Page start up on 11.12.2021_20.33 (UTC+1 / Paterna, España)
Creación propia / Creatie proprie
De mult aveam nevoie de un "banc de lucru", dar... vorba aia: "Dă-i Doamne omului, mintea de pe urmă".
Aici voi lucra multe dintre textele care, la final, nici nu știu dacă le voi lăsa să rămână sau nu, aici. Vedem pe parcurs.
Desde mucho tiempo necesitaba yo un "banco de trabajo", pero ... segun el dicho: "Dale Señor al hombre, la mente desde el despues".
Aquí trabajaré muchos de los textos que, al final, ni siquiera sé si los dejaré o no, aquí. Veremos sobre la marcha.
Diferența dintre "impartir" și "compartir" este cam aceeași ca diferența dintre "dragoste neîmpărtășită (sau "iubire") și "dragoste împărtășită" (sau "dragoste") , ca diferența dintre "sunet fără ecou" și "sunet cu ecou", ca diferența dintre "aruncarea unui topor" și "aruncarea unui bumerang".
"Impartir" este ca și cum, de pe un vapor în naufragiu, ai arunca o sticlă ce conține vreun mesaj din partea ta, către vreun eventual găsitor. Probabilitatea ca mesajul tău să îndeplinească speranța pe care tu ți-ai pus-o în el, este extrem de mică dar, este întotdeauna mai mare decât zero.
Așa tot lansez și eu "mesaje în sticlă" de ani de zile, fără a mă supăra cumva că ele nu-și prea găsesc destinatarul.
Sunt membru în tot soiul de grupuri Facebook, de pagini web, sau de alți "destinatari" la mâna cărora pot ajunge mesajele.
Am mai trimis eu mesaje către cei mai mulți dintre acești destinatari, dar pentru că ieri a fost o zi foarte importantă (cel puțin din punctul meu de vedere) m-am pornit să trimit un anume mesaj, la mai mulți decât am facut-o vreodată, și am început mai întâi cu destinatarii hispano-vorbitori.
De-abia după ce anumiți destinatari mi-au refuzat mesajul, mi-am adus aminte că îmi propusesem să video-înregistrez actul trimiterii acestor mesaje, așa că... la acel moment, m-am oprit, și reiau acum (de unde am rămas) expedierea de "mesaje în sticlă".
La diferencia entre "compartir" y "compartir" es aproximadamente la misma que la diferencia entre "amor no compartido (o" amor ") y" amor compartido "(o" amor "), y la diferencia entre" sonido sin eco "y" con eco sonido. ", como la diferencia entre" lanzar un hacha "y" lanzar un boomerang ".
"Dividir" es como lanzar una botella que contiene un mensaje tuyo a un posible buscador de un naufragio. La probabilidad de que su mensaje cumpla la esperanza que ha depositado en él es extremadamente pequeña, pero siempre es mayor que cero.
Así es como he estado lanzando "mensajes de vidrio" durante años, sin molestarme porque no pueden encontrar a su destinatario.
Soy miembro de todo tipo de grupos de Facebook, páginas web u otros "destinatarios" a cuyos mensajes puedo llegar.
También envié mensajes a la mayoría de estos destinatarios, pero como ayer fue un día muy importante (al menos desde mi punto de vista) comencé a enviar cierto mensaje a más personas que nunca, y comenzamos con destinatarios de habla hispana. primero.
No fue hasta que ciertos destinatarios rechazaron mi mensaje que recordé que había planeado grabar en video el acto de enviar estos mensajes, así que ... en ese momento, me detuve y ahora reanudo (desde donde me quedé) enviando ". mensajes de vidrio ".
La diferencia entre "impartir" y "compartir" es aproximadamente la misma que la diferencia entre "amor no correspondido (o "querer") y" amor compartido "(o "amor"), y la diferencia entre "sonido sin eco" y "sonido con eco", como la diferencia entre "lanzar un hacha" y "lanzar un búmeran".
"Impartir" es como lanzar, desde un barco en naufragio, una botella que contiene un mensaje tuyo hacia un posible destinatario. La probabilidad de que tu mensaje cumpla la esperanza que has depositado en él es extremadamente pequeña, pero siempre es mayor que cero.
Así es como he estado lanzando "mensajes de vidrio" durante años, sin molestarme porque no pueden encontrar a su destinatario.
Soy miembro de todo tipo de grupos de Facebook, páginas web u otros "destinatarios" a cuyos mensajes puedo llegar.
