Curs 43. Muzica Contemporană „Clasică”
Krzysztof Eugeniusz Penderecki, 1933-2020
1933, 23 noiembrie. S-a născut la Dębica (oraș în S-E Poloniei). Familia - origini poloneze, germane, ucrainene, armenești
Studii muzicale la Universitatea Jagiellonia (Cracovia), apoi la Academia de Muzică din Cracovia - absolvă în 1958
După absolvire a devenit profesor la aceeași Academie.
1959. A debutat în calitate de compozitor la Festivalul Toamna muzicală varșoviană
Laureat cu numeroase premii și distincții pentru creațiile sale în Polonia, Italia, Austria, Malta, SUA (3 premii Grammy), Spania, Japonia, Luxemburg, Armenia (în 2009); doctor honoris causa al unor universități de prestigiu: Cracovia, Varșovia, Yale, Skt. Petersburg ș.a.
2020, 29 martie. A murit la Cracovia (Polonia)
Comentarii stilistice
Muzica sa este calificată adesea ca „postserială” și „postclasică târzie”.
1958-1962. Începuturi
Lucrările sale timpurii arată influențe dinspre Anton Webern, Pierre Boulez și Igor Stravinsky.
Recunoașterea sa internațională a început în 1959, la Festivalul Toamna Muzicală Varșoviană, cu primele audiții ale lucrărilor Strophen, Psalms of David și Emanations.
1960. Prima lucrare de notorietate internațională a fost Threnody to the Victims of Hiroshima, pentru 52 de instrumente cu coarde. Aici el folosește tehnici instrumentale extinse. Inițial a intitulat lucrarea 8' 37" , dar a decis să o dedice victimelor de la Hiroshima.
1962. „Fluorescences increases the orchestral density with more wind and brass, and an enormous percussion section of 32 instruments for six players, including a Mexican güiro, typewriters, gongs and other unusual instruments. The piece was composed for the Donaueschingen Festival of contemporary music of 1962, and its performance was regarded as provocative and controversial. Even the score appeared revolutionary; the form of graphic notation that Penderecki had developed rejected the familiar look of notes on a staff, instead representing music as morphing sounds. His intentions at this stage were quite Cagean (=John Cage-like): 'All I'm interested in is liberating sound beyond all tradition'.”
Fluorescences - partitura
În această lucrare, compozitorul „mărește densitatea orchestrală cu mai mulți suflători și o secțiune extinsă de percuție de 32 de instrumente pentru șase interpreți, inclusiv un güiro mexican, mașini de scris, gong-uri și alte instrumente mai puțin obișnuite.
Piesa a fost compusă pentru Festivalul de muzică contemporană de la Donaueschingen din 1962, iar interpretarea a fost considerată provocatoare și controversată.
Chiar și partitura părea revoluționară; forma de notație grafică dezvoltată de Penderecki a respins aspectul tradițional al partiturilor, reprezentând muzica drept un proces de transformări sonore.
Intențiile sale în această etapă erau apropiate de cele ale compozitorului american John Cage: „Tot ce mă interesează este eliberarea sunetului de orice tradiție”.
1962. Canon for 52 strings and 2 tapes. This is in a similar style to other pieces in the late 1950s in its use of sound masses, dramatically juxtaposed with traditional means although the use of standard techniques or idioms is often disguised or distorted. Indeed, the Canon brings to mind the choral tradition and indeed the composer has the players sing, albeit with the performance indication of bocca chiusa (with closed mouth) at various points; nevertheless, Penderecki uses the 52 'voices' of the string orchestra to play in massed glissandi and harmonics at times – this is then recorded by one of the tapes for playback later on in the piece. It was performed at the Warsaw Autumn Festival in 1962 and caused a riot although curiously the rioters were young music students and not older concertgoers.
„Acesta este într-un stil similar cu alte piese de la sfârșitul anilor 1950 în utilizarea maselor sonore, juxtapuse dramatic cu mijloace tradiționale, deși utilizarea tehnicilor standard sau a idiomurilor este adesea deghizată sau distorsionată.
