ORIGINAL TEXT
(I.Al.,Bratescu-Voinesti , din volumul " Intuneric si lumina ")
In dimineatza aceea pornisem dis-de-dimineata, asa ca la sosirea noastra abia rasarea soarele.
Cu un bucium inadins facut pentru chemarea oamenilor de pe celalalt mal al lacului, din satul Dobrotesti, am vestit pe Stroe si pe Niculae, care curand au sosit si impreuna am plecat pe lac.
Prinsesera de cu seara ranchita si obleti, pesti mici care slujesc drept nada pentru prinderea bibanilor si a stiucilor....
Si am inceput a pescui...
Din cand in cand se vedeau serpi trecand inot lacul: un punct negricios, capul iesit din apa, iar in urma lui un triunghi din valuri, care increteau luciul lacului.
La un timp, Stroe zice:
- Nea Niculae, nu farmeci un sarpe?
Iar acesta facu cu indiferenta:
- E!...
- Dar ce, stii sa farmeci serpii? intrebai eu.
Cu simplitate, fara nici o umbra de vanitate, Niculae raspunse:
- Stiu.
La scurta vreme, vazand unul care trecea ca la douazeci de metri de barca noastra:
- Uite sarpele, Niculae, facu prietenul meu aratand cu degetul, i-a farmeca-l, sa vedem si noi. Niculae se intoarse cu fata spre sarpe si, fixandu-l cu ochii, incepu sa ingane ceva.
Din ce spunea nu se auzea decat sfarsitul: porunca deslusit suierata: " Grozavior, stai pe loc! "
Punctul negricios si triunghiul de apa incretita inaintau mereu, departandu-se. Dar la a treia porunca au impietrit, s-au stins.
- Hai spre el, a zis Niculae lui Stroe. Acesta a intors barca si am inaintat. Ajunsi la patru-cinci metri de sarpe, l-am vazut. Era verzui, lung ca de un metru si de grosimea unui baston obicinuit.
Valurile apei il saltau usor, iar el sta nemiscat, plutind parca ar fi fost de lemn. Ne-am uitat catava vreme la el: parea mort.
Atunci Niculae, intinzand mana, l-a chemat cu gras prietenos:
- Hai! vino-ncoa.
Indata sarpele a inviat, a venit inotand, s-a ridicat pe marginea barcii si s-a incolacit pe bratul lui. Ochii ii straluceau oteliu,iar limba infurcata ii tasnea mereu din gura.
Incremeniti si infricosati ne uitam cum pescarul il lasa sa-i atinga obrazul cu capul.
Niculae zambea cu un zambet simplu, in care nu era nici o umbra de poza sau de trufie.
Savarsea aceasta minune, care pe noi ne infiora,cu lipsa de preocupare cu care pana atunci isi rasucise tigarile.
Dupa catava vreme a descolacit sarpele de pe brat si l-a lasat binisor in apa. Acolo sarpele si-a reluat infatisarea de lucru neinsufletit.
Fara o miscare, fara o tresarire, plutea leganat de valuri la marginea barcii.
-Daca l-as lasa asa vrajit, a zis Niculae, aici ar ramane si ar muri. Dar e pacat sa-l ucizi, ori sa-l lasi vrajit.
Trebuie sa-l desfac de vraja.
Si cu ochii tinta spre sarpe, a inceput a ingana ceva din care nu se auzea decat sfarsitul: porunca deslusit soptita: " Du-te! "
La a treia porunca sarpele, parca i-ar fi pus sufletul la loc, a inceput sa inoate si s-a departat spre tãrmul opus: un punct negricios, urmat de un triunghi de valuri, care increteau luciul apei...
Dupã masa luatã la hanul din Dobrogesti, Niculae m-a luat deoparte si mi-a spus:
- Farmecul asta, de vrajesc cu el serpii, il stiu de la un unchias batran, care a murit. Eu nu l-am mai spus la nimeni, dar dumitale ti l-as spune ... Si-ai sa-i poti vraji, dar se cere sa crezi, sa
nu te-ndoiesti si sa nu te sfiesti...