También envié mensajes a la mayoría de estos destinatarios, pero como ayer fue un día muy importante (al menos desde mi punto de vista) comencé a enviar cierto mensaje a más personas que nunca, y comenzamos con destinatarios de habla hispana. primero.
No fue hasta que ciertos destinatarios rechazaron mi mensaje que recordé que había planeado grabar en video el acto de enviar estos mensajes, así que ... en ese momento, me detuve y ahora reanudo (desde donde me quedé) enviando ". mensajes de vidrio ".
Cândva (prin 1975-1976), pe când aveam 15-16 ani, citeam cu deosebită plăcere rândurile cărții "Cavalerii"(scrisă de Ioan Dan și publicată în 1975), după ce citisem primul volum "Curierul secret" (publicat în 1974) al unei trilogii din care aveam să citesc mai apoi și "Taina cavalerilor" (publicată în 1976), o trilogie a caror acțiuni se petreceau în jurul anului 1600, în timpul domniei lui Mihai Viteazu, după cum, captivat de stil, aveam să citesc (prin 1977 sau 78) și volumul "Cavalerii ordinului Basarab" (publicat în 1977), cu acțiuni petrecute în jurul anului 1400, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
Aceste scrieri nu sunt scrieri istorice, sunt simple creații literare, dar descriu destul de bine felul, lumina, în care, pe la anii 1970-1980, românilor le plăcea, le-ar fi plăcut... să se vadă. Povestea cu... Păcală... cu vaca, din care învățăm că, decât să construim trainic, mai bine să... exploatăm momentul, are... pe la noi, rădăcini adânc înfipte, iar din competiția lui Păcală cu popa, să învățăm cum să mâncăm brânza dar... să rămână întreagă.
La vremea aceea (1975-1976), și foarte mulți ani după aceea (poate că... până în anii ăștia ai mei de emigrație (2003-2021) eram încântat de faptul că... deși după cum se vede și prin cărțile astea, vesticii europeni aveau impresia despre valahi ca aparțin lumii barbare, dar când colo, noi le dădeam vesticilor peste nas, arătându-le ca noi suntem cel puțin la fel de civilizați (și de stilați) ca si ei, si ca barbarii erau undeva... dincolo de granitele noastre, mai spre est.
Lor (vesticilor) li se păreau a fi o "lume barbară", o lume care ne cuprindea și pe noi, nouă (românilor în general, sau cel puțin valahilor... ca mine) ni se părea ca lumea barbară îi cuprinde pe turci, pe tătari, pe huni, pe mauri, pe harapi (mai albi sau mai negri), dar... nu ne cuprinde și pe noi.
Și uite că veniră multe încercări (ultimă pe lista, dar cea mai înaltă dintre probele de până acum, fiind "pandemia Covid"), care au pus oamenii la tot felul de probe, la tot felul de developări, și care au demonstrat că între nația română și vesticii atât europeni cât mai ales UE-ropeni, distanța a rămas cam aceeași, deși imensa majoritate a românilor și-au tot aruncat în sus cușmele pe care scriseseră ei înșiși "Vrem o țară, ca afară".
Așa a fost, așa este, și așa va fi, că noi (prin firea noastră) vrem rezultate ca afară, dar cu... investiții ca din țară. Pentru că altfel n-am fi noi, prototipul dupa care creația populara a zugrăvit personaje precum cele de prin poveștile gen "Păcală", "Povestea unui om leneș", și nu ar exista la noi, nevinovate jocuri copilărești precum cele numit "Păcălici", "Popa prostu" sau "Trombon".
Vroiam de mult să arăt lumii măcar astea opt pagini (16 file), dar acum, o dezbatere de prin Facebook mi-a mai dat un impuls în această direcție. Am dactilografiat eu cam jumatate din pagini, oi mai dactilografia și restul (când și dacă oi avea timp pentru asta), dar ce e de văzut mai întâi, este... disprețul românilor față de medicina calificată, și apelarea (în lipsa calificării atât a medicilor cât și a pacienților) la "automedicație", la "leacurile băbești".
Vorba aia cu capra care își ținea (și tine) coada-n sus, nu degeaba este... vorba populară. Unora, când n-au, le este suficient dacă... se prefac că au.
Érase una vez (1975-1976), cuando tenía 15-16 años, leí con gran placer las líneas del libro "Knights" (escrito por Ioan Dan y publicado en 1975), después de leer el primer volumen " El mensajero secreto "(publicada en 1974) de una trilogía de la que más tarde leería" El misterio de los caballeros "(publicada en 1976), una trilogía cuyas acciones tuvieron lugar alrededor de 1600, durante el reinado de Mihai Viteazu, como cautivó por estilo, leería (hacia 1977 o 78) y el volumen "Caballeros de la Orden de Basarab" (publicado en 1977), con acciones que tuvieron lugar hacia 1400, durante el reinado de Mircea el Viejo.
