Cavalerii vs barbarii

Pagina 208.

..............................

- Nu, dacă urmați leacurile mele atât de plăcute la gust.

- Ar fi o minune, domnule Caravană. Ce trebuie să fac?

- Să beți ceaiuri, dar nu cele obișnuite. Voi pleca îndată pe dealurile din jurul orașului, unde sînt sigur că aflu ceea ce vă trebuie. Două ceaiuri dimineața, două după masa de prînz și doua seara după cină.

- Asta e tot ?

- Nu ! Tocana să nu o mai mâncați seara, ci la prînz. Miere folosiți ?

- Rar.

- Să luați dimineața cîte o lingură de miere !

- Dar e admirabil dragul meu ! exclamă împăratul cuprins de bucurie în fața unui tratament atît de ușor și neașteptat.

"Pe dracu ! gîndi Costache. La noi pîna și cei mai prăpădiți oameni știu că ceaiurile taie puterea grăsimilor. Să dea Dumnezeu să iasă bine ! Altfel îmi găsesc beleaua cu nătărăul asta. Italianul o fi știind el multe, dar medicilor le place să se complice fără noimă și nu cred o boabă în leacurile folosite de popor. Cel puțin așa zicea domnul Zimmerman, felcerul fostului principe Sigismund."

- Dacă beau ceaiuri chiar azi, crezi că-mi vor alina durerile ?

- Fără greșeala măria-ta. Parcă le ia cu mîna.

- Atunci aleargă, domnule ! Aleargă degrabă și caută buruienile trebuincioase. Vei fi bine răsplătit.

"Dacă leacurile lui se dovedesc bune, îl decorez, gîndi Rudolf al doilea. Îi acord Medalia marilor luptători pentru libertatea creștinilor." (pag 208, Cavalerii, de Ioan Dan) > 1.330

Pagina 209 .

În marea sala de bal a palatului Hradcany luminile multe înfrumusețau înzecit podoabele, chipurile și minunatele veșminte ale oaspeților. Se aflau acolo cele mai de seamă personalități ale celor două curți imperiale din Viena și Praga. Iar alături de acestea, germani înalți, blonzi, inteligenți și sobri. Engleji cu fețele simpatice lungi de un cot și ochii aplecați spre ironie. Frantuji sprinteni la vorbă și plini de duh. Spanioli oacheși, frumoși și buni de gură. Italieni fermecători, gata să rîda din orice. Unguri bine facuți, cu privirile îndrăznețe, voioase. Înalți monahi trimiși de Sfîntul Scaun. Mari prelați ai mânăstirii Strahov din Praga. Cehi mucaliți, sprinteni la glume ca argintul viu. Femei brune sau bălaie, tinere sau trecute, agere sau sfioase. Dar sarea și piperul o aduceau în acea seara solii valahilor, despre care se vorbea frumos în toată Praga.

Împăratul, care la îndemnurile lui Costache, băuse după prînzul ușor o carafă cu ceai, nu mai avea dureri, fie din pricina ceaiului, fie dintr-o altă binecuvîntată pricină, astfel că seara promitea să se dovedească printre cele mai încantătoare. Cu ambasadorul Franței într-o parte și Costache Caravană în alta, Rudolf al doilea își făcu apariția, uimindui pe curteni, fiindcă eticheta ar fi impus altă companie. Grupurile invitaților se risipiră curînd și se așternu liniștea plină de respect, datorată marelui suveran. Împăratul se așeză cu sprinteneală, iar invitații așteptară cuvîntul său. Domnul Szanto, un ungur chipeș, ce se dovedi conducător al petrecerilor, veni în fața suveranului.

- Cu ce începem, domnule ? se interesă Rudolf bine dispus.

(pag. 209, Cavalerii, de Ioan Dan). > 1.628 bytes.

Pagina 210.

Cu arta spadasinilor din Franta, zise domnul Szanto consultindu-si lista nu tocmai scurta.

- Cine vor fi adversarii domnilor Corot, Bompard si Pierre Jorat ?

- Sire ! interveni ambasadorul Frantei, vorbind destul de puternic spre a fi auzit in sala. Spadasinii mei m-au anuntat ca s-ar afla aici niste domni desavirsiti in arta scrimei. Atit de desavirsiti incat nu credem sa se gaseasca altii mai buni ca ei in tot rasaritul Europei. Numele lor a ajuns de mult la curtea regelui Frantei. Regele nostru Henric al patrulea s-a gindit mereu sa-i pofteasca la Paris.

- Care e numele acestor domni ? tresari imparatul.

- Parintele Grasa, la a carui scoala a invatat canva arta scrimei domnul Corot.

Excelent ! Altul ?

- Ducu cel Iute...

