+/- 2013.
Scrisori ... catre nimeni. Imi dau si eu cu parerea la cate un articol pe la cine stie ce publicatie virtuala. Este o binefacere internetul mai ales daca stau si ma gandesc la vremurile cand nu exista, si cand existau doar ziarele si revistele clasice si cand la finalul vreunui articol gasea-i invitatia de a-ti da cu parerea.
Era o intreaga istorie.
Iti trebuia "plic" (nu era un lucru de care dispuneai oricand).
Ca sa poti cumpara un plic trebuia sa gasesti o librarie (in fapt, papetarie).
Dupa asta ... era nevoie de un timbru adecvat "destinatiei" la care gandeai sa trimiti plicul (nu mai stiu criteriile exacte dar depindea de greutate, .. etc).
Nu te putea-i gandi la acea vreme la destinatii mai mari decat "nationale" din multe rationamente dar mai ales din aceea ca "semnalul" (acoperirea) orientarii in spatiu al "individului obisnuit" din acele vremi nu se apropia la mai putin de 60 de kilometri de granița.
Eu m-am nascut in 1959 iar prima apropiere efectiva de granita (in zona de "cuprindere cu proprii-ti ochi") a fost prin 1980, in armata, prin preajma orasului Oradea (oras in care aveam "unitatea") si cred ca mai precis prin Cheresig.
Acum (2013), cu ajutorul google pot re-vizita zone pe care nu credeam sa le mai vad vreodata. Nu mai recunosc locul exact dar ... era ceva in genul acesta . Nu pot reda sentimentul pe care-l simteai atunci cand priveai spre o zare in care exista o lume dar ... o lume interzisa tie, o lume socotita "dusmana" (sau daca nu dusmana, in orice caz "straina" tie)
Apoi prin 82 am trecut prin preajma Portilor de Fier (o alta apropiere de granita, memorabila mie) si am stat o vreme prin zona Oravitei (in acele vremuri in care Oravita era un loc foarte special de unde se puteau cumpara produse provenite dintr-o lume inaccesibila altfel ("blugi", "vegeta", chewing-gum, sapunuri Fa si Rexona, brichete, cafea , pentru ca in acele vremuri romanul avea acces doar la "nechezol"si multe alte lucruri care desi "domestice" (precum "helanca") erau socotite marfuri de contrabanda.
Azi, schimbarea de mesaje, trimiterea "scrisorilor", datorita internetului a devenit un fleac. Un singur "clic" dat (dupa ce ai scris-o) si in clipa urmatoare o poate citi cineva aflat in orice alt colt al planetei. Daca tot scriu, am zis sa inmagazinez aici din ele, pentru ca sunt multe ideile ce razbat la un moment dat si apoi imi recad in fund de memorie iar cand am nevoie de vreunele din ele, nu mai mi le aduc aminte.
Profit de acest "ajutor" pe care mi-l ofera web-ul si le anin aici pe craca. Cand le-oi socoti de prisos, le voi sterge.
Romanul isi mentine formalismul si fata de religie. Una declara, una efectiv traieste.
Se face frate cu dracul ca sa treaca puntea, si in acest domeniu. Nu ... "studiaza" domeniul (bibliografia domeniului) ci cel mult incearca sa invete o poezie in care apoi sa se increada.
Popa, invatatorul sau instructorul (sa zicem de fitness) si ... respectand principiul, presedintele unui stat este ... totuna.
Adica el zice: inspiraaaaam, expiraaaam. Un "jucator" si "face" (deodata cu cei carora le comunica mesajul) ceea ce "zice".
Adica cand zicea "inspiraaaam", inspira si el, deodata cu "adrisantii"
Pe cand ceea ce se numeste "fariseu", pune o caseta inregistrata cu "inspiraaam", "expiraaaam", lasa fraierilor "ceva de ocupatie" in biserica iar el li se duce sa zicem, pe la neveste.
Mai pe scurt decat mine, Creanga spunea asta in "Povestea lui Mos Ion Roata".
Popa iti citeste dintr-o carte din care ai putea ajunge sa citesti si singur, asa cum si invatatorul, profesorul iti citeste din carti din care ai putea (evident de la "mai greu" pana la "mult mai greu") ajunge sa inveti si singur.
Dar nu el trebuie sa "respire" in locul tau. Un instructor de fitness, de yoga sau alte asemenea nu sa respiri te invata (pentru ca cum-necum respiri
si singur, ci iti dezvaluie anumite tehnici de respirare.
Tot la fel se intampla lucrurile si in ce priveste un "presedinte". Daca este "jucator" ti se ofera ca model dar nu respira si inspira in locul tau (si nici tu in al lui) ci doar poate dezvalui ce ritm, ce directie, etc trebuie urmate.
Adica, dupa ce ni-l punem in fruntea sirului indian in care noi insine ne asezam, el zice "stang" deodata cu punerea acelui pas, dar nu poate muta fiecaruia din cei din coloana din spate, piciorul, ci si-l muta fiecare doar daca vrea.
Apoi zice "drept", apoi de nu stiu cate ori gandeste el "stanga" si de nu stiu cate ori .... (scrisoare publicata in "La coltul strazii")