Dintr-o scurtă inscripţie în limba greacă de la începutul veacului al IV-lea ar reieşi că Tasius (Dasius) a suferit martiriul la Axiopolis (Cernavodă), împreună cu Chirii şi Quindeus sau Cindeus (1). Se poate ca la Axiopolis, Sfântul Dasie să fi fost numai sărbătorit, deoarece actul său martiric precizează că locul pătimirii a fost în cetatea Durostor (2).

Sfântul Dasie era, aşadar, un soldat roman, din legiunea care staţiona la Dunăre, în provincia Moesia Inferior. Motivul arestării şi condamnării sale la moarte a fost următorul:

Era obiceiul larg răspândit ca la sărbătoarea Saturnaliilor, foarte populară la romani, să se aleagă la sorţi un rege al Saturnaliilor. După alegere, el se îmbrăca în hainele şi cu insignele zeului sărbătorii, având îngăduinţa ca timp de treizeci de zile să se dedea la tot felul de petreceri şi desfrânări, în fruntea unui cortegiu de soldaţi, spre hazul şi desfătarea mulţimii. După trecerea acestui răstimp, cel ales rege era sacrificat, prin aruncare în sus şi, în cădere, era străpuns de săbiile ostaşilor.

Pentru Biserică grav era faptul că până şi unii dintre credincioşii Evangheliei luau parte la sărbătoarea Saturnaliilor, ceea ce constituia un rău exemplu pentru creştinii evlavioşi. Actul martiriului Sfântului Dasie arată că unii, „deşi se numesc creştini, merg cu pompă măreaţă, schimbându-şi firea lor şi se îmbracă în chipul şi înfăţişarea diavolului. îmbrăcaţi în piei de capră, schimbându-şi înfăţişarea, ei se leapădă de chipul cel bun în care s-au renăscut (prin Taina Botezului) şi reiau chipul cel rău în care s-au născut” (3).

Sfântul Dasie, ostaş creştin, a fost ales prin sorţi rege al Saturnaliilor. El însă s-a socotit ostaş al Domnului Iisus Hristos şi s-a opus cu tărie să îndeplinească acest nelegiuit obicei. „Căci, cugeta el, de mă voi îngriji în aceste treizeci de zile ale acestui deşert şi neruşinat obicei, de cinstirea demonilor, pe care credinţa creştinilor o dispreţuieşte şi o opreşte, mă dau pe mine însumi pieirii veşnice (...). Căci ce-mi va folosi mie dacă, după cele treizeci de zile, sfârşindu-se urâtele şi necuratele jocuri ale lui Cronos (Saturn), voi fi dat sabiei (...), iar după trecere voi fi aruncat în focul cel veşnic? Este mai bine pentru mine să sufăr puţinele chinuri şi munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moştenesc viaţa cea veşnică, împreună cu toţi sfinţii”.

S-a hotărât apoi ziua în care fericitul Dasie trebuia să fie adus de ostaşi pentru a săvârşi măreaţa sărbătoare a lui Cronos, spre bucuria şi distracţia lor. Dar neînfricatul creştin a spus soldaţilor care-l constrângeau: „- Fiindcă mă siliţi la această întinăciune, este mai bine pentru mine să fiu jertfă de bună voie Domnului Hristos, decât să mă jertfesc idolului vostru”.

Auzind acestea, slujitorii fărădelegii l-au închis îndată într-o temniţă întunecoasă, iar a doua zi l-au scos din închisoare şi l-au dus la pretoriul legatului roman, Bassus. Iar acesta l-a întrebat de ce stare este şi cum se numeşte. „Sunt, după stare, ostaş (...), a răspuns fericitul Dasie, iar numele meu cel ales este cel de creştin, şi după numele meu pus de părinţi mă numesc Dasie”. Legatul Bassus i-a poruncit să se închine chipurilor împărăteşti care le asigură pacea, dau ostaşilor leafa şi se îngrijesc în fiecare zi de binele tuturor. Iar fericitul Dasie a răspuns: „- Eu ţi-am spus şi-ţi spun că sunt creştin şi nu slujesc împăratului pământesc, ci împăratului ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni”. Stăpânitorul a stăruit, îndemnându-l pe Dasie să se roage chipurilor împăraţilor pe care nu numai romanii, ci şi popoarele barbare le adoră şi slujesc lor. Alesul lui Hristos însă a repetat hotărât şi cu curaj: „Eu mărturisesc că sunt creştin, precum am arătat adeseori, şi nu mă supun nimănui altuia decât Unuia, Curatului şi Veşnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Cel în trei nume şi feţe, dar de o singură fiinţă. Iată, pentru a treia oară mărturisesc cu glasul credinţa în Sfânta Treime, pentru că, întărit fiind printr-Însa, biruiesc şi nimicesc îndată nebunia diavolului”.