- Vorbesti cumva despre tanarul ce mi-a fost prezentat azi dimineata ?

- Intocmai, sire ! Ducu cel Iute l-a ucis intr-o partida de scrima pe marele spadasin Roco Perisini, cel care avea o victorie asupra domnlui Bompard.

- De necrezut ! murmura imparatul. N-am auzit pana azi de tinarul Ducu. E cunoscut la Paris, iar noi nu stim nimic. Exista oare o scoala valaha de spadasini?

- Asta n-am stire.

- Mda ! Altul ?

- Poate cel mai insemnat dintre ei. E vorba despre domnul Cae Indru. Are o victorie asupra parintelui Grasa.

Uimirea imparatului, ca si a curtenilor, depasise toate asteptarile. Totusi neincrederea isi facu loc, chiar daca in sala se aflau invitati care auzisera lucruri uluitoare despre acei tineri. (pag. 210, Cavalerii, de Ioan Dan).

Enrique IV de Francia /

https://es.wikipedia.org/wiki/Enrique_IV_de_Francia

Cortesano (Corte noble) / Curte domneasca - roWiki

https://es.wikipedia.org/wiki/Corte_noble

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Pagina 211.

- Parca imi amintesc ceva, zise Rudolf. Acum cinci ani s-a zvonit la curtea noastra ca Sigismund Bathory, fostul principe al Transilvaniei, ar fi fost rapit din palatul sau de la Alba-Iulia. Parca s-au pomenit atunci niste nume asemanatoare. Sigur ca nu am crezut atunci o astfel de fapta. Cum v-ati putea inchipui sa ne rapeasca cineva pe noi din mijlocul atator curteni voinici ?

- Si totusi e adevarat, zambi ambasadorul. Regele nostru a ras o zi intreaga. Iar vinovatii acelei rapiri sint solii valahilor.

- Ah, ah ! se minie imparatul. Curtea noastra a fost slab informata.

- Nu, sire ! grai destoinicul ambasador. Valahii au multi dusmani. Vorbele de ocara, au fost mai numeroase decit cele bune. Multi dintre cei prezenti aici si-au inchipuit ca valahii ar fi niste salbatici, cu alta infatisare decat noi. Cand a fost anuntat printul Cae Indru, s-a ris cu dispret in sala aceasta. Cand l-au vazut curtenii, exclamatiile de admiratie n-au mai contenit. Dar multi nu-i cunosc pe valahi Pacat ca acesti domni au vorbit putin. Din cate stiu, conducatorii valahilor au facut greseala sa-si aleaga ambasadori dintre fii altor tari. Iar acestia nu au lucrat totdeauna cu folos. Mihai-voda isi dovedeste marea intelepciune prin aceasta prima solie valaha. Va inchipuiti ca un popor de oameni slabi ar fi putut izbandi in atatea lupte cu turcii si tatarii ? Inteligenta si vitejia lor le-au fost armele de capetenie. Domnul Cae Indru a cistigat langa Bucuresti o batalie, impotriva turcilor, fara sa piarda un om. Trei mi de turci care veneau din Ungaria Superioara victoriosi, se incuiasera peste noapte intre zidurile unei biserici. Tinarul domn s-a strecurat prin vechea canalizare, a ucis toate strajile, si a deschis portile fara impotrivire, iar turcii luati... (pag.211, Cavalerii, Ioan Dan).

Alba Iulia / Alba Iulia

https://es.wikipedia.org/wiki/Alba_Iulia

Miguel el Valiente / Mihai Viteazul

https://es.wikipedia.org/wiki/Miguel_el_Valiente

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Pagina 212.

... din somn de topoarele valahilor, au cazut pana la unul. Domul Barton, ambasadorul Angliei la Constantinopol ne-a povestit acestea. Cu ani in urma, tatarii se intorceau cu patru mii de prizonieri din imperiul vostru. La locul numit Putinei, domnii Costache, Cae, Chirila, Ducu si Grasa au spart peste noapte cercul de straji ale nogailor, iar lupta, ce se anunta grea in zori, s-a transformat intr-un macel de noapte. Ostile valahilor, trecute prin cercul de straji, au taiat cateva mii de tatari. Prizonierii le-au multumit in genunchi invingatorilor. Asemenea fapte Barton le stie mai bine. El l-a uimit pe regele nostru cu povestirea ispravilor de necrezut.

Linistea salii era atit de adinca, incit vorbele ambasadorului se auzira pina pe coridor.

- Da, da ! murmura imparatul. Iata ca noua ne-au fost infatisate altfel lucrurile. Trimisul nostru la Bucuresti, ragusanul Aloisiu Radibrati, nu ne-a vorbit despre asemenea lucrari frumoase, fara a aduce merite principelui Transilvaniei. Domnule Szanto, pofteste-i pe tinerii spadasini.

