, de care se pot împăr­tăși oamenii, pentru ca aceasta să devină și Lumină a vieții lor.

„Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii”

Duminica orbului din naștere este una care a cutremurat de-a lungul timpului sufletele celor care au ascultat mesajul ei. Evanghelistul Ioan ne relatează că Iisus Hristos a întâlnit un orb din naștere. Ucenicii Lui, văzându-l pe cel orb, L-au întrebat pe Domnul: cine a păcătuit, acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus le răspunde că n-a păcătuit nici acesta, nici părinții lui, dar el s-a născut cu această deficiență fizică, ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu (cf. Ioan 9, 3). Mântuitorul Iisus Hristos a arătat apoi că El a venit în lume pentru ca să împlinească scopul pe care îl are de realizat pentru lume, lucrând cum se cuvine, până este ziuă, căci vine noaptea, când nimeni nu poate să mai lucreze. După aceea, rostește atât de frumoasele și pline de speranță cuvinte, cu semnificație pentru întreaga umanitate și chiar pentru întreg cosmosul: „Cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 9, 5). Evanghelistul Ioan continuă relatarea sa cu privire la orbul din naștere, spunând că Domnul Iisus Hristos a făcut apoi tină din scuipat, i-a uns ochii orbului și l-a trimis pe acesta la scăldătoarea Siloamului, pentru ca să se spele. El, ducându-se așa cum l-a îndemnat Iisus Hristos, și-a primit vederea ochilor lui tru­pești (cf. Ioan 9, 6-7). Toți cei care l-au cunoscut cu neputința vederii trupești nu știau ce s-a întâmplat cu el. Unii îl confundau cu altcineva, alții spuneau că doar seamănă cu orbul din naștere. Când orbul din naștere le-a spus că nu este vorba de nici o confuzie, ci că el este cel care fusese orb, iar acum vede, a fost întrebat insistent despre cele ce s-au petrecut cu el. Cel vindecat de orbire a fost dus apoi la farisei, care l-au chestionat și ei, în mod insistent, despre modul în care și-a dobândit vederea. Fariseii au fost cu atât mai contrariați și revoltați, cu cât minunea vindecării orbului din naștere a avut loc într-o zi de sâmbătă. Orbul vindecat le-a spus și lor că a fost orb, iar acum vede, și că Iisus a fost Acela care l-a făcut pe el sănătos. L-au întrebat din nou pe cel vindecat ce crede despre Iisus Hristos. Orbul a mărturisit că El este Proroc. Mai mult decât atât, mulți dintre iudei nu puteau crede că un orb din naștere poate fi vindecat. De aceea, ei i-au chemat pe părinții celui orb din naștere, ca să confirme și ei că cel vindecat este fiul lor. Aceștia l-au recunoscut că este fiul lor, dar nu au dorit să spună mai mult despre vindecarea lui, de frica iudeilor, de a nu fi dați afară din sinagogă. Apoi, fariseii l-au întrebat, din nou, despre modul vindecării lui și i-au cerut să nu recunoască pe Cel care l-a vindecat, pentru că ar fi păcătos săvârșind lucrări ce nu s-ar cădea a fi săvârșite în ziua sâmbetei. Orbul vindecat le-a zis: „Tocmai în aceasta constă minunea: că voi nu știți de unde este (Iisus Hristos, n.n.), iar El mi-a deschis ochii. [...] Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic” (Ioan 9, 30 și 33). Cel vindecat a fost apoi dat afară din sinagogă.

Mântuitorul, auzind cele întâmplate, l-a întrebat pe orbul din naștere vindecat: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?” După ce s-a convins că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, a răspuns: „Cred, Doamne!” și „s-a închinat Lui” (Ioan 9, 35 și 38).

„Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El”

Minunea vindecării orbului din naștere evidențiază cu o mare forță de convingere că, în ciuda vrăjmășiilor de care au avut parte Iisus Hristos și cei care au primit darurile Lui, puterea Sa dumnezeiască a triumfat. În același timp, a biruit Lumina Lui, care a alungat întunericul nepu­tinței, al bolilor de tot felul, al orbirii trupești și sufletești, și lumina cunoștinței de Dumnezeu s-a proiectat în sufletele oamenilor sinceri, deschiși și dornici să primească de la Mântuitorul Lumina Lui cea inepuizabilă.