Estos escritos no son escritos históricos, son simples creaciones literarias, pero describen bastante bien la forma, la luz, en la que, alrededor de los años 1970-1980, a los rumanos les gustaba, les hubiera gustado ... ser vistos. La historia de ... Păcală ... con la vaca, de la que aprendemos que, en lugar de construir con firmeza, es mejor ... explotar el momento, tiene ... a nuestro alrededor, raíces profundamente arraigadas, y de La competencia de Păcală con el Papa, para aprender a comer queso pero ... para mantenerse íntegro.
En ese momento (1975-1976), y muchos, muchos años después de eso, tal vez ... hasta mis años de emigración (2003-2021) estaba encantado de que ... aunque como se puede ver en los libros los europeos occidentales tenían la impresión de los valacos de que pertenecían al mundo bárbaro, pero cuando lo hicimos, les dimos la espalda a los occidentales, mostrándoles que éramos al menos tan civilizados (y elegantes) como ellos, y que los bárbaros estaban en alguna parte ... .más allá de nuestras fronteras, más al este.
A ellos (los occidentales) les parecía un "mundo bárbaro", un mundo que nos incluía a nosotros y a nosotros (rumanos en general, o al menos valacos ... como yo) nos parecía que el mundo bárbaro engloba a los turcos, los tártaros, los hunos, los moros, los harapos (más blancos o más negros), pero ... tampoco nos incluye a nosotros.
Y mira, habrá muchos intentos (el último de la lista, pero el más alto de las pruebas hasta ahora, siendo la "pandemia Covid"), que pondrán a la gente a todo tipo de pruebas, todo tipo de desarrollos, y que demostraron que entre la nación rumana y los europeos occidentales, especialmente los europeos-UE, la distancia se mantuvo más o menos igual, aunque la gran mayoría de los rumanos seguían arrojando sus mantas que habían escrito "Queremos un país, como en el extranjero".
Así fue, así es y así será, que nosotros (por nuestra naturaleza) queremos resultados como en el exterior, pero con ... inversiones como en el país. Porque de lo contrario no seríamos nosotros, el prototipo tras el cual la creación popular retrató personajes como los de cuentos como "El tonto", "La historia de un vago", y no habría juegos de la infancia inocentes como los que se llaman "Los tontos "," Papa estúpido "o" Trombón ".
Hace tiempo que quería mostrar al mundo al menos estas ocho páginas (16 páginas), pero ahora, un debate en Facebook me ha dado otro impulso en esta dirección. Escribí aproximadamente la mitad de las páginas, y más mecanografía y el resto (cuando y si tuviera tiempo para ello), pero lo que se puede ver primero es ... el desprecio de los rumanos por la medicina calificada, y la apelación (en el ausencia de cualificación tanto de médicos como de pacientes) a "automedicación", a "curas de ancianos".
Esa charla sobre la cabra sosteniendo (y tú) su cola, no en vano es ... el dicho popular. Para algunos, cuando no lo tienen, es suficiente si ... fingen tenerlo.
Érase una vez (1975-1976), cuando tenía 15-16 años, leí con gran placer las líneas del libro "Los caballeros" (escrito por Ioan Dan y publicado en 1975), después de leer el primer volumen "El mensajero secreto" (publicada en 1974) de una trilogía de la que más tarde leería "El misterio de los caballeros"(publicada en 1976), una trilogía cuyas acciones tuvieron lugar alrededor de 1600, durante el reinado de Miguel el Valiente, como cautivó por estilo, leería (hacia 1977 o 78) y el volumen "Caballeros de la Orden de Basarab" (publicado en 1977), con acciones que tuvieron lugar hacia 1400, durante el reinado de Mircea el Viejo.
Estos escritos no son escritos históricos, son simples creaciones literarias, pero describen bastante bien la forma, la luz, en la que, alrededor de los años 1970-1980, a los rumanos les gustaba, les hubiera gustado ... ser vistos. La historia de ... Păcală ... con la vaca, de la que aprendemos que, en lugar de construir con firmeza, es mejor ... explotar el momento, tiene ... a nuestro alrededor, raíces profundamente arraigadas, y de La competencia de Păcală con el Papa, para aprender a comer queso pero ... para mantenerse íntegro.