Corot, Bompard si Pierre Jorat il salutara pe Rudolf, apoi asistenta, cu desavirsita gratie. Aplauzele pentru ei nu contenira multa vreme. Cine nu auzise oare despre faima acelor tineri frantuji ce nu cunoscusera infrangerea in zecile de partide disputate la curtile Europei ?

- Vom avea o seara grea, sopti parintele Grasa. Corot, Bompard si Jorat sint adevarate minuni ale scolilor de scrima din apus. Sper sa lucrati in fata lor cu toata arta voastra.

Cae si Ducu il urmara pe iezuit.

- Ati vrea sa ne aratati maiestria voastra in fata acestor domni ? intreba imparatul.

- Ne simtim onorati, maria-ta, raspunse Cae. (pag 212, Cavalerii, de Ioan Dan).

Jesuita (Compañía de Jesús) / Iezuit - roWiki .

https://es.wikipedia.org/wiki/Compa%C3%B1%C3%ADa_de_Jes%C3%BAs

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

Pagina 213.

Salutara la fel de elegant. Aplauzele nu fura mai putin darnice.

- Vrei sa imperechezi adversarii ? se intoarse Rudolf catre ambasador.

- E o mare cinste, zimbi acesta. Si sper sa nu gresesc, cum nadajduiesc sa vedem in aceasta seara incrucisari de sabie care sa ne incinte. Cred ca domnul Corot ar putea intra alaturi de parintele Grasa.

Cei doi spadasini iesira intr-un cerc larg, format din trupurile oaspetilor. Curtenii din spate, mai putin norocosi, se urcara pe scaune, dornici sa nu le scape nimic.- Domnilor ! spuse Corot cu adanca politete caracteristica neamului sau. Candva am invatat sa tin sabia in mana la scoala distinsului parinte. Multi nu-l cunosc, pana atunci purta un ilustru nume de marchiz pe care n-am dreptul sa-l pomenesc atata timp cat valorosul meu adversar nu o doreste.

Slujitorii adusera sabii cu varfurile boante si lamele neascutite. Cei doi adversari se salutara. Corot era inalt, cu o mustata mic usor saltata la capete. Sabia arcuia sprintena in mana lui. Corot se dovedea ager. Grasa mai lent, dar acuratetea lucrului sau arata inalte cunostinte. Mai varstnic, iesuitul stia ca numai unele siretlicuri il vor sprijini in fata acestu drac impielitat. De doua ori se arata descumpanit, asteptand sa-l prinda in cursa pe tinar. De doua ori Corot nu se abatu de la stiinta sa, mirosind pericolul. Era un spectacol de rara maiestrie. Exclamatiile din sala ale bunilor cunoscatori insoteau fiecare asalt, parada-riposta a lui Corot stirneau incintare. Un sir de lovituri ale lui Grasa, date cu aceeasi repeziciune si precizie, se dovedira greu de parat. (pag.213, Cavalerii, de Ioan Dan).

Pagina 208

............................

- No, si sigues mis curas tan agradables al paladar.

"Eso sería un milagro, señor Caravan". ¿Qué hacer?

- Beber tés, pero no los habituales. Iré directamente a las colinas que rodean la ciudad, donde estoy seguro de que averiguaré lo que necesitas. Dos tés por la mañana, dos por la tarde y dos por la noche después de la cena.

- Eso es todo ?

- No ! No coma el guiso por la noche, sino al mediodía. ¿Usas miel?

- Raro.

"¡Toma una cucharada de miel por la mañana!"

"¡Pero mi querida es admirable!" exclamó el emperador, encantado por un trato tan fácil e inesperado.

"Maldita sea", pensó Costache,

.

.

.

.

.

.

.

"Zimmerman, el feldesher del ex príncipe Segismundo, dijo:" No creo en la medicina que usa la gente ".

- Si bebo té hoy, ¿crees que aliviará mi dolor?

"Sin su culpa, Su Majestad." Es como tomarlos de la mano.

"¡Entonces corra, señor!" Corre rápido y busca las malas hierbas necesarias. Serás bien recompensado.

"Si su medicina resulta ser buena, la decoraré", pensó Rudolf II. (974 bytes)

.

.

.

.

.

.

Pag 209.

