Moralitate de stăpân/sclav

Un stadiu în evoluția conștiinței morale și politice, descris de Hegel în Fenomenologia spiritului (1807), care a influențat ulterior multe teorii despre libertate și istorie.

Ivindu-se din "starea naturală" există un moment al conștiinței în care, date fiind două părți implicate, una dintre ele o înrobește pe cealaltă. Sclavul, implicat în producție și activitate, este conștient de scopuri în viața lui, în timp ce stăpânul se retrage într-o stare de tihnă și consum fără nici un sens. Nici unul nu-i poate oferi celuilalt recunoașterea și confirmarea necesare atunci când o persoană vrea să aibă valoare în proprii săi ochi.

Un răspuns inițial dat acestui impas constă într-o retragere înspre stoicism și apoi înspre "conștiința nefericită" a religiei.

Cu toate acestea, cel puțin sclavul ajunge la o conștiință de sine prin activitatea lui proprie. Libertatea interioară dobandită astfel îi permite o răsturnare a stăpânului, și ciclul "dialectic" se repetă până este atins un "moment" kantian, superior, când din proces ia naștere respectul reiproc al fiecăruia ca scop in sine. (1.084 bytes)

Una etapa en la evolución de la conciencia moral y política, descrita por Hegel en La fenomenología del espíritu (1807), que luego influyó en muchas teorías sobre la libertad y la historia.

Emergiendo del "estado natural" hay un momento de conciencia en el que, dadas las dos partes involucradas, una esclaviza a la otra. El esclavo, involucrado en la producción y la actividad, es consciente de los objetivos de su vida, mientras que el amo se retira a un estado de paz y consumo sin sentido. Ninguno de los dos puede darle al otro el reconocimiento y la confirmación necesarios cuando una persona quiere tener valor ante sus propios ojos.

Una respuesta inicial a este estancamiento es un retroceso al estoicismo y luego a la "conciencia infeliz" de la religión.

Sin embargo, al menos el esclavo alcanza la conciencia de sí mismo a través de su propia actividad. La libertad interior así adquirida le permite derrocar a su maestro, y el ciclo "dialéctico" se repite hasta llegar a un "momento" kantiano, superior, cuando del proceso surge el respeto mutuo de cada uno como fin en sí mismo.