Manifestarea lui Iisus Hristos ca Lumină este menționată tot de Evanghelistul Ioan, în Prologul Evangheliei sale, unde aflăm că Iisus Hristos este Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, Care a adus viață întregii creații și, totodată, în această viață primită de la El, oamenii s-au putut bucura de Lumina Sa: „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5). Deci putem vorbi de o lumină mai generală a Sa, care se proiectează asupra întregii creații, care se luminează și ea, prin Lumina Celui care a creat-o și îi poartă de grijă. Nu întâmplător, în limba română, cuvântul „lume” provine de la cuvântul latinesc lumen, luminis, care înseamnă „lumină”. Așadar, lumea este percepută de români ca fiind luminată, prin Lumina Celui care a adus-o la existență. De aceea, oamenii care au această percepție asupra înțelegerii lumii se simt în ea bucuroși și luminați, descoperind prin intermediul ei noi și noi sensuri ale ei, care îl scot pe om din monotonie și plictiseală și îl plasează într-o permanentă noutate, creativitate și lumină spirituală.

După ce omul a reușit să aducă, prin păcat, o anumită opacitate sau un întuneric asupra lumii, în general, și asupra vieții omului, în special, a venit Cuvântul sau Fiul lui Dumnezeu, ca să pună din nou în lumină frumusețea acesteia și a vieții omului pe pământ, chemat la mântuire de Iisus Hristos. Astfel, Iisus Hristos a venit în lume ca Lumină, pentru că Dumnezeu Însuși este Lumină: „Și aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El” (I Ioan 1, 5). Deci, Lumina dumnezeiască nu este ceva abstract, teoretic și sec, ci este Dumnezeirea însăși, înțeleasă în mod personalist, iar oamenilor s-a făcut accesibilă această Lumină dumnezeiască în Persoana lui Hristos, Care a venit ca să lumineze lumea, s-o scoată din întunericul păcatului, al răului, al diavolului și al morții și să o lumineze cu Lumina Sa neînserată.

Mântuitorul Hristos, după ce a împlinit tot ceea ce se cuvenea pentru mântuirea oamenilor, a lucrat pe pământ ca Cineva care a venit să aducă Lumina cea mântuitoare. De aceea ne-a împărtășit lumina cuvântului Evangheliei Sale, a tuturor învă­țăturilor referitoare la Dumnezeu, om, lume, mântuire, Împă­răția lui Dumnezeu etc. În felul acesta, Biserica Lui este un așe­zământ prin care oamenii se pot lumina cu Lumina lui Hristos care luminează tuturor. Iisus Hristos S-a definit pe Sine Însuși ca Lumină: „Eu sunt Lumina lumii. Cel care îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).

Înaintea Pătimirilor Sale, Mântuitorul a dat mai multe porunci Ucenicilor Săi, printre care și aceea de a-L înțelege pe El ca Lumină și a umbla în Lumina Lui: „Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât veți avea Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36).

Duminica vindecării orbului din naștere este într-adevăr o chemare pe care o adresează Mântuitorul tuturor oamenilor: de a-L înțelege și a-L vedea pe Domnul Cel răstignit și înviat, ca Lumină a vieții lor. În această vedere duhovnicească, toți cei care cred în El, care s-au botezat cu botezul Lui și s-au împărtășit din „Pâinea cerească” și au băut din „Paharul vieții” se luminează și ei prin Lumina Lui. Viața creștină este, deci, o viață în Lumina lui Hristos.

Binefacerile acestei lumini dumnezeiești le putem înțelege comparându-le în mod analogic cu binefacerile pe care le primesc oamenii de la soarele de pe cer. Lumina lui Hristos luminează, încălzește, face să rodească faptele cele bune în viața oamenilor. În absența Luminii lui Hristos nu este decât întunericul spiritual, cu toate nenorocirile și suferințele lui. Absența iubirii din lume, existența păcatelor de tot felul, a violenței verbale și fizice, slăbirea credinței în Dumnezeu - Lumina veșnică, aruncă omul și omenirea într-un adevărat coșmar existențial.

În fața acestei perspective întunecoase, Biserica propovădu­iește și împărtășește lumii Lumina lui Hristos, Care să devină lumină a vieții oamenilor. De aceea, cuvântul apostolic trebuie să răsune cu ecou în mințile și inimile tuturor oamenilor: „Deșteaptă-te cela ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos” (Efeseni 5, 14).