Ai dumneata un condei si un petic de hartie?
- Am.
- Scrie. Pentru vrajit zici asa, uitandu-te drept la sarpe:
" Subt o piatra mare-nvoalta,
Sade-un bou negru urnit.
Din barbie dand,
Din limbi scaparand.
Mai Cernate, blestemate!
Blestema-te-ar Dumnezeu
Sa-ti curga veninul tau,
Ca untura slinului.
Trei nuiele de alun impleticite,
Gura sarpelui impietrita.
Herendeu !
Berendeu !
Grozavior, stai pe loc !
Iar ca sa-l dezlegi zici asa:
Sarpe !
Sa fi viteaz,
Sa umbli precum ai umblat,
Sa musti precum ai muscat.
Sa treci prin vai adanci,
Ape reci,
Du-te !
-Dumneata sa-nveti bine pe dinafara vorbele astea si cand ai mai veni sa cerci, si ai sa vezi cã-i vrãjesti.
Asa m-a sfatuit Niculae; dar eu, neavand ambitia sa stiu sa vrajesc serpi, iaca vi le spusei tuturora."??
Column A.
Original text.
(I.Al.,Bratescu-Voinesti , din volumul " Intuneric si lumina ")
In dimineatza aceea pornisem dis-de-dimineata, asa ca la sosirea noastra abia rasarea soarele.
Cu un bucium inadins facut pentru chemarea oamenilor de pe celalalt mal al lacului, din satul Dobrotesti, am vestit pe Stroe si pe Niculae, care curand au sosit si impreuna am plecat pe lac.
Prinsesera de cu seara ranchita si obleti, pesti mici care slujesc drept nada pentru prinderea bibanilor si a stiucilor....
Si am inceput a pescui...
Din cand in cand se vedeau serpi trecand inot lacul: un punct negricios, capul iesit din apa, iar in urma lui un triunghi din valuri, care increteau luciul lacului.
La un timp, Stroe zice:
- Nea Niculae, nu farmeci un sarpe?
Iar acesta facu cu indiferenta:
- E!...
- Dar ce, stii sa farmeci serpii? intrebai eu.
Cu simplitate, fara nici o umbra de vanitate, Niculae raspunse:
- Stiu.
La scurta vreme, vazand unul care trecea ca la douazeci de metri de barca noastra:
- Uite sarpele, Niculae, facu prietenul meu aratand cu degetul, i-a farmeca-l, sa vedem si noi. Niculae se intoarse cu fata spre sarpe si, fixandu-l cu ochii, incepu sa ingane ceva.
Din ce spunea nu se auzea decat sfarsitul: porunca deslusit suierata: " Grozavior, stai pe loc! "
Punctul negricios si triunghiul de apa incretita inaintau mereu, departandu-se. Dar la a treia porunca au impietrit, s-au stins.
- Hai spre el, a zis Niculae lui Stroe. Acesta a intors barca si am inaintat. Ajunsi la patru-cinci metri de sarpe, l-am vazut. Era verzui, lung ca de un metru si de grosimea unui baston obicinuit.
Valurile apei il saltau usor, iar el sta nemiscat, plutind parca ar fi fost de lemn. Ne-am uitat catava vreme la el: parea mort.
Atunci Niculae, intinzand mana, l-a chemat cu gras prietenos:
- Hai! vino-ncoa.
Indata sarpele a inviat, a venit inotand, s-a ridicat pe marginea barcii si s-a incolacit pe bratul lui. Ochii ii straluceau oteliu,iar limba infurcata ii tasnea mereu din gura.
Incremeniti si infricosati ne uitam cum pescarul il lasa sa-i atinga obrazul cu capul.
Niculae zambea cu un zambet simplu, in care nu era nici o umbra de poza sau de trufie.
Savarsea aceasta minune, care pe noi ne infiora,cu lipsa de preocupare cu care pana atunci isi rasucise tigarile.