Canon evocă tradiția corală, iar compozitorul cere instrumentiștilor să cânte vocal, cu indicația a bocca chiusa (cu gura închisă) în anumite momente;
Penderecki folosește cele 52 de „voci” ale orchestrei de coarde pentru a cânta uneori glissandi și armonic – aceste efecte sunt înregistrate pe o casetă, pentru a fi reprodusă ulterior în timpul interpretării în concert.
Prima audiție a avut loc la Festivalul Toamna Muzicală Varșoviană, în 1962 și a provocat reacții ostile în rândul publicului, deși, în mod curios, mai revoltați erau tinerii studenți muzicieni decât auditorii mai în vârstă.”
1963-1966. Lukas Passion. The large-scale St. Luke Passion (1963–66) brought Penderecki further popular acclaim, not least because it was devoutly religious, yet written in an avant-garde musical language, and composed within Communist Eastern Europe. Various different musical styles can be seen in the piece. The experimental textures, such as were employed in the Threnody, are balanced by the work's Baroque form and the occasional use of more traditional harmonic and melodic writing. Penderecki makes use of serialism in this piece, and one of the tone rows he uses includes the BACH motif, which acts as a bridge between the conventional and more experimental elements. The Stabat Mater section toward the end of the piece concludes on a simple chord of D major, and this gesture is repeated at the very end of the work, which finishes on a triumphant E major chord. These are the only tonal harmonies in the work, and both come as a surprise to the listener; Penderecki's use of tonal triads such as these remains a controversial aspect of the work. [a se vedea traducerea mai jos]
Partea I
O Crux Ave ("O Holy Cross," from the hymn Vexilla Regis prodeunt), chorus and orchestra
Et egressus ibat ("And he went out," Garden of Gethsemane), narrator, baritone and orchestra
Deus Meus ("My God," Christ's prayer at Gethsemane, from Psalm 21), baritone, chorus and orchestra
Domine, quis habitat ("Lord, who shall dwell...", from Psalms 14, 4 and 15), soprano and orchestra
Adhuc eo loquente ("And yet while he spake," Judas's betrayal of Christ), narrator, baritone, chorus and orchestra
Ierusalem ("Jerusalem," from the Lamentation of Jeremiah), chorus and orchestra
Ut quid, Domine ("Why, Lord," from Psalm 9), chorus a cappella
Comprehendentes autem eum ("Then they took him," Peter's denial of Christ), narrator, soprano, bass, chorus and orchestra
Iudica me, Deus ("Give sentence with me, O God," from Psalm 42), bass and orchestra
Et viri, qui tenebant illum ("And the men that held Jesus...," mocking of Christ), narrator, baritone, chorus and orchestra
Ierusalem (text identical to section 6)
Miserere mei, Deus ("Be merciful to me, O God," from Psalm 55), chorus a cappella
Et surgens omnis ("And the multitude arose...," Christ's trial before Pilate and death sentence), narrator, baritone, bass, chorus and orchestra
Partea II
Et in pulverem ("And into the dust," from Psalm 21), chorus and orchestra
Et baiulans sibi crucem ("And bearing his cross," the road to Calvary), narrator and orchestra
Popule meus ("My people," from the Improperia), chorus and orchestra
Ibi crucifixerunt eum ("There they crucified him," the crucifixion of Christ), narrator and orchestra
Crux fidelis ("O faithful cross," from Pange lingua gloriosi proelium certaminis), soprano, chorus and orchestra
Iesus autem dicebat ("Then said Jesus," Christ's forgiveness), narrator, baritone and orchestra
In pulverem mortis ("Into the dust of death," from Psalm 21), chorus a cappella
Et stabat populus ("And the people stood," Christ's mocking on the cross), narrator, chorus and orchestra
Unus autem ("And one of them...," the good and bad thieves), narrator, baritone, bass, chorus and orchestra
Stabant autem iuxta crucem ("Now there stood by the cross," Jesus addressing his mother and John, from the Gospel of John), narrator, baritone and orchestra
Stabat Mater ("The mother stood...," from the Stabat Mater sequence), chorus a cappella
Erat autem fere hora sexta ("And it was about the sixth hour," Christ's death account from both Luke and John), narrator, baritone, chorus and orchestra
Alla breve (a tempo marking in Italian indicating a quick duple meter), orchestra alone
In pulverem mortis... In te, Domine, speravi ("Into the dust of death...In thee, O Lord, I have put my trust" from Psalm 30), soprano, baritone, bass, chorus and orchestra
Lucrarea „i-a adus lui Penderecki și mai multă apreciere, nu numai pentru recunoașterea nedisimulată a convingerilor religioase, ci și pentru limbajul muzical de avangardă și compus în Europa de Est comunistă. Piesa include diferite stiluri muzicale. Texturile experimentale, folosite în Threnody, sunt contrabalansate de forma barocă a lucrării și de utilizarea ocazională a scrierii armonice și melodice mai apropiate de tradiție.
