Este nesfârşit şirul mucenicilor din populaţia daco-romană de pe malurile Dunării care s-au împărtăşit devreme de harul sfinţeniei creştine cu preţul sângelui lor. Dintre aceştia, unii s-au învrednicit de slujire bisericească înaltă, ca episcopi, preoţi sau diaconi, iar alţii au ajutat pe fraţii lor de credinţă în slujiri mai modeste, dar folositoare mântuirii lor. Astfel, unii citeau din cărţile sfinte la slujbele bisericeşti, iar alţii, dăruiţi cu o putere deosebită, înlăturau duhurile rele ce stăpâneau pe unii creştini. Aceştia purtau numele de exorcişti şi aveau un rol mare în pregătirea celor care doreau să primească botezul creştin, citind rugăciunile de lepădare şi de alungare a duhurilor rele din trupurile şi sufletele lor, ceea ce astăzi face preotul, căci nu se mai folosesc exorciştii (1).

Ei luau deci parte cu multă râvnă şi cu evlavie la lucrările sfinte din biserică, iar în timpul prigoanei împăratului Diocleţian, mulţi au înfruntat cu curaj şi lepădare de sine suferinţele şi moartea, ca şi cei din slujirile bisericeşti mai înalte, primind cununa de mucenici şi ajungând la lumina slavei celei de sus.

Între aceştia se face pomenirea Sfântului Mucenic Hermes, exorcistul (2), care a slujit cu smerenie şi adâncă evlavie lui Hristos în biserica din cetatea Bononia. Aici exista un locaş sfânt şi mulţi închinători dintre băştinaşii daco-romani, trăitori ca şi acesta cu multă evlavie creştină şi ascultând şi urmând poruncilor adevăratului Dumnezeu.

Neînfricoşându-se de asprele măsuri de prigonire a închinătorilor şi slujitorilor lui Hristos, luate de împăratul Diocleţian şi aduse la îndeplinire de către demnitarii săi, exorcistul Hermes primea în biserică pe cei stăpâniţi de duhuri rele şi prin harul şi puterea rugăciunii sale le alunga şi-i tămăduia pe aceştia. Totodată el pregătea pe cei care aveau să se boteze, citind rugăciunile de lepădare şi de curăţire de întinare a demonilor, după care se oficia taina Botezului de către episcop sau de către preot.

Când s-a pornit mânia conducătorilor păgâni ca să nimicească pe slujitorii Bisericii, fără să se lepede sau să ascundă lucrarea sa printre cei de o credinţă cu el, exorcistul Hermes a arătat folosul slujirii sale în Biserică şi a primit cu curaj şi sfântă bucurie mucenicească sfârşitul vieţii sale pământeşti, când călăii cei păgâni i-au tăiat fără milă capul. De altfel, aşa s-au sfârşit prin ascuţişul sabiei atâţia mărturisitori neînfricaţi din cetatea Bononia şi de pe întinsul ţărmurilor Dunării.

Prin această moarte martirică, exorcistul Hermes a păşit în viaţa cea adevărată şi veşnică. Sângele său nevinovat şi de mult preţ i-a deschis şi însemnat calea către ceruri, unde s-a învrednicit să intre în ceata sfinţilor şi să trăiască în slava cea veşnică.

Totodată, pe pământ, Hermes-exorcistul s-a dovedit vrednic de cinstire de-a lungul veacurilor nu numai în cetatea sa, ci şi în cetatea apropiată, Ratiaria, şi oriunde trăiau suflete creştine, ce căutau mântuirea cu ajutorul confraţilor, care din cer se rugau pentru ei.

Pomenirea morţii muceniceşti a lui Hermes, exorcistul, avea loc la 31 decembrie (3).

Pr. Prof. Dr. Vasile Gh. Sibiescu

1. A se vedea: J. Forget, art. Exorciste, în Dictionnaire de theologie catholique, par Vacant,. Mangenot et Amann, tom. V, II, col. 1780-1786. Exorcismele aveau forma de jurământ: Te Jur pe Dumnezeul cel viu, Matei 26, 63. În sens strict, «a exorciza» înseamnă a alunga demonii (Fapte 19, 13 ş.u.). Exorciştii activau prin îngăduinţa episcopului lor. Sfântul Chiril al Ierusalimului foloseşte pe exorcişti la pregătirea catehumenilor, ca să citească lepădările, rânduială păstrată până azi la oficierea Botezului ortodox. Despre exorcişti se menţionează în can. 7 al Sinodului IV din Cartagina, în can. 26, Laodiceea şi în Constituţiile apostolice.

2. Despre Hermes,, exorcistul, am folosit cele menţionate de H. Delehaye, Saints de Thrace et de Mesie, în «Analecta Bollandiana», XXXI (1912), p. 257-258. J. Zeiller.

3. Data morţii lui Hermes, exorcistul, e pusă la 30 decembrie în Prescurtarea siriacă şi la 31 decembrie în Notiţia din Martirologiul ieronimian, care pare mai sigură. A se vedea H. Delehaye, ibidem, p. 250.