Calea
Cel mai "aproape de adevar" in ceea ce priveste definirea (sau mai bine zis, punerea in tema) a ceea ce vrea sa spuna cuvantul-concept "calea" (calea de urmat) am gasit-o
descrisă in "teorema grafurilor" (eu am facut trimitere prin link la varianta in spaniola, pentru ca este mult mai completa decat in romana dar, fiecare poate cauta in ce limba se descurca mai bine).
Mai intai sa ne apropiem (sa facem o introducere) de temă introducand in ecuatie "Paradoxul sagetii" (unul dintre argumentele expuse de Zenon):
"O sageată nu se poate misca catre un loc in care nu se află. Dar nici nu se poate misca catre un loc in care se află. Dar o sageata aflata in zbor este intotdeauna in locul in
care se află. Adică, in fiecare clipă aceasta se afla in repaus. Dar, daca aceasta nu se miscă in nici un moment, atunci ea se află intotdeauna in repaus".
Acum vin eu si zic asa:
Hai sa ne imaginam o "tintă" (cum sunt cele rotunde, pe care sunt desenate
cercuri concentrice si unde centrul cercului este numerotat cu "10") si sa
constientizăm ca punct central nu toata "bulina neagra" ci chiar
ceea ce este (si semnifica) conceptul "punct", doar ca in cazul nostru
dimensiunea punctului nu va fi "zero" ci o gaura cat cea produsa de
trecerea unei obisnuite sageti de tir.
Presupunand ca ... tot omul venit vreodata pe lumea asta "stie (si
daca stie), si ... "trage"(in sens de "tinde") spre o "aceeasi țintă", țintind
(logic) acelasi punct, este mai usor sa ne imaginam ca, pentru a
trece printr-o "aceeasi unica tinta" ("unica", pentru ca "adevarul" fiind
"doar unul", in mod automat si "calea cea adevarata" (traiectoria
urmata) nu poate fi "mai mult decat una", sagetilor le ramane o
singura solutie; "sa urmeze (atat cronologic cat si cinematic) una, ...
alteia".
Logic, ca sa poata urma "una, alteia" trebuie sa existe "una care deschide drumul" (care sa fie "prima").Cele care urmeaza (cele care "vin pe urmă") nu vin ca urmare a vreunei forte ... "de atractie" pe care ar exercita-o "cea dinfață" (sau cea "anterioară ei") ci merge spre "punctul (acela) central"doar daca ea insasi isi stie (isi are ... "imprimat in ea insasi")"traiectoria de urmat".Este adevarat ca in exemplul dat, "sageata" nu este cea care isi cauta drumul, ci doar urmeaza o traiectorie care i-a fost impusa (de arcas). De ce ... nu isi cauta singura drumul?Pai, pentru simplul motiv ca ... ar putea fi dotata (tehnologic vorbind) cu orice, mai putin cu ... "suflet".Schimbam insa planul si hai sa imaginam ca fiecare din noi, cei sase miliarde si ceva de "contemporani ai clipeiprezente" suntem cate o reproducere a lui Felix Baumgartner in caderea lui "din cer" la care sa adaugam ca "plafonul de nori" nu ar fi un "plafon de nori" ci unul din beton prevazut cu o infinitate "gauri" (suficient de mari cat sa poata cadeaprin ea un parasutist cu a lui "aripa delta") si din care "infinitate de gauri" doar una sa fie adevarata iar celelalte, false.In asa situatie, cine ramane teapan precum sageata, se indreapta sigur spre o tranta de mai mare dragul. Doar dintre acei care anticipeaza corect drumul si nu doar il anticipeaza ci si reusesc sa se plaseze, nu doar pe traiectoria corectaci sa-si si urmeze unul ... altuia, de asa natura incat sa nu "gatuie" trecerea, isi vor gasi "salvarea" (adica, vor evita"tranta"). De -abia dupa ce a trecut (fiecare la randu-i) "dincolo", se pune in situatia de a-si putea folosi parasuta si, de a ajunge teafar in "raiul" de unde a plecat.