Penderecki folosește serialismul în această piesă, iar una dintre serii include motivul BACH, care acționează ca o punte între elementele convenționale și cele experimentale.
Secțiunea Stabat Mater de la final se încheie pe un acord simplu de re major, iar acest gest se repetă chiar la sfârșitul lucrării, care se termină pe un acord triumfător de mi major. Acestea sunt singurele armonii tonale din lucrare și ambele vin ca o surpriză pentru ascultător [...].”
1960-1970
1966. De Natura Sonoris I. „[...] frequently calls upon the orchestra to use non-standard playing techniques to produce original sounds and colours.”
(solicită frecvent orchestrei să folosească tehnici sonore non-standard pentru a produce sunete și culori originale.)
1970. Kosmogonia. „[...] Penderecki received a commission to write for the twenty-fifth anniversary of the founding of the United Nations. The result was Kosmogonia, a piece of twenty minutes for 3 soloists (soprano, tenor, bass), mixed choir and orchestra. The Los Angeles Philharmonic premiered the piece on 24 October 1970 with Zubin Mehta as conductor and Robert Nagy as tenor. The piece uses texts from ancient writers Sophocles and Ovid in addition to contemporary statements from Soviet and American astronauts to musically explore the idea of the cosmos.”
... a primit comanda pentru o lucrare dedicată celei de-a 25-a aniversări a ONU. Rezultatul a fost Kosmogonia, piesă de 20 minute pentru 3 soliști (soprană, tenor, bas), cor mixt și orchestră. Filarmonica din Los Angeles a interpretat prima audiție la 24 octombrie 1970, cu Zubin Mehta la pupitru și tenorul Robert Nagy. Sunt folosite texte din autori antici - Sofocle și Ovidiu - precum și citate din declarațiile unor astronauți sovietici și americani, pentru a sugera explorarea muzicală a cosmosului.
1971. De Natura Sonoris II. „[...] with its more limited orchestra, it incorporates more elements of post-Romanticism than its predecessor. This foreshadowed Penderecki's renunciation of the avant-garde in the mid-1970s, although both pieces feature dramatic glissandos, dense clusters, use of harmonics, and unusual instruments (the musical saw features in the second piece). ”
„cu un aparat orchestral mai restrâns, încorporează mai multe elemente de post-romantism decât compoziția precedentă.
Lucrarea anunță renunțarea de către autor la avangardă, la mijlocul anilor 1970, deși ambele piese prezintă glissando-uri dramatice, grupuri dense, folosirea armonicilor și instrumente neobișnuite (fierăstrăul muzical apare în a doua piesă).”
1970-2020
„In the mid-1970s, while he was a professor at the Yale School of Music, Penderecki's style began to change. The Violin Concerto No. 1 largely leaves behind the dense tone clusters with which he had been associated, and instead focuses on two melodic intervals: the semitone and the tritone. This direction continued with the Symphony No. 2 (1980), which is harmonically and melodically quite straightforward; the symphony is sometimes referred to as the "Christmas Symphony" due to the opening phrase of the Christmas carol Silent Night appearing three times during the work.”
La mijlocul anilor 1970, în timp ce era profesor la Yale School of Music, stilul lui Penderecki a început să se schimbe.