En ese momento (1975-1976), y muchos, muchos años después de eso, tal vez ... hasta mis años de emigración (2003-2021) estaba encantado de que ... aunque como se puede ver en los libros los europeos occidentales tenían la impresión de los valacos de que pertenecían al mundo bárbaro, pero cuando lo hicimos, les dimos la espalda a los occidentales, mostrándoles que éramos al menos tan civilizados (y elegantes) como ellos, y que los bárbaros estaban en alguna parte ... .más allá de nuestras fronteras, más al este.
A ellos (los occidentales) les parecía un "mundo bárbaro", un mundo que nos incluía a nosotros y a nosotros (rumanos en general, o al menos valacos ... como yo) nos parecía que el mundo bárbaro engloba a los turcos, los tártaros, los hunos, los moros, los harapos (más blancos o más negros), pero ... tampoco nos incluye a nosotros.
Y mira, habrá muchos intentos (el último de la lista, pero el más alto de las pruebas hasta ahora, siendo la "pandemia Covid"), que pondrán a la gente a todo tipo de pruebas, todo tipo de desarrollos, y que demostraron que entre la nación rumana y los europeos occidentales, especialmente los europeos-UE, la distancia se mantuvo más o menos igual, aunque la gran mayoría de los rumanos seguían arrojando sus mantas que habían escrito "Queremos un país, como en el extranjero".
Así fue, así es y así será, que nosotros (por nuestra naturaleza) queremos resultados como en el exterior, pero con ... inversiones como en el país. Porque de lo contrario no seríamos nosotros, el prototipo tras el cual la creación popular retrató personajes como los de cuentos como "El tonto", "La historia de un vago", y no habría juegos de la infancia inocentes como los que se llaman "Los tontos "," Papa estúpido "o" Trombón ".
Hace tiempo que quería mostrar al mundo al menos estas ocho páginas (16 páginas), pero ahora, un debate en Facebook me ha dado otro impulso en esta dirección. Escribí aproximadamente la mitad de las páginas, y más mecanografía y el resto (cuando y si tuviera tiempo para ello), pero lo que se puede ver primero es ... el desprecio de los rumanos por la medicina calificada, y la apelación (en el ausencia de cualificación tanto de médicos como de pacientes) a "automedicación", a "curas de ancianos".
Esa charla sobre la cabra sosteniendo (y tú) su cola, no en vano es ... el dicho popular. Para algunos, cuando no lo tienen, es suficiente si ... fingen tenerlo.
Cândva (prin 1975-1976), pe când aveam 15-16 ani, citeam cu deosebită plăcere rândurile cărții "Cavalerii"(scrisă de Ioan Dan și publicată în 1975), după ce citisem primul volum "Curierul secret" (publicat în 1974) al unei trilogii din care aveam să citesc mai apoi și "Taina cavalerilor" (publicată în 1976), o trilogie a caror acțiuni se petreceau în jurul anului 1600, în timpul domniei lui Mihai Viteazu, după cum, captivat de stil, aveam să citesc (prin 1977 sau 78) și volumul "Cavalerii ordinului Basarab" (publicat în 1977), cu acțiuni petrecute în jurul anului 1400, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
Aceste scrieri nu sunt scrieri istorice, sunt simple creații literare, dar descriu destul de bine felul, lumina, în care, pe la anii 1970-1980, românilor le plăcea, le-ar fi plăcut... să se vadă. Povestea cu... Păcală... cu vaca, din care învățăm că, decât să construim trainic, mai bine să... exploatăm momentul, are... pe la noi, rădăcini adânc înfipte, iar din competiția lui Păcală cu popa, să învățăm cum să mâncăm brânza dar... să rămână întreagă.
La vremea aceea (1975-1976), și foarte mulți ani după aceea (poate că... până în anii ăștia ai mei de emigrație (2003-2021) eram încântat de faptul că... deși după cum se vede și prin cărțile astea, vesticii europeni aveau impresia despre valahi ca aparțin lumii barbare, dar când colo, noi le dădeam vesticilor peste nas, arătându-le ca noi suntem cel puțin la fel de civilizați (și de stilați) ca si ei, si ca barbarii erau undeva... dincolo de granitele noastre, mai spre est.
Lor (vesticilor) li se păreau a fi o "lume barbară", o lume care ne cuprindea și pe noi, nouă (românilor în general, sau cel puțin valahilor... ca mine) ni se părea ca lumea barbară îi cuprinde pe turci, pe tătari, pe huni, pe mauri, pe harapi (mai albi sau mai negri), dar... nu ne cuprinde și pe noi.