Dupa catava vreme a descolacit sarpele de pe brat si l-a lasat binisor in apa. Acolo sarpele si-a reluat infatisarea de lucru neinsufletit.
Fara o miscare, fara o tresarire, plutea leganat de valuri la marginea barcii.
-Daca l-as lasa asa vrajit, a zis Niculae, aici ar ramane si ar muri. Dar e pacat sa-l ucizi, ori sa-l lasi vrajit.
Trebuie sa-l desfac de vraja.
Si cu ochii tinta spre sarpe, a inceput a ingana ceva din care nu se auzea decat sfarsitul: porunca deslusit soptita: " Du-te! "
La a treia porunca sarpele, parca i-ar fi pus sufletul la loc, a inceput sa inoate si s-a departat spre tãrmul opus: un punct negricios, urmat de un triunghi de valuri, care increteau luciul apei...
Dupã masa luatã la hanul din Dobrogesti, Niculae m-a luat deoparte si mi-a spus:
- Farmecul asta, de vrajesc cu el serpii, il stiu de la un unchias batran, care a murit. Eu nu l-am mai spus la nimeni, dar dumitale ti l-as spune ... Si-ai sa-i poti vraji, dar se cere sa crezi, sa
nu te-ndoiesti si sa nu te sfiesti...
Ai dumneata un condei si un petic de hartie?
- Am.
- Scrie. Pentru vrajit zici asa, uitandu-te drept la sarpe:
" Subt o piatra mare-nvoalta,
Sade-un bou negru urnit.
Din barbie dand,
Din limbi scaparand.
Mai Cernate, blestemate!
Blestema-te-ar Dumnezeu
Sa-ti curga veninul tau,
Ca untura slinului.
Trei nuiele de alun impleticite,
Gura sarpelui impietrita.
Herendeu !
Berendeu !
Grozavior, stai pe loc !
Iar ca sa-l dezlegi zici asa:
Sarpe !
Sa fi viteaz,
Sa umbli precum ai umblat,
Sa musti precum ai muscat.
Sa treci prin vai adanci,
Ape reci,
Du-te !
-Dumneata sa-nveti bine pe dinafara vorbele astea si cand ai mai veni sa cerci, si ai sa vezi cã-i vrãjesti.
Asa m-a sfatuit Niculae; dar eu, neavand ambitia sa stiu sa vrajesc serpi, iaca vi le spusei tuturora."??
Column B.
Machine translation.
(I.Al., Bratescu-Voinesti, del volumen "Oscuridad y Luz")
Aquella mañana habíamos salido temprano, así que cuando llegamos el sol apenas había salido.
Con un grito decidido para llamar a la gente del otro lado del lago, del pueblo de Dobrotesti, anuncié mi llegada a Stroe y Niculae, quienes pronto llegaron y juntos nos adentramos en el lago.
Habían pescado rancita y obleti esa tarde, unos peces pequeños que sirven de cebo para la perca y el lucio...
Y empezamos a pescar...
De vez en cuando se veían serpientes nadando por el lago: un punto negruzco, con la cabeza asomando fuera del agua, y tras él un triángulo de olas que rizaban el brillo del lago.
En un momento dado, Stroe dice:
—Nea Niculae, ¿no sabes encantar una serpiente?
Y él respondió con indiferencia:
—¡Eh!...
—Pero ¿sabes encantar serpientes? Pregunté.
Sencillamente, sin rastro de vanidad, Niculae respondió:
—Lo sé.
Poco después, al ver una serpiente pasar a unos veinte metros de nuestra barca:
—Mira la serpiente, Niculae —dijo mi amigo señalando con el dedo—, encántala, vamos a verla también. Niculae volvió el rostro hacia la serpiente y, fijándola en la mirada, comenzó a murmurar algo.
De lo que dijo, solo se oyó el final: la orden claramente siseada: «¡Grozavior, quédate quieto!».
El punto negro y el triángulo de agua ondulante seguían avanzando, alejándose. Pero a la tercera orden se petrificaron, se desvanecieron.