Concertul pentru vioară nr. 1 părăsește texturile sonore dense cu care fusese asociat compozitorul și se concentrează pe două intervale melodice: semitonul și tritonul. Această direcție a continuat cu Simfonia nr. 2 (1980), care este destul de simplă din punct de vedere armonic și melodic; simfonia este uneori denumită „Simfonia de Crăciun” datorită frazei de deschidere a colindului de Crăciun Silent Night care apare de trei ori în timpul lucrării.
Penderecki wrote relatively little chamber music. However, compositions for smaller ensembles range in date from the start of his career to the end, reflecting the changes his style of writing has undergone.
Penderecki a scris relativ puțină muzică de cameră. Cu toate acestea, compozițiile sale pentru ansambluri mai mici variază în date de la începutul carierei sale până la sfârșit, reflectând schimbările pe care le-a suferit stilul său de a scrie.
In 1980, Penderecki was commissioned by Solidarity to compose a piece to accompany the unveiling of a statue at the Gdańsk shipyards to commemorate those killed in anti-government riots there in 1970. Penderecki responded with Lacrimosa, which he later expanded into one of the best-known works of his later period, the Polish Requiem (1980–84, 1993, 2005). Later, he tended towards more traditionally conceived tonal constructs, as heard in works such as the Cello Concerto No. 2 and the Credo, which received the Grammy Award for best choral performance for the world-premiere recording made by the Oregon Bach Festival, which commissioned the piece.
În 1980, cunoscutul sindicat polonez Solidaritatea i-a comandat o piesă care să însoțească dezvelirea unei statui la șantierele navale din Gdańsk pentru a-i comemora pe cei uciși în revoltele anti-guvernamentale din 1970. Penderecki a răspuns cu Lacrimosa, pe care ulterior a inclus-o într-una dintre cele mai valoroase creații ale sale, Requiemul polonez (1980–84, 1993, 2005).
Mai târziu, a manifestat tendința către construcții tonale mai tradiționale, precum Concertul pentru violoncel nr. 2 și Credo; aceasta din urmă a primit Premiul Grammy pentru cea mai bună interpretare corală cu ocazia înregistrării în premieră mondială realizată la Festivalul Oregon Bach, care a comandat piesa.
textele în limba engleză au fost preluate din pagina electronică dedicată compozitorului,
https://en.wikipedia.org/wiki/Krzysztof_Penderecki
accesată în 25.03.2024
Despre creație
opere
simfonii și alte lucrări simfonice
piese concertante
muzică vocală și corală
muzică de cameră
muzică de film
1958-1962. Primele compoziții
Strophen
Psalmii lui David
Emanations
1960. Threnody of the Victims of Hiroshima, pentru 52 de instrumente de coarde
1961. Fluorescences pentru Festivalul de Muzică Nouă de la Donaueschingen (Germania) - orchestră de coarde, suflători, 6 percuționiști cu 32 de instrumente de percuție majoritatea exotice
1962. Canon pentru 52 de instrumente și 2 mașini de scris
influențat de Anton Webern, Pierre Boulez, Igor Stravinski
principiu de creație: eliberarea sunetului de orice tradiție
1960. Threnody în memoria victimelor de la Hiroshima
1960. Threnody of the Victims of Hiroshima, pentru 52 de instrumente de coarde
Threnody of the Victims of Hiroshima
Reacția a fost în general una de uimire când, în timpul Concursului pentru Tineret al Uniunii Compozitorilor Polonezi din 1959, toate cele trei premii au revenit unui singur compozitor: Krzysztof Penderecki . S-a comentat atunci, în glumă, că Penderecki a scris prima partitură cu mâna stângă, a doua cu dreapta, iar a treia i-a dat-o unui prieten.
A fost al treilea an care marca o nouă eră în muzica poloneză. Încă de la Festivalul Toamna Muzicală Varșoviană se oferise tinerilor muzicieni polonezi ocazia de a descoperi muzica de ambele părți ale Cortinei de Fier. În această perioadă, compozitorii polonezi au început să-și creeze propriul răspuns la evoluțiile muzicale din Occident (în special în ceea ce privește dodecafonismul, serialismul și punctualismul), rezultatul fiind așa-numita „polnische Schule” sau Școala poloneză de compoziție.