Și uite că veniră multe încercări (ultimă pe lista, dar cea mai înaltă dintre probele de până acum, fiind "pandemia Covid"), care au pus oamenii la tot felul de probe, la tot felul de developări, și care au demonstrat că între nația română și vesticii atât europeni cât mai ales UE-ropeni, distanța a rămas cam aceeași, deși imensa majoritate a românilor și-au tot aruncat în sus cușmele pe care scriseseră ei înșiși "Vrem o țară, ca afară".
Așa a fost, așa este, și așa va fi, că noi (prin firea noastră) vrem rezultate ca afară, dar cu... investiții ca din țară. Pentru că altfel n-am fi noi, prototipul dupa care creația populara a zugrăvit personaje precum cele de prin poveștile gen "Păcală", "Povestea unui om leneș", și nu ar exista la noi, nevinovate jocuri copilărești precum cele numit "Păcălici", "Popa prostu" sau "Trombon".
Vroiam de mult să arăt lumii măcar astea opt pagini (16 file), dar acum, o dezbatere de prin Facebook mi-a mai dat un impuls în această direcție. Am dactilografiat eu cam jumatate din pagini, oi mai dactilografia și restul (când și dacă oi avea timp pentru asta), dar ce e de văzut mai întâi, este... disprețul românilor față de medicina calificată, și apelarea (în lipsa calificării atât a medicilor cât și a pacienților) la "automedicație", la "leacurile băbești".
Vorba aia cu capra care își ținea (și tine) coada-n sus, nu degeaba este... vorba populară. Unora, când n-au, le este suficient dacă... se prefac că au.
Érase una vez (1975-1976), cuando tenía 15-16 años, leí con gran placer las líneas del libro "Knights" (escrito por Ioan Dan y publicado en 1975), después de leer el primer volumen " El mensajero secreto "(publicada en 1974) de una trilogía de la que más tarde leería" El misterio de los caballeros "(publicada en 1976), una trilogía cuyas acciones tuvieron lugar alrededor de 1600, durante el reinado de Mihai Viteazu, como cautivó por estilo, leería (hacia 1977 o 78) y el volumen "Caballeros de la Orden de Basarab" (publicado en 1977), con acciones que tuvieron lugar hacia 1400, durante el reinado de Mircea el Viejo.
Estos escritos no son escritos históricos, son simples creaciones literarias, pero describen bastante bien la forma, la luz, en la que, alrededor de los años 1970-1980, a los rumanos les gustaba, les hubiera gustado ... ser vistos. La historia de ... Păcală ... con la vaca, de la que aprendemos que, en lugar de construir con firmeza, es mejor ... explotar el momento, tiene ... a nuestro alrededor, raíces profundamente arraigadas, y de La competencia de Păcală con el Papa, para aprender a comer queso pero ... para mantenerse íntegro.
En ese momento (1975-1976), y muchos, muchos años después de eso, tal vez ... hasta mis años de emigración (2003-2021) estaba encantado de que ... aunque como se puede ver en los libros los europeos occidentales tenían la impresión de los valacos de que pertenecían al mundo bárbaro, pero cuando lo hicimos, les dimos la espalda a los occidentales, mostrándoles que éramos al menos tan civilizados (y elegantes) como ellos, y que los bárbaros estaban en alguna parte ... .más allá de nuestras fronteras, más al este.
A ellos (los occidentales) les parecía un "mundo bárbaro", un mundo que nos incluía a nosotros y a nosotros (rumanos en general, o al menos valacos ... como yo) nos parecía que el mundo bárbaro engloba a los turcos, los tártaros, los hunos, los moros, los harapos (más blancos o más negros), pero ... tampoco nos incluye a nosotros.
Y mira, habrá muchos intentos (el último de la lista, pero el más alto de las pruebas hasta ahora, siendo la "pandemia Covid"), que pondrán a la gente a todo tipo de pruebas, todo tipo de desarrollos, y que demostraron que entre la nación rumana y los europeos occidentales, especialmente los europeos-UE, la distancia se mantuvo más o menos igual, aunque la gran mayoría de los rumanos seguían arrojando sus mantas que habían escrito "Queremos un país, como en el extranjero".
Así fue, así es y así será, que nosotros (por nuestra naturaleza) queremos resultados como en el exterior, pero con ... inversiones como en el país. Porque de lo contrario no seríamos nosotros, el prototipo tras el cual la creación popular retrató personajes como los de cuentos como "El tonto", "La historia de un vago", y no habría juegos de la infancia inocentes como los que se llaman "Los tontos "," Papa estúpido "o" Trombón ".
