Embedded Files
RO-MD Transnational Educational Project - It is all about legends and a translegendary friendship
Stănoaia era o femeie frumoasă. I se spunea așa de când se luase cu bărbatul său, care făcea parte dintre cei de-ai lui Stan, familie mare de oameni de ispravă. Își făcuseră casa pe Dealul Vultur, chiar sub poalele pădurii, aproape de culme. Cu timpul cumpăraseră pe rând, falce după falce, pământul ce se întindea de la casa lor până în vale, pe malul Bistriței, la piatra neagră ce stătea înfiptă în malul drept al râului vijelios. Aici malul era înalt, chiar mai înalt decât piatra.
Stănoaia was a beautiful woman. She’s been called like that since she got married to her man, who was one of Stan’s, a big family with trustworthy people. They built their house on Eagle Hill, right below the foot of the forest, close to the top. In the meantime, they bought one by one, hectares after hectares, the land that was extending from their house to the valley, on Bistrița’s shore, to the black rock that was sitting glued in the right shores of the stormy river. Here, the shore was tall, even taller than the rock.
Stănoaia și bărbatul ei erau harnici și anii le aduseseră în ogradă multe vite, încât abia dovedeau cu munca. Odată cu venirea fiecărei primăveri, după Sfintele Paști, Stănoaia rămânea să se îngrijească singură de copii și casă până toamna, fiindcă bărbatu-său pleca în munți cu oile, caprele și vacile să le pască pe săturate. Așa se face că într-o primăvară Dumitru plecă urcând Bârnărelul către Giumalău încet, cântând din cimpoi, alături de ajutoarele sale, bucuroși că soarele încălzea bine pământul iar iarba creștea cu repeziciune, spre fericirea animalelor care pășteau din mers, ici-colo, smocurile de fire fragede.
Stănoaia and her husband were industrious, and the years had brought so many cattle into the yard that they could hardly prove it with work. With the coming of each spring after Easter, Stănoaia was left to look after the children and the house alone until autumn, because her husband would go to the mountains with the sheep, goats, and cows to graze them to full. So it was that, in the spring, Dumitru climbed slowly up Bârnărel towards Giumalău, singing from his bagpipe with his helpers, happy that the sun was warming the ground and the grass was growing fast, to the delight of the animals grazing the tufts of tender grass, as they were going, here and there.
Zilele trecură și femeia rămasă acasă nu mai avu nicio veste de la bărbatul său. Abia când toamna coloră în foc codrul, când ceilalți ciobani coborâră cu turmele, Stănoaia intră la bănuieli. Degeaba întreba în dreapta și-n stânga, nimeni nu văzuse turma și nici pe Stan și oamenii lui.
The days passed and the woman who was left home hadn't received any news from her man. Only when the autumn colored the forest in fire, when other shepherds descended with their flock, Stănoaia started to doubt. In vain she was asking left and right, no one had seen either the flock or Stan and his men.
În fiecare seară femeia, cu durerea în suflet, cobora până deasupra pietrei ce avea să-i poarte numele, aprindea o lumânare și se ruga Maicii Domnului să-i aducă bărbatul acasă. Privea coasta muntelui de dincolo de apele Bistriței cu speranță în suflet și iar aprindea o lumânare și iar se ruga în genunchi, cu lacrimi în ochi.
Every evening the woman, with pain in her soul, descended to the stone that was to bear her name, lit a candle and prayed to God’s Mother to bring her husband home. She looked at the mountainside beyond the waters of the Bistrita with hope in her soul and again lit a candle and prayed on her knees, with tears in her eyes.
Așa se făcu că-ntr-o seară, când tocmai căzuse prima zăpadă, femeii i se păru că deslușește o umbră, în lumina lunii, pe coasta muntelui. Umbra coborî Bârnărelul, apoi o luă prin lunca Buliceni, de-a dreptul către luminița ce se zărea deasupra pietrei.
– Dumitre, Dumitre! strigă femeia.