Penderecki, pe atunci în vârstă de 26 de ani, s-a aflat în fruntea acestor schimbări muzicale și, după trei lucrări de tinerețe care au experimentat în primul rând tehnicile de compoziție pomenite mai sus, a scris ceea ce avea să devină lucrarea sa inovatoare.
Threnody în memoria victimelor de la Hiroshima este considerată o lucrare semnificativă, cu un premiu acordat de Tribuna Internațională a Compozitorilor UNESCO din Paris, o medalie în Japonia și numeroase interpretări în întreaga lume, în pofida preocupărilor legate de deteriorarea instrumentelor!
threnody = odă, cântec, imn sau poezie de doliu, compusă sau interpretată ca un memorial pentru o persoană decedată.
Cele 52 de instrumente de coarde indicate în titlul complet al piesei sunt 24 de viori, 10 viole, 10 violoncele, 8 contrabași.
Durata piesei este de aproximativ 8 minute și 37 de secunde.
Denumită inițial 8'37", piesa aplică tehnica sonoră care tinde să se concentreze pe caracteristicile și calitățile specifice ale timbrului, texturii, articulației, dinamicii și tempoului, în încercarea de a crea o muzică neconvențională, specifică unui ansamblu de coarde, liberă de rigorile formei și contrapunctului. Intenția declarată a lui Penderecki a fost de a „dezvolta un nou limbaj muzical”.
Compozitorul afirma ulterior: „A existat doar în imaginația mea, într-un mod oarecum abstract”. Când a ascultat-o în concert, „M-a impresionat încărcătura emoțională a lucrării... Am căutat asociații și, în cele din urmă, am decis să o dedic victimelor de la Hiroshima ”.
Cele 52 de instrumente cu coarde se contopesc în manipulare sonoră și contrapunct, într-o manieră care, potrivit recenzorului Paul Griffiths, îl face pe auditor „neliniștit, alegând să se refere la un eveniment cumplit, asociere provocată de țipetele instrumentelor de coarde”.
[...] Uneori, Penderecki adoptă o abordare aleatorie, sugerând instrumentiștilor o serie de tehnici sau solicitând grade neregulate de vibrato. Piesa este, de asemenea, marcată de o rigoare considerabilă în indicațiile de sincronizare, notate în secunde, precum și de grupuri specifice de note și de utilizarea sferturilor de ton, a înălțimii grupate și a masei sonore care se acumulează într-un rezervor de hipertonalitate.
[text tradus din https://en.wikipedia.org/wiki/Threnody_to_the_Victims_of_Hiroshima accesat în 20.04.2023]
Compusă cu prilejul sărbătoririi unui mileniu de la creștinarea Ducelui polonez Mieszko I, în anul 966. Lucrarea este considerată și un protest contra comunismului și sovietizării.
Text în limba latină, din Evanghelia lui Luca, din Stabat Mater, imnuri, psalmi, lamento-uri.
Prima audiție absolută, cu mare succes: 30 martie 1966
Interpreți:
Evanghelistul - narator
soliști: S, bariton (Iisus), B
3 coruri mixte
cor de copii
orchestră mare
Lucrarea a fost comandată de Westdeutscher Rundfunk cu ocazia aniversării a 700 de ani de la construirea catedralei din Münster, unde, la 30 martie 1966 a avut prima audiție absolută, sub conducerea lui Henryk Czyż. Cu același prilej a fost marcată și aniversarea a 1000 de ani de la adoptarea creștinismului în Polonia (în anul 966). Abia în 1999, lucrarea a fost interpretată în Polonia, la Filarmonica din Cracovia, la 22 aprilie, apoi și la Festivalul Toamna Muzicală Varșoviană, în 24 septembrie.
Oratoriul de tip Passion readuce în atenție un gen de muzică veche devenit celebru datorită lui Johann Sebastian Bach, deși originile sale provin din misterele religioase medievale. Penderecki adaptează genul vremurilor moderne atât în ceea ce privește conceptul, cât și mijloacele. Spune Penderecki:
A fost ideea mea să mă îndepărtez de povestirea statică a evenimentelor Evangheliei. Lucrarea Patimile după Luca a fost concepută ca o experiență dinamică, uneori chiar violentă.