Hace tiempo que quería mostrar al mundo al menos estas ocho páginas (16 páginas), pero ahora, un debate en Facebook me ha dado otro impulso en esta dirección. Escribí aproximadamente la mitad de las páginas, y más mecanografía y el resto (cuando y si tuviera tiempo para ello), pero lo que se puede ver primero es ... el desprecio de los rumanos por la medicina calificada, y la apelación (en el ausencia de cualificación tanto de médicos como de pacientes) a "automedicación", a "curas de ancianos".
Esa charla sobre la cabra sosteniendo (y tú) su cola, no en vano es ... el dicho popular. Para algunos, cuando no lo tienen, es suficiente si ... fingen tenerlo.
Pagina 208.
- Nu, daca urmati leacurile mele atat de placute la gust.
- Ar fi o minune, domnule Caravana. Ce trebuie sa fac?
- Sa beti ceaiuri, dar nu cele obisnuite. Voi pleca indata pe dealurile din jurul orasului, unde sint sigur ca aflu ceea ce va trebuie. Doua ceaiuri dimineata, doua dupa masa de pranz si doua seara dupa cina.
- Asta e tot ?
- Nu ! Tocana sa nu o mai mancati seara, ci la pranz. Miere folositi ?
- Rar.
- Sa luati dimineata cate o lingura de miere !
- Dar e admirabil dragul meu ! exclama imparatul cuprins de bucurie in fata unui tratament atat de usor si neasteptat.
"Pe dracu ! gindi Costache. La noi pina si cei mai prapaditi oameni stiu ca ceaiurile taie puterea grasimilor. Sa dea Dumnezeu sa iasa bine ! Altfel imi gasesc beleaua cu nataraul asta. Italianul o fi stiind el multe, dar medicilor le place sa se complice fara noima si nu cred o boaba in leacurile folosite de popor. Cel putin asa zicea domnul Zimmerman, felcerul fostului principe Sigismund."
- Daca beau ceaiuri chiar azi, crezi ca-mi vor alina durerile ?
- Fara greseala maria-ta. Parca le ia cu mana.
- Atunci alearga, domnule ! Alearga degraba si cauta buruienile trebuincioase. Vei fi bine rasplatit.
"Daca leacurile lui se dovedesc bune, il decorez, gandi Rudolf al doilea. Ii acord Medalia marilor luptatori pentru libertatea crestinilor." (pag 208, Cavalerii, de Ioan Dan)
Rodolfo II
https://es.wikipedia.org/wiki/Rodolfo_II_del_Sacro_Imperio_Romano_Germ%C3%A1nico
Segismundo Báthory
https://es.wikipedia.org/wiki/Segismundo_B%C3%A1thory
Ioan Dan / Ioan Dan - esWiki .
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Dan
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Hradcany
https://es.wikipedia.org/wiki/Hrad%C4%8Dany
Castillo de Praga
https://es.wikipedia.org/wiki/Castillo_de_Praga
Pagina 209 .
In marea sala de bal a palatului Hradcany luminile multe infrumusetau inzecit podoabele, chipurile si minunatele vesminte ale oaspetilor. Se aflau acolo cele mai de seama personalitati ale celor doua curti imperiale din Viena si Praga. Iar alaturi de acestea, germani inalti, blonzi, inteligenti si sobri. Engleji cu fetele simpatice lungi de un cot si ochii aplecati spre ironie. Frantuji sprinteni la vorba si plini de duh. Spanioli oachesi, frumosi si buni de gura. Italieni fermecatori, gata sa rida din orice. Unguri bine facuti, cu privirile indraznete, voioase. Inalti monahi trimisi de Sfintul Scaun. Mari prelati ai manastirii Strahov din Praga. Cehi mucaliti, sprinteni la glume ca argintul viu. Femei brune sau balaie, tinere sau trecute, agere sau sfioase. Dar sarea si piperul o aduceau in acea seara solii valahilor, despre care se vorbea frumos in toata Praga.
Imparatul, care la indemnurile lui Costache, bause dupa prinzul usor o carafa cu ceai, nu mai avea dureri, fie din pricina ceaiului, fie dintr-o alta binecuvintata pricina, astfel ca seara promitea sa se dovedeasca printre cele mai incantatoare. Cu ambasadorul Frantei intr-o parte si Costache Caravana in alta, Rudolf al doilea isi facu aparitia, uimindui pe curteni, fiindca eticheta ar fi impus alta companie. Grupurile invitatilor se risipira curind si se asternu linistea plina de respect, datorata marelui suveran. Imparatul se aseza cu sprinteneala, iar invitatii asteptara cuvintul sau. Domnul ......., un ungur chipes, ce se dovedi conducator al petrecerilor, veni in fata suveranului.