Neînţeleptul conducător n-a luat seama la mărturisirea Sfântului Dasie că este creştin şi, deşi a voit la început să-l cruţe de pedeapsa tăierii capului, l-a îndemnat din nou să jertfească chipurilor împăraţilor. Iar fericitul şi smeritul atlet al lui Hristos s-a împotrivit cu cuvintele :

„- Fă ceea ce ţi s-a poruncit de către necredincioşii şi necuraţii împăraţi. Căci eu păstrez credinţa pe care am făgăduit-o Dumnezeului meu o dată pentru totdeauna s-o păstrez şi o păstrez şi mă străduiesc cu tărie să ramân în această mărturisire a mea. Iar ameninţările tale nu pot să mă schimbe de la această alegere”.

Dregătorul i-a dat apoi un răgaz de două ore, ca să se mai gândească şi să aleagă viaţa. Iar fericitul Dasie i-a răspuns: „- Ce nevoie este de un răgaz de două ore? Ţi-am arătat voinţa şi alegerea mea când am spus: „Fă ceea ce voieşti, căci eu sunt creştin. Dispreţuiesc pe împăraţi şi mărirea lor, pe care o privesc cu dispreţ, ca, după despărţirea de această viaţă, să pot trăi viaţa de dincolo”.

Atunci legatul Bassus, văzând stăruinţa lui în credinţa Domnului nostru Iisus Hristos, a poruncit să fie supus la multe alte chinuri şi în cele din urmă a dat hotărârea să i se taie capul. Pe când neînfricatul ostaş al împăratului ceresc mergea spre slăvita lui mucenicie, un oarecare slujitor purta înaintea alaiului necuratul vas pentru tămâierea zeilor. Şi fiindcă îl sileau să aducă jertfă spurcaţilor zei, fericitul Dasie, luând acele vase de tămâiere, a împrăştiat tămâia lor şi a răsturnat idolii cei fără de glas şi necuraţi ai paginilor, aruncându-i la pământ; şi-a însemnat apoi fruntea cu semnul Sfintei Cruci a lui Hristos, cu puterea Căruia s-a luptat neclintit împotriva diavolului.

Sfântul Martir Dasie s-a săvârşit din viaţă, în cele din urmă, prin tăierea capului la 20 ale lunii noiembrie, în ziua de vineri, fiind lovit cu sabia de către călăul Anicet Ioan (4).

Moaştele Sfântului Martir Dasie au rămas până la 579 la Durostor (Silistra), când, din cauza năvălirii avarilor, au fost duse la Ancola, în Italia, şi aşezate cu mare cinste în biserica Sfântului Chiriac, din acel oraş. Inscripţia greacă păstrată pe sarcofagul său, de multe veacuri gol, aminteşte cu precizie: „Aici zace Sfântul Martir Dasie, adus din Durostor” (5).

Pomenirea lui se face la 20 noiembrie şi la 18 iulie.

Pr. Prof. Dr. Ioan I. Rămureanu

1. Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Martiriul Sfântului Dasius, în Actele martirice, Bucureşti, 1982, p. 243-249.

2. Martiriul Sfântului Dasie, XII, 2, ed. P. C. Hristou, Tά μαρτύρια τών άρχαίων, text, introducere, comentarii, Tesalonic, 1978, p. 369; Herbert Musurillo, The Acts oi the Christian Martyrs, Oxford, 1972, retipărită în 1979, p. 278.

3. Martiriul Sfântului Dasius, III, 2, ed. P.C. Histou, p. 361 şi ed. H. Musurillo, p. 274 ; Pr. prof. I. Rămureanu, ibidem, p. 242-249.

4. Pentru Martiriul Sfântului Dasie, vezi ediţia P.C. Hristou, ibidem, text în limba greacă veche cu traducere în limba greacă modernă, p. 358-369. Traducere românească la Pr. prof. I. Rămureanu, Acte martirice, p. 241-251. Sfântul Dasie era sărbătorit şi la Axiopolis (Hinog, Cernavodă), la 5 august, la 4 şi la 18 octombrie, cum menţionează Martyrologium Hieronytnianum, t. II, pars prior, p. 101 şi t. II, pars posterior, Bruxelles, 1931, p. 418; 540, 561.

5. G. Mercati, Per la storia dell-urna di S. Dasio martire, în vol. Opere minori, Vatican, 1936, p. 318-336.