Muzica, dedicată soției lui Penderecki, Elżbieta, a fost scrisă pentru cor de băieți, trei coruri mixte, trei voci soliste (soprano, bariton și bas), recitator și orchestră simfonică și folosește textul latin al Evangheliei după Sfântul Luca, cu intercalări din imnuri, psalmi și lamentații. Această lucrare de optzeci de minute are douăzeci și patru de segmente, dintre care primul, imnul O Crux, ave, introduce materialul muzical de bază compus din două grupe de douăsprezece părți care apar în diverse variante. În ciuda modernității limbajului, Penderecki a creat o lucrare accesibilă unui meloman obișnuit, cu conținut, structură și expresivitate ușor de înțeles. După cum afirmă compozitorul,
Nu mi se pare important dacă genul Passion este privit ca fiind tradițional sau de avangardă. Pentru mine este pur și simplu autentic. Și asta este suficient.
Lucrarea a avut un succes extraordinar încă de la premiera sa de la Münster (la care au participat, nota bene, peste șaptezeci de jurnaliști europeni, un nunțiu papal, episcopul de Münster și directorul Westdeutscher Rundfunk). Unii spun că evenimentul a contribuit semnificativ la procesul de normalizare a relațiilor dintre Polonia și Republica Federală Germania. Oricum, oratoriul a fost prezentat în programul Bienalei de Muzică Contemporană de la Veneția mai târziu în acel an și de atunci a fost interpretat de mai multe ori în Europa, SUA, America de Sud și Japonia. Disponibil pe numeroase înregistrări, rămâne una dintre puținele lucrări de muzică contemporană care sunt adesea interpretate la concertele filarmonice cu abonament.
[text tradus din https://culture.pl/en/work/st-lukes-passion-krzysztof-penderecki accesat în 20.04.2023]
Partea I:
O Crux ave
Et egressus
Deus meus
Domine, quis habitabit
Adhuc eo loquente
Ierusalem
Ut quid, Domine
Comprehendentes autem eum
Iudica me, Deus
Et viri, qui tenebant illum
Ierusalem
Miserere mei, Deus
Et surgens omnis
Partea II:
Et in pulverem
Et baiulans sibi crucem
Popule meus
Ibi crucifixerunt eum
Crux fidelis
Dividentes vero
…in pulverem mortis
Et stabat populus
Unus autem
Stabant autem iuxta crucem
Stabat Mater
Erat autem fere hora sexta
Alla breve
In pulverem mortis... In te, Domine, speravi
Patimile după Luca
Tehnici compoziționale
organizare atonală, cu excepția a 2 momente tonale din finalul secțiunii Stabat Mater
texturi experimentale, cluster
micropolifonii = tip de textură polifonică care constă într-o multitudine de linii melodice dispuse în canon, având tempouri sau ritmuri diferite și generând astfel un discurs de tip cluster
serialism dodecafonic: cantus firmus I reprezintă seria C♯–D–F–E–E♭–F♯–G–G♯–B–B♭–A–C ; cantus firmus II = E–E♭–F–F♯–D–C♯–G–A♭–B♭–A–C–B
motivul B-A-C-H
tehnica vocală în scriitura corală include: strigăte, declamări, chicoteli, șuierături
De Natura Sonoris No. 2 (1971)
Utrenja (1970) - partea 1
Requiemul Polonez, 1980-1984-1993
O interpretare muzicală a textelor missei funerare latine (missa pro defunctis), Requiemul Polonez de Krzysztof Penderecki, pentru patru voci soliste, cor mixt și orchestră simfonică (1980-1984-1993) evocă bogata tradiție a genului, preluând din ceea ce era tipic pentru epocile și stilurile de muzică anterioare precum și invocarea simbolurilor muzicale vechi de secole ale morții. Într-adevăr, reflecția asupra morții și a judecății finale este prezentă în multe din lucrările lui Penderecki, precum Strofy (1959) și Threnody for the Victims of Hiroshima (1959-61), Patimile după Luca (1965), Dies irae (1967), Oratoriul dedicat victimelor de la Auschwitz și Paradisul pierdut(1978). Caracteristic genului, Requiem-ul polonez folosește fragmente din textele liturgice latine ale missei funerare, completate cu rugăciunile poloneze ale „Święty Boże (Jesu pie - Smerenia lui Iisus)”. Toate părțile Requiem-ului polonez au fost compuse în 1980-84, cu excepția lui Sanctus, care datează din 1993.