- Cu ce incepem, domnule ? se interesa Rudolf bine dispus. (pag. 209, Cavalerii, de Ioan Dan).
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Pagina 210.
Cu arta spadasinilor din Franta, zise domnul Szanto consultindu-si lista nu tocmai scurta.
- Cine vor fi adversarii domnilor Corot, Bompard si Pierre Jorat ?
- Sire ! interveni ambasadorul Frantei, vorbind destul de puternic spre a fi auzit in sala. Spadasinii mei m-au anuntat ca s-ar afla aici niste domni desavirsiti in arta scrimei. Atit de desavirsiti incat nu credem sa se gaseasca altii mai buni ca ei in tot rasaritul Europei. Numele lor a ajuns de mult la curtea regelui Frantei. Regele nostru Henric al patrulea s-a gindit mereu sa-i pofteasca la Paris.
- Care e numele acestor domni ? tresari imparatul.
- Parintele Grasa, la a carui scoala a invatat canva arta scrimei domnul Corot.
Excelent ! Altul ?
- Ducu cel Iute...
- Vorbesti cumva despre tanarul ce mi-a fost prezentat azi dimineata ?
- Intocmai, sire ! Ducu cel Iute l-a ucis intr-o partida de scrima pe marele spadasin Roco Perisini, cel care avea o victorie asupra domnlui Bompard.
- De necrezut ! murmura imparatul. N-am auzit pana azi de tinarul Ducu. E cunoscut la Paris, iar noi nu stim nimic. Exista oare o scoala valaha de spadasini?
- Asta n-am stire.
- Mda ! Altul ?
- Poate cel mai insemnat dintre ei. E vorba despre domnul Cae Indru. Are o victorie asupra parintelui Grasa.
Uimirea imparatului, ca si a curtenilor, depasise toate asteptarile. Totusi neincrederea isi facu loc, chiar daca in sala se aflau invitati care auzisera lucruri uluitoare despre acei tineri. (pag. 210, Cavalerii, de Ioan Dan).
Enrique IV de Francia /
https://es.wikipedia.org/wiki/Enrique_IV_de_Francia
Cortesano (Corte noble) / Curte domneasca - roWiki
https://es.wikipedia.org/wiki/Corte_noble
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Pagina 211.
- Parca imi amintesc ceva, zise Rudolf. Acum cinci ani s-a zvonit la curtea noastra ca Sigismund Bathory, fostul principe al Transilvaniei, ar fi fost rapit din palatul sau de la Alba-Iulia. Parca s-au pomenit atunci niste nume asemanatoare. Sigur ca nu am crezut atunci o astfel de fapta. Cum v-ati putea inchipui sa ne rapeasca cineva pe noi din mijlocul atator curteni voinici ?
- Si totusi e adevarat, zambi ambasadorul. Regele nostru a ras o zi intreaga. Iar vinovatii acelei rapiri sint solii valahilor.
- Ah, ah ! se minie imparatul. Curtea noastra a fost slab informata.
- Nu, sire ! grai destoinicul ambasador. Valahii au multi dusmani. Vorbele de ocara, au fost mai numeroase decit cele bune. Multi dintre cei prezenti aici si-au inchipuit ca valahii ar fi niste salbatici, cu alta infatisare decat noi. Cand a fost anuntat printul Cae Indru, s-a ris cu dispret in sala aceasta. Cand l-au vazut curtenii, exclamatiile de admiratie n-au mai contenit. Dar multi nu-i cunosc pe valahi Pacat ca acesti domni au vorbit putin. Din cate stiu, conducatorii valahilor au facut greseala sa-si aleaga ambasadori dintre fii altor tari. Iar acestia nu au lucrat totdeauna cu folos. Mihai-voda isi dovedeste marea intelepciune prin aceasta prima solie valaha. Va inchipuiti ca un popor de oameni slabi ar fi putut izbandi in atatea lupte cu turcii si tatarii ? Inteligenta si vitejia lor le-au fost armele de capetenie. Domnul Cae Indru a cistigat langa Bucuresti o batalie, impotriva turcilor, fara sa piarda un om. Trei mi de turci care veneau din Ungaria Superioara victoriosi, se incuiasera peste noapte intre zidurile unei biserici. Tinarul domn s-a strecurat prin vechea canalizare, a ucis toate strajile, si a deschis portile fara impotrivire, iar turcii luati... (pag.211, Cavalerii, Ioan Dan).