So that happened one evening, when the first snow had barely fallen, the woman thought she had seen a shadow, in the moonlight, on the mountain's top. The shadow went down Bârnărel after it’s gone to Buliceni meadow, straight toward the light that was seen above the rock.
"Dumitre, Dumitre!" the woman was calling out.
El îi făcu din mână și trecu împleticindu-se prin apele scăzute ale Bistriței pe malul pe care draga sa îl aștepta. Abia când ajunse lângă ea văzu biata femeie cât de bolnav și de slab era bărbatul ei. Îl duse acasă. Săptămâni în șir îl trată cu fel de fel de leacuri băbești până îl făcu bine. Rana de la cap i se vindecă, lăsând în loc o cicatrice roșiatică.
He waved his hand and stumbled through the shallow waters of the Bistrita to the shore where his beloved was waiting for him. It was only when he reached her that the poor woman saw how sick and weak her husband was. She took him home. For weeks she treated him with all sorts of granny remedies until he was well. The head wound was healing, leaving a reddish scar in its place.
Dumitru își amintea ca prin ceață cum, într-o noapte ploioasă, în stâna lor năvălise o ceată de tâlhari. Unul îl lovise cu o bâtă în cap și, crezându-l mort, îl lăsase în plata Domnului. Când Dumitru își veni în fire, stâna era pustie. Mintea lui se întunecase. Nu-și aducea aminte nimic, nici măcar cine este. Rătăci o lună de zile prin păduri. Într-o seară ajunse pe culmea unui munte și văzu jos, la poale, o apă curgând repede, iar într-un mal înalt o piatră neagră și deasupra ei o luminiță. Atunci mintea lui parcă se trezi din somn. Piatra i se păru cunoscută. O porni în grabă într-acolo. Când ajunse pe malul apei, se auzi strigăt de o voce dragă: ”Dumitre, Dumitre!”.
Dumitru vaguely recalling, that on a rainy night, a gang of robbers invaded their sheepfold. One of them hit him with a bat in the head, thinking he was dead and so they left him at God’s mercy. When Dumitru regained consciousness, the sheepfold was empty. His mind darkened. He couldn't remember anything, he had even forgotten his name. He wandered for a month in the woods. One night, he had reached a mountain top and, as he looked down at the foot of the forest, he saw rushing water and, on a tall shore there was a black rock with a light above it. Then his consciousness awoke from its slumber. He thought the rock was familiar. He sprinted there. When he reached the shore, he heard a call from a sweet voice: ”Dumitre, Dumitre!”.
Omul duse mâna la cap și apăsă ușor cu degetele cicatricea. Avusese noroc, mult noroc că scăpase cu viață. În semn de recunoștință, în fiecare sâmbătă cobora muntele împreună cu nevastă-sa și, în locul unde ea se rugase Maicii Domnului, acolo, deasupra pietrei, aprindeau lumânări aducând mulțumiri Sfintei Marii și pomenindu-i pe cei care îl însoțiseră cu turma în munți și care rămăseseră acolo pentru totdeauna.
The man took his hand to his head and gently pressed the scar with his fingers. He was lucky to have escaped alive. Every Saturday he went down the mountain with his wife as a sign of gratitude. In the place where she had prayed to Saint Mary, there, above the stone, they lit candles thanking Saint Mary and commemorating those who had accompanied him with the flock in the mountains and who had remained there forever.
Sute de ani vor trece de la aceste întâmplări, dar pentru a nu fi uitate, sătenii vor boteza piatra uriașă, martoră a zbuciumului acestei femei credincioase, PIATRA STĂNOAIEI.
Hundreds of years would pass from these incidents, but for them not to be forgotten, the villagers would baptize the enormous stone, witness to this troubled and devoted woman, PIATRA STANIOAIEI “STANIOA’S STONE”.
Translated by:
Team 04: Sparkly Stars - Reboșapcă Patricia_RO & Prodan Adriana_MD
Page updated
Google Sites
Report abuse