Requiem face trimiteri la muzica din același gen scrisă de alți compozitori, de la Johann de Ockeghem, Pierre de la Rue și Orlando di Lasso, la Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi și Hector Berlioz, până la Benjamin Britten și Igor Stravinsky .
[text tradus după https://culture.pl/en/work/polish-requiem-krzysztof-penderecki accesat în 21.04.2023]
Cele opt părți ale lucrării sunt:
1. Requiem aeternam,
2. Kyrie eleison,
3. Dies irae: Dies irae - Tuba mirum - Mors stupebit - Liber scriptus - Quid sum mister - Rex tremendae - Recordare - Jesu Pie- Ingemisco - Preces meae - Confutatis - Lacrimosa,
4. Sanctus,
5. Agnus Dei,
6. Lux aeterna,
7. Libera me, Domine,
8. Libera animas.
Lacrimosa, cu soprană solistă, cor și orchestră, a fost compusă în 1980.
Momentul culminant al Requiem-ului, Recordare Jesu pie, a fost scris în 1983, ca o mare passacaglia, cu un fragment din rugăciunea poloneză Święty Boże, Święty Mocny [Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare]. Aici, elementele naționale se combină cu cele tradițional-creștine.
Intenția compozitorului a fost să dedice fiecare parte a Requiem-ului unor personalități și evenimente asociate cu tragediile poloneze din ultimii zece ani. Scris într-o perioadă dificilă pentru Polonia, Requiem-ul era destinat să „aline inimile oamenilor”. După cum spune însuși compozitorul,
„Fără situația politică de ansamblu, fără Solidaritate [Solidarność - federație sindicală poloneză, fondată în 1980 la Gdansk], nu aș fi scris Recviem-ul, deși eram de mult interesat de subiect. Când am compus Recviem-ul am vrut să iau o anumită poziție [...]” („Studio” 1993 nr 8 s. 16).
Requiemul polonez (fără Sanctus, care nu va fi compus până în 1993) a fost interpretat pentru prima dată de Orchestra Simfonică Radio din Stuttgart, Corul Operei din Würtemberg și Corul Süddeutsche Rundfunk, sub conducerea lui Mstislav Rostropovich la Stuttgart, la 24 septembrie 1984.
[text tradus după https://culture.pl/en/work/polish-requiem-krzysztof-penderecki accesat în 21.04.2023]
Polskie Requiem - Chaconne in memoria del Giovanni Paolo II (2005)
The last concert conducted by Maestro Krzysztof Penderecki took place in Katowice, in Muzeum Śląskie. On the 24th of August 2019, the genius composer lead the Silesian Philharmonic Symphony Orchestra in his Chaconne (Ciacona). The concert was a commemoration of the 100th anniversary of The First Silesian Uprising.
Krzysztof Penderecki – dyrygent / conductor
Orkiestra Symfoniczna Filharmonii Śląskiej / The Silesian Philharmonic Symphony Orchestra
Krzysztof Penderecki – Chaconne (Ciacona) in memoria del Giovanni Paolo II / Polskie Requiem / Polish Requiem
24.08.2019 – Muzeum Śląskie
Surse bibliografice:
DiOrio, Dominick. Embedded Tonality in Penderecki's St. Luke' Passion
Stein, Leon. Structure and Style: the Study and Analysis of Musical Forms
Robinson, Ray & Winold, Allen. A Study of the Penderecki St. Luke Passion. Edition Moeck 4026 , 1983.
Curs 43. Muzica Contemporană „Clasică”