Alba Iulia / Alba Iulia
https://es.wikipedia.org/wiki/Alba_Iulia
Miguel el Valiente / Mihai Viteazul
https://es.wikipedia.org/wiki/Miguel_el_Valiente
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Pagina 212.
... din somn de topoarele valahilor, au cazut pana la unul. Domul Barton, ambasadorul Angliei la Constantinopol ne-a povestit acestea. Cu ani in urma, tatarii se intorceau cu patru mii de prizonieri din imperiul vostru. La locul numit Putinei, domnii Costache, Cae, Chirila, Ducu si Grasa au spart peste noapte cercul de straji ale nogailor, iar lupta, ce se anunta grea in zori, s-a transformat intr-un macel de noapte. Ostile valahilor, trecute prin cercul de straji, au taiat cateva mii de tatari. Prizonierii le-au multumit in genunchi invingatorilor. Asemenea fapte Barton le stie mai bine. El l-a uimit pe regele nostru cu povestirea ispravilor de necrezut.
Linistea salii era atit de adinca, incit vorbele ambasadorului se auzira pina pe coridor.
- Da, da ! murmura imparatul. Iata ca noua ne-au fost infatisate altfel lucrurile. Trimisul nostru la Bucuresti, ragusanul Aloisiu Radibrati, nu ne-a vorbit despre asemenea lucrari frumoase, fara a aduce merite principelui Transilvaniei. Domnule Szanto, pofteste-i pe tinerii spadasini.
Corot, Bompard si Pierre Jorat il salutara pe Rudolf, apoi asistenta, cu desavirsita gratie. Aplauzele pentru ei nu contenira multa vreme. Cine nu auzise oare despre faima acelor tineri frantuji ce nu cunoscusera infrangerea in zecile de partide disputate la curtile Europei ?
- Vom avea o seara grea, sopti parintele Grasa. Corot, Bompard si Jorat sint adevarate minuni ale scolilor de scrima din apus. Sper sa lucrati in fata lor cu toata arta voastra.
Cae si Ducu il urmara pe iezuit.
- Ati vrea sa ne aratati maiestria voastra in fata acestor domni ? intreba imparatul.
- Ne simtim onorati, maria-ta, raspunse Cae. (pag 212, Cavalerii, de Ioan Dan).
Jesuita (Compañía de Jesús) / Iezuit - roWiki .
https://es.wikipedia.org/wiki/Compa%C3%B1%C3%ADa_de_Jes%C3%BAs
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Pagina 213.
Salutara la fel de elegant. Aplauzele nu fura mai putin darnice.
- Vrei sa imperechezi adversarii ? se intoarse Rudolf catre ambasador.
- E o mare cinste, zimbi acesta. Si sper sa nu gresesc, cum nadajduiesc sa vedem in aceasta seara incrucisari de sabie care sa ne incinte. Cred ca domnul Corot ar putea intra alaturi de parintele Grasa.
Cei doi spadasini iesira intr-un cerc larg, format din trupurile oaspetilor. Curtenii din spate, mai putin norocosi, se urcara pe scaune, dornici sa nu le scape nimic.- Domnilor ! spuse Corot cu adanca politete caracteristica neamului sau. Candva am invatat sa tin sabia in mana la scoala distinsului parinte. Multi nu-l cunosc, pana atunci purta un ilustru nume de marchiz pe care n-am dreptul sa-l pomenesc atata timp cat valorosul meu adversar nu o doreste.
Slujitorii adusera sabii cu varfurile boante si lamele neascutite. Cei doi adversari se salutara. Corot era inalt, cu o mustata mic usor saltata la capete. Sabia arcuia sprintena in mana lui. Corot se dovedea ager. Grasa mai lent, dar acuratetea lucrului sau arata inalte cunostinte. Mai varstnic, iesuitul stia ca numai unele siretlicuri il vor sprijini in fata acestu drac impielitat. De doua ori se arata descumpanit, asteptand sa-l prinda in cursa pe tinar. De doua ori Corot nu se abatu de la stiinta sa, mirosind pericolul. Era un spectacol de rara maiestrie. Exclamatiile din sala ale bunilor cunoscatori insoteau fiecare asalt, parada-riposta a lui Corot stirneau incintare. Un sir de lovituri ale lui Grasa, date cu aceeasi repeziciune si precizie, se dovedira greu de parat. (pag.213, Cavalerii, de Ioan Dan).
Traducere admin /