—Acércate —le dijo Niculae a Stroe. Giró la barca y avanzamos. Cuando estábamos a cuatro o cinco metros de la serpiente, la vimos. Era verde, de aproximadamente un metro de largo y del grosor de una rama común.
Las olas la mecían suavemente, y permanecía inmóvil, flotando como si fuera de madera. La observamos un rato: parecía muerta.
Entonces Niculae, extendiendo la mano, la llamó con voz amable:
—¡Vamos! ¡Ven aquí!
Al instante, la serpiente cobró vida, nadó hacia ella, se posó en el borde de la barca y se enroscó alrededor de su brazo. Sus ojos brillaban como el acero y su lengua bífida no dejaba de asomar.
Paralizados por el miedo, vimos cómo el pescador dejaba que la serpiente rozara su mejilla con la cabeza.
Niculae sonrió con una sonrisa sencilla, sin rastro de pompa ni arrogancia.
Estaba obrando un milagro que nos estremecía, con la misma indiferencia con la que había liado sus cigarrillos hasta entonces.
Al cabo de un rato, desenroscó la serpiente de su brazo y la dejó a salvo en el agua. Allí, la serpiente recuperó su aspecto inerte.
Sin moverse, sin inmutarse, flotaba, meciéndose al compás de las olas junto a la barca.
—Si lo dejara así embrujado —dijo Niculae—, se quedaría aquí y moriría. Pero sería una lástima matarlo o dejarlo embrujado.
Debo deshacer el hechizo.
Y con la mirada fija en la serpiente, comenzó a murmurar algo de lo que solo se oyó el final: la orden susurrada con claridad: «¡Vete!».
A la tercera orden, la serpiente, como si hubiera recuperado el aliento, comenzó a nadar y se alejó hacia la orilla opuesta: un punto negro, seguido de un triángulo de olas que ondulaban el brillo del agua…
Después de la comida en la posada de Dobrogesti, Niculae me llevó aparte y me dijo:
—Conozco este conjuro para embrujar serpientes, de un tío viejo que murió. Nunca se lo he contado a nadie, pero te lo diría a ti... Y podrás hechizarlos, pero es necesario que creas, que no dudes y que no tengas vergüenza...
¿Tienes un bolígrafo y un papel?
—Sí.
—Escribe. Para hechizar, di esto, mirando fijamente a la serpiente:
"Bajo una gran piedra redonda,
yace un buey negro y feo.
De su barbilla se desprende,
de su lengua gotea.
¡Maldita seas, Cernate!
¡Que Dios te maldiga!
¡Que tu veneno fluya,
como manteca de cerdo de una despensa!
Tres ramitas de avellano enredadas,
la boca de la serpiente se convirtió en piedra.
¡Herendeu!
¡Berendeu!
¡Grozavior, quédate quieto!
Y para desatarla, di esto:
¡Serpiente!
Sé valiente,
para caminar como caminabas,
para morder como mordías.
Para atravesar valles profundos,
aguas frías,
¡ve!
-Debes aprenderte bien estas palabras de memoria y cuando vuelvas a hechizar,
verás que las estás hechizando.
Eso es lo que me aconsejó Niculae; pero yo, "sin tener la ambición de saber cómo encantar serpientes, te lo conté todo".
Column Z.
Ayord traduccion.
(I.Al., Bratescu-Voinesti, del volumen "Oscuridad y Luz")
Aquella mañana habíamos salido temprano, así que cuando llegamos el sol apenas había salido.
Con un grito decidido para llamar a la gente del otro lado del lago, del pueblo de Dobrotesti, anuncié mi llegada a Stroe y Niculae, quienes pronto llegaron y juntos nos adentramos en el lago.
Habían pescado rancita y obleti esa tarde, unos peces pequeños que sirven de cebo para la perca y el lucio...
Y empezamos a pescar...
De vez en cuando se veían serpientes nadando por el lago: un punto negruzco, con la cabeza asomando fuera del agua, y tras él un triángulo de olas que rizaban el brillo del lago.
En un momento dado, Stroe dice:
—Nea Niculae, ¿no quieres encantar una serpiente?
