Potirul Nesecat este o icoană cu Maica Domnului. De ce este specială această icoană? Pentru că este văzută drept grabnic ajutătoare a celor ținuți de patima alcoolului. Toate icoanele cu Maica Domnului sunt mijlocitoare de mari daruri și bucurii, însă această reprezentare este una unică. Icoana se află în Biserica Acoperământul Maicii Domnului, din Mănăstirea Serpuhov, Vasotk, mănăstire de călugări. Aici, zi și noapte ard candele și se înalță rugăciuni pentru alinarea și mântuirea celor ținuți de patima alcoolului, dar nu numai.
Potirul Nesecat - icoana celor cu patima alcoolului
Icoana Potirul Nesecat a fost descoperită în Rusia, în anul 1878. Cum s-a petrecut minunea: un soldat în rezervă din Tula obișnuia să-și dea toată pensia pe alcool, distrugându-și astfel sănătatea și mântuirea. Deși a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.
Intr-o noapte, un bătrân schimonah (sfânt sau înger) i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. Cuviosul i-a spus: "Mergi în orașul Serpuhov, la Mănăstirea Maicii Domnului. Acolo este o icoană a Maicii Domnului Potirul Nesecat, roagă-l pe părintele să slujească înaintea ei o rugăciune și vei fi sănătos cu trupul și cu sufletul."
Pentru că nu avea nici un ban și nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut și a doua și a treia oară, îndemnându-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus. Atunci, târându-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat și s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a întărit picioarele, pentru a putea merge, și bărbatul a început să se simtă mai bine. In ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.
Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să știe de existența vreunei astfel de icoane. In cele din urmă, unul dintre ei și-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. "Oare nu-i icoana care se află în trecerea din catedrală la veșmintărie?" Pe spatele ei scria "Potirul Nesecat".
In bătrânul evlavios care i s-a arătat l-a recunoscut pe starețul Varlaam, ziditorul acestei mănăstiri. Chipul nou aflat a fost așezat în biserică și înaintea lui s-a săvârșit rugăciunea. Nu numai că i s-au vindecat picioarele, ci l-a părăsit și atracția de neînvins pentru paharul cu vin. După ce i s-a făcut molitfa (rugăciunea) țăranul s-a întors acasă complet sănătos și vindecat deplin de patima alcoolului.
Minunea cu sfântul purtător de grijă și cu minunea din fața icoanei s-au răspândit cu repeziciune și mulți suferinzi de patima beției, împreună cu familiile lor, veneau să se roage în fața icoanei Potirul Nesecat. Mulți dintre ei se reîntorceau să aducă mulțumiri Maicii Domnului pentru vindecare și pentru că a răspuns la rugăciunile lor.
In fiecare duminică, la Mănăstirea Serpuhov Vyotsk, se citește molitfa (rugăciunea) și Acatistul Potirul Nesecat, în fața icoanei, pentru cei suferinzi de patima beției. In mănăstirea unde se află icoana zilnic se săvârșesc slujbe de sfințirea apei și se înalță rugăciuni pentru toți cei ce pătimesc, cerând ajutor de la Impărăteasa Cerului, înaintea Sfintei sale icoane.
Nenumărați pelerini vin la sfânta mănăstire, cerând vindecare pentru soți, frați, surori și tot sufletul ce suferă de patimi trupești și sufletești. Cea mai solemnă slujbă înaintea icoanei Maicii Domnului se săvârșește în ziua de 18 mai, ziua hramului icoanei.
Troparul icoanei Potirul Nesecat
Veniți dreptslăvitorilor creștini, la dumnezeiescul și minunatul chip al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, care satură inimile celor credincioși din Potirul Nesecat al milostivirii Sale și arată minuni poporului celui binecinstitor. Acestea văzând și auzind, cu duhul prăznuind, cu căldură să-I strigăm: Stăpână Prea milostivă, tămăduiește neputințele și patimile noastre, rugând pe Fiul Tău, Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre!
Teodor Danalache