En el gran salón de baile del Palacio Hradcany, muchas luces adornaron brillantemente los adornos, rostros y maravillosas prendas de los invitados. Allí estaban las personalidades más importantes de las dos cortes imperiales de Viena y Praga. Y junto a ellos, alemanes altos, rubios, inteligentes y sobrios. Inglés con caras agradables hasta los codos y ojos irónicos. Eres rápido para hablar y lleno de espíritu. Españoles rojizos, guapos y bondadosos. Italianos encantadores, dispuestos a reírse de cualquier cosa. Húngaros bien formados, con apariencia atrevida y alegre. Altos monjes enviados por la Santa Sede. Grandes prelados del monasterio de Strahov en Praga. Checos amordazados, rápidos para bromear como plata viva. Mujeres morenas o calvas, jóvenes o viejas, ágiles o tímidas. Pero sal y pimienta fueron traídos esa noche por los mensajeros de Valaquia, de quienes se hablaba bien en toda Praga.

El emperador, que, a instancias de Costache, se había bebido una jarra de té después de un almuerzo ligero, ya no sentía dolor, ni por el té ni por alguna otra bendita causa, de modo que por la noche prometió estar entre los más encantadores. Con el embajador francés de un lado y Costache Caravan del otro, apareció Rudolf II, asombrando a los cortesanos, porque la etiqueta habría impuesto otra empresa. Los grupos de invitados pronto se disiparon y hubo un respetuoso silencio, gracias al gran soberano. El emperador se sentó apresuradamente y los invitados esperaron su palabra. El Sr. Szanto, un apuesto húngaro que resultó ser el líder del partido, se presentó ante el soberano.

- ¿Con qué empezamos, señor? Rudolf se preguntó. (1.641 bytes)

Pagina 208

.........................

- No, si sigues mis curas tan agradables al paladar.

- "Eso sería un milagro, señor Caravana". ¿Qué debo de hacer?

- Beber tés, pero no de los habituales. Iré directamente a las colinas que rodean la ciudad, donde estoy seguro de que encontraré lo que necesitas. Dos tés por la mañana, dos por la tarde y dos por la noche después de la cena.

- Eso es todo ?

- No ! No coma el guiso por la noche, sino al mediodía. ¿Usas miel?

- A veces.

- "¡Tomate una cucharada de miel por la mañana!"

- "¡Pero mi querido, es admirable!" exclamó el emperador, encantado por un tratamiento tan fácil e inesperado.

"Maldita sea", pensó Costache. En nuestro país, incluso las personas más devastadas saben que los tés reducen el poder de las grasas. Que dios nos bendiga! De lo contrario, voy a tener problemas con este bastardo. Sabe mucho el italiano, pero a los médicos les gusta complicar las cosas sin sentido y ellos no creen ni un poco en la medicina popular. Al menos eso es lo que me dijo el Sr. Zimmerman, el medico del ex príncipe Segismundo".

- Si bebo té hoy, ¿crees que aliviará mi dolor?

"Sin duda, Su Majestad." Es como cuando te lo toma con la mano.

"¡Entonces corra, señor!" Corre rápido y busca las malas hierbas necesarias. Serás bien recompensado.

"Si su medicina resulta ser buena, la decoraré", pensó Rudolf II. Le voy a otorgar la Medalla de los grandes luchadores por la libertad cristiana". (Pag 208, Los caballeros, por Ioan Dan) > 1.401 bytes

Pagina 209 .

En el gran salón de baile del Palacio Hradcany, muchas luces adornaban brillantemente los adornos, rostros y maravillosas prendas de los invitados. Allí estaban las personalidades más importantes de las dos cortes imperiales de Viena y Praga. Y junto a ellos, alemanes altos, rubios, inteligentes y sobrios. Ingleses con caras agradables largas de un codo y ojos inclinados a ironía . Franceses agiles para hablar y llenos de espíritu. Españoles morenos, guapos y bondadosos. Italianos encantadores, dispuestos a reírse de cualquier cosa. Húngaros bien formados, con apariencia atrevida y alegre. Altos monjes enviados por la Santa Sede. Grandes prelados del monasterio de Strahov en Praga. Checos amordazados, rápidos para bromear como plata viva. Mujeres morenas o blancas, jóvenes o adultas, ágiles o tímidas. Pero la sal y pimienta de era traída esta noche por los mensajeros de Valaquia, de quienes se hablaba bien en toda la Praga.

El emperador, que, a instancias de Costache, se había bebido una jarra de té después de un almuerzo ligero, ya no sentía dolor, ni se sabe si por el té o por alguna otra bendita causa, de modo que esta noche prometió estar entre las más encantadores. Con el embajador francés de un lado y con Costache Caravana del otro, apareció Rudolf II, asombrando a los cortesanos, porque la etiqueta habría impuesto otra compaña. Los grupos de invitados pronto se disiparon y se guardo un respetuoso silencio, dándose así las gracias al gran soberano. El emperador se sentó apresuradamente y los invitados esperaron su palabra. El Sr. Szanto, un apuesto húngaro que resultó ser el maestro de la ceremonia, se presentó ante el soberano.

- ¿Con qué empezamos, señor? Rudolf se preguntó.