Y él respondió con indiferencia:
—¡Eh!...
—Pero ¿sabes encantar serpientes? Pregunté.
Sencillamente, sin rastro de vanidad, Niculae respondió:
—Si, lo sé.
Poco después, al ver una serpiente pasar a unos veinte metros de nuestra barca:
—Mira la serpiente, Niculae —dijo mi amigo señalando con el dedo—, encántala, vamos a verla también. Niculae volvió el rostro hacia la serpiente y, fijándola en la mirada, comenzó a murmurar algo.
De lo que dijo, solo se oyó el final: la orden claramente siseada: «¡Grozavior, quédate quieto!».
El punto negro y el triángulo de agua ondulante seguían avanzando, alejándose. Pero a la tercera orden se petrificaron, se desvanecieron.
—Acércate —le dijo Niculae a Stroe. Giró la barca y avanzamos. Cuando estábamos a cuatro o cinco metros de la serpiente, la vimos. Era verde, de aproximadamente un metro de largo y del grosor de una rama común.
Las olas la mecían suavemente, y permanecía inmóvil, flotando como si fuera de madera. La observamos un rato: parecía muerta.
Entonces Niculae, extendiendo la mano, la llamó con voz amable:
—¡Vamos! ¡Ven aquí!
Al instante, la serpiente cobró vida, nadó hacia ella, se posó en el borde de la barca y se enroscó alrededor de su brazo. Sus ojos brillaban como el acero y su lengua bífida no dejaba de asomar.
Paralizados por el miedo, vimos cómo el pescador dejaba que la serpiente rozara su mejilla con la cabeza.
Niculae sonrió con una sonrisa sencilla, sin rastro de pompa ni arrogancia.
Estaba obrando un milagro que nos estremecía, con la misma indiferencia con la que había liado sus cigarrillos hasta entonces.
Al cabo de un rato, desenroscó la serpiente de su brazo y la dejó a salvo en el agua. Allí, la serpiente recuperó su aspecto inerte.
Sin moverse, sin inmutarse, flotaba, meciéndose al compás de las olas junto a la barca.
—Si lo dejara así embrujado —dijo Niculae—, se quedaría aquí y moriría. Pero sería una lástima matarlo o dejarlo embrujado.
Debo deshacer el hechizo.
Y con la mirada fija en la serpiente, comenzó a murmurar algo de lo que solo se oyó el final: la orden susurrada con claridad: «¡Vete!».
A la tercera orden, la serpiente, como si hubiera recuperado el aliento, comenzó a nadar y se alejó hacia la orilla opuesta: un punto negro, seguido de un triángulo de olas que ondulaban el brillo del agua…
Después de la comida en la posada de Dobrogesti, Niculae me llevó aparte y me dijo:
—Conozco este conjuro para embrujar serpientes, de un tío viejo que murió. Nunca se lo he contado a nadie, pero te lo diría a ti... Y podrás hechizarlos, pero es necesario que creas, que no dudes y que no tengas miedo...
¿Tienes un bolígrafo y un papel?
—Sí.
—Escribe. Para hechizar, di esto, mirando fijamente a la serpiente:
"Bajo una gran piedra redonda,
yace un buey negro y feo.
De su barbilla se desprende,
de su lengua gotea.
¡Maldita seas, Cernate!
¡Que Dios te maldiga!
¡Que tu veneno fluya,
como manteca de cerdo de una despensa!
Tres ramitas de avellano enredadas,
la boca de la serpiente se convirtió en piedra.
¡Herendeu!
¡Berendeu!
¡Grozavior, quédate quieto!
Y para desatarla, di esto:
¡Serpiente!
Sé valiente,
para caminar como caminabas,
para morder como mordías.
Para atravesar valles profundos,
aguas frías,
¡ve!
-Debes aprenderte bien estas palabras de memoria y cuando vuelvas a hechizar,
verás que las estás hechizando.
Eso es lo que me aconsejó Niculae; pero yo, "sin tener la ambición de saber cómo encantar serpientes, te lo conté todo".